Grăsuţul Ludovic al XVI-lea – tăntălăul prin care Istoria și-a făcut de cap

Pe TV 5 Europe umăresc mai mult decît incitantul serial Nicolas Le Floch, ecranizare a unui roman de poliţism istoric semnat de Jean-François Parot.
În serial, Nicolas Le Floch e, ca şi în roman, un Comisar de Poliţie din secolul XVIII-lea. O parte din crime sînt dezlegate sub Ludovic al XV-lea, celelalte, sub Ludovic al XVI-lea. Am descoperit serialul o dată cu episodul morţii lui Ludovic al XV-lea şi debutul muncii de poliţist a lui Nicolas sub noul Locotenent de Poliţie.

Încîntarea mea îşi trage izvorul din contextul neobişnuit în care se petrec crimele şi descoperirea lor:
Domnia lui Ludovic al XVI-lea.

Cum nu mă aşteptam să întîlnesc în secolul XVIII activitate de Poliţie Criminală, un prim temei al încîntării mele stă în noutatea absolută. Descopăr că Poliţia de sub Ludovic al XVI-lea dispunea de medicină legală, de instrumente de tortură, mai mult sau mai puţin folosite, de mandate de arestare, ba chiar şi de unităţi de intervenţie rapidă.

Încîntarea e pricinuită şi de condiţiile deosebite în care trebuie să lucreze Comisarul. Cei suspectaţi sau doar întrebaţi aparţin Lumii Înalte, strînse la Versailles, în care cucoanele, umblînd cu limba scoasă după bărbaţi, ca nişte căţele în călduri, sînt ostentativ scoase în prim-plan.

Pentru a face din film şi o secţiune transversală în vremea premergătoare Civilizaţiei Moderne, autorul îl binecuvîntează pe Nicolas Le Floch cu dreptul de a avea acces direct la Ludovic al XVI-lea.
La orizont scăpărau fulgerele Revoluţiei franceze.
Şi din acest punct de vedere vizionarea filmului e o aventură încîntătoare.

Uitîndu-te la Ludovic al XVI-lea (curios, pînă acum n-a apărut Maria Antoaneta, Austriaca), la domnii şi doamnele de la Curte, la însuşi Nicolas Le Floch, te întrebi dacă ştiu ce-i aşteaptă. Oricum, de la al doilea episod din partea consacrată Domniei lui Ludovic al XVI-lea, filmul lasă să se ghicească, venind din viitor, loviturile năprasnice de Destin.

Un episod precum Afacerea Făinii, despre desluşirea Complotului de înfometare a francezilor prin specula cu grîne, ne convoacă mase populare tot mai impertinente cu autorităţile, tot mai bombănitoare.

Ludovic al XVI-lea apare de mai multe ori, mai precis, ori de cîte ori, Comisarul e chemat sau dă el buzna. De fiecare dată, Ludovic al XVI-lea e surprins trebăluind ceva în atelierul său. Şi de fiecare dată, te convingi, urmărindu-l, că grăsuţul Ludovic al XVI-lea îşi greşise jobul.

Nu, nu Rege trebuia să se facă!
Trebuia să se facă meşteşugar, profesie pentru care avea talent şi interes!

Ştirile despre Crize, Comploturi, Zguduiri nu par să-l tulbure. Mult mai îngrijoraţi, mult mai neliniştiţi sînt sfetnicii. Ludovic al XVI-lea îi ascultă totdeauna fără a lăsa fierul încins sau cleştele din mînă, altfel spus, fără a se întrerupe din truda sa de meşteşugar, căreia îi acordă prioritate faţă de truda de Rege.

Mai mult decît documentele de Istorie, filmul Nicolas Le Floch mă convinge c-am avut dreptate scriind cîndva că Istoria caută totdeauna veriga slabă prin care să rupă lanţul desfăşurării normale a evenimentelor.
Ca şi ţarul Nicolae, Ludovic al XVI-lea e tăntălăul de care a avut nevoie Istoria pentru a-şi face de cap.