Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

SRI îi dă peste mână lui Meleșcanu

„În numeroase cazuri, identitatea şi provenienţa reală a persoanelor în cauză (migranților) este dificil de stabilit.”
Traian Horia

Pe 21 iunie 2017, un radical islamist a detonat o bombă de mică putere în interiorul Gării Centrale din Bruxelles, Belgia, la cca 10 minute de mers cu mașina de biroul lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Orașul Bruxelles, care găzduiește și negocierile Brexit între UE și Regatul Unit, a devenit de mai mult timp o sursă de „senzații tari” și adrenalină pentru fluxurile de știri și pentru birocrații care învârt competent hârtii în clădirile pan-europene: între explozii, rafale de Kalashnikov, strigăte de „Allah akhbar”, atacuri cu cuțitul și cu mașina, staff-ul de la Uniunea Europeană își gestionează solemn maculatura și vrafurile de dosare și e posibil ca în curând, Claude Juncker și ministrul lui de Externe, Federica Mogherini să raporteze chiar o creștere a productivității muncii.

Teroristul din Gara Centrală

… a fost ulterior împușcat de o patrulă militară, iar Juncker și-o fi continuat munca pe problemele Europei. Când locuiești în Europa și ai prosperitate, îți cumperi acasă o navetă de bere. Când Europa are probleme, cumperi vreo zece navete, ca să fii sigur că le rezolvi pe toate. Berea a fost inventată cândva ca să împiedice UE să cucerească lumea, dar azi, prudența aceasta apare ca inutilă: UE nu se mai stăpânește nici pe ea înseși. Are probleme multe și majore, iar lumea le află zilnic, pe fragmente: pe lângă terorismul islamic, de exemplu, Europa se află în fața unei alte provocări majore – un uriaș exod uman dinspre Africa și Asia, care a atins puncte de maxim începând din 2015 și care a adus în UE sute de mii de migranți economici ilegali, aruncând în ridicol Uniunea și granițele sale. Pe alocuri, cele două probleme au fuzionat și oameni sosiți în coloanele de refugiați- migranți au fost semnalați ca sprijinind activ și direct acțiunile teroriste din UE. Azi, sub competenta rotire a hârtiilor de la UE, atacurile teroriste islamiste pe teritoriul Uniunii au ajuns ca autobuzele de pe linia 36 din Londra: întotdeauna mai vine unul din urmă.

Când a semnat în Aprilie 2005

...pentru aderarea la Uniunea Europeană, statului România nu i s-a spus că primind Bruxelles-ul în casă, ar trebui să primească și migranții neidentificați pe care i-ar putea aduce- încălcând propria legislație- Uniunea Europeană și Reichul German al cancelarului Angela Merkel în Europa. Șiretenia ieftină numită „solidaritate”, vehiculată insistent de câteva ONGuri cvasi-marxiste finanțate prin Soros, de presa nord-americană de stânga gen Associated Press sau prin marea sectă politică numită Națiunile Unite- o instituție care a pierdut contactul cu realitatea de mulți ani- a blocat orice inițiativă de rezolvare a problemelor migranților în țările lor de origine și reușit un lucru controversat: lumea și „opinia publică” s-au concentrat pe siguranța migranților economici sosiți în Europa, ignorând că națiunile europene aveau un drept egal la securitate în țările lor.

Mai mult decât atât

… s-a omis că președinții statelor europene (inclusiv numitul Klaus Werner Iohannis în România) au în primul rând, prin Constituție, o datorie față de națiunile care i-au ales, iar azilul este un privilegiu și nu o îndatorire pentru guvernul unui stat democratic. Graba și insistența cu care, începând din 2014-2015, „elitele” neo-liberale de la Bruxelles au adus și tolerat milioane de migranți economici neidentificați în disprețul legii de funcționare a Uniunii, a indus aproape firesc, opinia că UE mai funcționează doar în hârtiile din biroul lui Jean-Claude Juncker. Cu oarecare întârziere, în 2017, România aflase că sărise din lacul Partidului Comunist al lui Nicolae Ceaușescu în puțul socialist al Uniunii Europene.

În 2016, Norvegia avertiza mut România…

….Că țara trebuie pregătită pentru „vremuri interesante” în privința migrației ilegale. Astfel, în Oct. 2016, norvegienii de la Fondurile EEA și Norwegian Grants prelungeau finanțarea pe un proiect-mamă, de unde fusese alimentat cu 700000 euro și un Centru de Excelență pentru ofițerii UM Doi Ș-un Sfert (actual DGPI, Direcția Generală de Protecție Internă a MAI) de la Dumbrăvița (Brașov).Prelungirea finanțării s-a făcut într-un Memorandum cu termen-limită 2021, semnat din partea EEA și Norwegian Grants de un Secretar de stat norvegian și din partea Statului român, de un om din Tânăra Gardă a lui Soros numit Cristian Ghinea- cu cca 2 săptămâni înainte de plecarea sa din funcția de Ministru al Fondurilor Europene. În Memorandum se menționa clar că România (Afacerile Interne, DGPI etc) trebuie să fie pregătită pentru primirea unui număr mare de solicitanți de azil (migranți, refugiați).

Altfel spus, norvegienii cunoșteau…

... că finanțarea masivă a ONG-urilor care aduceau sute de mii de migranți din Africa în Europa (deseori direct prin „cooperarea” cu traficanții de carne vie, cum a fost cazul navei germane Iuventa, în Avg 2017) va „produce” proporțional un număr uriaș de migranți ilegali- solicitanți de azil în Europa și, în particular, spre România. În context, este de menționat că în 2015, guvernul Norvegian finanța direct, cu 6.8 milioane de euro, un ONG (Doctors Without Borders- MSF prezentat de media internațională ca fiind conexat la Rețeaua europeană Soros prin finanțări de la Open Society) care era masiv implicat în aducerea de migranți ilegali africani, pe Marea Mediterană spre Europa. Pe de altă parte, stupoare, același guvern norvegian finanța un serviciu secret român (DGPI) pentru combaterea migrației ilegale transfrontaliere.

Meleșcanu. Ministru.

Pe 18 Septembrie 2017, Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu declara că România „a avansat o ofertă” la UE de a primi 1.942 de refugiaţi din Grecia şi Italia, în condiţiile în care în ţara noastră existau deja cca 700 de refugiaţi. Declarațiile extrem de controversate ale lui Meleșcanu veneau într-un context nefericit în care, în aceeași zi, o celulă islamistă din Spania omora în atacuri simultane 14 persoane la Barcelona, iar în Finlanda, un jihadist înjunghia doi oameni pe stradă, într-un atac neprovocat, tratat de poliție ca act terorist. Cel puțin doi dintre teroriști – un imam din Spania și atacatorul din Finlanda – erau solicitanți de azil. Nu se înțelege foarte clar, în acest context, cum se justifica graba „ofertelor” făcute spre UE de guvernul Tudose, prin Meleșcanu – un ministru mai degrabă șters, care a adus faima țării sale la același nivel prestigios cu cel al Patagoniei. Faptul că peste noapte sunt acceptați în România, la presiunea Bruxelles, oameni al căror trecut, prezumtiv, a fost identificat parțial sau nu a fost deloc identificat, ar fi trebuit să îi reamintească Guvernului, dar și Președinției României, că politica nu se face cu inima ci cu capul.

SRI nu are Strategie

Spre deosebire de UM Doi Ș-un Sfert (DGPI), care a fost avertizat anterior prin sponsorii săi norvegieni (parteneri Soros) asupra migrației masive, la SRI- unde director este fostul bursier Soros, Eduard Raul Hellvig – este liniște. „Numărul efectiv de persoane şi ritmul de relocare nu au făcut necesară adoptarea unei strategii în această privinţă” a transmis pentru cristoiublog.ro, Biroul de Presă al Serviciului Român de Informații. Este de așteptat o strategie, credem noi, câtă vreme săptămânal, dinspre granița Italiei au început să împingă spre Austria mii de migranți, iar pe Marea Neagră plutesc deja ambarcațiuni ale traficanților de carne vie. Potrivit SRI, până în prezent, de la relocarea refugiaților din 2015, trei persoane au fost refuzate de autoritățile României, în baza informațiilor oferite de Serviciu.

Cheia de boltă a răspunsului SRI

… are menirea însă, să stârnească legitime îngrijorări- cel puțin pentru guvernul Tudose și președintele Klaus Iohannis. „SRI a avut mereu în atenţie riscul ca printre persoanele care accesează teritoriul României, ca spaţiu de tranzit sau de refugiu temporar, se regăsească membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste, în condiţiile în care, în numeroase cazuri, identitatea şi provenienţa reală a persoanelor în cauză este dificil de stabilit”. Dacă profesioniștii informației din România recunosc că proveniența reală a unor solicitanți de azil este „dificil” de stabilit (sau „imposibil” în unele cazuri, cum se traduce printre rânduri), atunci această declarație poate fi luată ca un îndemn pentru Teodor Meleșcanu la calm și reflecție adâncă atunci când vorbește în numele poporului român și acceptă să aducă spre București 2000 de oameni proveniți din state cu trecut terorist. Redăm, în continuare, textul integral al Comunicatului transmis de SRI pentru cristoiublog.ro. Inter-tilurile ne aparțin.

Rute tradiţionale de migraţie

Riscurile induse de fenomenul migraţiei ilegale în conexiune cu terorismul reprezintă o preocupare constantă pentru SRI, dată fiind situarea României pe rutele tradiţionale de migraţie dinspre Orient către Europa Occidentală. SRI a avut mereu în atenţie riscul ca printre persoanele care accesează teritoriul României, ca spaţiu de tranzit sau de refugiu temporar, se regăsească membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste, în condiţiile în care, în numeroase cazuri, identitatea şi provenienţa reală a persoanelor în cauză este dificil de stabilit.

Plan de măsuri la CSAT

În contextul crizei migratorii din 2015, SRI şi-a recalibrat preventiv dispozitivele şi capacităţile, astfel încât să poată preîntâmpina eventualele riscuri teroriste induse de un potenţial aflux masiv de persoane la frontierele naţionale. În aceeaşi logică, o informare asupra situaţiei şi a relevanţei din punct de vedere antiterorist, precum şi un plan de măsuri au fost supuse aprobării CSAT. Preocuparea pe această direcţie se menţine şi în privinţa persoanelor relocate în România în baza Deciziei 1523/2015 a Consiliului European.

Mulți chemați, puțini sosiți

Numărul efectiv de persoane şi ritmul de relocare nu au făcut necesară adoptarea unei Strategii în această privinţă. Riscurile de infiltrare între persoanele propuse la relocare în România a unor membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste sunt gestionate într-o paradigmă preventivă, în cadrul unui plan comun de acţiune în SNPCT, cu participarea instituţiilor cu responsabilităţi în privinţa gestionării fenomenului migraţiei.
Trei refuzuri
Asupra potenţialilor beneficiari ai procesului de relocare sunt întreprinse verificări preliminare, înregistrându-se trei situaţii în care, în baza informaţiilor furnizate de SRI, autorităţile abilitate au refuzat relocarea unor persoane din considerente de securitate naţională. Indicatorii de riscuri teroriste (radicalizare, manifestări extremiste, eventuale conexiuni teroriste etc.) sunt monitorizaţi cu atenţie de către SRI şi după relocarea persoanelor în România, pentru prevenirea oricăror riscuri la adresa securităţii naţionale.
Fără ONGuri, fără Doi Ș-un Sfert

Până în prezent, SRI nu a identificat cazuri în care organizaţii non-guvernamentale cu finanţare internă sau externă să fi fost implicate în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale din sau către România, cu impact la adresa securităţii naţionale. SRI nu a desfăşurat şi nu desfăşoară proiecte comune cu Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Protecţie Internă în scopul combaterii migraţiei ilegale în baza unor finanţări guvernamentale sau europene.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „SRI îi dă peste mână lui Meleșcanu”

  • Cred că se sclerozează ireversibil . Mi-e milă de el , dar mă și gîndesc pe cine mai iau eu la ștangă dacă ăstuia începe să-i curgă scuipat din gură ?

    • Marfa este. Desi m-a surprins lipsa de anduranta a lu´Serios, la ce viteza-si luase.

      • Seriosul o luase razna serios , în lumea lui , pendulînd între sinergia faptelor și meandrele concretului , la fel ca Voican între metafizică și clitoris ( nu glumesc , așa a zis Votcan în direct la TVR , prin 94 ). A luat doar un upper cut ușor în maxilă , de control , și s-a retras chițăind ca un șoarece plouat să-și lingă rănile în munți , ca Stefan cel mare cu Mama lui Stefan cel Mare . Și Sfînt . Nicio pagubă , efectiv nu-l puteam urmări , delira practic , deși era bine informat , sau măcar dădea impresia , cine să-l verifice ?
        Ajunsese să scrie mult mai mult ca Amon dar mult mai dezlînat , că Amon avea o idee și se ținea de ea .
        Aici tre să ai rîtul gros , altfel debili mintal ca Cîrnat , Dumm , , Ana sulea sau Vacă roiu te încalecă rapid .

      • Mai sînteți de ăstia fără FB ? Mulți ? Măcar știți cîți ?

        • Din ce in ce mai multi se lasa, discomfortul tinde sa anuleze beneficiul..

        • Şi eu mă gândesc să renunț la contul de FB, Ghiocele. Ca să poți să vezi noutățile la paginile pe care le urmăreşti, Facebook te obligă să-ți tot adaugi prieteni la listă. Mă exasperează sms-le lor!

  • Nick Cernat ,¨intru-n greva¨ nu ¨intr-un greva¨…ce-i cu tine?

    • Stai flexată, cred că e pre -exitus , mai nou le trage una pe zi , ca Matty !

    • Ai dreptate! După cum am recunoscut, când scriu în fugă și nu mă verific, mai greșesc! Ne e prima dată când deplasez cratima, ori la stânga, ori la dreapta, față de locul ei! Obișnuiesc să folosesc foarte mult TEMPO RAPID, de aici mi se trage neatenția! Dacă aș scrie ca la grădiniță, cum scriu unii, m-aș plictisi! Parcă ce era dacă scriam INTRU ÎN GREVĂ? Dar nu, eu trebuie să bag o cratimă, că nu mă simt bine! Era mai grav dacă în exprimarea mea nu trebuia pusă o cratimă!! Oricum, mersi pt observația decentă! O accept cu plăcere, pt că mi-am asumat faptul c-o să greșesc și eu, când am decis s-o fac pe corectorul. Important e, chiar dacă dușmanii mei au, desigur, altă părere, că eu fac greșeli din neatenție, care are cauze multiple, NICIODATĂ DIN NEȘTIINȚĂ! Desigur, neatenția poate fi invocată și de cei cărora le fac observații, însă, când se repetă greșeala, deja e vorba de neștiință! Și observațiile mele sunt, de obicei, decente, doar când sunt înjurat fără să provoc, atunci jignesc și eu!

      • Mă , porcule , ai găsit un fraier căruia să-i servești explicații de căcat , cum faci tu de obicei? . Scrii ca un analfabet mai nou pt că te sclerozezi vizibil . Ieri mi-a zis alt bou că , cică , de aia a scris Ți mîna întinsă și vre-o , că i le-a corectat autocorectorul . Adică i le-a corectat greșit , ce să spun . Bă , dacă nu te dădeai Domnul Trandafir , scăpai ușor , chiar și cu mine , acuma ți-a trebuit corectură , încasează , măi domnule !

  • Nici Omar Hayssam și nici Mohammed Munaf nu au fost initial teroriști ci doar „pretini” ai baronilor PSD, inclusiv ai lui nea Nelu dar au ajuns să fie implicati intr-un act de terorism datorită matrapazlacurilor comise in România sub aripa ocrotitoare a PSD. Fiti cu ochii pe sirianul lui Dragnea din Ministerul Agriculturii să nu va faca cine știe ce surpriză neplăcută.

  • Păcat de Evropa, că și-a ridicat fustița albă la sosirea hoardelor colorate… Acu, de va rămânea grea, nu mai are scăpare.

    • Stai liniștit, că are !!! Copiii vor fi … adoptaţi, de alţi … ‘părinţi’, mai din familii … ‘tradiţionale’, mai de lgbt-iști, … c-așa-i în UE !!!

  • In privința aducerii de islamisti in România, intrebati-l si pe Liviu Dragnea ce pozitie are că doar el a numit un premier musulman in fruntea guvernului Romaniei și a fost martor la nunta aceluiași premier musulman cu un sirian, sprijinitor al criminalului de război Bashar al-Assad. Tot Dragnea l-a băgat pe sirian si in guvernul Romaniei, la Agricultură de parca Romania ar avea nevoie de asemenea mari specialiști .Alogenii evrei s-au întors in tara lor dar Dragnea are grijă să- i înlocuiască cu alti alogeni. Salam Aleiykum cetatene Dragnea!

  • Nu este absolut deloc nevoie ca printre azilantii sau refugiații primiti in România să se strecoare teroriști islamici. Este suficient ca un musulman frustrat și neadaptat la condițiile din România să fie influențat de incitarea și mesajele la jihad propagate de rețelele de socializare islamiste sau de predicatorii islamisti din moscheile lor improvizate pentru a pune mâna pe cutit, a fura o mașină sau,mai rau,un buldozer sau excavador și să atace multimea de români care i-au primit printre ei. In Israel au fost atentate și cu buldozere si excavatoare care au răsturnat autobuze. Doar in prezent Europa incepe sa conștientizeze pericolul islamist și să adopte aceleași măsuri de securitate.
    Cât despre aducerea de islamisti in România, trebuie in primul rând să- i multumim socialistei Federica Mogherini și apoi PSDistului Victor Ponta care s-a scandalizat că Ungaria ridică un gard de securitate la frontiera cu România. In prezent tot PSD-ul aduce potențiali atentatori in România.

  • Decăderea morala, adică degradarea morala a Europei va duce neapărat la degradarea pe toate planurile, inclusiv economic.
    Liderii țărilor europene sunt niste parodii fata de ce a fost o dată și deciziile lor în consecința. De la Miterand la Sarkozy și Macron …
    De la Thacher la …
    Centrul lumii de va muta in Asia, Europa degradând in continuare. Totul pleacă de la integritatea și sănătatea mintală care a fost pierduta.

  • UE nu exista, e doar o gasca de hoti. daca niste destepti din presa de la bucuresti s-ar uita putin pe cifre, ar vedea ca tot scandalul cu Romania incapabila sa atraga fonduri nerambursabile e o vrajeala. Fondurile s-au dus toti anii astia tot la tarile bogate gen Germania, Italia, Franta fiindca mafia era formata dinainte de aderarea romaniei. La aderare Romania s-a vandut ieftin catre capitalistii din Ue si de_aia e si tratata ca stat ieftin.

    • Care se uita la fatza lu Tudose zice ca prim-ministrul Romaniei a baut doar tuica de cazan, un leu paharu. Asa ca ramane cum s’a stabilit- ca tara ieftina, Romanicka asculta tot si egzecuta tot, in termenii pusi de hotii de la UE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *