Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană
Grațiela Țurțu face un salt elegant de la tablouri la cărți
Privesc la calendar. Arată data de 6 iulie 2022. Istoria consemnează în dreptul zilei de 6 iulie nașterea unui pictor surprinzător, dar și a unui scriitor laureat cu Premiul Nobel pentru literatură.
Primul nume este Frida Kahlo, din Mexic, iar al doilea este suedezul Verner von Hiedensam, poet și prozator. În rândurile următoare mă voi referi tot la un pictor și la un scriitor, dar ambele calități reunite într-o singură personalitate. Este vorba despre doamna Grațiela Țurțu. Un om cu o voință excepțională de a depăși mereu statutul său foarte onorabil de economist – expert contabil. Vă vom oferi astăzi, nu numai o interesantă poveste de viață, dar și câteva dintre tablourile sale minunate, dar și referiri la cele 6 volume consistente semnate până acum. Acum scrie la cartea sa cu numărul 7. Vă invit politicos să o cunoaștem:
— Vă rugăm să vă prezentați.
— Cine sunt eu? M-am născut în Bucovina (județul Suceava) și sunt un om care iubește, dintotdeauna, arta sub orice fel de manifestare. Pentru că arta îți oferă șansa de a fi fericit, uluit chiar, de a te înălța spiritual, de a suferi, de a fi empatic, dar și creativ. Pe scurt, arta e hrana sufletului. Chiar dacă profesia mea (economist – expert contabil) pare că ar fi la polul opus, iată că, deși am conviețuit mult timp doar cu ea, cel puțin două forme de artă, nu m-au părăsit: scrisul și pictura. Probabil că de aceea cream povești în timp ce lucram! Mereu imaginam, prin documentele primite spre prelucrare, tot ceea ce s-a întâmplat sau avea să se întâmple datorită lor. Pentru mine, era mai ușor de înțeles sau analizat.
Și, cum nimic nu e întâmplător, un eveniment despre care nu voi face alte precizări, m-a determinat să scriu. Și-am scris o carte, apoi alta și alta. E în lucru, a șaptea carte. Încă nu eram completă nici cu scrisul, parcă mai era ceva, mă mai chema ceva și nu știam ce. Până într-o zi, când am văzut un anunț de cursuri de pictură icoane. La asta nu mă gândisem niciodată, însă m-am înscris pe loc. Am pictat cinci icoane pe lemn. În timpul pandemiei m-am înscris la un curs de pictură clasică, online. Și de atunci pictez aproape zilnic.
— Cum a fost anul 2021?
— Prin urmare, anul 2021 a fost un an rodnic, aș putea spune, întrucât am scris un roman – ,,Amore al mare” – participând la un concurs de creație, unde am câștigat dreptul de editare, publicare, copertă, etc. În paralel am pictat, profitând de fiecare clipă liberă, bineînțeles fără a privi ceasul, ceea ce făcea ca, adesea, să mă prindă ora 2 sau 3 noaptea. Prin urmare, chiar dacă nu m-a speriat pandemia, mi-am ocupat timpul în modul cel mai frumos.
— Cum a debutat 2022?
— Anul 2022 a debutat cu bine, mulțumind lui Dumnezeu pentru harul de a picta sau/și scrie. Așteptam cu sufletul la gură (din cauza scumpirii energiei, publicarea a întârziat foarte mult, ba chiar am contribuit și financiar), să primesc cărțile. S-a întâmplat să vină pe 24 februarie! M-am bucurat câteva ore, până am aflat cumplita veste: începuse războiul! Totuși, am realizat un pic mai târziu, că acest război nu e al nostru, așa că am făcut lansarea romanului. Între timp, am pictat.
— Ce visați pentru perioada următoare ?
— Visul și dorința aproape arzătoare este confruntarea cu realitatea, cu alte cuvinte, verificarea potențialului, recunoașterea valorii sau nu! și încununarea succesului prin picturile mele. Încă nu a avut niciun vernisaj pe pictură clasică, nu sunt cunoscută decât de cei care-mi urmăresc pagina de Facebook, n-am stat de vorbă, măcar, cu vreun critic de artă…În rest, să fiu sănătoasă și să nu mă abat de la pasiunile mele, dar nici să-mi neglijez profesia.
— Cum doriți să fie lumea în general?
— Personal, îmi doresc sănătate, idei pentru a scrie și a picta. De la lume aștept mai multă bunătate, empatie, dreptate, valoare. Pace.
Mi-ar plăcea ca valorile să fie recunoscute, ideal, susținute.
— Trecem la domeniul cărților …Cum ați început să scrieți ?
— Ce să zic?! Cred că am început să scriu de prin clasa a V-a, tot felul de prostioare, impresii, supărări, jurnale. Scriam cu litere foarte, foarte mici, pentru ca nimeni să nu aibă răbdare să le citească, în caz că vor fi găsite. Când m-am făcut mare și am dat piept cu viața, ideea de a scrie un roman, mi-a încolțit în minte. De fapt, atunci am pus doar sămânța, căci de încolțit, n-a mai încolțit până în anul 2015, când trecusem de 50 de ani! Scrierea a început dintr-un impuls, înspre dimineața zilei de 01 ianuarie 2015 și a continuat zi de zi, timp de 2 luni. Practic, am scris pe nerăsuflate, eliberând câțiva monștri și dorințe cu care nu mai puteau conviețui nici în inimă și nici în minte. Cineva nevăzut (îngerașul meu, plictisit de atâta așteptare) mi-a „șoptit”: ,,Scrie un roman, scrie tot ce-ți trece prin cap”. Așa a prins aripi ,,De la cai verzi la stele”– Editura Sf. Ierarh Nicolae, nr. pagini:230.
Ar putea fi numit un roman autobiografic, deși este puțin romanțat și incomplet.
În același an, de parcă trebuia să recuperez timpul ori, poate, nu voiam să închid supapa cuvintelor ce inundau tastatura și nici tumultul ideilor, am mai scris o carte: ,,Cafea cu aburi de succes”. Editura Sf. Ierarh Nicolae, nr. pagini:146.
Include câteva teme de dezvoltare personală, pe înțelesul tuturor, fiecare temă descoperindu-se și dezvoltându-se (imaginar) la „o cafea”, în compania unor prieteni, în diverse locuri. Fiecare învățătură este ambalată într-o povestioară frumoasă, descrisă cu simț de răspundere și multă dibăcie.
Abundența de cărți de dezvoltare personală a făcut ca autorii să se întreacă pe sine prin tot felul de studii științifice sau mai puțin, greu de înțeles, dar și mai greu de aplicat. Tocmai de aceea, am simțit că unele lucruri se înțeleg și se leagă mult mai ușor la o cafea, să zicem.
— Care au fost următoarele apariții editoriale?
— „Mălina” Editura Cygnus, nr. pagini: 114, anul apariției 2016.
„Mereu la limită, personajele își trăiesc damnarea într-un cadru al normalității aparente, cu iubiri morale sau amorale, dar și cu trădări care frizează carnavalescul, cu sacrificii nemăsurate sau mărturisite prea târziu…” (Citat din postfața cărții, de Vlad Sibechi). O carte care mi-e tare dragă!
„Rădăcini”. Editura Cygnus, nr. pagini: 284, anul apariției 2018
„… romanul este bine construit atât la nivelul limbajului, al coeziunii conținutului, cât și al modului accesibil fiecăruia dintre noi de a parcurge textul cu sufletul la gură și apt să țină cititorul „captiv”, în propriul univers al familiei Mitterdiami, un arbore genealogic creat cu măiestrie de autoare. Dacă ramurile și tulpina sunt reprezentate de copiii și urmașii acestora, rădăcinile vor fi reprezentate de mama însăși, Venera, personajul axial și Protagonistul întregii acțiuni.” (Citat din prefața cărții, de Sergiu Crăciun).
Romanul se întinde pe o perioadă impresionantă (din 1950 până în 2048), care transcende cu mult anul în curs, eu imaginând viitorul acelei familii, dar și al situației economice și climatice. Sper să nu fie așa! ,,Printre lumi, de ziua mea” – Editura Cygnus, nr. pagini: 144, anul apariției 2020
Despre această carte mi-e foarte greu să vorbesc. Greu mi-a fost și când am scris-o! După cum îi spune și titlul, este despre mine, cu bune, cu rele, cu căderi și ridicări. Este viața mea revelată, folosindu-mă de aniversări. Mențiune: Coperțile sunt creație personală (tablouri); conține și poze personale.
— „Amore al mare” sau Iubiri printre ape – Editura Literpress București, nr. pagini: 247, anul apariției : 2022
Cartea a fost scrisă pentru a participa la un concurs de creație – romance – acțiunea trebuind să se desfășoare în mai multe țări. Am construit câteva povești de dragoste, mai bine zis de viață, cu plecare din Veneția, am trecut prin Londra și am ajuns la Burlington – Vermont, neomițând Suceava. Mereu pe malurile unor ape.
În prezent lucrez la următorul roman, încă nu am titlu stabilit clar, probabil „Și bărbații plâng”, pentru că mi-am propus să intru când delicat, când cu bocancul în tipologia masculină.
— Când vă simțiți mai bine, când pictați, ori când scrieți?
— O, când mă simt mai bine, când scriu sau când pictez?! În ambele situații trec într-o altă realitate, ca într-un refugiu, unde sunt doar eu, și, ca să nu mă plictisesc, îmi creez personaje, povești, peisaje, etc. Totuși, scriu cu multă bucurie, destul de repede și mi-e greu să mă opresc. Când pictez, mă încântă culorile, dar faptul că de-abia la final sunt încântată sau nu, mă entuziasmează ceva mai puțin. Poate și pentru că adesea caut perfecțiunea, ceea ce în pictură e destul de greu.
În concluzie, pot spune că am trăit în perioada în care se citea mult și eu am citit mult. Dar, anii au trecut…
Aici se termină dialogul nostru despre pictură și cărți. Mă gândesc la doamna Grațiela cum se împarte cu grație între munca sa de economist, din lumea cifrelor, lumea culorilor și lumea cărților. Nu multă lume face față pe trei fronturi simultan. O voință teribilă de a merge înainte cu toate forțele pe trei drumuri. Din toată inima felicitări și putere!
Înainte de a ne despărți să vedem niște tablouri reușite și imaginea cărților pe care abia aștept să le savurez.
Comentarii
Lasă un răspuns