Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Greci, români, englezi în biserica ortodoxă

Discuțiile despre contribuțiile bănești, donațiile pentru zugrăvirea bisericii, o simplă clădire care aparținuse altei confesiuni creștine, acum intrată în posesia unei comunități ortodoxe din orășelul din East Anglia, îl împinseseră pe tânărul grec în pragul unui nervous breakdown. I-au deschis cutia Pandorei, amintiri despre lipsurile și suferințele îndurate în Grecia câțiva ani înainte de emigrarea lui în Anglia. După moartea părinților, a fost nevoit să vândă totul pentru a le plăti datoriile în care se afundaseră ca să supraviețuiască austerității în care intrase Grecia.

Eram pe o terasă la o cafea și mă durea să văd zbuciumul și deznădejdea acelui om. Ticurile mâinilor și ale feței, care-i apăruseră în doar câteva săptămâni de când nu-l mai văzusem, mărturiseau despre o insuportabilă tensiune nervoasă. Nu mai putea să audă după fiecare liturghie cum preotul îi indemna pe enoriași la generozitate, să-și deschidă baierele pungii, să contribuie cu mic, cu mare la transformarea clădirii într-un spațiu cu arhitectură ortodoxă, cu picturi murale, altar și toate cele. Dacă un ierarh înspre vârful ierarhiei bisericești făcuse o prognoză de bun simț, realistă, referitoare la timpul necesar metamorfozei unui spațiu creștin într-un cu totul alt spațiu liturgic, îndrumătorul obștii parcă nu mai avea urechi să audă altceva decât glasul lui interior, care-l mâna ‘as if there was no tomorrow’. Fiind o biserică grecească, unde veneau și mulți români, câțiva englezi și moldoveni, comunitatea grecească s-a simțit vizată în primul rând. Argumente pro și contra, mai mult împotrivă, începuseră să se dezlănțuie în conversațiile lor zilnice, sau când se întâlneau, ceea ce se întâmpla destul de des, grecii fiind oameni mai comunicativi si sociabili decât românii. Cei mai mulți nu aveau ce da, de-abia prinseseră un cheag ce s-ar fi putut ușor destrăma la orice pas greșit sau pripit. Iar cei care aveau și doreau să ofere, nu știu în ce măsură aveau înțelegere și empatie față de cei care nu voiau să facă ‘jertfa’. Într-un final, grecul care pornise de la zero în Anglia, după ani de agonie pe care nu mi i-a descris, plecă din oraș, într-un comitat vecin și se rupse de comunitatea bisericii, pentru că nu mai putea altfel.

Românii, spre deosebire de greci, nu au discutat așa de deschis și înfierbântat problema ajutorului financiar pentru zugrăvirea bisericii. Dar în cercul restrâns al familiei, mulți dezavuau presiunile, în numele generozității față de casa Domnului și a spațiului comunitar, făcute de preotul orbit de pseudo-menirea zidirii, de parca ar fi fost vreun Meșter Manole englez protestant la născare. Alți români, e adevărat puțini la număr, au dăruit. Eu nu. Rămăsese și grupul celor care ar fi vrut să fie văzuți ca binefăcători, în rând cu cei care au dat, dar și din nevoia de recunoaștere, statut. Numele binefăcătorilor a fost înscris la loc de mare cinste pe o plăcuță onorifică, chiar la intrarea în biserică. Cred că nu în ordine alfabetică.

Consider că acest gest a făcut mult rău minților și sufletelor prinse în tot felul de trocuri și afaceri lumești, nu știm în ce măsură curate. Ce pohte ar fi putut stârni acea plăcuță, ce vrajbă, ce gânduri, printre cei care ar fi putut avea un trecut și un prezent discutabil. Pentru acel tip de om, a avea numele sus pe plăcuță echivala cu a deveni VIP. A avea respect, a fi onorat în comunitate. La aceste lucruri nu s-a gândit preotul, sub ochii căruia se înălța cu rapiditate mândră zidire, cu un ritm demn de o autostradă construită în stil occidental.

Când nu cunoști trecutul unui om, motivele pentru care a ajuns în Anglia, existența lui în afara spațiului bisericii, primejdiile societății contemporane, sau, mai grav, când știi câte ceva ca preot, dar nu pui în ecuație aceste realități, multe dintre ele fiind vulnerabilități personale, potențial de a facă rău, dacă se ivește ocazia și înțelegerea cu alții, cu nevoi și dorințe disperate sau nestăpânite, atunci se întâmplă așa cum a spus acel grec.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Greci, români, englezi în biserica ortodoxă”

  • Tragi-comedia umana manifestata exact acolo unde nu ar trebui sa se manifeste. Daca preotii ar fi într-adevar aproape de Dumnezeu, biserica nu ar permite sa se întâmple asemenea lucruri. Daca cei care doneaza pentru biserica ar fi si ei aproape de D-zeu nu ar permite ca numele lor de donatori sa fie scrise pe peretii unui lacas de rugaciune alaturi de sfintii la care se roaga.
    Chiar ca m-a impresionat povestea grecului care nu era lasat sa plece acasa cu sufletul linistit dupa slujbele din biserica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *