Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană

La europarlamentare, dușmanul numărul unu al PNL nu e PSD, ci Alianța PLUS+USR

Luni, 18 martie 2019, presa a făcut să ne parvină următoarea informație:
PNL a anunțat că a încheiat o alianță cu Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), condusă de Sebastian Burduja.

Președintele PNL Ludovic Orban a adus lămuririle necesare pentru înțelegerea acestei manevre al cărei autor e domnia sa:

„Domnul președinte al PNL Bihor și subsemnatul am fost mandatați de BEX să demarăm negocierile de integrare în PNL a Partidului Acțiunea Civică a Tinerilor, condus de Sebastian Burduja. Am purtat discuțiile cu viitorii noștri parteneri și astăzi am prezentat în Biroul Executiv rezultatele negocierilor purtate și am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a partidului Acțiunea Civică a Tinerilor în PNL. Protocolul de fuziune va fi definitivat în zilele următoare, urmînd să fie supus votului în forurile statutare ale celor două partide, astfel încît să finalizăm această procedură prin care tinerii extrem de bine pregătiți, care au dat semnale extrem de serioase că vor să se implice să devină membrii ai PNL”.

Sebastian Burduja a declarat și el:

„Am pus bazele astăzi a ceea ce noi considerăm că este cea mai importantă mișcare între două forțe politice în România anului 2019. Sîntem două forțe politice complementare, cu valori comune. România trece printr-o criză profundă, la fiecare trei minute un român pleacă din țară și lucrul acesta nu trebuie să continue. Împreună facem echipă pentru România și vom aduce România în primul rînd”.

Joi, 14 martie 2019, tot PNL era responsabil de un Breaking news de toată frumusețea:
Moderatorul emisiunii Jocuri de putere de la Realitatea Tv, Rareș Bogdan e desemnat cap de listă a PNL la europarlamentarele din 26 mai 2019.
Momentul a stîrnit un uriaș tărăboi mediatic. Explicabil dacă ne gîndim că Rareș Bogdan e o vedetă a vieții noastre publice, dar și că prin gestul său se producea un eveniment postdecembrist:
Un jurnalist afirmat în presă (foarte important de precizat, deoarece alți jurnaliști au intrat în politică dintr-o condiție modestă de gazetari) și nu oricum ci spectaculos, părăsește domeniul ce poate fi considerat al spectatorului și cronicarului pentru a păși în politică, domeniu al actorului și participantului.

Tărăboiul mediatic creat de gestul lui Rareș Bogdan a plasat în plan secund gestul PNL nu numai de-al primi în rîndurile sale și de a- l plasa primul pe o listă rîvnită de lideri de partid cu stagii în bătălia politică, precum Hilde Bradl sau Alina Gorghiu. Ca să nu mai spunem că un nou venit în partid și în politică e vorba lui Klaus Iohannis number one, în timp ce Vasile Blaga, cel care a condus și conduce aripa PDL din PNL e și el pe-acolo, dar și de a-l ruga pe Rareș Bogdan onoreze ditamai partidul, alcătuit din două partide de guvernămînt, să accepte oferta.

Luni, 18 martie 2019, seara, la emisiunea România9, am profitat de prezența în studio a lui Traian Băsescu, fost șef de partid, politician de Dreapta, pentru a-mi exprima nedumerirea în legătură cu gestul PNL. Am zis cam așa. Partidul Național Liberal e al doilea, dacă nu primul partid al țării. Un asemenea partid, mai ales cînd vine vorba de unul ivit din fuziunea a două partide care au guvernat România, găsește în interior, pentru alegeri precum europarlamentarele, nume de pus pe listă dintre liderii partidului sau din rezerva de cadre. Dacă pune pe listă pe cineva din afara partidului, o face, pentru că trebuie să satisfacă un anume interes. S-a zvonit că PSD va pune pe liste pe Carmen Avram. Dacă așa va fi nu exclud dintre motive cel de a răsplăti Antena 3 pentru contribuția uriașă la victoria PSD în alegeri și pentru supraviețuirea PSD la putere. Ceva gen, aveți un loc pe lista noastră, dați-ne un nume! Dacă așa va fi, Carmen Avram va fi beneficiara unui cadou făcut de PSD și nu PSD beneficiarul prezenței sale pe liste.

În cazul Rareș Bogdan lucrurile stau net diferit. A fi prezent pe listele pentru europarlamentare, mai ales în condițiile unui partid precum PNL, e ceva rîvnit de mulți lideri ai partidului. N-am nici o îndoială că toți cei care s-au înscris la selecție au considerat trecerea pe locurile eligibile și un semn al răsplății pentru ce a făcut el pentru partid. Și deodată pe fondul acestei concurențe sălbatice, Ludovic Orban și Raluca Turcan, cei care conduc efectiv partidul, decid să invite să fie cap de listă pe cineva din afara partidului. Nu pe liste, nici măcar pe locurile eligibile, ci cap de listă, pe post de locomotivă a partidului în alegerile europarlamentare. Așa ceva se poate petrece la un partid mic, la unul care abia acum se afirmă, în nici un caz la unul de talia PNL. Traian Băsescu a explicat gestul prin trimitere la o tradiție a PNL de a apela la personaje din afara partidului: Klaus Iohannis, Marian Munteanu. Nu cred că tradiția asta explică gestul – uluitor pentru cine cunoaște cît de închise sînt partidele (și a te înscrie într-unul din ele nu-i deloc simplu) – de a pune drept cap de listă pe cineva din afara partidului. Cînd spun asta mă refer și la o altă realitate. Cu prilejul lansării listei, conducerea PNL a lăsat impresia că a apelat la Rareș Bogdan ca un salvator al partidului, ca la omul providențial al PNL. Impresia a fost întărită și de comportamentul lui Rareș Bogdan. Discursul său de la prezentarea listei nu e unul al unui fericit c-a avut onoarea să fie trecut pe liste, nu e unul de mulțumire că marele partid l-a pus pe liste, ci unul de personalitate chemată, rugată chiar, să vină și să salveze partidul.

Firește, orice om normal se întreabă ce putea aduce Rareș Bogdan PNL pentru ca ditamai partidul să vadă în acceptul lui de a fi primul pe liste o onoare.
Prin vocea lui Ludovic Orban PNL a încercat să dea un răspuns:

„Un partid este într-un proces continuu de atragere de valori din societate, de atragere de lideri care apără aceleași principii și valori. Rareș Bogdan este un om foarte bine cunoscut, este un profil de luptător împotriva abuzurilor sistemului de putere construit de majoritatea PSD-ALDE, este un om care își iubește țara și se va bate cu toată forța pentru a promova interesele României în lume”.

Cam prea puțin și cam prea general pentru a explica unul dintre cele mai spectaculoase decizii ale unui partid precum PNL.
Răspunsul vine de la evenimentul de luni, 18 martie 2019. Ca și în cazul lui Rareș Bogdan, în fuziunea cu PACT, partidul lui Sebastian Burduja, surprinde prețul mare plătit de PNL pentru o asemenea manevră. Dacă în cazul lui Rareș Bogdan mai puteam găsi o explicație a prețului plătit în renumele realizatorului, în imaginea sa de luptător împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, în cazul PACT nu putem vorbi de așa ceva. Formațiunea n-are notorietate în general și cu atît mai puțin notorietate de anti-PSD în special. Are în schimb altceva. Se adresează electoratului Alianței 2020 atît prin program, cît și prin prestația publică. Se știe că PACT se bucură de o mare priză la Gruparea #rezist. La un moment dat, în încercarea de a-și explica prezența în PNL, Rareș Bogdan a spus:

„Primirea mea aduce voturi din zona #rezist, diaspora, conservatori și Transilvania”

Într-adevăr, sondajele de opinie făcute înaintea deciziei PNL arată că Rareș Bogdan aduce PNL multe voturi din Transilvania, multe chiar de la PSD, deoarece partidul de Guvernămînt e considerat de mulți ardeleni ca făcînd concesii grave UDMR pentru a supraviețui la putere.

Eu cred însă că la fel ca în cazul PACT, PNL s-a dat peste cap să-l aibă pe Rareș Bogdan pe liste, ba chiar primul pe liste, în speranța că astfel va contracara asaltul USR+PLUS pe partea Dreaptă. La nivelul PNL și chiar al lui Klaus Iohannis ascensiunea Alianței și prin asta a lui Dacian Cioloș dă fiori. Cel puțin în perspectiva europarlamentarele dușmanul numărul unu al PNL nu e PSD, ci Alianța 2020. Alianța e cea care mușcă din electoratul de Dreapta. S-ar putea obiecta că la o adică va conta pe partea Dreaptă scorul întregii Opoziții. Asta poate la prezidențiale. Europarlamentarele vor aduce cu sine o resetare a clasei noastre politice în perspectiva prezidențialelor. Un scor uriaș obținut de Alianță înseamnă un punct de plecare solid pentru cursa lui Dacian Cioloș de a intra în turul al doilea. Un asemenea scor va fi obținut în dauna PNL. Asta ar însemna ca din start Klaus Iohannis să plece cu un handicap. Rareș Bogdan e unul dintre instrumentele prin care PNL pariază că va lua voturi de la Alianță. PACT e al doilea instrument. Ambele mișcări au fost sugerate, dacă nu chiar indicate de Klaus Iohannis.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „La europarlamentare, dușmanul numărul unu al PNL nu e PSD, ci Alianța PLUS+USR”

  • Domnule Cristoiu intr-un interviu ati spus singur ca Dragnea foloseste o tactica de dreapta, iar restul sint plini de neo marxism.
    PSD nu are nici o treaba cu social democratia si, de fapt, cu nimic in mod special. Sint o colectie de strategii si concepte pe care le arunca pe piata politica, pt ca asta este Romania.
    Ceilalti sint radicali de stinga, inclusiv numitii PNL, care au facut o alegere proasta. Poate ca asta au fost pusi sa faca!
    Ar trebui sa-i numiti ceea ce se prezinta singuri ca sint si nu dupa ceea ce afirma! pt ca sint simple minciuni, care nu trebuiesc sustinute.

  • Doi într-unul, numesc pe Gramatik(ă) și Teo!
    Sunteți cu capul în…nouri.
    Hi, hi, hiii!
    Poetul știe de ce.
    Cel mai ticălos forumist…v-a tras-o, mă, nene, mă!

  • Roxana Roman(ova)!!!
    În afară de faptul că ești f… (pe toate părțile, de către toți!!!) și că tu, la rândul tău, îi faci pe toți scoțienii pe sub fusta lor, de unde ai scos cifra de 25.000, fătucă?!
    Am cătat ceva saituri…dar…nimik!
    Bagă sursa.

  • Macron a decretat scoaterea armatei în stradă, in scopul reprimării vestelor galbene, precum și a tuturor manifestațiilor neautorizate !!!
    Deci precedentul a fost creat !
    Așteptăm replica celorlalte state, inclusiv a României !
    Joianus a condamnat acțiunile jandarmilor, pe când în Franța acestea au fost aprobate în unanimitate !
    De data asta pe străzi a ieșit armata !
    Să vedem,
    Să vedem
    Ce-o să iasă !

    • Ai idee ce s-a întâmplat sâmbata trecuta în Paris?!
      Vestele galbene pasnice nu mai protesteaza, au ramas în strada vestele ultra-galbene radicalizate si profesionistii în distrugeri. Nu se poate compara ceea ce se-ntâmpla în Franta cu ceea ce a fost la noi în 10 august.

    • Replică pentru Ștefănel.
      Deci, „statul paralel” al nostru…tace mâlc! Pulimea știe de ce.
      Șeful poliției franceze a fost demis pentru că…n-a intervenit întocmai și la timp (vorba pulimii autohtone).

    • Replică pentru Domi (în acest șir).
      Poate ai sesizat, poate nu, dar ești și vei rămâne flebețea mea pe acest forum. Moșul știe de ce!
      Domi! Cândva era un slogan: „Dormi liniștit, Minolta veghează pentru tine!”
      Jandarmeria română a contra-carat acțiunile Statului Paralel…PUNCT!
      • Dacă Burduja junior a fost unul dintre promotorii mitingului haștagian și pe urmă a dat-o cotită;
      • Dacă actuala Coaliție a trebuit să facă față asaltului, fără alte repercusiuni, trebe să recunoști (chiar dacă nu-ți place!), că situația e oarecum…inversă.

      • Sarut-mâna, mosule! Asteptam concluziile dosarului 10 august… Toti protestatarii pasnici, care au fost agresati de fortele de ordine, asteapta rezultatele anchetei si pedepsirea vinovatilor. Adu-ti aminte ca Badulescu a zis ca Dragnea stia ce se va întâmpla pe 10 august.

  • Nik Limbrik:
    ¨Să-i transmiți tu lu Nicolo
    că i-aș trage-o! Tot acolo!¨
    Sărmane prostănac! Mi-e milă de tine, te-ai dovedit a fi futil…Acum incerci sa calci apa cu poezelele tale de kkt. Cernat. Si ziceai ca-ti lipsesc rimele.. 😛

  • Macron a decretat scoaterea armatei în stradă, in scopul reprimării vestelor galbene, precum și a tuturor manifestațiilor neautorizate !!!
    Deci precedentul a fost creat !
    Așteptăm replica celorlalte state, inclusiv a României !
    Joianus a condamnat acțiunile jandarmilor, pe când în Franța acestea au fost aprobate în unanimitate !
    De data asta pe străzi a ieșit armata !
    Să vedem,
    Să vedem
    Ce-o să iasă !

  • Teo Matei: ”ai putea avea elementara decenta sa recunoasti ca regula pe care ai amintit-o, dorind sa-l ajuti pe Serban, nu era valabila pentru propozitia lui”
    Recunosc. Nu am crezut nici eu ca se aplica, am vrut sa-i demonstrez lui Cernat ca a invatat gramatica fix ca boul, fara nuante sau subtilitati.
    Si ca sa vezi ca nu-mi scapase aspectul semnalat de tine, la care „m-ai corectat” , verifica ce am scris la ”Gandul de duminica”, CU DOUA ORE INAINTE de prima postare de ieri, ceea ce am considerat de la inceput ca se aplica IN ACEL CAZ:
    ”Relatia de coordonare disjunctiva este o exceptie si acordul se face la singular”

  • Teo Matei, binenteles ca NICIODATA pana ieri, la momentul cand te-am contrazis.. cine a vorbit de ceea ce ai dat azi copy-paste?? Te rog eu: NU FACE PE PROSTUL!

  • Teo Matei, binenteles ca NICIODATA pana ieri, la momentul cand te-am contrazis.. cine a vorbit de ceea ce ai dat azi copy-paste?? Te rog eu: NU FACE PE PROSTUL!

  • Teo Matei, astepti sa te contrazic, te contrazic:
    1. La tema cu subiectul multiplu am specificat ”cam(!!!) asa e regula”, solicitand dovada greselii:”pai zi ba, Limbrikule, de ce nu e bine?”
    Limbrikul nu mi-a raspuns, in schimb mi-ai raspuns tu- ca e doar 50% bine..Deci ce am gresit eu si tu m-ai corectat??
    2. A doua oara, ai afirmat ”De fapt ai gresit, punând cele doua virgule, asa ai despartit subiectul de predicat prin virgula..” ATAT..EU te-am corectat/contrazis, dandu-ti contraexemplul respectiv.
    3. Vazand ca nici asta nu tine, ai mai scos una:”Nikola, exista o alta(!!!) regula care spune ca în interiorul unei propozitii nu se pune virgula înainte de „sau”.
    NICIODATA, pana la acest moment, NU ai folosit acest argument. De ce ar fi fost important? Pentru ca nici unul din ele, de sine statator, nu are valoare probatorie..
    Eu o lasasem cum a cazut, dar sa faci afirmatia ca m-ai corectat TU de doua ori, mi se pare lipsa de cea mai elementara decenta.

  • Un om rar: Rareș B!

  • Cîte partide, atîtea probleme. Secătura rareș Bogdan nu are un partid, el aparține oricui dă mai mult. Ăștia sînt derbedei politici ptr care orientarea sau doctrina unui partid n-are nici o valoare 😆 Calculelle politice se fac cu oameni care mai cred în democrație și în partide, nu în păduchi Soros precum titanu chelios de la Realitatea TV 😎

    • Să nu uităm că el era ‘amfitrionul’ acelor vanghelioane, de la Romexpo !
      Cine se aseamănă se cam adună, n’așa ?

  • Europarlamentarele n-au, pentru Romania nici o importanta practica. Nici macar pentru UE. PE e o mascarada pentru gugustiuci. Toata lumea stie ca singurul organism care conteaza la UE e comisia europaeana care e negociata pe sub masa de Germania si Franta impreuna cu cativa sateliti gen Olanda, Belgia sau Luxemburg. Oricum ar fi, friptura merge la vestici, pe aici ajunge din cand in cand doar mirosul. Hai salam!

    • Corect. Și cu Monik Macovei dansînd pe masă la chermeze spețial ptr Timmermans. Vinul îl dă Juncker din crama UE. Că asta a mai rămas din UE- o cramă. 😀

    • Grigore Cartrianu, un nespălat rezist. Ptr cultura „rezist”, să-i înrămeze chiloții pe la mitinguri ca să-i mobilizeze sufletește pe drogați și să proiecteze Dide eminisunea asta a lu Nașu pe clădirea GDS 😆
      https://www.youtube.com/watch?v=eFuFMdifsRI

      • Giovanni Becali către Cartianu: „Ne vedem la trebonal da să et speli înainte să vii acolo”. 😆
        Probabil de-atunci i-o fi crescut Soros salariu lu Gregoar, azi are și el două cămăși.

    • Nu votați umili Soros precum Monica Macovei, Marin Jean Marinescu ,Traian Ungureanu, Teodor Stolojan, Cristian Preda, Sigfrid Mureșan, Adina Văleanu, Daniel Buda.. Ei au cerut cu bale curgînd anchetarea jandarmeriei romîne dar acu nu mai zic nimic de baia de sîmnge din Franța, unde frații noștri muncitori francezi sînt măcelăriți în stradă. Ce concluzie e? Că ăștia sînt niște umili, care ascultă de alte ordine decît de conștiința lor. Nu avem nevoie de așa ipochimeni în Parlamentu European. 😆

      • BREAKING În loc să stea să se certe cu Romînia, sclavu lu Soros numit Frans Timmermans s-ar ocupa mai bine de faptul că țara lui a ajuns raiul terorismului islamic. Potrivit BBC , turcul care a omorît trei oameni în Olanda tocmai ce fusese eliberat pt viol și fusese prins furînd din magazine, dar critica modul cum se îmbracă olandezele. Toate victimele acestor atentate ar trebui să-i aducă pe Juncker- Timmermans- Merkel în fața justiției ptr complicitate la crime, după ce au adus ilegal în Europa tot felu de anonimi și teroriști din țări islamiste. 😎

    • Bulibașa ăla al lu hashtag rezist numit Burduja n=-a avut curajul să revendice mitingul din 10 aug. Ptr că mișcarea asta e populată puternic de drogați, rateuri umane și finanțați soros. 😎

      • N-a avut curajul nici să recunoască participarea la miting, in timp ce avea un deces în familie ! Și nu era vorba despre oricine !
        De fapt, minciuna este o trăsătură de … familie ! Moștenită, nu glumă !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *