Gîndul de vineri, 2 ianuarie 2015

Cum am petrecut pe un stîlp Revelionul de pe Champs-Élysées!

Se spune că există un Dumnezeu al bețivilor.
Prin bunăvoința Lui, deși cu mintea încețoșată, bețivul nu pățește nimic.
Dacă trece un bulevard intens circulat printr-un loc nepermis, mașinile nu-l iau în bot, cum s-ar întîmpla cu un om treaz.
Frînează, toate, la cîțiva centimetri de el.

Eu cred însă că există un Dumnezeu și al celor din preajma bețivilor.
N-am știut de această învățătură pînă miercuri, 31 decembrie 2013, ora 23, cînd am reușit, în fine, să răzbat pînă la Champs-Élysées, legendara arteră din Paris.

Un capitol al viitoarei mele cărți de note de călătorie din seria Lumea văzută de un român rupt în fund poartă titlul Am supraviețuit și acestui Revelion!

De ceva vreme, dacă sunt în străinătate în vacanța de iarnă, mă dau peste cap pentru a petrece Revelionul în stradă.
A petrece e un fel de a spune.
De fapt, mă dau peste cap pentru a filma cum petrec diferite popoare Revelionul în stradă.

Experiența Revelioanelor petrecute pînă acum m-au convins că nimic pe lume nu e mai periculos pentru un tip care nu petrece decît o mulțime care petrece în jurul său.
În nevoia de a-și exprima fericirea c-a mai trecut un an (de fapt, ar trebui să fie nefericiți, deoarece au mai făcut un an către moarte), oamenii pot fi mai devastatori decît cînd simt nevoia să-și manifeste ura.

Ca să dărîme Bastilia, mulțimea furioasă a avut nevoie de cîteva zile.
Dacă ar fi ieșit în stradă ca să petreacă Revelionul, mai mult ca sigur i-ar fi fost de ajuns cîteva ore.

De aceea, ori de cîte ori am ajuns într-un loc de petrecere a Revelionului, primul meu gînd a fost să caut o ridicătură care să mă apere de furia mulțimii fericite.
Și de pe care, evident, să filmez.

În 2014, noua primăriță a Parisului, a ținut să ia fața antecesorilor organizînd o veritabilă serbare populară pe Champs-Élysées.
În cadrul acestei serbări, de la 23.30 s-a desfășurat un spectacol de sunet și lumină proiectat pe Arcul de triumf, iar la 24, monumentul a fost învăluit în focuri de artificii.

Știrea despre această serbare a fost difuzată de toate televiziunile împreună cu precizarea că spectacolul va fi o premieră la Paris, iar focul de artificii va avea loc întîia oară după 2000.

La vremea cînd am pornit spre Champs-Élysées, nu știam de aceste noutăți.
Explicabilă nedumerirea mea dînd de cordoane de polițiști cu scuturi, care nu lăsau să treacă doritorii pe străzile din apropierea Arcului spre Champs-Élysées.

Ei drăcie! mi-am zis, am trăit s-o văd și pe asta:
Nu mai sunt locuri pe Champs-Élysées!
Împreună cu alți numeroși respinși de către cordoanele de polițiști, am luat-o în jos, în căutarea de locuri pe Champs-Élysées.
O străduță aflată mai jos de Arc nu era barată.
Am ajuns astfel în Champs-Élysées.

Am  nimerit lîngă un postament de stîlp electric pe care se clătinau, cocoțați, doi bețivi.
Cei de jos se uitau în sus cu spaimă, așteptînd dintr-un moment într-altul să cadă amîndoi peste ei.
N-au căzut.
Au coborît pe la 23.15 și au plecat.

Aici putem vorbi de Dumnezeul celor din preajma bețivilor.
Cum eram lîngă postament, m-am urcat rapid în locul lor.
Aceeași prezență de spirit a avut-o și o jună (dintr-un grup de juni), care și-a scos pantofii cu toc cui (venise pe Champs-Élysées ca la bal!), ca să se poată cocoța.

Am început să filmez fericit c-am găsit mult căutatul loc înalt.
Fericirea n-a ținut mult.
Și-a făcut apariția un polițist care ne-a zis să ne dăm jos.
De ce?
N-am întrebat, deoarece în astfel de împrejurări nu-i bine să pui întrebări.
Ne-am dat jos, dar nu ne-am depărtat de stîlp.
Ne-am așezat pe cimentul rece al postamentului, astfel încît nimeni altcineva nu se putea sui.
Și n-aș putea spune că nu erau doritori!

Am stat așa pînă pe la 23.30.
Presupunînd că de la ora aia nu mai venea nici un polițist, m-am suit la loc.
Juna mi-a urmat exemplu.
S-a grăbit să se suie și un arab mai atent decît ceilalți. Pînă la miezul nopții, m-am uitat mereu la ceas, neliniștit la gîndul că polițistul va reveni.
Slavă Domnului! n-a revenit.

Abia la miezul nopții mi-am dat seama de ce se buluciseră pe Champs-Élysées 600.000 de parizieni și nu numai.
Așa cum se vede din filmulețul postat de mine mai jos, toți veniseră nu ca să urmărească spectacolul de pe Arcul de Triumf, ci ca să-l filmeze cu telefonul mobil, cu tableta, cu aparatul foto.

[vimeo id=”115767398″ mode=”normal” align=”center”]

Cine vede filmulețul ajunge la concluzia, ca și mine, că omul se trage nu din maimuță, ci dintr-un cameraman tv!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 2 ianuarie 2015”

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit