Gîndul de sîmbătă, 2 aprilie 2016

Mă autodenunţ: Am dat un interviu la Rossya 1, televiziunea de stat a Federației Ruse!

Dintr-un posibil jurnal, intitulat Lumea prin care trec

Dau un interviu pentru Rossya 1, televiziunea de stat a Federației Ruse, în Parcul Academiei. Din cîte înțeleg, fac o anchetă mai amplă în statele aderate la UE în ultimul val. E o echipă condusă de o blondă ruptă parcă din literatura de aeroport despre femeia rusă.
De fapt nu e un interviu, ci un material din care ulterior, în redacţie, la Moscova, se vor rupe bucăţi, pentru a fi plasate în diferite locuri ale unui amplu reportaj despre avantajele şi dezavantajele admiterii noastre în Uniunea Europeană. Înainte de a începe tărăşenia o întreb pe reporteriţă dacă a avut dificultăţi în intervievarea românilor de rînd, deoarece mi-a spus că echipa a sondat părerea multor simpli cetăţeni.
Îmi răspunde că ostilităţi n-a întîlnit, ci doar unele reticenţe, învinse pînă la urmă de nevoia de a-şi spune părerea.

Cameramanul simte nevoia unui mic scenariu în prefaţa interviului.
Trebuie să mă fac că vin spre camera de luat vederi pe aleea dinspre Biblioteca Academiei. Dacă se poate să mă fac că nu vin spre camera video. Dacă se poate să par că umblu brambura prin Parc, acum, pe la prînz, descheiat la palton, cu pipa electronică între dinţi şi fularul atîrnînd. Cum mă uit în toate părţile numai înainte nu (ca să nu se creadă că mă uit la camera video), las impresia unui conte scăpătat, proaspăt îndrăgostit de o fată săracă, dar frumoasă şi cinstită, din literatura rusă clasică.
Scena cu venitul dinspre sala de lectură o repet de mai multe ori, fără să mă supăr.
Știu că rușii au boala imaginii nu numai în film, dar și-n televiziune.

În interviu, pun accentul pe condiţia României în UE de fată-n casă cu ziua şi suficient de urîtă pentru a nu-l interesa pe conaşu.
Asta deoarece – explic eu posibililor telespectatori ruşi, România a intrat în Uniunea Europeană lovită de Complexul de inferioritate al Nespălatului pe Picioare admis într-un club select.
Statele fondatoare ale Uniunii Europene au simţit nevoia unei organizaţii de puteri egale în Decizie, care să le înlesnească un schimb de produse şi idei.
După care au socotit că trebuie să invite și țări cărora să li se poruncească.
Nu zic de babuini, pentru că nu știu cum s-ar traduce în rusă.
România, ca ţară din Est, a intrat în această organizaţie sub semnul complexului naţional de cadou făcut ei de Marile Puteri.
Sub acest semn, deşi au trecut nouă ani de la admitere, România se poartă mai departe ca o rudă săracă din provincie găzduită în vila de la Bucureşti de rudele bogate. În orice clipă, ea poate supăra gazdele şi, prin asta poate fi dată afară din casă.
Rolul decisiv în făurirea şi întărirea acestui complex l-au avut politicienii români.
Strănepoţi ai boierilor care pupau papucul stăpînului fanariot, politicienii de azi văd în Bruxelles, un soi de Muntele Sinai pentru Moise. Aici arde Tufişul sfînt şi se primesc Tablele Legii.
Spre deosebire de Moise însă, coborîţi de la Bruxelles, politicienii noștri sînt văzuţi de Poporul din Vale ca niște inși sfințiți de atingerea cu Sfîntul Duh.

Cam acestea au fost zise celor de la Rossya 1. Nu uit însă să compar Bruxellesul de acum, pentru noi, românii, cu Moscova de pe vremuri.
Vîrstnicilor ruşi vorbele astea la vor spune ceva.
Nu cred că tinerii ruşi la vor pricepe sensul, deoarece ei n-au trăit gloria URRSS.

Întreb, la sfîrşit, dacă pot pune pe blogul meu poze şi informaţii despre interviu.
Spre surprinderea mea mi se răspunde că pot face asta doar după ce echipa va pleca din România.
Se tem cumva c-o să-i luăm ostatici?
Deşi nici acum n-au găsit răspunsul, m-am conformat.
Abia acum am postat pozele şi informaţia.