Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de sîmbătă, 18 aprilie 2015

România – duşmanul de serviciu al Moscovei

Inspirată, editura Polirom a scos de sub tipar, cu ceva timp în urmă, o culegere din textele lui Ilf şi Petrov, satirici ruşi cunoscuţi românilor prin cele două romane Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune.
Purtînd titlul 1001 zile sau Noua Şeherezadă, noul volum ar putea surprinde pe cei care ştiu pe de rost aproape romanele faimoase ale celor doi autori. Net superioare apariţiilor de pînă acum în România, textele ne dezvăluie o proză cu mult mai apropiată de cea a lui Mihail Bulgakov prin adîncimea satirei dar, mai ales, prin des întîlnitele derapări de la realismul riguros la fantasticul de tip gogolian.
Prozelor de ficţiune, editura Polirom le-a adăugat texte de publicistică ale celor doi autori, situate între proză şi gazetărie. E vorba de ceea ce se întîlneşte şi la Caragiale:
Bucăţi scrise sub semnul gazetăriei, dar care, graţie puternicului talent de scriitor al autorului devin, uneori fără voia semnatarului, veritabile bucăţi de proză.

Una dintre aceste piese de prozo-gazetărie, Cum a fost creat Robinson, subliniază o meteahnă a literaturii sovietice din deceniul patru, însuşită de literatura română a realismului socialist de după 1950:
Actualizarea forţată a cărţilor clasice ale literaturii universale.

Sub acest semn o publicaţie de tineret găseşte de cuviinţă să comande scriitorului Moldovantev, un roman foileton despre un Robinson Crusoe de tip nou. Între redactor şi autor se desfăşoară următorul dialog:
„— Înţelegi, îi explică redactorul, trebuie să fie ceva captivant, proaspăt, plin de aventuri interesante. Într-un cuvînt, trebuie să fie un Robinson Crusoe sovietic. Ceva care să nu dea voie cititorului să lase cartea din mînă.
— Robinson, da, se poate, spune laconic scriitorul.
— Dar nu un Robinson pur şi simplu, ci un Robinson sovietic.
— Pă cum altfel! Doar nu român!
Scriitorul nu era vorbăreţ. Se vedea din capul locului că era un om de acţiune“.

Dînd de acest pasaj, am avut o tresărire.
Sub titlul Ce se ştia la Moscova despre România în anul 1938, semnalam, într-un eseu apărut într-una din cărțile mele, trimiterea la România ca reper comic în romanul lui Ilf şi Petrov Viţelul de aur. Observam că, în finalul romanului, celebrul Ostap Bender e jefuit de grănicerii români cînd vrea să treacă Nistru în ţara noastră:
Pentru a fi lăsat de grănicerii români să treacă în ţara noastră, Ostap Bender pune la cale această scenă:
«Marele maestru se înclină cu demnitate şi rosti clar următoarea frază special învăţată pe de rost:
— Trăiască România Mare!
Se uită prietenos la grănicerii ale căror chipuri abia se zăreau în semiîntuneric şi i se păru că grănicerii zîmbesc.
— Trăiască România Mare!, repetă Ostap pe ruseşte. Sunt un bătrîn profesor fugit de la Ceka din Moscova! Zău, abia am scăpat din ghearele lor! Salut în persoana dumneavoastră…!»
Spusele acestea nu-i impresionează pe grănicerii români de pe Nistru. Ei îl jefuiesc temeinic pe Marele Maestru al tuturor combinaţiilor şi-l expediază înapoi, peste fluviul-hotar, în U.R.S.S.“.

Comentam imediat, plecînd de la această scenă:
Pentru a cîştiga simpatia grănicerilor noştri, Ostap Bender apelează prompt la cîteva clişee de intensă circulaţie în ţara comunismului triumfător. Dîndu-i personajului o asemenea convingere, Ilf şi Petrov socoteau că lectorul sovietic va izbucni în hohote de rîs la jefuirea lui Ostap Bender de către bravii de la fruntariile României Mari. Hohotele de rîs stîrnite, în mod obişnuit, de contrazicerea unor credinţe naive de către realitatea cinică.
Finalul romanului sugerează că în capitala U.R.S.S. se făcea mare caz de lozincile în vogă de la Bucureşti, precum cea despre România Mare şi cea despre intelectualii prigoniţi de CEKA. De asemenea – lucru extrem de important –, la Moscova, România trece drept duşman de moarte al Uniunii Sovietice, oricum o ţară mai adversară decît Polonia“.

Apărut cu şase ani înainte de Viţelul de aur, textul Cum a fost creat un Robinson mă confirmă în ipoteza că la Moscova, în anii interbelici, România trece drept unul dintre marii duşmani ai URSS. Cînd redactorul îi precizează că trebuie să creeze un Robinson sovietc, scriitorul reacţionează prompt:
„— Păi cum altfel! Doar nu român“.

Român e, atît pentru scriitor, cît şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.
Referirea la român ca la ceva imposibil de înlocuit sovieticul ne dezvăluie că la Moscova, în 1932, România întruchipează capitalismul duşmănos Uniunii Sovietice.

Un alt text de prozo-gazetărie, inclus în culegere, Amendă ideologică, ne pune la dispoziţie o altă exploatare în chip satiric a realităţilor româneşti.
„A fugit de pe cîmpul de luptă“scriu autorii despre un scriitor – „ca un colonel român, cu burdihaul tremurîndu-i şi întinzîndu-şi pe faţă lacrimile murdare“.

Dintre toate genurile comicul e cel care ţine cont la modul absolut de credinţele şi sentimentele cititorului.
Folosirea României drept întruchipare a duşmanului, deseori ridicol, de cei doi mari satirici ne avertizează că la Moscova de dinainte de 23 august 1944, ţara noastră era văzută de cetăţeanul simplu drept duşmanul de moarte al URSS.

Să ne mai mire în aceste condiţii, comportarea ruşilor cotropitori după 23 august 1944?
Sau ca să vin la vremurile de azi, să ne mai surprindă campania împotriva României dusă de propaganda rusească?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

70 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 18 aprilie 2015”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *