Cabinet Office Briefing Room A (COBRA) din Marea Britanie este un organism echivalent (prin funcțiile sale) al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din România, dar mult mai flexibil, mai rapid și mai productiv, și este condus de prim-ministru: COBRA are rol de a răspunde rapid la o situație de risc pentru siguranța națională (sau, după caz, regională), iar o reuniune COBRA dă semnal populației că „se întâmplă ceva” în Regat. COBRA se întrunește deopotrivă pentru o grevă de amploare, o demonstrație violentă anti-guvernamentală sau un atac terorist, și reunește șeful Guvernului, reponsabili din serviciile secrete, din poliție, membri ai guvernului britanic cu atribuții în siguranța națională și publică. În timp ce Klaus Iohannis stă țapăn în scaunul lui de șef CSAT (un Consiliu redus efectiv la un nume și la o pagină de Internet) și ascultă metafore prezentate sub formă de „rapoarte”, în Marea Britanie ședințele COBRA pot fi prezidate de oricare dintre membrii săi (în funcție de amploarea evenimentului) și este urmărită latura practică a rezolvării (rapid și cu minime consecințe) oricărei crize. În august 2011, reîntors din vacanța în Italia, prim-ministrul britanic David Cameron convoca de urgență COBRA după ce în centrul și suburbiile Londrei, grupuri masive de vandali ocupaseră străzile ca urmare a împușcării de către Poliție a unui tânăr. Ca și în cazul protestelor din Avg. 2018 de la București, mișcările de stradă din Londra au fost alimentate timp de cinci zile prin site-uri social-media gen Facebook. În timp ce în România, Klaus Iohannis a solicitat unilateral anchetarea jandarmilor care au apărat sediul Guvernului, prim-ministrul britanic David Cameron nu s-a implicat pentru a indica procurorilor britanici pe cine să ancheteze, iar poliția a efectuat mai mult de 3000 de arestări, dintre care cel puțin 1000 au fost puși sub acuzare pentru participare la proteste și la infracțiunile pe care protestele le-au implicat: devastarea unor clădiri sau atacarea ofițerilor de Poliție. Nu este greu de înțeles reacția Președinției „rezist referitoare la ciocnirile din Piața Victoriei din 10 august 2018 și culpabilizarea Jandarmeriei, dar nu este greu de pricept ce s-ar fi întâmplat dacă ciocnirile ar fi fost analizate (prin absurd) într-o ședință de urgență COBRA: eventual, toți cei care au încercat pătrunderea în clădirea Guvernului sau care au atacat forțele de Jandarmerie, ar fi fost identificați și trimiși în fața unui procuror. De aici pleacă distanța la care Klaus Iohannis ține România față de restul Europei cu legi.
Pe 18 august a.c., publicația cristoiublog.ro exprima argumentat opinia că „datele și informațiile” oferite de Serviciul Român de Informații (SRI) înainte de așa-zisul Miting al Diasporei din 10 August, au fost perfect inutile pentru Dispozitivul de jandarmi de la Guvern. Două zile mai târziu, pe 20 Avg., un Raport declasificat la Ministerul Afacerilor Interne MAI, confirma susținerile din cristoiublog.ro: apărea total neprofesionist și pe alocuri grotesc, spre exemplu, faptul că în 10 august, la orele 14:00, jandarmii fuseseră trimiși la Guvern (inclusiv în baza „datelor și informațiilor” furnizate de Servicii) în cămăși cu mâneci scurte și fără căști, pentra a sta față-în-față cu grupuri „rezist” sau de huligani locali, care anunțaseră cu săptămâni înainte, pe grupurile de social-media gen „Facebook”, că vin pregătite de confruntare fizică: și, eventual, pentru preluarea prin forță a sediului Guvernului. În plus, devine cert astăzi că dacă falanga de câteva sute de „protestatari” care a încercat la orele 16:22 să intre în curtea Guvernului prin strada Paris ar fi reușit acest lucru, șansele izbucnirii unei crize politice deveneau reale, inclusiv prin punerea în discuție a existenței Guvernului Viorica Dăncilă: toate acestea, indiferent de timpul și ora la care acei „protestatari” ar fi fost ulterior evacuați. Pătrunderea sutelor de radicali „rezist” și huligani afiliați în curtea Guvernului ar fi fost nu doar un triumf pentru promotorii din umbră ai „deranjului” din Piața Victoriei, dar și o lovitură crâncenă pentru imaginea publică internă și internațională a Coaliției politice de la putere, PSD-ALDE, care s-ar fi trezit că o clădire publică-simbol pentru autoritatea Statului de Drept a fost preluată de „poporul revoltat”.
Raportul Afacerilor Interne fusese prezentat la scurt timp după ce, în data de 11 august, Serviciul Român de Informații (SRI) anunțase precaut pe propriul website că MAI și Direcția Generală Management Operațional (unde SRI are un reprezentant permanent) primiseră „toate datele și informațiile deținute” referitoare la așa-numitul Miting al Diasporei din București- botezat de SRI „ultimele evenimente de stradă din România”. „În pregătirea misiunii din data de 10 august, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat serviciilor de informații partenere date privind posibilele riscuri asociate acestui protest”, menționează Raportul MAI, care continuă cu alte deslușiri interesante: „Fluxul informațional (cu Serviciile secrete- n.a.) a vizat aspecte generale, fără a avea caracter de noutate pentru economia misiunii și nu de natură a surprinde aspecte grave care ar fi impus decizii sau acțiuni cu caracter special. În completarea și sprijinul activităților deja derulate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, după protest, am solicitat acelorași instituții, date, informații noi sau evaluări privind persoanele, grupurile de persoane sau entitățile care au generat actele de violență din Piața Victoriei”.
Altfel spus, spre deosebire de mitingul „rezist” din ianuarie 2017, unde SRI furnizase jandarmilor „datele și informațiile” referitoare la „prezența unor membri ai galeriilor de fotbal”, pentru mitingul din 10 Aug., care a lăsat 450 de răniți, Serviciul de Informații transmisese doar clișee și simbolistică, iar MAI încă mai insistă și azi pe lângă instituția lui Hellvig- la zile după terminarea „protestelor”, ca să obțină date concrete despre actorii reali ai „protestelor” din Piața Victoriei. Devine evident că acest tip de corespondență MAI- Servicii crease brusc, în Piața Victoriei, o „vulnerabilitate” pentru careul de apărare al Jandarmeriei- ai cărui responsabili se așteptaseră mai degrabă la un obișnuit miting pașnic și neautorizat. Ca efect, în timp ce SRI se luptă voinicește cu atacurile cibernetice, Jandarmeria este trimisă azi de președintele Iohannis (în conexiune cu reacția „violentă” de la Mitingul Diasporei) spre boxa acuzaților- prin solicitare directă către slugile Justiției ce conduc Parchetul General: ca de obicei, „România lucrului bine făcut” a lui Klaus Werner Iohannis și dublul-standard vor acțiuni asupra „efectelor” și nu asupra „cauzelor” unui eveniment controversat și nu a existat nimeni dintre valoroșii consilieri prezidențiali să-i explice lui Iohannis că un miting bine pregătit informativ și cu organizatori nu ar fi ridicat probleme de violență în niciuna dintre tabere.
De la consumarea evenimentelor din 10 august a.c. din Piața Victoriei, singurele instituții care nu au mai avut nimic de adăugat sunt Președinția și SRI: după ce a condamnat unilateral „intervenția Jandarmeriei”, Klaus Iohannis nu a catadicsit să mai convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării (care se convoacă de preşedinte, trimestrial sau de câte ori este necesar) după ciocnirile din 10 August, iar SRI nu a răspuns nici până în prezent la precizările din Comunicatul MAI. Serviciul Român de Informații este principalul Serviciu de informaţii din România și este conceput pentru a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale. Eficiența actualului SRI, ca și coordonator al sistemului de securitate națională ridică în actualul context, semne mari de întrebare: gruparea „haștag rezist” are deja un profil de organizație violentă și intolerantă (nu doar între frontierele României), iar presa a dezvăluit inclusiv mecanisme de finanțare a sa din exteriorul țării. Deloc ciudat, SRI are însă reticențe vizibile în apropierea sa de subiectul „rezist” și în înaintarea acestui subiect pentru plenul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Deși Serviciul are rolul de a contribui, împreună cu celelalte instituţii responsabile ale statului (cum ar fi Serviciul Român de Informații Externe- SIE sau Ministerul Afacerilor Interne, MAI), la înlăturarea ameninţărilor care ar pune în pericol stabilitatea politică sau socială a ţării, iar Președinția are un rol-cheie pentru sprijinirea sa (ca lider al CSAT), cele două instituții apar azi ca scufundate într-o tăcere ce seamănă a viclenie ieftină: aceasta deoarece tăcerea diminuează șocul mediatic, tăcerea nu dă prilejul la erori și tot tăcerea oferă publicului sentimentul că Președinția și SRI (doi piloni vitali în Sistemul național de apărare a țării) „lucrează”. În plus, dar nu în cele din urmă, duetul Iohannis-Hellvig cunoaște foarte bine că orice subiect protejat prin tăcere, inclusiv Subiectul „Rezist”, devine în timp „inofensiv”.
Așa cum cristoiublog.ro a menționat și în trecut, este incert că SRI va reuși pe mandatul lui Eduard Hellvig să facă „fișa” fenomenului „rezist” la CSAT- aceasta deoarece președintele țării are el însuși un profil „haștag” tot mai accentuat și pentru că Eduard Hellvig și Klaus Iohannis se află în relații de subordonare în cadrul aceluiași Consiliu Suprem- instituție din care au mai rămas numele și pagina de Internet. Nedisimulat, s-a ajuns în situația demnă de o epocă fanariotă, în care un interes public- cel care cere clarificarea subiectului „hashtag rezist” pentru evitarea unui nou 10 August, este sacrificat unui interes ocult al Președinției– care dorește vizibil protejarea subiectului. Nota bene, aceste lucruri se consumă într-o țară unde una dintre cele mai bine plătite instituții ale României, SRI, stăpânește minunat fenomenul infiltrării „șpionilor” sârbi cu aparate foto din anii ’80, dar care eșuează lamentabil în profilarea și prevenirea acțiunilor violente ale unei grupări („haștag rezist”) ce nu mai aparține „teoriei conspirației” nici măcar când asaltează sediul Guvernului României.
Nota bene, pe 24 august 2018 Președinția anunța convocarea CSAT pentru emiterea unei hotărâri referitoare la „rectificarea bugetului de stat” al instituțiilor (nenominalizate) cu atribuții în domeniul securității, printre care- opinăm noi, se află și SRI împreună cu SIE. Pentru că au existat refuzuri ale unor membri CSAT, Iohannis vrea o re-convocare pentru septembrie 2018. Sperăm că la acel moment, președintele va cere bani de la buget pentru instituții care au nu doar „atribuții” pe protecția țării, ci și „realizări” în acest domeniu.
Declaratie KWI: ¨Faptul ca guvernul PSD a batut si gazat romani, mi se pare incalificabil, inadmisibil; insa nu vreau sa ma pronunt asupra acestor chestiuni, pana nu avem niste concluzii amanuntite..¨. Pai tocmai te-ai pronuntat, bolovane!!! 🙂
Poate se pronunță și despre faptul că guvernul lu Hitler , din Vaterlandul său mult iubit , unde viețuiesc mumiile lui de părinți naziști , a gazat 7 milioane de ovrei , țigani și untermenschen . Pas cu pas , lucrul bine făcut !
„În perioada 1 ianuarie 2014-30 iulie 2018 DNA a soluționat 1965 de cauze privind 3420 magistrați, dintre care 2193 judecători și 1227 procurori”
Asta e doar varful icebergului, informatia urmatoare ar trebui sa fie: cate dintre acestea au fost ¨solutionate¨ cu trimiterea in judecata? Pentru ca, din ce se zvoneste, peste 97% din acesti ¨magistrati¨, nu au patit NIMIC. Lucru care ar trebui sa produca intr-adevar un cutremur. Intr-o tara normala…
La ei e COBRA, la noi e … MOBRA !!!
Bravo, Horică! Īn sfârşit, citesc şi eu un editorial cumsecade. În toată această tevatură este cât se poate de clar faptul că, Jandarmeria nu a fost ajutată şi sprijinită instituțional. A trebuit să se descurce singură. Consider că Jandarmeria şi-a făcut datoria în toate momentele, conform misiunii ei.
În urma mitigului, cel fără organizator, fără o prezență semnificativă a celor din diaspora, jandarmii sunt cercetați penal pentru că şi-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Curată nebunie!
Ha, … ha, … ha !!!
Pt cine, Pacea Liniștii Mele, vrei tu bani mai multi, măi muianis ?!?
Pt SRI, pt protocoalele copy-paste, pt … câmpul tactic, bgmpln ele !!!
Să-ţi dai demisia băi CIUMĂ VERDE, ca și CHELWIG, sau TAICA AGUSTIN !
Nu mai prinzi tu alt mandat, nici când o zbura porcu’ pestos !