Ar trebui să i se spună Revoluţia de după decembrie 1989

Despre evenimentele din decembrie 1989 s-au scris uriaşe cantităţi de cărţi şi articole, atît în ţară cît şi în străinătate. S-au elaborat rapoarte pompoase. S-au constituit comisii de anchetă parlamentară. S-au dat interviuri. S-au declanşat investigaţii. Toate s-a împotmolit la un moment dat.

Văzut drept unul dintre cele mai enigmatice momente nu numai din istoria contemporană a României, dar şi din cea a Europei, momentul decembrie 1989 a constituit, în acelaşi timp, şi terenul unor vii şi numeroase controverse. Principalul punct din care părerile se împart net în două tabere diferite: caracterul definitoriu al acestor evenimente.

Potrivit echipei ajunse în vîrf după răsturnarea lui Ceauşescu, a fost vorba de o revoltă spontană. Nu numai cei propulsaţi şi rămaşi la Putere, dar şi toţi ceilalţi actori principali ai spectacolului, indiferent de tabăra politică în care se află acum, sînt categorici în a susţine că totul a fost rezultatul ieşirii în stradă a unui popor care nu-l mai suporta pe Ceauşescu.

De cealaltă parte, se află punctul de vedere al jurnaliştilor, al analiştilor politici, al istoricilor români şi străini, al politicienilor neimplicaţi în evenimente. Fără a exclude dintre cauze exasperarea populară provocată de regimul Ceauşescu, acest punct de vedere identifică momentul din decembrie 1989 drept o lovitură de stat pusă la cale de Moscova, pentru a instaura şi în România un comunism perestroikist. O sîngeroasă rotaţie de cadre – cum scria plastic un comentator. Evoluţia ulterioară a lucrurilor a depăşit obiectivul vizat de Mihail Gorbaciov.

Sub presiune internă şi externă, lovitura de stat perestroikistă s-a transformat treptat-treptat într-o revoluţie anticomunistă. O revoluţie care nu poate fi limitată la perioada 17-22 decembrie 1989, pentru că ea cuprinde şi momente ulterioare, cum ar fi: demonstraţiile anticomuniste de la sfîrşitul lui decembrie 1989, după ajungerea la putere a grupării perestroikiste, demonstraţiile anticomuniste din 12 ianuarie 1990, 28 ianuarie 1990, 18 februarie 1990, uriaşa manifestaţie din Piaţa Universităţii. Sub presiunea realităţii, echipa de comunişti reformişti, în frunte cu Ion Iliescu, obsedată de rămînerea la Putere cu orice preţ, s-a văzut obligată să abandoneze comunismul şi să fie de acord cu elementele de fond ale democraţiei: presă liberă, pluralism, economie de piaţă, alegeri libere.

Se comite o eroare astfel cînd se vorbeşte despre Revoluţia din decembrie 1989.
Ar trebui să i se spună Revoluţia de după decembrie 1989.