Pe blogul zis și personal, Cătălin Striblea insinuează că aș fi un fel de unealtă a lui Victor Ponta în bătălia Liviu Dragnea prin publicarea documentelor despre dosarul disjuns în 8 decembrie 2014 de către DNA și lăsat în sertarele Codruței Kovesi, la dospit pentru vremuri precum cele de acum, cînd e nevoie de un șantajat precum liderul PSD de Teleorman pentru a destabiliza PSD.
Ca de obicei, confundînd persoanele, mă așteptam ca gazetarul Cătălin Striblea să purceadă la o investigație pentru a vedea cum de a fost posibil ca unul dintre cele mai grele dosare de corupție la nivel înalt să zacă la DNA de șase luni, în timp ce dosarele celor care contravin intereselor mafiote ale Binomului SRI-DNA sar din sertare ca țînțarii.
Evident, ca unul dintre cei care pierd timp și energie venind pe gratis la emisiunea lui, aveam dreptul de bun simț să fiu sunat de Cătălin Striblea și întrebat de unde am documentele.
Dat fiind că și un alt pînă mai ieri lingător de clanță la biroul lui Victor Ponta – Bogdan Chireac – sugerează o lucrătură asemănătoare din partea mea, mă văd obligat să dezvălui felul în care am scris pe cristoiublog.ro materialul despre Dosarul cu care Liviu Dragnea e șantajat.
Marți dimineața, în timp ce eram la BAR, m-a sunat Victor Ciutacu pentru a mă ruga să intervin la emisiunea sa de seară în chestiunea Liviu Dragnea – Coadă de topor, pentru că el are documente care vorbesc de un dosar al lui Liviu Dragnea la DNA în cazul Alina Bica.
Nu știam ce documente are Victor Ciutacu.
Știam însă c-a dat posibilitate avocatei Alinei Bica s-o apere pe post într-o perioadă cînd nimeni din presă nu catadicsea să publice – potrivit normelor gazetărești elementare – și punctul de vedere al acuzatei, nu numai punctul de vedere al acuzatorului.
Îmi aminteam însă de scandalul produs în decembrie 2014 de Robert Turcescu prin publicarea pe blog a Ordonanței de disjungere a unor fapte de corupție în care era implicat și Liviu Dragnea. Pentru că Ordonanța de referea și la Elena Udrea, la vremea respectivă, am crezut că scurgerea în presă ținea de un nou efort al DNA de a o înnegri pe Elena Udrea. Am și scris despre asta pe Evz.ro.
În vederea emisiunii în care urma să intervin, am căutat documentele de care mă folosisem în decembrie 2014.
Am găsit și am recitit știrile apărute în presă la vremea respectivă despre Dosarul disjuns.
Iată cîteva.
Duminică, 14 decembrie 2014, Hotnews, pe post de gazetă de perete de întreprindere a Binomului, scria în legătură cu dosarul disjuns:
„Alina Bica este cercetata de procurorii DNA intr-un nou dosar, disjuns din cel in care fosta sefa a DIICOT este arestata preventiv, au declarat surse judiciare. Sursele au precizat ca Alina Bica este suspectata ca ar fi luat ca mita 3,5 milioane de euro prin intermediari de la omul de afaceri Ioan Niculae, pentru a tergiversa dosarul in care acesta este cercetat. Aceleasi surse au afirmat ca in dosar apar nume importante, printre care Liviu Dragnea si Ovidiu Tender.”
Agerpres din 15 decembrie 2014 scria:
„Procurorii DNA efectuează cercetări într-un dosar disjuns din cel în care fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată și în care apar numele oamenilor de afaceri Ovidiu Tender, Ioan Niculae și al ministrului Liviu Dragnea.”
Agerpres din 14 decembrie 2014 scria:
„Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu are informații oficiale cu privire la implicarea președintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul Bica, însă, a precizat că, dacă se va începe urmărirea penală împotriva acestuia, Dragnea se va retrage din Guvern.”
Ce mi-au spus aceste articole?
Că a existat un nou Dosar pentru Alina Bica, disjuns din Dosarul ARNP, un dosar care a trezit și reacția lui Victor Ponta, dar despre care nu s-a mai aflat nimic ulterior.
Al doilea dosar, cel în care Alina Bica a fost trimisă în judecată pe 25 februarie 2015 a luat din Ordonanța de disjungere doar un singur punct – cel referitor la relația cu Ovidiu Tender.
Ordonanța spunea însă despre punctul 3, dedicat implicării lui Liviu Dragnea, că:
„Prin ordonanţa din 15.10.2014 – dosar 446P/2013 s-a dispus în această cauză începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvîrşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 7 lit. b din legea 78/2000, dare de mită, prev. de art. 290 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, favorizarea făptuitorului, prev. la art. 269 alin 1 C.pen., spălare de bani, prev. şi pedepsită la art. 23 alin 1 lit a) din Legea 656/2002.”
Așadar, urmărirea penală in rem în Dosarul Liviu Dragnea a fost declanșată pe 15 octombrie 2014.
De la deschiderea anchetei au trecut nu 7 șapte, ci 9 luni!
Înainte de a interveni în direct, am urmărit materialul prezentat de Victor Ciutacu, constînd în fragmente din Referatul de începere a urmăririi penale in rem.
L-am rugat pe Victor Ciutacu să publice pe site-ul România Tv fragmentele prezentate în emisiune.
Am alcătuit pe baza lor, a Ordonanței și a știrilor din presă, materialul publicat pe cristoiublog.ro marți, 14 iulie 2015 sub titlul Relația cu Alina Bica – Dosarul cu care Liviu Dragnea e șantajat de Binomul SRI-DNA.
Știm cu toții că există în presa noastră persoane care și-au făcut o mîndrie din a fi considerate Apostoli ai luptei împotriva corupției.
Ce material mai bun pentru a denunța corupția la nivel înalt putea fi decît Ordonanța de disjungere din 8 decembrie 2014 și fragmente din Referatul de începere a urmăririi penale in rem în cazul Liviu Dragnea. Un lider al PSD, fost vicepremier, denunțat pînă acum de toți Apostolii luptei împotriva corupției drept un Bandit – Liviu Dragnea – era implicat într-o afacere de corupție cu fosta șefă a DIICOT, Alina Bica.
Și Liviu Dragnea și Alina Bica au fost în ultimele luni ținte vii ale site-urilor, televiziunilor și ziarelor care se pretind a fi în prima linie a luptei împotriva corupției.
Vă mai reamintiți cîte scatoalce am primit de la Apostolii luptei împotriva Corupției, pentru că am atacat subțirimea dosarului lui Liviu Dragnea în cazul Referendumului.
Cum îl aperi pe marele Corupt? Ești o slugă a borfașilor! Ești un spălător de cadavre!
Au apărut acum documente zdrobitoare despre un dosar de corupție în care sunt implicați Liviu Dragnea și Alina Bica.
Ați citit cumva undeva vreun cuvînt al Apostolilor despre acest Dosar?
Firește că nu.
Se tot invocă așa numitul Ordin pe Unitate, înțelegîndu-se prin asta ordinul despre ce să se scrie și să nu se scrie transmis de Binomul SRI-DNA Rețelei sale din presă alcătuite din ofițeri acoperiți, patroni de presă și jurnaliști șantajați cu dosare.
Vreți să vedeți ce site-uri, ce televiziuni, ce ziare au primit Ordin pe Unitate să nu sufle un cuvînt împotriva Eroului Liviu Dragnea?
E foarte simplu.
Vedeți site-urile, citiți ziarele, urmăriți activitatea unor jurnaliști bănuiți a fi ofițeri acoperiți și emisiunile televiziunilor finanțate sau șantajate de Poliția politică a Președinției.
Veți descoperi că n-au suflat o vorbă de Dosarul Liviu Dragnea-Alina Bica.
ati gresit cand ati dat atentie unuia ca Rares bogdan,care e orice altceva dar ziarist nu este,acum repetati si ridicati cota unui tarabagiu sau lautar precum striblea…numele aste vor fi in cosul de gunoi al istoriei,..nu va mai intersectati cu ele Maestre !
Felicitări pentru tehnica de manipulare din emisiune. V-ati îndeplinit misiunea!….”E foarte important!”
Ati devenit un aparator al lui Ponta.O faceti de dragul contradictiei, sau ati realizat ca atoi gresit cand l-ati numit „iresponsabilul vesel”.Nu trebuie sa dati cu el de pamant,dar nici sa ii mancati din palma.
Sa traiasca Capitanu , asa iti place ?
http://sursadevest.ro/stire/scandal-in-pnl-timisoara-din-cauza-tinerei-care-i-a-luat-locul-unui-psd-ist
Chiar daca nu o sa va vad la tv o sa va citesc zilnic blogul,in multe privinte sunt deacord cu opiniile dvs. Felicitari si multa sanatate va doresc !!!
Distrusule, n-am citit ce ai scris pentru ca mi-e scarba. Dispari din viata publica bai securist jegos.
si alte multe dosare care stau prin sertare deja pline de praful vremii care ar trebui repuse pe rol si inaintate instantelor,este DNA sub control politic?,in ce consta atunci independenta ei ?multe sunt intrebarile la care ar trerbui sa primim raspunsuri clare si fara echivoc.
Felicitari domnule Cristoiu .
M-am saturat de tine si de binomul tau .
Vreau să mă lămurească și pe mine cineva: adevărul este valabil doar când enunțat în favoarea binomului, iar când este împotriva lui, devine manipulare ? dar ce facem cu dosarul? Ce spune șpăgălăul transpartinic Bogdan Chireac despre paginile care au apărut deja în presă? „În cursul anului 2013, mai exact după numirea în funcţia de procuror-şef DIICOT a numitei Bica Alina Mihaela, între aceasta şi Dragnea Nicolae Liviu, vicepremier al Guvernului României, au avut loc mai multe întâlniri la sediul firmei TAWIL, situat în Bucureşti, pe strada Mareşal Alexandru Constantinescu, nr 22. Dragnea a precizat că el ar fi de profesie inginer şi nu s-ar pricepe la justiţie şi doreşte să fie consiliat de către Bica. În acelaşi context, Dragnea i-a cerut procurorului-şef DIICOT să-l sprijine pe Ioan Niculae, inculpat într-un dosar al DIICOT, în sensul de a rezolva în mod favorabil dosarul acestuia sau, dacă nu se putea repede, să întârzie soluţionarea lui până după alegerile prezidenţiale, mai exact până la sosirea unui moment politic favorabil. Pentru acest serviciu, Dragnea i-a promis lui Bica suma de 3,5 milioane de euro, banii urmând a fi luaţi de la Ioan Niculae şi ulterior înmânaţi magistratului. Totodată, Dragnea a promis că o va sprijini să obţină funcţia de procuror general al României în scopul celor mai sus arătate”.
Liviu Dragnea, despre implicarea sa în cazul Bica: Mi se pare o enormitate! :):):)
„Legătura dintre Dragnea Nicolae Liviu şi Bica Alina Mihaela se ţinea cu ajutorul unor telefoane dedicate numai acestor convorbiri, un telefon fiind la un om de încredere sau şofer al lui Dragnea şi celălalt la Bica. Convorbirile aveau loc numai prin sms-uri, iar la momentul în care se stabileau întâlnirile dintre cei doi, respectiv între omul de încredere al lui Dragnea şi Bica, aceasta se deplasa în zona “Rondul Francis” aflat pe strada Ghe. Brătianu şi de acolo era preluată de şoferul lui Dragnea şi dusă la sediul firmei TAWIL, unde o aştepta Dragnea”.
„Procurorul de caz în cauza care-l priveşte pe Ioan Niculae, cu care Alina Bica nu se află în relaţii bune, a solicitat în timpul şi în interesul urmăririi penale un document unei firme care trebuia să arate cine era utilizatorul unui anumit număr de telefon. Acel număr de telefon ar fi aparţinut chiar lui Liviu Dragnea şi acesta, neştiind ce răspuns să ofere firma intervievată, i-a cerut sfatul Alinei Bica. Aceasta i-a indicat lui Liviu Dragnea ca firma să răspundă că era telefonul unui angajat. Ulterior, Alina Bica şi-a dat seama că vocea îi aparţinea lui Liviu Dragnea şi putea fi recunoscută, motiv pentru care a făcut presiuni asupra procurorului de caz să renunţe la solicitare sau să găsească o soluţie şi să nu se mai lege de acest număr de telefon, în scopul de a nu-l mai implica pe Liviu Dragnea”.
hai mai nea Ioane….oricum premierul este un agarici de doi bani……
D-nu Critoiu cand ne spuneti cati bani a luat striblea de la udrea scrie in jurnalul udrei .asta stiu sigur nu mai acoperiti paduchiosii eu cred ca e timpul sa o faceti.
http://proiecte-constanta.blogspot.ro/2015/07/importantant-pt-domnii-fagadaupetre_11.html PANICA GENERAL LA CONSTANTA
Panica general la Constanta Inainte sa devi si tu o victima este bine sa citeste acest si un alt document ce va urma si o serie de articole care au fost deja publicat de ziarul Curierul National despre o astfel de problema Datorita Gravitate a ceea ce se intampla am decis sa public acest document in platforma new media a celor de la Deutche Welle ,Platforma care se ocupa de demascare abuzuri si acte de coruptie ,denumita Romania Curata ,contul de facebook a lui dl Ion Cristoiu ,si Dan Mihalache deoarece sunt urmariti zilnic de cine trebuie INTRODUCERE Pentru inceput va spun ca Acest document a fost publicat pe pagine de facebook a celor care li s-au adresat Surpriza unul dintre protagonisti a dat like alt i a convenit adevarurile care se prezinta acolo si nu a cenzurat mensaj dar altadata cand nu -i a convenit ce am publicat m-a cenzurat Ceilalti il au sters imediat si apoi probabil au dat ordin ca orcine va indrazni sa publica acest link pe grupuri private sa fie imediat oprit sa mai publica ceva pe grupurile respective Din pacat au uitat ca un adevarul despre care sute de mii de Constanteni ii fac placere sa-l auda circula cu o viteaza uriasa iar minciuni lor care au legatura su aspecte ce tine de admnistratie ,economia etc pe care le spun,nu circula deloc de la un computer la alt pentru lumea ii este rusina sa da like si share pe astfel de continuturile mincinoase Ca atare chiar daca cei care vor sa censureze astfel de adevarurile ar da ordine sa mi se arde de viu platforma de unde public in calitate de c ercetator in stintele economice si digitale astfel de informatie ,sa taie curent la Constanta si sa lasa orasul in bezne in asa fel incat cetateni sa nu poate avea acest la astfel de adevaruri , in calitate de cercetator in stintele economice si digital ,am fost pregatit sa inving barierele cenzurile si in astfel de situatie ba mai mult sunt capabil sa fac in mod legal cele necesare ca atunci cand zeci de mii de alegatori din Constanta vor cauta numele candidatilor ,programul lor ,sau o serie de expresie de care depinde castigare alegerilor la Constanta vor gasi astfel de adevarurile Daca se va dori voi oferi pentru prima data in historia de dupa 89 o demonstractie live de cum pot sa fac acest lucru In acest context reamintesc celor care se lupta pe viata si pe moarte ca sa impedice lumea sa afla despre adevarurile ce au fost prezentat in acest si alte documente ce vor urma de urmatoarele In 2008 atunci cand Barack Obama a fost in mod placut surprins de rezultate fantastice pe care il a optinut cu ajutorul stintei digitale ,in calitate de jurist a incurajat pe profesionisti in stintele digitale sa motiveze cetateni simpli sa folosesca ceea ce au la indamana si sa demasca unor abuzuri ,despre care cetateni de peste tot in aceasta planeta este victima in fiecare zi De atunci profesinisti fac studile de cazuri iar apoi le folosesc pentru a arata oameni simpli ,elevi ,studenti ,angajati ,clasa politica ,mediul afacerilor de pste tot in lumea ,felul in care se poate demasca abuzuri in care cetateni simpli sunt victime in fiecare zi ,invinge barierele inpus de cenzuri si lupta ca adevarurile sa iesa la iveala si sa fie cunoscut de un numar foarte mare de cetateni In situatie prezentate eu Alberto Rodrigues in calitate de cetatean simpli 1) Am atras atentie candidatilor cu cel putin 7 luni inainte de alegerile locale despre o conjunctura favorabila de care puteau beneficia inca din 2013 si inca pot profita pana la data de 31 Decembrie de a atrage turisti la Constanta in diverse weekendurile din lunile Mai ,Iunie ,August Septembrie ,pe litoral si cu aceasta ocazia folosind de o anumita miza sa motivez o buna parte dintre ei sa se inscrie la un pogram de revelion unic ce poate fi organizat in peste 70 de locatie din Constanta si de pe litoral datorita unei conjunctura favorabil despre care am vorbit intr-un document ce a fost publicat in ziare Criteriul National 2) Am atras atentie de fapt ca modul in care doamna Corina Martin si cei care se ocupa de admnistrare taxa de promovare turismului la Mamaia si satul de vacanta incurajeaza economia subteranea 3) Am demonstrat ca bani respectiv puteau sa fiu folositi sa atraga milioane de euro prin intermriul prioecte care se incadreaza in axa 7 de finantare a UE ) In moment in care am atras atentie despre aceste si zeci de lucrurile am devenit cetatean cel mai „”periculos din Constanta „”Tinand cont ca in calitate de cercetator inainte sa aduc solutie la o problema,am obligatie sa vorbesc despre problema respectiva iar in acest caz de indata ce am inceput sa vorbesc despre problema am devenit „”cetatean cel mai periculos din Constanta „”am decis sa public acest si alt document Deutche Welle ,Platforma care se ocupa de demascare abuzuri si acte de coruptie ,denumita Romania Curata ,contul de facebook a lui dl Ion Cristoiu ,si Dan Mihalache deoarece sunt urmariti zilnic de cine trebuie ,iar in cazul de nevoie voi cere ca cineva sa ia legatura cu mine intrucat exista lucrurile de o gravitate iesite din comun care nu poate fi prezenta sub forma publica si care poate declansa un scandal international de mare proportie Cu toate aceasta deocamdata situatie se afla sub control ,iar munca in vedere realizare acest si alte studile de cazuri se dezfasoare in conditie de cenzura si riscuri oe car o astfel de activitate presupune Reveninind la acel document ce a fost publica atrageam printre alte atentie la faptul ca s-a pierdut milioane de euro si necesitate ca sa fie facut ce trebuie macar pe ultima sute de metri, …Din pacate in loc ca protagonisti acestei povestea sa asteapta macar urmatorul document sa vada despre ce este vorba majoritate au trecut de o maniera agresiva si nepermisa intr-o tara a UE la cenzura Daca aveau rabdare macar 2 zile sa astept pana cand redactam document cu nr 2 vedeau ca nu aveau nici un motiv pentru a trece la o astfel de masuri de cenzura agresiva si nepremisa deoarece documentuil cu numar 2 aduce o veste buna pentru toti
Asa este !
Sunteti sluga lor !
… in primul rand si foarte important: puricii sar din sertare ca tantarii – restul e umplutura 🙂
Încă o dată ,,Maestrul’’ scorpion îşi arată firea maliţioasă! Ca în fabula cu scorpionul şi broasca… De astă dată, pe post de broască a picat Cătălin Striblea (de la ,,Bodega1TV’’). Aşa-i trebuie dacă n-anvăţat din păţaniile altor confraţi – precum Gâdea de la hazna, Rareş Bogdan de la ,,Crâşma ardelană’’ – înţepaţi tocmai când atinseseră culmea admiraţiei faţă de el (fabula zice că ,,firea’’-i s-a descătuşat în toiul traversării pârâului)!
Constat (fără uimire) că cel care l-a încoronat, învestindu-l în presă ,,Maestru’’ – Bogdan Chirieac – cade şi el pradă ,,firii’’ gânganiei cu ac în coadă: îl alintă ,,lingător de clanță’’.
Dar ,,firea’’ nu e-ndestulată! Deja a şi pus ochii pe noua broască în persoana lui Victor Ciutacu. Va rezista el amăgelii de a-l lua pe Scorpion în cârcă?
Dragnea, un duplicitar trecut la „acoperiti” , sa-si apere pielea striga si el alaturi de adversari „jos Ponta”, dar mai incet asa sa nu auda toata lumea, ca tot e la moda acum confundarea vocii.