Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

György Soros: „Merkel s-a predat”

Merkel s-a predat. Astfel a evaluat György Soros acordul Uniunii Europene pe propriul său portal Project Syndicate, care publică zilnic opinii sau editoriale apărute în presa mondială. Miliardarul de origine maghiară a recunoscut dezamăgit, într-un articol publicat joi, că în dezbaterile din cadrul UE au triumfat unanim aspiraţiile lui Viktor Orbán. Potrivit precizărilor lui Soros, regulamentului i se va ataşa o clauză care va schimba esenţa şi intenţia acestuia şi va slăbi semnificativ condiţiile privind statul de drept. György Soros menţionează, de asemenea, că, potrivit opiniei sale, aceasta este cea mai proastă afacere pe care a încheiat-o cancelarul german în cursul negocierilor privind bugetul UE. „Tot ceea ce pot să fac este să-mi exprim indignarea morală” – scrie speculantul miliardar. Dezamăgirea lui György Soros este dovada unanimă a faptului că omul de afaceri a vrut să-şi impună propriile puncte de vedere asupra statelor membre ale UE – astfel a evaluat Balázs Bende, un important jurnalist de politică externă în mass-media publică ungară, articolul de opinie al lui György Soros. În urmă cu câteva săptămâni, miliardarul a transmis Bruxellesului, de asemenea într-un articol publicat în Project Syndicate, că UE nu poate să facă compromisuri în privinţa statului de drept şi UE trebuie să acţioneze împotriva Ungariei şi Poloniei. Balázs Bende a accentuat că, în anii precedenţi, oamenii miliardarului au exercitat la Bruxelles presiuni politice împotriva Guvernului ungar, ceea ce acum a eşuat. (RADIO KOSSUTH BUDAPESTA)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „György Soros: „Merkel s-a predat””

  • Oricum Merkel face ce considera ea ,nu neaparat ce vrea Soros,daca a facut compromis cu Ungaria si Polonia,stie ea de ce,plus ca Ungaria totdeauna a fost surioara mai mica a Germaniei si a Austriei timp de 1000 de ani,niciodata Germania nu va lovi prea tare Ungaria,iar Polonia este fiica dreptcredicioasa a Vaticanului(l a dat pe marele Papa Ioan Paul al 2 ilea si este o tara bastion a catolicismului).Asa ca … Iar Merkel si Germania joaca mereu la doua capete,e cu un picior in tabara Sorosistilor(care si au luat SUA inapoi),dar este si cu celalat picior in tabara Putinista(Vladimir Putin marele adversar al Sorosistilor,singurul mare adversar al acestora).

    • Oricum pe planeta sunt doua gasti,Sorosistii si Putinistii in jurul carora se fac toate jocurile,in rest SUA,China,Bruxelezi astia sunt umplutura.

  • Crapa el ,sunt altii mai mari in spatele lui,ca nu el e tartorul,e si el un personaj scos in fata de altii mai mari decat el,pe care noi muritorii de rand nu i vom sti niciodata,deci dispare asta,altii i vor lua locul ca sa duca mai departe agenda Marilor Baieti,Adevaratii Mari Baieti,pe care lumea,recte noi amarastenii ,nu le vom cunoaste niciodata identitatea.

  • Cind dracu crapă acest derbedeu care a distrus omenirea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *