Nu trebuie să fii american ca să înțelegi socul produs de știrea decapitării celui de-al doilea jurnalist american de către cei de la ISIS.
Dacă un cetățean american își scrîntește peste hotare piciorul, călcînd strîmb pe treptele unei scări, America e în stare să trimită o rachetă asupra țării care nu s-a îngrijit ca scara să fie reparată înainte de a pune, piciorul pe prima treaptă cetățeanul din SUA.
Acum iată, al doilea american e decapitat de jihadiști.
Și americanul mai e și jurnalist, ca și primul, de altfel.
Sunt aproape sigur că americanii, încredințați că sunt un fel de locuitori ai Romei față de barbarii de dincolo de limes, se întreabă furioși de ce mai au cea mai tare armată din lume, dacă niște sălbatici își pot permite să-i decapiteze pe jurnaliștii presei libere din America.
Așa cum s-a întîmplat și-n cazul primului jurnalist, presa americană și, alături de ea, presa lumii civilizate, dă curs unei consternări față de atrocitățile pe care le comit jihadiștii.
Și-n această consternare se regăsește și descoperirea abia acum a sălbăticiei de care sunt în stare cei din ISIS.
Numai că decapitările celor doi jurnaliști americani, epurarea etnică pe teritoriul Califatului, crimele în masă comise împotriva celor de altă credință, nu sunt noutăți în cei privește pe jihadiști.
Cei din ISIS au comis atrocități asemănătoare și pe teritoriul sirian, mai precis împotriva militarilor sirieni, împotriva funcționarilor sirieni, au alungat pe creștini din lăcașurile pînă atunci protejate de regimul Assad.
Cu mici excepții, reprezentate de jurnaliștii care luptă împotriva Cortinei CNN, formula prin care e desemnată prezentarea tendențioasă de către presa occidentală a realităților care contrazic politica oficială a Occidentului, presa occidentală a trecut sub tăcere crimele comise de jihadiști în localitățile cucerite de pe teritoriul sirian.
De ce?
Jihadiștii erau aliații Opoziției prooccidentale din Siria, ridicată cu arma-n mînă împotriva regimului Assad.
Că după aia, jihadiștii s-au întors împotriva aliaților prooccidentali e altă poveste.
Sigur e că jihadiștii au fost sprijiniți de America, de Franța, de țările occidentale, pentru că luptau împotriva dictatorului Assad.
Numai fermitatea Rusiei în Consiliul de Securitate a făcut ca Assad să nu fie pisat de americani cu bombe.
E ușor de imaginat ce-ar fi însemnat ca întreaga Sirie să cadă în mîinile celor de la ISIS.
Desigur, în Siria nu domnea democrația de tip occidental.
Domnea însă legea care dădea posibilitate tuturor credincioșilor de alte religii decît cea a lui Assad, inclusiv creștinilor, să se roage în siguranță la Dumnezeii lor.
Într-un cuvînt, Assad întruchipa, prin raportare la monștrii din ISIS, Răul cel mai mic.
Cînd vor înțelege americanii că pe această planetă care adăpostește și sălbatici sîngeroși în genul celor de la ISIS cea mai bună politică e politica Răului cel mai mic?!
„rationamentul” scrintitului piciorului ca bascalie in legatura cu nemernicia islamistilor care decapiteaza oameni, sperie din care intimplator fac parte si cetatenii US, ma face sa te scot din lista , Cristoiu Ion. nu mai esti Maestre deloc pentru mine.
nu ca asi fi din zodia razbunatorilor, dar nu mai inteleg nimic de la americani, nu mai au aceleasi resurse de a-si apara compatriotii, ori de frica vre-unui razboi nuclear, stau si inghit !.