cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de sîmbătă, 7 aprilie 2018

Recurs în anulare la condamnarea lui Isus

Profit de faptul că la ora cînd redactez această ediție din cristoiublog.ro e Vinerea Mare, în amintirea de mii de ani a arestării, condamnării și executării lui Isus, pentru a reproduce un eseu mai vechi al meu, iscat de lectura unei cărți mai mult decît interesante: „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus Christos” de Haim Cohn, la vremea scrierii cărții Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a statului Israel.

Absolvirea Sanhedrinului

Potrivit prefeţei semnate de Teşu Solomovici la volumul lui Haim Cohn, Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus Christos, „acesta este a 60.001 carte care s-a scris, numai în ultimele două secole, despre viaţa şi moartea lui Iisus Christos”. Istoria volumului? Palpitantă:

„Cartea s-a născut în urma unui demers neobişnuit: imediat după înfiinţarea statului Israel, un grup de preoţi creştini s-a adresat înaltei Curţi de Casaţie a Israelului, cerând rejudecarea procesului lui Iisus din Nazaret şi reabilitarea «Fiului lui Dumnezeu». În felul acesta – scriau preoţii – va fi îndreptată grava eroare judiciară comisă de Sanhedrinul evreiesc din urmă cu aproape 2000 de ani.
Curioasa cerere a ajuns pe mâna judecătorului Haim Cohn, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie a Statului Israel, urmaşul unei ilustre familii de rabini. El a studiat «cazul» de vreo douăzeci de ani şi «verdictul» dat a făcut «senzaţie»”.

De ce a produs vâlvă verdictul? Pentru că el absolvă Sanhedrinul şi, prin asta, pe evrei, de arestarea, condamnarea şi executarea lui Isus. Povara responsabilităţii e aruncată pe umerii romanilor, ai lui Pilat din Pont îndeosebi. Valurile publicistice provocate de carte sunt explicabile. Timp de secole, crima, cea mai mare crimă din istoria omenirii, a fost pusă pe seama evreilor. Sub puterea acestei ipoteze, urmaşii lui Israel au fost ţinta unor antipatii atingând, în dese rânduri, pogromurile. Haim Cohn porneşte împotriva ei un atac la baionetă. Tranşeele din care sare autorul cărţii Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus Christos sunt un adevăr istoric devenit axiomă. Evangheliile, textele pe care se sprijină teza vinovăţiei evreieşti, au fost scrise cu mult după tragica întâmplare. Ele sunt îndoielnice din punct de vedere documentar nu numai prin distanţa în timp, dar şi prin obiectivul asumat. Sunt lucrări pe care le-am putea suspecta, plecând de la experienţa propagandei comuniste, de rescriere a trecutului în interesul prezentului:

„S-a spus deja, de către specialişti în teologie şi în istorie, că autorii Evangheliilor n-au fost cronicari şi reporteri, ci predicatori şi misionari: ţelul lor n-a fost să evoce faptele istorice aşa cum s-au petrecut, ci să propovăduiască creştinismul, să-l proslăvească şi să-l glorifice. «Evangheliile n-au fost scrise pentru îndrumarea istoricilor. Misiunea pe care şi-au asumat-o autorii lor era religioasă, nu istorică. Aşternând în scris afacerea procesului lui Iisus, ei n-au intenţionat să furnizeze material istoric, ci să propovăduiască un mesaj religios» (Winter). Atât forma, căt şi conţinutul scrierilor lor erau condiţionate de necesităţile speciale ale răspăndirii religiei creştine în epoca lor, în sensul de a o impune în rândurile comunităţii, atrăgînd noi suflete, precum şi în sensul (esenţial din punctul nostru de vedere) de a salva onoarea şi prestigiul acestei religii, de a o înălţa în ochii stăpânilor romani. În timpul redactării Evangheliilor, comunitatea creştină din Imperiul roman era mică, sărmană şi prigonită. În interiorul ei, era nevoie să se sublinieze sfinţenia lui Iisus, faptul că nu se făcuse vinovat de nici o crimă şi de nici un păcat, grandoarea cu care înfruntase suferinţa şi torturile; în exterior, era necesar să se insiste asupra faptului că nu mâna romanilor îi luase viaţa, că nu împotriva romanilor se ridicase Iisus în învăţătura şi în faptele sale, că nici un reprezentant al Romei n-ar fi avut, conform funcţiei sale şi a legii romane, vreun motiv să-l aresteze, să-l judece şi să-l răstignească. Însăşi sublinierea urii evreilor împotriva lui Iisus şi a marelui interes pe care l-au avut, chipurile, în îndepărtarea şi în moartea lui, avea menirea să ridice prestigiul creştinilor în ochii romanilor. Pe de altă parte, orice expresie, orice relatare din care s-ar fi putut desprinde o critică sau o ranchiună împotriva romanilor n-ar fi făcut decât să toarne gaz peste focul persecuţiilor la care erau supuşi creştinii”.

 Un moment sfânt la tribunal

Îndoiala faţă de caracterul documentar al Evangheliilor nu e o noutate. Ea pâlpâie, de exemplu, chiar în romanul lui Bulgakov, Maestrul şi Margareta. Pe parcursul dialogului dintre Isus Cristos şi Pilat din Pont, Mântuitorul îi declară Procuratorului că Levi Matei, cel ce umblă după el şi îl transcrie, greşeşte grav:

„- Nu, nu hegemon, zise arestatul, încordandu-se tot, în dorinţa de a convinge – umblă, umblă mereu, unul cu pergament din piele de ţap în mană şi scrie tot. Într-o zi mi-am aruncat ochii peste acest pergament şi m-am îngrozit. Nu rostisem nimic din ceea ce scria în el”.

Privind Evangheliile cu acest ochi suspicios, Haim Cohn abordează arestarea şi procesul lui Cristos ca pe fapte reale. Deşi teza a mai fost împărtăşită şi de alţii, tentativa autorului a stârnit un imens scandal. S-a reproşat lui Haim Cohn că aduce, coboară (s-a zis) în plan pământesc, real, un moment sfânt. Savanţii l-au mustrat, pentru că foloseşte instrumentele mărunte ale juridicului ca să disece un mit fundamental, o legendă. Or, spun ei, mitul îşi pierde esenţa în clipa când asupra lui se apleacă inteligenţa rece, scrutătoare. Mitul trebuie crezut, nu analizat. Are suficiente temeiuri această cârteală? La o simplă privire, da. Autorul tratează arestarea, procesul şi executarea lui Isus Cristos ca pe nişte fapte petrecute într-o regiune a Israelului de azi. Raportează desfăşurarea lor la legile vremii, la procedurile penale. Şi trage concluzia că nu evreii, ci romanii sunt autorii crimei.

Tendenţiozitatea cărţii sare în ochi. Haim Cohn caută să-i absolve pe evrei de ceea ce s-a numit „blestemul fundamental”. Pentru aceasta, el apelează la sofism. Deşi neagă caracterul documentar al Evangheliilor, când are nevoie de argumente în sprijinul tezei sale, merge la textele sfinte ca la nişte relatări exacte din punct de vedere istoric. Tendenţiozitatea e o slăbiciune atât de clară, încât nu merită să insistăm asupra ei. Mai ales că, stăruind, există riscul să trecem cu vederea o altă slăbiciune a cărţii, mult mai gravă. S-a reproşat lui Haim Cohn că tratează un moment sfânt sau legendar ca pe unul petrecut în realitate. Nu cred că volumul păcătuieşte prin aşa ceva. Pledoaria e greşită tocmai pentru că nu abordează momentul ca pe un fapt real, ci ca pe unul ideal, abstract. Autorul pleacă în demonstraţia sa de la premisa că arestarea, procesul şi executarea nu puteau fi făcute decât prin stricta respectare a legilor. El nu ia în calcul în nici o clipă posibilitatea ca evreii să fi judecat strâmb. Arestarea, procesul şi judecarea sunt apreciate nu prin raportare la ce s-a petrecut în realitate, ci la ceea ce scria în lege că trebuia să se petreacă. De aceea, lui Haim Cohn îi stârnesc mirări interesate relatările evangheliştilor:

„E paradoxal să constaţi că din punct de vedere juridic nici una din procedurile folosite în acea noapte de evrei, dacă în acea noapte a avut loc un proces evreiesc, nu respectă normele legislaţiei iudaice ( … )”.

Ba nu e paradoxal deloc. Autorul judecă întâmplările din acea dimineaţă a lumii, ca şi cum n-ar şti, din întreg trecutul şi din întreg prezentul omenirii, că pot fi procese strâmbe, care încalcă procedurile legale. Cu atât mai mult experienţa sa trebuia să-l îndemne la o asemenea ipoteză de lucru cu cât, potrivit zecilor de mii de cărţi consacrate lui Cristos, marii preoţi ai evreilor aveau un interes vital să-l lichideze pe Mântuitor. Doctrina avansată de Isus dădea o lovitură de moarte, aşa cum au arătat şi alţii, religiei mozaice. Legea Talionului, care îndruma bătălia împotriva romanilor, era înlocuită cu legea întoarcerii celuilalt obraz.

O nedreaptă bunăvoinţă

După moartea lui Cristos, evreii au continuat să aplice, în lupta cu ocupantul roman, Legea Talionului. Urmările sunt bine cunoscute. Templul din Ierusalim a fost distrus, iar evreii răspândiţi în toată lumea. Asupra romanilor a biruit însă Legea lui Isus. Cea a Talionului se dovedise, în condiţiile ocupaţiei romane, total inadecvată. Dacă adăugăm şi faptul că doctrina lui Cristos punea la îndoială privilegiile marilor preoţi, ne dăm seama imediat că ei erau în stare să facă orice pentru a-l crucifica pe Mântuitor. Cum să le pretindem atunci să respecte legea până la ultima virgulă?! Haim Cohn se încăpăţânează, totuşi, să creadă asta. El neagă vinovăţia Sanhedrinului plecând de la premisa că marii preoţi au respectat întru totul legea. Şi, pariind pe legea timpului, Haim Cohn ajunge la concluzia că nu evreii, ci romanii poartă responsabilitatea morţii lui Cristos. Iar evangheliştii n-ar avea dreptate.

Privit ca un fapt real, istoriceşte petrecut, procesul lui Iisus, zice autorul, s-a desfăşurat altfel decât ni-l arată Evangheliile. Din nefericire pentru autor, Evangheliile spun adevărul. Totul a avut loc aşa cum mărturisesc cărţile sfinte. Haim Cohn le neagă în numele realului. Cu toate acestea, când trece la cercetarea faptelor, el nu se apleacă asupra unor fapte reale, aşa cum pretinde, ci asupra unor fapte ideale.

Cartea sa, deşi se vrea sub semnul coborârii în real, e mult mai impregnată de fantasmele legendei decât Evangheliile, acuzate de autor că fabulează.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii la Gîndul de sîmbătă, 7 aprilie 2018

  • Trebuie ținut cont că :
    1.Dacă nu era condamnat și executat, Iisus nu ar fi fost in situația de martir și mai ales de a invia. Fără martiri nu faci nici o scofală iar invierea este teza fundamentală a Creștinismului.
    2. După date mai recente, evreul Iuda l-a trădat pe Iisus tocmai pentru a-l face martir și a-și putea duce misiunea la bun sfârșit așa cum o știm din Evanghelii. Gloata care l-a defavorizat pe Iisus era compusă din evrei. Iar romanul Pilat din Pont s-a spălat pe mâini neavând un interes direct in cauză.
    3. Tot după scrieri recente care datează de mai bine de 70 de ani, Iisus nu putea fi arestat, condamnat și executat dintr-un motiv foarte firesc. Nu s-a născut și nu a existat in secolul 1 un personaj cu numele Iisus așa cum il prezintă Evangheliile.
    Cu toate astea, catolicii au spus deja ”Chrisos a inviat!”, așa cum vor spune și ortodocșii mâine noapte, conform tradiției.

  • , ,,Petru i-a zis (Lui Iisus): Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel” , în timpul patimilor, Iisus este urmat de un singur discipol,Ioan, spre deosebire de Socrate, caruia discipolii îi rămân aproape. “Lumea credinței” are cel mai mare tiraj din Romanicka și nici nu-i de mirare la cîte măgării scriu ziarele din bucurești

    http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/paralela-iisus-socrate/

  • Asta-i buna ! De la evangheliști ai apostoli, la Bulgakov … Logica beton …
    Speculam, speculam dar nici chiar sa batem câmpii!

  • Pentru ateii declarati sau pentru cei care se ascund dupa degete: exista nenumarate lucrari stiintifice care demonstreaza cu lux de amanunte ca Evangheliile sunt adevarate.
    Ar fi ceva iesit din comun insa, ca lucrari de genul acesta sa fie prezentate pe blogul domnului Cristoiu; cu totii stim de ce.
    Paste fericit tuturor!

    • Pt. dodo. Confunzi….Ateu este cel care nu crede intr-un zeu. A nu fi creștin sau a fi chiar anti-creștin nu inseamnă a fi ateu. Din contră, toate religiile sunt mai degrabă atee pt. că incearcă să se substituie lui Dumnezeu. De ce ar avea nevoie cineva să creadă in mântuirea prin Iisus când știe că e mântuit de D-zeu?. Acest fapt evident a fost sesizat la conciliul de la Niceea, de aici a apărut necesitatea artificiului cu Treimea.
      Despre lucrările științifice care ar confirma Evangheliile alte lucrări științifice spun că sunt neconcludente.

      • Exista si varianta ca ateu este cel care neaga existenta lui D-zeu.
        În ceea ce priveste lucrarile stiitifice la care faci referire, s-a scris enorm de mult si pro si contra, încât ne întoarcem de unde am pornit : fiecare este liber sa creada ce vrea.

  • Romanii, se pare că nu aveau introdusă, în codul lor ‘penal’, prezumția de ‘nevinovăție’, sau o interpretau, la fel, ca în ‘zilele Luluţei’, punând denunţurile, asimilate ca fiind ‘suspiciuni rezonabile’, pe primul plan !
    Chiar dacă, din Sinedriu ar fi făcut parte cei mai corecţi ‘juraţi’, Barabas tot ar fi fost eliberat, ‘din lipsă de … probe’ !!!
    Și asta deoarece primiseră ‘biletul’, cu sentinţa, chiar de la … Pontius Pilat, cel care … se spălase, pe mâini, trimiţându-l, pe Iisus, de la Ana, la Caiafa !!!
    Nu vi se par, aceste ‘scene’, ca fiind asemănătoare cu cele din zilele noastre, când ‘protocoalele’ functionau … ca unse, judecătorii primind sentinţa, în plic inchis, încă de la începutul sedinţei !!!

    • Ai pus mai mult de 10 virgule în plus! Probleme cu apneea?

      • Măi ‘double notes’, iar nu ţi-ai luat … pastililii ?

      • Văz că te cam preaocupă, nevoie mare, virgulilii, bro ?
        O-i fi, și tu, v’un ‘corector … adjutant’, p’ la academie ?
        N-ar fi mai bine să te pregătești să … paști fericit ?!?

        • Acum doua zile cereai lamuriri despre obsedantul deceniu si ti le-am dat în mod politicos. Nu ai înteles nimic si de aceea ai gasit de cuviinta sa-mi vorbesti urât.
          M-ai suparat prea tare si pentru ca esti varza din multe puncte de vedere, o sa fiu cu ochii pe tine, chiar daca nu sunt corector.

    • pt. bulgaru. De frica corectorului te ploconeai la el cu ”nea Nicule”. Dar n-ai scăpat de griji si de frică. Incearcă și cu ”nea dodo ”!

      • Băi, ‘nea noxa’, tu chiar ești prost, deși eu credeam ca te … prefaci ! Nu ma interesează părerea, nimănui, după cum am mai spus, iar a ta, chiar deloc !
        Nu mă provoca să-ţi zic ceva de … ‘cozonac’, sau de altceva dulce, pe care o să le consumi diseară ! Asta, așa, fiindcă eu … oricum sunt ateu, și nu mă afectează cu nimic !!!

        • Ce ‘lămuriri’ ţi-am cerut eu, bro ?
          Poate asta ai înteles tu, dar eu m-am referit , strict, la numărul de ani, ai unui deceniu !
          Orice comentariu, de-al tău, de-acum înainte, va fi zero barat, pt.mine !
          RIT CIS !

  • Prin exercitarea excluderii sociale, Evreii au permis primul episod de bullying atestat in scris pe care eu il cunosc. Ori daca vedem descrierea din link-ul de mai jos, excluderea sociala determina agresiuni fizice si psihice persoanei supuse acestui ritual. Ulterior au preluat acest tip de relationare si l-au aplicat si altora determinand agresiuni din partea celor ce au considerst ca pot face acest pas cu un exclus social. Fie ca vorbim acum despre o persoana sau un popor. Apoi a venit al doilea razboi mondial si au aplicat si asupra unei parti din poporul lor acelasi tratament pentru ca mai apoi sa joace doua roluri, cel al victimei si cel mai agresorului (asa au aparut evreii si jidanii). Atunci cand este util se foloseste o forma sau alta de agresiune. Si pentru ca situatia nu este sferica, probabil vor inventa si un al treilea rol. Astept urmatorul expleriment. Se poate mirosi deja apropierea lui.
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Bullying

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *