România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă! Prin ce e mai vinovată Daenerys, care a distrus prin pîrjolire King’s Landing,  decît Churchill, care a distrus prin bombardare Hamburgul ?!

Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă!
Prin ce e mai vinovată Daenerys, care a distrus prin pîrjolire King’s Landing,  decît Churchill, care a distrus prin bombardare Hamburgul ?!

Înainte de ceremonia care a fost lansarea editurii Mediafax, discutînd cu Adrian Sîrbu și cu Marius Tucă despre ce vom face și ce vom drege nu peste mult timp, Marius Tucă și-a arătat surprinderea că în deschiderea emisiunii cu Sandra Stoicescu, de săptămîna trecută, am abordat sezonul opt și ultimul din Game of Thrones.
Nimic surprinzător în gestul meu.

Despre serialul devenit rapid fenomen mondial am mai scris. Pe cristoiublog.ro din 14 decembrie 2018, am publicat un amplu comentariu, reunire a unor fragmente din însemnările făcute de mine pe parcursul vizionării celor șapte sezoane. Așa cum arătam în articol, eu am văzut Urzeala tronurilor, cum a fost tradus în românește titlul Game of Thrones, după ce se încheiaseră toate sezoanele și planeta aștepta aprilie 2019 pentru a urmări finalul, crezut de milioane de telespectatori ca fiind Bătălia dintre Vii și Morți, dintre Oameni și Umblătorii Albi. Scriam în eseu despre Game of Thrones ca despre un serial dedicat Istoriei ca luptă nemiloasă pentru putere. În așteptarea ultimului sezon, după cum îmi e firea, m-am am început să mă interesez de serial. Spre surprinderea mea, am descoperit existența unei întregi literaturi consacrate producției HBO. Nu numai articole, apărute în publicații prestigioase, dar și cărți, semnate de specialiști în istorie, politologie, psihologie colectivă, geopolitică. Am cumpărat prin descărcare cîteva dintre ele de pe Apple.fr, profitînd de faptul că dețineam cartele din Franța. Alte cîteva, care n-aveau variantă electronică în franceză, le-am comandat pe Amazon.fr în varianta tipărită. Titlurile acestor cărți spun totul despre atenția acordată de specialiști unui serial care, la o adică, ar fi putut fi privit cu nepăsare ca pe o producție de entertainment. Dar cum scria Antoine Lucciardi în volumul Game of Thrones décrypté, Shakespeare e un precursor al entertainment -ului, deoarece la Londra concurența de pe vremea marelui scriitor „era feroce între diferitele trupe și pentru a-și găsi un loc între acestea, pentru a cuceri spectatorii, trebuia neîncetat să dezvolți tezaure de ingenuitate, să propui noutăți menite a ține publicul cu sufletul la gură”. Nu pot să nu remarc cu amărăciune că la noi, în România, pentru presa noastră, pentru editurile noastre, serialul n-a existat și continuă să nu existe. Era de prevăzut să mă număr printre milioanele de telespectatori de pe planetă (cîți or fi fost din România?) care au așteptat cu patimă difuzarea primului episod din ultimul sezon al Game of Thrones. Ca și în cazul sezoanelor anterioare, am ținut un soi de jurnal, în cadrul unui proiect de care mă ocup în fiecare zi și anume de a scrie sub titlul Lumea prin care trec un jurnal al vieții mele intelectuale. Din start trebuie să precizez aparțin taberei fanilor care au rămas dezamăgiți de lucrul de mîntuială care a fost acest ultim sezon. De altfel în emisiunea cu Sandra Stoicescu ne-am exprimat amîndoi stupefacția, Sandra Stoicescu fiind mai fană decît mine, dacă se poate spune așa. Ulterior despre fușăreala care a fost ultimul sezon am stat de vorbă și cu Adrian Sârbu și cu Petriana Condruț, alți confrați care urmăriseră serialul. A fost un prilej de a descoperi că numărul celor care s-au interesat de serial în România cuprinde și multe vedete. Eu le știu doar pe acestea. Dacă aș fi director de ziar aș face chiar o anchetă printre vedetele vieții noaste publice pentru a afla care dintre ele e fan Game of Thrones. Reproduc în două ediției ale cristoiublog.ro fragmente din Jurnalul meu care transcriu trăirile și gîndurile de telespectator al ultimului Sezon din Urzeala tronurilor, așa cum le-am așezat în Lumea prin care trec, fără o preocupare de orînduire:
Umblătorii Albi imaginați de pe Zidul lui Hadrian

Mi-am luat inima-n dinți și am început Sezonul 8 și ultimul din Game of Thrones, în prescurtare juvenilă, GoT. Scriu, mi-am luat inima-n dinți, pentru că deși Sezonul a ajuns deja la episodul 6 în înregistrarea de pe HBO Go, am șovăit să-l urmăresc, așteptînd episodul final. Cred că m-a îndemnat la acțiune numărul special din revista franceză Historia consacrat lui Games of Thrones, luat de la Nisa. Lucrurile au stat așa și le povestesc, pentru semnificația lor mai largă, de fapte mici care duc până la urmă la o Faptă:
Primele pagini din revistă m-au îmboldit să revăd toate sezoanele de pînă acum: mi-am dat seama că sînt întîmplări și personaje de care nu-mi mai amintesc nimic. Deschizînd HBO Go, am nimerit la primul episod din sezonul 8. N-am rezistat să nu mă uit vreun sfert de oră. Măreață intrarea Armatei Viilor în Winterfell!

Coperta revistei Historia din Franța dedicată serialului „Game of Thrones” („Urzeala tronurilor”)

Dacă așa e pe ecranul unui laptop îmi imaginez cum o fi pe un ecran panoramic!
Și atunci m-am decis să las deoparte orice altă preocupare și să mă uit la ultimul Sezon din GoT.
Primul episod se petrece – ca să mă exprim ca un elev care se pregătește la Română pentru Bacalaureat – la Winterfell, în Nord. Grație hărții din revistă, am acum imaginea teritoriului pe care se desfășoară intriga sau mai degrabă intrigile. Chiar din acest prim episod întîlnesc în concret Învățătura de esență a serialului:
Să n-ai încredere în nimeni!

Dincolo de zîmbetele eminamente umane, pentru că oamenii nu mîrîie unul la celălalt, deși se mușcă, și încă mortal, ghicești tensiunea din care se vor ivi răsturnările viitoare de situații.
Noaptea, înainte de a pica în somn și azi, după-amiază, stînd la coadă la Poștă (o tipă trimitea prin poștă 10 milioane de lei în Burkina Fasso!) citesc din revista franțuzească. Teza de răscruce a materialelor e corespondența posibilă dintre fapte, evenimente și personaje din serial și fapte, evenimente și personaje din Istorie. Scrise de autori diferiți, articolele au drept concluzie comună:

Deși nu se pot stabili cu precizie, tot ceea ce se întîmplă în serial are corespondențe în Istoria – marele prozator, hrănit esențial din nevoia de putere a oamenilor. Descopăr deja două observații, făcute de mine înainte de a mă apuca de Sezonul 8. Asemănarea izbitoare dintre Zidul care apără oamenii de Morți și de Iarnă și Zidul lui Hadrian din Anglia. Un text din revistă redă mărturisirea lui George R. R. Martin, autorul romanelor din care s-a născut serialul, despre trăirile încercate de el pe Zidul lui Hadrian:

„Nu era nimeni în jur. Am privit spre Nord, atunci cînd crepusculul se instala și am încercat să-mi imaginez ce însemna să fii roman pe vremea cînd Zidul era o adevărată protecție, și pe vremea finelui de imperiu, cînd nu știai niciodată ce poate veni de dincolo de colinele din depărtare sau din pădurile aflate un pic mai departe.”

Da, fără să fi fost vreodată pe Zidul lui Hadrian (deși cred că voi ajunge pînă la urmă), deseori am încercat să-mi imaginez cum își imaginau romanii lumea de dincolo de Zidurile care-i apărau de barbari. Ce-o fi gîndit vreun comandant roman de Armată uitîndu-se în depărtarea cu păduri sălbatice a lumii picților sau a lumii germanilor?

Zidul comparat cu alte ziduri, inclusiv cu cel al lui Trump

Un alt adevăr spus de revistă chiar din introducere și pe care l-am descoperit și chiar am scris mai demult despre el ,e acesta:

„În Game of the Thrones, cavalerii își trădează jurămintele, prințesele își obțin independența, iar eroii mor. E de altfel una dintre principalele rațiuni ale atracției încercate de telespectatori încă din debutul difuzării serialului: povestea, destul de violentă, dar aparent tradițională, ia o turnură interesantă cînd Eroul, destinat puterii și onoarei, e executat. (…) Moartea lui Ned Stark face să basculeze Game of Thrones dintr-un fenomen al fantacy într-o capodoperă a narativului, și explică succesul său care a depășit azi cadrul amatorilor de pelicule de acest gen.”

Cel mai iubit personaj: Tyrion Lannister, Piticul

În așteptarea episodului final, care nu mai e atît de interesant dacă judecăm după ultimele episoade din Sezonul opt, toate bîntuite de graba realizatorilor de a termina și cu afacerea asta, c-a durat prea mult și ne-a plictisit de moarte, am reluat serialul de la episodul unu al Sezonului unu. Deja am văzut trei episoade. Cred că merită să-l revăd în întregime. Acum, scutit de febrilitatea dată de noutate, pot observa amănunte care mi-au scăpat la prima vizionare. Apoi, chiar dacă l-am văzut deja, multe scene nu mi le amintesc. Mai ales în privința personajelor secundare mi-au scăpat multe întîmplări și destinul lor e pentru mine la fel de surprinzător ca și la prima vizionare. Nu în ultimul rînd, pot acum să adîncesc personajele. Pe de o parte pentru că acum știu destinul multora dintre ele. Pe de alta pentru că m-am înarmat cu lecturi corespunzătoare. De pe Apple fr., profitînd de cartelele cumpărate din Franța, am cumpărat în variantă electronică:
Winter is coming de Carolyne Larrington & Antoine Bourguilleau; Game of Thrones décripté de Antoine Lucciardi; Game of Thrones décodé de Ava Cahen. De pe Amazon.fr am cumpărat în varianta tipărită (cea electronică lipsește): Le livre des 7 couronnes: Un guide du monde de Game of Thrones, de Nicolas Lamour, Les Leçons politiques de Game of Thrones, de Pablo Iglesias Turrion și Game of Thrones: De lʼhistoire à la série, de Cédric Delaunay.

Cartea Avei Cahen debutează cu prezentarea personajelor principale și secundare, urmărite pînă la sezonul șase. Din această prezentare se disting personajele urîte și personajele iubite de fani. Pe primul loc la urîte e desigur Cersei. Dintr-o răutate de satiric englez producătorii o țin în viață pînă la ultimul sezon. Cel mai iubit nu e Jon Snow, cum s-ar putea crede, ci Tyrion Lannister, Piticul. Personajul seduce prin inteligență. De unde putem crede că și în lumea de azi fascinează nu vitejia, nu onoarea, nu cinstea, ci inteligența.

Am urmărit episodul 5 din Game of Thrones, ultimul înaintea celui final. Cei care l-au văzut înaintea mea – publiciști, jurnaliști, fani ai serialului, după cum i-am descoperit cu surprindere – mi-au zi cu toții că episodul e cel al nebuniei de care e lovită Daenerys. Aceasta, din cîte văd și eu după ce mă apuc de episod, deși clopotele anunță capitularea Orașului, se urcă pe Dragon, singurul rămas după folosirea Scorpionilor, și aruncă asupra orașului – și a populației civile, evident – șuvoaie de foc. Regizorii fac din aproape tot episodul spectacolul așa-zisei nebunii a pretendentei. Ca și în cazul Bătăliei cu Cei de dincolo, cu Umblătorii Albi, serialul tratează superficial un moment care putea fi de excepție. Pentru fani e un nou argument în favoarea Petiției prin care cer producătorilor rescrierea întregului Sezon, dezamăgitor pe toate meridianele și nu numai în rîndurile fanilor. Ar fi fost de așteptat ca distrugerii Orașului să i se fi acordat un spațiu infinit mai mic sau dacă s-ar fi păstrat cel de acum, în cuprinsul acestuia ar fi trebuit date minute de expunere a principalelor personaje. Cu excepția lui Cersei, care beneficiază de o lungă agonie a supraviețuirii, toate celelalte personaje sînt practic uitate. Tyrion Lannister e surprins de reacția Stăpînei sale. Și doar atît. Episodul anterior îl dezvăluise pe Tyrion trădîndu-și amicul, lordul Varys, care complota împotriva Reginei pentru a-l pune pe Tronul de Fier pe Jon Snow, descoperit ca urmaș în linie bărbătească al Regelui Nebun, Targaryen. Varys, maeastrul Șoaptelor, cum i se spune acestui maestru al Serviciilor Secrete, îl avertizase că Daenerys e în stare de cruzimi tiranice odată ajunsă pe Tron. Ar fi fost de așteptat ca Tyrion să reacționeze în vreun fel, să-l caute pe Jon Snow sau pe Comandantul Nepătaților. Nimic din toate acestea. Jon Snow continuă prăbușirea ca personaj din celelalte episoade ale Sezonului 8. Nu pricepi ce rol are el în atacarea Orașului, nu-l vedem comandînd nimic, deși el a venit pînă aici în fruntea Armatei Nordului. Pe teren îl surprindem dînd cu sabia și ajutînd apoi o familie civilă să-și scape femeia de la violul asediatorilor. La un moment dat, îl vedem anunțînd retragerea. După cum au zis specialiștii, pînă acum personajele Universului cunoscut s-au exprimat vorbind cu alte personaje. Jon Snow nu vorbește cu nimeni. Nu putem ști ce-i în capul său la un asemenea dezastru. Nici despre Arya nu știm mare lucru ce gîndește, cîtă vreme o parte însemnată din final e dedicată rătăcirilor ei printre ruine.

Șeful Securității din „Game of Thrones” – „Urzeala tronurilor” (fără a fi poliție politică)

E o nebunie ceea ce face Daenerys?
Eu nu cred.
Masacrarea populației civile, distrugerea Orașului, trimit, mai ales prin folosirea șuvoiului de foc, la bombardarea Hamburgului de către Aliați în cadrul Operațiunii Gomorrah, campanie de raiduri timp de 8 zile și 7 nopți începute în noaptea de 24 iulie 1943. Culmea barbariei a fost atinsă în noaptea de 27 iulie 1943, cînd s-a creat furtuna de foc (leit furtuna creată de Dragon în Game of Thrones), practic o minge de foc care a circulat pe străzi cu 240 de kilometri la oră și o temperatură de 800 grade celsius. Au murit 42 600 de civili, alți zeci de mii au fost răniți, clădiri istorice au fost puse la pămînt. Operațiunea Gomorrah a fost ordonată de Churchill. Premierul Angliei nu era nici nebun, nici răzbunător. Această Hiroșimă a Germaniei a prefațat Hiroșima Japoniei, ordonată de Truman, un alt lider despre care nu se poate spune că moștenea în sînge sifilisul nebuniei din familie. Atît în cazul Germaniei, cît și în cel al Japoniei, cînd li s-a obiectat celor doi că victime vor fi oamenii nevinovați, respectivii au răspuns că nu sînt nevinovați: Germania fascistă și Japonia antiamericană sînt și rodul civililor care fie că au sprijinit regimurile militariste, fie că le-au tolerat. Nu altceva le spune Daenerys sfetnicilor săi cînd aceștia o avertizează să nu masacreze populația civilă.

Hamburg, 27 iulie 1945 – cu dragonul lui Churchill deasupra orașului în flăcări

Și Truman a distrus un oraș cât ai clipi

Sînt istorici care susțin și acum că bomba de la Hiroșima a fost necesară. Fără ea Războiul ar fi continuat și Aliații ar fi dat noi victime.
Același lucru se poate spune și despre Atacarea Orașului de către Dragon. Ultimele secvențe ne arată o Cersei decisă să reziste în Palat sau dacă pleacă decisă să comploteze mai departe. Mai mult ca sigur fără distrugerea Orașului, cucerirea Tronului n-ar fi fost definitivă. Așa cred c-a socotit – corect – Daenerys. Vom vedea din episodul următor și ultimul, dacă am avut dreptate sau nu.

(Va urma)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă! Prin ce e mai vinovată Daenerys, care a distrus prin pîrjolire King’s Landing,  decît Churchill, care a distrus prin bombardare Hamburgul ?!”

  • Teo Matei:
    ¨Daca nici acum nu va este clar ca Dragnea, în ultimii doi ani, a condus Guvernele României în mod dictatorial….¨
    Termina ba cu prostiile, d-aia nu te crede nimeni, ca o iei repede pe aratura.
    Pe primii doi i i-a bagat pe gat Secu, e la mintea curcilor.. Veo? Probabil ca e a lui.
    Iar ¨dictatorial¨ cred ca e un cuvant prea mare..stiu ca urmaresti efecte teatrale. Tricolorul cu gaura, in balcon! 😀

    • Unii isi inchipuie ca daca vine la cascaval opozitia aia care are buzele sudate de curu’ grangurilor de la Berlin si Bruxelles o s-o duca ca’n sanu’ lu’ Avram. Wrong! Stapanii dispretuiesc slugile umile. Se stie de mii de ani. Da’ nah, nu toti pricep!

      • cib, îti spun doar atât: Dragnea se opune politicilor UE, doar de când îi tâtâie c-ru ca va face puscarie. Îi chiar mishto sa dai vina pe UE ca esti un hot notoriu!

    • Nikola, nu fi pesedist! Toooti pesedistii cââântati ca Secu l-a fortat pe Dragnea sa-l numeasca pe Grindeanu si apoi pe Tudose prim-ministru. Vreau o dovada micuta, micuta ca a fost asa.
      Si daca ar fi fost asa, de ce preacinstitul Dragnea a acceptat?!
      Bine, ca sa fiu în ton cu tine zic asa:
      Jos PSD, pentru ca seful lui a facut de doua ori jocul securistilor!
      A+

      • Gresesti fundamental! Unde am zis eu ca l-a fortat???
        De ce a acceptat? Simplu, pentru ca intotdeauna a incercat s-o dea la pace cu Secu..

      • Nu reusesti sa intelegi un lucru simplu, mie pot sa-mi placa sau sa-mi displaca anumite persoane pentru cum sunt ele, nu pentru preferintele politice.
        Politicienii nu-mi plac, in orice partid ar fi, din orice tara ar fi.

        • Înteleg foarte bine si cred ca, în afara membrilor de partid, sunt prea putini cei care-i plac pe politicieni. Sa nu crezi cumva ca nu mi se întâmpla si mie la fel. Atât doar ca eu consider ca trebuie sa-i combat pe cei care ma supara cel mai tare, mai ales daca ei sunt la putere.
          Nu cred ca ai putea gasi vreo postare de-a mea în care sa preaslavesc vreun politician.

  • Interesant ca barbarii din vremea imperiului roman erau triburile germanice. Dupa cate „realizari” au avut in ultima suta de ani, se pare ca nemtii tot barbarii noului imperiu sunt. Doar ca la al treilea asalt asupra Europei folosesc banii si influenta in loc de arme. Efectele sunt insa aceleasi. Astia iubesc din rarunchi razboiul. Avem un exemplu si la noi in „familie”.

  • Dar acronimul PNL, citit invers, oare ce-o fi însemnând ?!? Eeeh, ia să vedem :
    LNP … ceva cu Ludovic … !

  • Dau de lucru adversarilor PSD (printre care #șîeu).
    Acronimul partidului citit invers, înseamnă
    Dragnea s… p…
    Hi, hi, hiii

  • Maestre, cu tot respectul!
    Ceva nu este în ordine cu calendarul „Gândurilor” (editate) din această săptămână:
    – când ați fost în vacanță, de fapt?
    – când ați participat la lansare, la Mediafax?
    – când ați mai avut timp și de Got-ul ăsta?
    Înțeleg pasiunea dvs. pt. citit, studiu, scris, dezbateri pe la televiziuni.
    Ok!
    Când, sau…cât mai dormiți și dvs., totuși?!

    • Ba, mai mult, în ultima vreme, pe ce post te uitai Maestrul era în prim plan !
      Dar, chestia de aseară, cu bătăile pendulei la orele 6 p.m., a fost … antologică !

      • Mosule, ia exemplu! Doar prin activitate fizica si intelectuala intensa se poate mentine tot omul „vecinic tânar si ferice”! Mai ales în campanie electorala.

  • „Se poate socoti ca regula, spune tov. Stalin ca atata timp cat bolsevicii pastreaza legatura cu masele largi ale poporului, ei vor fi de neinvins. Si, dimpotriva ajunge ca bolsevicii sa se rupa de mase si sa piarda legatura cu ele, ajunge ca ei sa se acopere cu rugina birocratica, pentru ca sa piarda orice forta si sa se prefaca intr’un nimic.
    Grecii din antichitate aveau in mitologia lor un erou vestit, Anteu, care, dupa spusele mitologiei, era fiul lui Poseidon, zeul marilor, si al Geei, zeita pamantului. El nutrea o dragoste deosebita pentru mama sa, care-l nascuse, il hranise si crescuse. N’a existat erou pe care acest Anteu sa nu-l fi invins. In ce consta forta lui? Ea consta in faptul ca de fiecare data cand avea greutati in lupta contra adversarului, se alipea de pamant, de mama sa cale il nascuse si il alaptase, si capata forte noi. Dar el avea si partea lui slaba: pericolul de a fi rupt intr’un chip oarecare de pamant. Dusmanii lui Anteu tineau cont de aceasta slabiciune a lui si-l pandeau. Si iata ca s’a gasit un dusman care s’a folosit de aceasta slabiciune a lui Anteu si l-a invins. Acesta a fost Hercule. Dar cum l-a invins el pe Anteu? L-a rupt de pamant, l-a ridicat in aer, ia luat posibilitatea de a se atinge de pamant si l-a gatuit astfel in aer.
    Cred ca bolsevicii ne amintesc pe eroul mitologiei grecesti, Anteu. Ca si Anteu, ei sunt tari prin aceea ca pastreza legatura cu mama lor, cu masele care i-au nascut, i-au alaptat si i-au educat. Si atata timp, cat pastreza legatura cu mama lor, cu poporul, ei au toate sansele sa ramana de neinvins. Iata in ce consta secretul incivibilitatii conducerii bolsevice.”

  • Mă mir cum de-a putut sa aibă așa audienta un serial de asemenea factură !

    • Daca-l intereseaza si pe maestru, iti poti da seama la ce grad de cultura si civilizatie au ajuns bizonii patriei si nu ar trebui sa ne mai mire cum un plavan mut si idiot a fost ales presedinte. Este abia inceputul pentru ca spalarea creierului continua cu asemenea mizerii si unii chiar cred ca astfel de filme sunt adevarate. Analizati ce generatie de imbecili #rezist a produs PRO – TV. Situatia nu este numai in Romania, incercati sa realizati ca imbecilii planetei sunt americanii si sunt urmati la mica distanta de vest europeni.

      • Aveți dreptate, doamnă ! Si, dacă mă gândesc bine, cam la fel a fost și cu seria Stăpânul Inelelor … !

      • Bine ca esti TU desteapta!!!
        ……………….
        Glumesc, de acord cu ce spui, dar prea se potrivea replica.. 🙂

  • Maestre, ma intreb daca am vazut acelasi film. E ca si cum ati spune ca americanii ar fi fost cu toate tiglele pe casa daca ar fi aruncat o bomba atomica asupra Berlinului prin iunie 1945 (dupa ce Germania nazista capitulase neconditionat) si/sau (inca) una asupra Tokio prin septembrie 1945 (dupa ce Japonia capitulase neconditionat) pe motiv ca altfel victoria aliatilor n-ar fi fost completa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *