Dacă aș fi turc l-aș vota pe Erdogan, pentru interviul de la CNN. Numai că eu nu sunt turc

Luni spre marți noaptea la noi, CNN a transmis un interviu dat de Recep Erdogan lui Becky Anderson.
Nu întîmplător am folosit termenul de dat de… și nu luat de… :

1. Interviul n-a fost transmis în direct. El a fost înregistrat și mai mult ca sigur a fost difuzat doar după ce l-a văzut și echipa lui Erdogan.
2. Prestigioasa jurnalistă a pus întrebări care lăsau impresia c-au fost scrise dinainte și învățate pe de rost. Pe parcursul interviului, ea a evitat să-l întrerupă cu întrebări ivite din răspunsurile date de interlocutor, cum se întîmplă totdeauna în cazul unui interviu luat de un profesionist și a evitat să pună întrebări agresive.

Interviul s-a desfășurat așa și nu altfel, deoarece jurnalista a făcut toate concesiile posibile pentru a putea obține acest interviu, veritabilă lovitură de presă:
Erdogan e Vedeta momentului planetar.

În mai multe rînduri, polemizînd cu estropiații din presă, cunoscuți sub porecla de deontologi, care-mi reproșau că n-am fost agresiv cu un invitat, ajungînd chiar să-i arunc paharul cu apă în față, am ținut să precizez că, în cazul unui interviu profesionist, ziaristul trebuie să țină cont de două reguli:

1. Obținerea unui interviu e deseori un lucru mult mai important decît felul în care se desfășoară el. Becky Anderson s-a aflat în fața unei dileme: Sau face concesiile cerute de Erdogan pentru a-i da ei un interviu, sau nu face și atunci Erdogan dă altcuiva interviul. A obține un interviu de la Vedeta momentului planetar merita orice concesie.
2. Autorul unui interviu are drept singur scop obținerea de cît mai multe informații de la interlocutor. În nici un caz, ziaristul nu trebuie să folosească interviul pentru a se da el mare și tare și, cu atît mai puțin, pentru a o face pe procurorul cu cel din fața sa.

De aceea, am scris la început că Erdogan i-a dat un interviu lui Becky Anderson, i-a făcut un cadou, așadar, și nu Becky Anderson i-a luat un interviu lui Erdogan.
Mie, cel puțin, interviul mi-a confirmat presupunerea – lansată într-un editorial din Evz.ro, că SUA și Uniunea Europeană vor avea mari bătăi de cap cu președintele turc după eșecul așa zisei Lovituri de stat din Turcia, cea mai caraghioasă (dacă putem folosi superlativul) din Istoria loviturilor de stat din lumea modernă.

Pe lîngă faptul că Recep Erdogan n-a avut nici un complex la gîndul că dă un interviu la CNN (un politician român ar fi fost ud tot la gîndul că i se ia un interviu care va fi văzut de toată planeta), s-a putut remarca încercarea (reușită) a președintelui turc de a aborda America de pe pozițiile unei Turcii care se știe și se vrea egală cu America.
N-am văzut o clipă slugărnicia unsuroasă a liderilor români ori de cîte ori vorbesc despre America, strădania acestora de a face pe plac americanilor. La întrebarea despre pedeapsa cu moartea, citind în intonația ziaristei o anume uimire față de această intenție, Erdogan n-a șovăit să reamintească faptul că în multe state americane există pedeapsa cu moartea.

Tratarea Americii de pe pozițiile unei Turcii care se consideră egala Americii s-a dezvăluit mai ales în dialogul despre extrădarea lui Gulen. Ziarista i-a zis că Gulen nu e pe lista de teroriști a Americii. Erdogan i-a replicat că nu de puține ori cînd America a cerut Turciei extrădarea unui terorist, Turcia n-a refuzat invocînd că respectivul nu e considerat de Turcia un terorist. Erdogan a continuat reamintind că Ben Laden a fost ucis ca terorist pe teritoriului Pakistanului de un comando american, deși nu se afla pe lista de teroriști a Pakistanului.

Desigur, se poate discuta dacă proclamarea de către Turcia a lui Gulen ca terorist înseamnă în chip automat că America trebuie să-l extrădeze ca terorist. Nu de asta m-am oprit asupra acestui moment al interviului. Am făcut-o, pentru că el a dat seamă de poziția adoptată de Erdogan în numele Turciei în dialogul cu America:
Poziția unei țări lipsite de complexe față de America, a unei țări lipsite de complexele de țară mică și amărîtă.

E Turcia așa? Habar n-am. Știu însă că Erdogan a vorbit în acest interviu ca președintele unei Mari Puteri a Lumii.
Marea problemă a Occidentului n-o va da dictatura lui Erdogan, ci poziția de președinte de Mare Putere pe care o va aborda președintele turc față de Marile Puteri ale Lumii, mai ales față de presiunile care se vor exercita asupra lui de către Marile Puteri Europene, de către America pentru a respecta rule of law în Turcia. Mai mult ca sigur, Erdogan va trata aceste presiuni ca o încercare de umilire a Turciei, căreia unii îi spun ce să facă, și va reacționa încercînd să arate că Turciei puțin îi pasă de ce spun alții.

Excepție făcînd prostia cu mustrarea presei, pentru că ia interviuri teroriștilor (e datoria presei să ia interviuri și teroriștilor, pentru a arăta publicului ce sunt și ce vor aceștia), interviul lui Erdogan m-a surprins prin strădania de a vorbi în numele unei Turcii care nu vrea să fie tratată ca o slugă.
Dacă aș fi turc l-aș vota pe Erdogan, pentru acest interviu. Numai că eu nu sunt turc.