Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Halucinațiile lui Adrian Streinu Cercel – pur și simplu un balon de încercare

Luni, 20 aprilie 2020, ora 17,11, televiziunile, site-urile și ziarele s-au pomenit cu un Text din partea Grupului de Comunicare Strategică justificat astfel într-un soi de în loc de Prefață: Cuvînt înainte la text:

„Avînd în vedere vehicularea în spațiul public a unor propuneri referitoare la eventuale măsuri de relaxare a restricțiilor instituite pentru prevenirea răspîndirii noului coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică este abilitat să facă următoarele precizări.”

Limbajul administrativ din România lui Klaus Iohannis nu diferă cu nimic de cel folosit de administrația țaristă din vremea lui Gogol.
Una dintre imbecilitățile acestui limbaj constă in impresia de secret de stat din spatele unei acțiuni, un secret teribil, a cărui dezvăluire ar duce la prăbușirea țării. În cazul de față, mențiunea Avînd în vedere vehicularea în spațiul public stîrnește din start o neliniște pe care doar notele de pe vremuri ale Securității, preluate ca stil de notele SRI, o mai stîrneau. Care va să zică – își spune omul simplu, dar normal la cap – în spațiul public se vehiculează niște chestii îngrozitoare care i-au făcut pe distinșii membri ai Grupului, rămași și ei într-un anonimat de ofițeri adînc conspirați, să vină la ora 17:11 cu nu mai puțin de șapte precizări. Nici lectura precizărilor nu e de vreun ajutor cetățeanului care vrea să afle despre ce-i vorba, incapabil, ca orice muritor, să rătăcească prin spațiul public mai ceva ca Diogene prin Piață în căutarea chestiilor cu care Grupul ține să polemizeze.

Cine a urmărit dezbaterile din spațiul public își dă seama totuși că precizările Grupului vizează Documentul intitulat Programul „VACANŢA MARE” de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”, conceput de Adrian Streinu Cercel nu în calitatea sa de doctor privat, ci în cea de ditamai directorul Institutului Național de Boli Infecțioase. Acest document e respins de Grup mai întîi prin catalogarea sa drept o inițiativă individuală în materie de relaxare a restricțiilor. Urmează o respingere concretă, cea de la punctul șapte:

„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane.”

Documentul asumat de Adrian Streinu Cercel e unul dintre cele cerute de ministrul Sănătății diferiților specialiști în vederea unei decizii privind ieșirea din Criza de Sănătate.
În toate țările civilizate, deciziile privind restricțiile sînt luate de factorul politic; premier sau președinte. Factorul politic cere în acest sens diferiților specialiști – în cazul de față nu numai celor din domeniul Sănătății, dar și celor din domenii precum Economia, Sociologia, Psihologia socială. Nu de alta dar o decizie privind introducerea unor restricții sau relaxarea lor nu poate fi luată doar pe baza opiniilor venite de la cei din Sănătate. Aceste propuneri, care iau forma unor documente interne, sînt trimise factorului politic. Singurul menit să decidă. După ce factorul politic anunță public deciziile sale, specialiștii care au propus diferite soluții pot ieși în spațiul public pentru a dezvălui ce soluții au avansat ei. Nicăieri în lumea civilizată, cînd vine vorba de decizii în Criza de Sănătate, specialiștii nu ies în spațiul public cu propunerile lor înainte de decizia factorului politic. Și aceasta din simplu motiv că în astfel de vremuri Comunicarea publică trebuie să fie unică și exactă.

Ce s-a întîmplat cu documentul redactat în chip oficial de Adrian Streinu Cercel?
A apărut în presă înainte ca factorul politic să decidă.
E o noutate?
Firește că nu.
De la începutul Crizei poporul român a fost tîmpit pentru cel puțin un deceniu de cei pe care eu i-am numit Cioclii apocaliptici: Raed Arafat, Alexandru Rafila, Adrian Streinu Cercel. Bolnavi de mediatizare, aceștia au îmbolnăvit pur și simplu poporul român întrecîndu-se unul pe celălalt în materie de afirmații apocaliptice. Mecanismul a căpătat o coloratură criminală. Mergea Adrian Streinu Cercel la Antena 3 pentru a anunța că vom ieși din case abia peste o lună? Imediat dădea fuga la Digi 24 Alexandru Rafila pentru a plusa. Vom ieși nu peste o lună, ci peste două. De ce plusa Alexandru Rafila? Pentru că se dușmănește cu Adrian Streinu Cercel și nu poate suporta gîndul că dușmanul lui face rating. Ca să facă și el rating, Alexandru Rafila plusează în materie de apocalipsă.

Documentul cu care polemizează Grupul, fără s-o recunoască, în cel mai pur stil securistic, pare redactat de un ins ros de un cancer al creierului.
Cităm din el abundent, pentru că Istoria României nu se va mai întîlni cu o asemenea creație a minții presupus omenești:

„Persoanele peste 65 de ani: Izolare la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituționalizată)”

„Grupa de vârstă 40-65 de ani: Primesc automat o adeverință de lucru cu programul de lucru inscripționat”

„Pentru cei de peste 65 de ani – ținuți SINGURI/CU PERSOANE DE ACEEAȘI VÂRSTĂ, IZOLATE LA FEL în aceeași casă – indiferent cum se cheamă conceptul ”casă” – propria locuință, locuință de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechiziționare de hoteluri, etc.”

 „Pentru cei din grupa de vârstă 40-65 de ani: Izolare totală acolo unde este posibil.”

 „Între timp: nu se mai circulă pe stradă necontrolat”

„Pași de efectuat

  1. Constituirea GUVERNULUI Anti-Pandemie
  2. Guv anti-Pandemie va fi format din câte un membru cu funcții de conducere – specialist – din fiecare minister actual
  3. Toate deciziile pe minister se iau si se execută în aceiași zi”

„Atribuțiile fiecărui minister: Preia comanda serviciilor cheie:

  • Energie electrică
  • Apă
  • Canal
  • Salubrizare
  • Aprovizionare cu alimente și materiale de igienă personală
  • Etc – servicii esențiale”

„Ce are tara de făcut?
Toți cetățenii fără locuri de muncă active trebuie să stea acasa 8-10 săptămâni.
Toți ceilalți cetățeni – fac curat în case.
Guvernul va sigura tot – după principiul ”Fiecăruia după nevoi”.

„Marcket-urile vor pune la dispoziție produsele alimentare de bază sub forma de pachete tip, pachete calculate de specialiști. Toate mărfurile din depozite – se rechiziționează și se transformă în pachete de suport.”

Mințile, ca și subțiorile pot produce orice. Adrian Streinu Cercel poate ca persoană privată să scrie orice. Poate de exemplu să compună cîntecele deșucheate sau să propună o Românie guvernată de iepuri de casă. E treaba minții sale mai mult sau mai puțin treze. Problema care se pune e însă următoarea:
Se spune că documentul stă de mai mult timp prin sertarele ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Ministrul Sănătății, Făt Frumosul Presei Miluite, a dezmințit luni, după apariția documentului în spațiu public, informația că el ar împărtăși propunerile lui Adrian Streinu Cercel în privința carantinării celor de peste 65 de ani.

Pe 12 aprilie 2020, Nelu Tătaru declara, potrivit ziarului Libertatea care citează un anunț făcut de ministru la Realitatea Tv:

„Întrebat dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Nelu Tătaru a răspuns afirmativ. „Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămîni în care să izolăm aceste persoane, avînd în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România”, a precizat Nelu Tătaru.”

Se poate spune că documentul a apărut întîmplător?
Firește că nu.
E vorba despre un balon de încercare.

Despre jocurile pe care le face Adrian Streinu Cercel am scris chiar din momentul cînd el a fost folosit pentru a justifica științific minimalizarea pericolului Coronavirus de către Klaus Iohannis, interesat în ținerea alegerilor anticipate. Scriam pe cristoiublog.ro din 28 februarie 2020:

„Știu că Adrian Streinu Cercel e o somitate în domeniu. Dar mai știu că el, asemenea altor somități din Medicină, a fost subiectul a multor investigații de presă care au creat imaginea unui personaj ușor de șantajat de Sistemul Cătușelor din România. Cum să cred în aceste condiții declarațiile sale prin care minimalizează proporțiile bolii, ajungînd chiar – ca în cazul celui din Dolj – să prezinte pe cei atinși de virus mult mai sănătoși decît cei neatinși. Cine ne garantează, cînd am văzut cum l-au înhățat pe Beuran, că analizele, care se fac la Institutul condus de Adrian Streinu Cercel din vremuri imemoriale, sînt corecte? Ne-a dovedit pînă acum managerul Institutului că n-au cum să fie falsificate? Mai ales că grație acestor analize România e pe cale să devină un tărîm de basm. În timp ce mii de români vin în țară din Italia, iar italienii se plimbă pe la noi ca la ei acasă, am înregistrat un caz de coronavirus și acela de ins care se simte mai bine ca înainte de a se îmbolnăvi.”

După apariția documentului, Adrian Streinu Cercel și l-a asumat, cînd ar fi trebuit să fie foc și pară pentru ieșirea din seifuri a unui text de uz intern, menit să nu fie dat publicității.
De unde se vede limpede că Adrian Streinu Cercel a fost din nou pus la lucru:
Pentru testarea opiniei publice în legătură cu niște măsuri cumplite pe care le va lua regimul Iohannis.
Pariați cu mine că multe dintre aberațiile din document se vor regăsi în ordonanțele militare, ba chiar și în hotărîri de Guvern din perioada următoare?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

100 comentarii pentru articolul „Halucinațiile lui Adrian Streinu Cercel – pur și simplu un balon de încercare”

  • Ce aflam din presa? Planul Cercel privind se aplica deja in UK, conform stirilor BBC World seara din 22apr.a.c., si aflam ca si in alte multe state UE vestice(neortodoxe n.n.) de pe Bogdan Tiberiu IACOB, inPolitics.ro https://inpolitics.ro/pomelnicul-lui-cercel-eroare-umana-grava-sau-strategie-politico-sociala_18445185.html .
    Publicitatea #stamacasa si masurile covid 19 sunt similare si aplicate simultan in cele multe state , propaganda medicala tv covid 19 este similara pe majoritatea televiziunilor oficiale din lume.
    Afisele de protejare la covid 19 din tara pareau deja pregatite pentru a fi lipite pe strazi si blocuri inca din luna martie. Masurile de cooperare pasnica cu populatia lipsesc (dezbateri libere la tv si cu parlamentarii locali/oameni de afaceri, infiintare de centre de testare si pungi epidemiologice – spitale locale, scoli locale, mici puncte alimentare gratuite pentru someri, centre comunitare, echipe locale etc), cele legale de sanctionare penala si infricosare abunda. Concluziile se trag de la sine.

  • Senatorul American Scott Jensen, medic de profesie , considera ca “frica este un mod eficient de a controla oamenii. Capacitatea oamenilor de a gandi cu mintea lor este paralizata daca sunt suficient de speriati”
    In cadrul pandemiei H1N1 din 2009, gripa porcina , dupa evaluarea corecta ulterioara, s-a ajuns la concluzia ca rata mortalitatii a fost de 0,02 %, de 10 ori mai mica decat cifra umflata initial.
    In anul 2006, Dr. Streinu Cercel, declara apocalipsa:
    Patru milioane de romani se vor imbolnavi de gripa, iar doua milioane vor muri, o data cu izbucnirea pandemiei de gripa aviara. “Intr-un prim val al pandemiei, adica in primele 4 – 5 luni, se pot imbolnavi pana la 4 milioane de romani, iar 2 milioane dintre acestia vor muri. Oamenii trebuie sa stie ca ne asteptam la un virus foarte agresiv”, a declarat, ieri, in cadrul unui seminar, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infectioase “Matei Bals”.
    Pentru 2009, acelasi scenariu:
    În 2009, cu ocazia gripei porcine,Dr. Adrian Streinu-Cercel recidiva, ce e drept ceva mai ponderat: prezent la Antena 3, el a estimat că noua maladie poate provoca între 3300 și 6000 de decese la oameni.
    Astăzi( ,adica in februarie 2020) Streinu-Cercel ne liniștește – „Coronavirusul este de 10 ori mai slab decât virusul gripal” – și ne dă calm lecții de spălat pe mâini și de folosit toaleta.
    Azi, de pastele orthodox, Dr. Adrian Streinu-Cercel propune masuri de distrugere a Romaniei.
    Dr. Adrian Streinu-Cercel este un pion, folosit cand este cazul in scop electoral,in scopul afacerilor, si mai ales in inducerea fricii.
    Papusarii sunt cei de la putere, ajutati de servicii, mass media si mai ales de cel care doreste puterea absoluta.
    Frica este indusa in populatie.
    Astazi sunt comunicate un numar de 498 decese. Deci nu mai moare nimeni in Romania in afara de cei cu coronavirus.
    Din analiza cazurilor, se impune a se retine:
    – In procent de 95%, toate cazurile prezinta comorbiditati
    – In procent de 82 %, cazurile sunt persoane in varsta.
    – Prelevare de probe se face in dese cazuri postmortem, ineptie, cheltuiala, probe neconcludente.
    – Persoane internate cu afectiuni ( neoplasm, AVC, fracturi, etc) , sunt infectate in spital. ( cel mai corect in acesta perioada sa nu intri in spital, nici pentru infarct, mori in spital de coronavirus, fals sau adevarat- mai degraba mori acasa.
    Chiar atata prosteala sa existe, in tara asta , incat nimeni sa nu solicite situatia numarului de morti din Romania din perioada ianuarie- aprilie 2019 si aceasi situatie pentru perioada ianuarie –aprilie 2020.?
    Cum sa nu se moara in spital in conditiile actuale:
    – Bolnavul este internat, familia nu mai stie nimic despre el, si lucrul cel mai important familia nu il mai sustine cu medicamente si alimente
    – Nu mai exista posibilitatea stimularii materiale din partea sustinatorilor pentru cadrele medicale
    – Personalul sanitar, care avea deja o “frica” in ingrijirea bolnavului , are acum o frica mai mare si din cauza coronavirusului.
    – Infectiile din spitale au omorat si inainte oamenii. Nu cred ca acum au disparut.
    – Real, bolnavul este vazut o data in zi , de la distanta si i se arunca medicamente si mancare.
    – Se murea si inainte cand dadeai medicului si asistentului,
    dar acum cum sa nu mori cu doar 2500 lei in plus pe luna.
    Un ministru al sanatatii ar trebui sa faca nu o analiza politica ci o analiza a starii reale a sanatatii.
    Nu este corect sa salvezi sistemul sanitar si sa distrugi economic intreaga tara.
    In anul 2018, in Romania s-au inregistrat un numar de 263.463, deci peste 20000 de decese in luna .
    Ca in timp de 50 de zile s-au inregistrat in Romania un numar de 500 decese asa zise de coronavirus, creaza doar impresia unei minciuni enorme, instaurare frica
    Raportarile sunt doar pentru a prosti lumea
    Cate persoane din cele carantinate au fost depistate ( cum sa fie daca nu au fost testate)
    Cate persoane din cele carantinate au fost depistate cu forme clinice si internate.
    Cate persoane din cele aflate in izolare au fost depistate( cum sa fie daca nu au fost testate)
    Cate persoane din cele aflate in izolare au fost depistate si internate.
    Cate persoane din cele 9000 confirmate se afla in prezent internate , cate izolate .
    Exista un haos provocat.
    Oricum se recunoaste ca in tratarea pandemiei, cetatenii din Romania, prin faptul ca au respectat izolarea sunt cei mai buni medici.

  • In anii urmatori, garantat cea mai cautata meserie pe piata va fi cea de psihiatru. Pariu?

  • Indraznesc un pariu. Vom sta in casa pana pe 15 iulie. Cine merge, cine se baga?

  • E totusi posibil sa fie lucratura serviciilor secrete ca sa-l scoata din scena pe Streinu Cercel, cu planul lui maret de testare a locuitorilor capitalei, de-a valma, impreuna cu Firea.. idee care e atat de imbecila incat nici nu mai trebuie mentionata.
    Asa ca au scos documentul de la naftalina… iar acum lui Cercel ii e greu sa mai mearga la Antena3, post urmarit totusi de cei pe care voia sa-i urce in vagoane si sa-i duca la Auschwitz. Totodata e trasa si Firea pe linie moarta cu acest proiect ca nu-i mai primeste nimeni pe aleea blocului, sa testeze, ii ia lumea la pietre daca ii prind pe acolo.

    • CAUZA ISTERIZARII MASELOR – Toti cei care mor in aceste zile depistati pozitiv cu coronavirus sunt prezentati la gramada ca fiind decedati din cauza de Covid, fara sa existe autopsii care sa confirme ca decesul a fost provocat de acest virus. Grupul de Comunicare Strategica nu spune cate autopsii au fost facute pe cadavrele celor infectati cu Covid. Cum sa spui ca un om bolnav de cancer in faza terminala a murit din cauza de coronaviurs?

      • Nu numai dar…la orice gripa comuna cresc markerii virali (aia care ies la analize și în cazul Covid) și la fiecare gripa comuna se identifică în scaun și în urina, urme virale (fragmente de ADN, ARN, etc), așa că nu știu cum le rezultă celor care testeaza că un simptomatic are fix Covid.
        Mai mult, sunt studii care arată că virusul Covid nu ataca celula ci o bacterie comuna care, la o alimentație mai deficitara în probiotice e mai abundentă in intestin și sistemul imunitar ataca exagerat acea bacterie infectata de virus deci reglând bacteria comuna ai putea regla reacția antivirala exagerata.

      • Era o gluma macabra dupa ce, prin anii 90, a cazut un AN24 undeva prin Ardeal peste un amarat care isi lucra pamantul cu tractorul si despre care spuneau unii ca a murit in accident de avion. Cam asa e si acum. Ce daca l-a lovit camionul? Avea omu’ covid? Daca da, baga-l pe lista cu covizi. Tare, nu?

        • Glumele, fac întotdeauna bine, cibule! Mai bine asa, decât sa va gânditi la pericolul real al acestei pandemii. E chiar amuzant sa te gândesti ca toti medicii din lume sunt nebuni si ca cei care cârcotesc pe seama lor sunt sanatosi la cap.
          … pentru ca îti ramasem dator cu o replica… Atât am avut de spus.

          • Mda, fara virgula dupa „glumele”, ca sa nu-i dau satisfactie unuia care-mi numara mereu virgulele, ca doar atâta-l duce capu’.

          • Bă boule , vaco , în cazul tău , tu știi ce-i aia o pandemie ? Dacă nu știi , întreabă-l pe cretinul nazist Cîrcel , că toată ziua e cu pandemia-n gură . Gripa spaniolă a făcut 20 000 000 morți, nici nu puteai să mergi pe stradă din cauza dricurilor , holera și ciuma au ucis mai mult decît războaiele , tuberculoza are vreo 100 milioane de morți în sec trecut . Pandemia ta , cretinule , a făcut cam 150 000 morți anul ăsta , cu peste 100 000 mai puțini decît gripa comună de anul trecut . Normal , dacă tot bizonul stă la iesle în casă , nu se mai contaminează la Mall , Operă , cinema sau slujbă . Pe modelul ăsta , stăm în casă , nu mai mîncăm nimic , nu mai f… , etc … și eradicăm bolile de stomac , cancerele și bolile venerice . Sau nu mai folosim mașina și scad la 0 numărul de accidente pe șosele .
            Să ne mai deranjezi cu pandemia , securist ticălos , doar cînd s-o depăși milionul , adică never . Ar trebui să ți se facă dosar penal pt că răspndești știri false și provoci panică . Ție , lu Cîrcel , lu Rafila și lu Johanes .
            Ceea ce a citat Titanul mai sus , pompos numit Document , este fie o culme a imbecilității , fie a fost produs la Bălăceanca

          • Ba, cretinule, nu-ti mai expune prostia pe site-uri! Toti postacii care peste noapte ati obtinut diploma de medic faceti ghiveci din prostiile scrise de parerologii omniscienti care va strica de cap si le postati apoi pe unde apucati. Mai bagati si câte-o portie de teoria conspiratiei si gata, ati devenit valorosi.
            De ce naiba sa se astepte sa moara atâtia oameni ca în timpul gripei spaniole?! Ca sa fii tu multumit, prostovane, sau ca sa poti scrie apoi ca nu s-au luat masuri severe de protectie pentru evitarea a milioane de decese?!
            Ba, tâmpitule, având de-a face cu un virus necunoscut si foarte contagios, se face tot posibilul ca numarul celor care sunt grav atinsi de covid sa nu depaseasca numarul paturilor din reanimare dotate cu aparate de respiratie artificiala, sa nu se ajunga în situatia ca tu sa fii lasat pe dinafara pentru ca esti un babalâc prost si urât si ai ajuns sa faci umbra pamântului degeaba!
            În Franta, în focarele de infectie a fost teroare, nu ai vrea sa se ajunga sa fie asa pe toata suprafata globului, dar francezii au reusit sa-si tripleze paturile în ATI într-o singura saptamâna, au mutat pacientii din reanimare cu TGV-uri medicalizate si elicoptere în tara si în strainatate. Si înca nu este bine. Ce s-ar întâmpla în România, daca s-ar ajunge în aceeasi situatie, magarule?!
            Si vezi-ti de treaba ta, ca si eu l-am criticat pe Cercel, pe Iohannis, pe Orban, dar si pe pesedistii care nu-s în stare sa-i demita pentru greselile impardonabile comise.

          • Unde mai pui, salope, ca sunt bolnavi cu alte patologii care au si ei nevoie de paturi în reanimare.
            Ba, când vrei sa mai faci pe desteptul pe teme medicale, deranjeaza-i pe altii care nu au pregatire în domeniu, cu aia poate ca-ti va merge!

          • Si am uitat sa-ti spun, prostane, ca autopsii se fac doar în cazul mortilor suspecte.

          • … pentru ca, practic, autopsiile clinice sunt imposibil de facut la un numar asa mare de decedati.

  • Salut reapariția lui Gabi Șerban.E mare plăcere să-i citesc comentariile.
    În ziua în care vor împlini 65 de ani să fie eutanasiați. Cercel îi împlinește în 2021 și nici Joian nu mai are mult.
    Tinerețe fără bătrânețe!

  • @ Gabi Serban
    Un individ deviant, care-i jigneste pe cei care nu i-au adresat niciun cuvânt și care își face din asta un titlu de glorie, nu are cum sa aiba un IQ superior. Daca ai fi foarte inteligent, nu te-ai comporta ca un copil needucat din clasele primare. Cam pe acolo se situeaza intelectul tau autolaudat, „pretene”!

    • Vezi ce scrie amicul Vadim , care stă deasupra ta , deși nu știu cum de nu-i pică p… cloșcă 2 săpt cu așa urîtanie de babă ca tine . O să fac o dreaptă judecată și o să consider că sînt o medie a aprecierilor voastre . Media se face după IQ , tu avîndu-l 0 , cum am postulat mai devreme , rezultă că DOAR ce spune Vadimul e adevărat . Ai onțoles , tenie cufurită ?
      Dacă-mi zici cum te chema cînd pretinzi că scriai sus , te amenajez la comentarii cu 30 % .Că nu-mi amintesc de tine nicidecum , normal , ești mai toantă și ca Ghio rlanca

  • Foarte multe comentarii ! Vorbarie si iar vorbarie !
    Totul a inceput de la o mare minciuna , in aparenta nevinovata , ba chiar altruista
    „datorita coronavirusului batranii mor mai repede decat cei mai tineri”
    Care este minciuna ? ” DATORITA CORONAVIRUSULUI „”
    Nici o entitate care detine si lucreaza prifesional cu date statistice demografice nu a replicat
    Exista statistici pentru decesele in anii anteriori care arata ca dintodeauna cei varstnici mor mai mult decat cei tineri.Este un adevar ca si cel care ne spune ca apa este uda.
    Toate dictaturile incep cu o mare minciune imaginata de marele dramaturg I. in chip de rinocer,CARE SBURDA FARA CA LUMEA SA SE SESIZEZE. Azi rinocerul are forma unei minciuni
    a acestei minciuni .
    Va amintiti,”rasa pura superioara”sau „singura calasa sociala care detine elementele progresului omenirii”” ? O minciuna se munea „nazism „iar cealalta se numea „marxism”.

  • O poveste cu tâlc:
    Un negustor se întâlni, in drumul său, cu ciuma. O întrebă unde merge, iar ea răspunde că merge spre Bagdad.
    Câți oameni ai de gând să omori, a fost următoarea întrebare?
    Vreo 5000, răspunde ciuma!
    Cei doi se despărțiră, văzând-si fiecare de drum.
    După un timp se află că la Bagdad au murit de ciumă vreo 60000 de oameni!
    Cei doi se întâlniră din nou, iar negustorul îi spuse ciumei că a mințit, când a spus că va omorî „doar” 5000 de oameni!
    La care ciuma răspunse:
    Eu am omorât doar 5000, cum am spus, dar restul au murit de frică!!!

  • deep state pentru total control. Este o actiune concertata impotriva libertatilor fundamentale ! NAZISM ! Testele sunt deja infectate asa cum au descoperit in UK- rezultate eronate = abuzuri. Familii separate – asta este auschwitz birkenau. Unde sunt drepturile omului ? De cand oms decide intr-o tara suverana ? Trump a spus ca va inchide magazinele care impun oamenilor baderole de culoare care sa dovedeasca daca au avut boala sau nu sau daca au fost testati sau nu ! „Mastile si manusile” care aduc bani in buzunarele „investitorilor” NU TREBUIE SA FIE OBLIGATORII NICIODATA INTR-O DEMOCRATIE. Este un mijloc de abuz intr-o dictatura a „protectiei”. Nu exista asa ceva. In Suedia gasesti manusi si masti la intrarea in magazine DAR NUMAI CINE DORESTE LE FOLOSESTE ! ROMANIA TREZESTE-TE !

    https://www.youtube.com/watch?v=alO3gdXHhcY&feature=emb_title

  • Deja raul a fost facut in materie de comunicare. Increderea populatiei in conducatorii statelor e ZERO si urmeaza sa scada sub zero ca pretu petrolului… Cum sa mai spui unui om, unui popor, sa stea in casa, sa nu dea valma in magazine sau sa scoata banii ramasi din banci cand tampitii care conduc aceasta tara vin direct cu planuri totalitare desprinse din Orwell sau Minunata lume noua a lui Aldous Huxley ??

    Baietii astia isi deconspira planul odios prin tot ce spun si fac.. in fiecare zi.

    • Ma mai gandesc la ceva,vazusem eu un documentar,se punea problema,ce facem in cazul in care o rasa extraterestra ostila si superioara tehnologic ar ataca planeta noastra,si ar vrea sa ne elimine,si s a ajuns la concluzia ca singura noastra sansa de riposta eficienta in fata acestor prezumtivi invadatori din spatiu ar fi folosirea virusilor impotriva invadatorilor,ar fi singura noastra arma impotriva acestora,dat fiind faptul ca astia nu ar avea imunitate la virusii nostri specifici de pe Terra,e drept ca nici noi nu avem imunitate la virusii care ar veni de pe alte planete,dar in fine.

      • In orice caz imi vine sa rad cand vad armamentul SUA,portavioane rachete avioane,absolut inutil,alte arme castiga razboaiele in ziua de azi,virusii,calculatoarele(manipularea spatiului virtual) si propaganda(manipularea in masa) vor fi armele mileniului 3,armele clasice,chiar si arsenalele nucleare sunt depasite,razboiul cu tancuri,pusti,avioane,rachete,portavioane,focoase nucleare este perimat.Americanii tot fabrica armament,ei nu inteleg ca si au luat o pe cocoasa de doua ori,odata dupa 2016 cand hackerii rusi li l au bagat pe gat pe Trump,folosindu se si de propaganda dreptei americane(s au folosit de propaganda americana ,si intuind psihologia americana,au venit cu manciurianul perfect),acum cu virusul liliacului chinezesc,asta facea ravagii prin China iar amerlocii o ardeau ca vor un razboi cu Iranul,evident,cu armele”clasice”,nu s au pregatit de virus,si uite virusu i calareste tare de tot.(cu Nukes,cu portavioane,cu avioane,triliarde de tone de armament,si tot tacamul).Ce au insa amerlocii valabil,asta e propaganda pe care o pravalesc asupra Chinei din belsug.(asta ar fi cam singurul lor armament cu adevarat „eficient”,in noul tip de razboi).

  • Maestre nu va enervati, luati loc si beti un pahar cu apa, va rog sa va linistiti. Dvs puteti sa pescuiti sub buturuga, fara sa va fie frica, sunteti sisiful nostru, cristoiu tv si blogul sunt bolovanul dvs.
    La statul degeaba sunt multi care se cunosc din familie, cand se pun la masa de pranz au nevoie de un cort mare, unii sunt rude pana la gradul zece. Cand pun ei de o petrecere si isi invita prietenii lor din banci, firme, ong-uri, avocati…
    si astia sunt multi si se cunosc din familie, tot rude pana la gradul zece, poate mai mult.
    Sunt nevoiti sa inchirieze multe corturi, brad si angelina erau invidiosi pe ei cand erau impreuna.
    Acuma il au sef pe klaus al nostru, el este singuratic, lui ii place cu prietenii lui, cand era nea traian, era dupa cum se simtea cand l-ai intalnit, cum iti era norocul, poate se certase cu nevasta inainte, el nu era ranchiunos, te duceai a doua zi dimineata si totul era ca inainte.
    Cand era coana vioarica era usor ii spuneai ce bine ii sta brosa facuta de tiza mea, te faceai ca iei un fir de iarba de pe haina, ea era cumsecade, iti mai punea ceva acolo la prima de maldives, aveai cascaval sa iti duci nevasta in maldives si sa petreci un weekend cu amanta in bucovina, nu era rau.
    Cu ludovic este viata buna, daca nu il deranjezi cand isi umfla pieptul lui de paun cu pene frumos colorate , poti sa si dormi la serviciu, daca i-ai taiat calea si nu ii incap penele lui frumos colorate, poti sa fi Einstein, trebuie sa iti cauti un job la prieteni pana ii trece supararea.
    La capitalisti cei s-au retras din viata publica sau au pierdut la alegeri, apar foarte rar la tv si pe calculator. La noi nu mai scapi de ei, sunt mai rau ca ebola, este ca atunci cand Dumnezeu a vrut ca un crestin sa intre intr-o gospodarie dupa un betiv si puturos si mai lasa betivul testament in care spune ca te blesteama, daca nu ii faci pomeni timp de zece ani.
    Ii gasesti tot timpul in tv si in calculator, daca vad ca ai atipit pe canapea, ciocane in ecran sa te trezesti.
    Au avut grija ca crocodilii si crocodilutele lor sa nu trebuie munceasca, li se strica manichiura si fac migrene de la munca.
    Cand ma gandesc la un copil de la tara cu parintii agricultori, imi vine sa plang, saracul are invatatori suplinitori mediocrii, sunt imbecili angajati de pile, daca intalneste pe cineva care il duce sezonier in agricultura afara, se poate considera fericit,
    scolile pentru odraslele activistior si ale securistilor, sunt cam aceleasi, dar si scoala la sat era foarte buna.

  • “Se poate spune că documentul a apărut întîmplător? Firește că nu.E vorba despre un balon de încercare.(…) Pentru testarea opiniei publice în legătură cu niște măsuri cumplite pe care le va lua regimul Iohannis.”
    Ce-or fi zicand insa ONG -istii –atat de scrofulosi cu drepturile omului : Liga Pro Europe , Active Watch , Asociatia pro Democratia, Militia Spirituala , # rezist , ” fucking shitizen” , GDS , Freedom House etc ? Silentium lugubru ?

  • Stai ca a iesit Werner si cica a dat de pamant cu duma lu’ Cercel. Dar eu cred ca e doar o repliere. Daca era sincer, acum Cercel si cei care l-au ajutat in demersul sau dement erau deja cu bratarile puse. E o chestie mult prea grava ca sa poata fi expediata intr-o conferinta de presa. Eu unul nu dau pe sinceritatea presedintelui nici cat pe-o ceapa degerata!

    • Nici eu nu dau doi bani pe zicerile lui iohanila,cum zice nae girimea,au vrut sa incerce,(multi se vor Fureri),si nu le a iesit pasenta,asa ca o scalda,arunca totu pe nebunia lu Cercel,si ei se spala pe maini ca si Pilat din Pont.Cercel este boul care va plati oalele sparte.(cercelee anunta masurile pentru tara pe care vrem sa le luam ❗ boboru nu vrea masurile ❗ cercelee ,ne pare rau tu vei fi boul ❗ ) 😆 😆 😆

      • Basy ne spune ca stiinta in America este cu 40 de ani in fata celei din Europa sau China,dar uite a dracului,marea stiinta a SUA nu da de cap la criza coronavirusului .Curat Murdar coane Basescule. 😆 😆 😆 acu la Tudor Barbu,Basy dixit,nu conteaza vine super Trump ,se realege,la toamna si cand va trage el un pirt,vor muri toti coronavirusii,si comunistii de chinezi odata cu ei.De aia nu apare vaccinul contra Covid-19,trebuie mai intai ca Trump sa castige alegerile la toamna,si sa ne traga noua Pirtul Victoriei,acela fiind vaccinul contra Covid 19.Traiasca Trump si vaccinul sau miraculos PIRTUL electoral. 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

        • tudy
          Inteleg ca nu-l suporti pe Trump dar omul gandeste corect din punctul de vedere al libertatilor si drepturilor civile. Este un american tipic. Vezi ce zice un confrate de forum mai sus. Vezi si ce fac suedezii. Oricat i-am injurat ca s-au lasat calariti de muslimi, oamenii sunt democrati in gandire.

          • Ala isi face campanie electorala,crezi ca lu ala i pasa de libertatile civile,se foloseste de nemultumirile oamenilor ca sa se realeaga,nu pe el nu il suport in mod special,ci ,pe toti demagogii care spun oamenilor ce vor sa auda,le vand iluzii,si apoi i lasa balta,asta vrea sa se realega sa nu vina ailalti sa i puna niste intrebari incomode,la care trebuie sa raspunda,plus ca seamana in multe cu iohanila al nostru,numai slogane,discursuri sforaitoare,demagogie,si in rest nimic,ce l preocupa pe el,cand pandemia facea ravagii in China era sa o puna de un razboi cu Iranul,si acu promite al treilea razboi mondial cu China,ca de asta avem noi nevoie,si de asta va fi si votat la toamna de „americanii tipici”.Acu nu cred ca trebuie sa credem aiurelile unui Strainu Cercel,care,clar delireaza,dar tot trebuie sa fim oarecum prudenti,virusul exista,face victime reale,niste prudenta nu strica.Acu Trump ce face,urla pe toate gardurile ca vezi Doamne Chinejii cei Rai ne au dat virusu,sa i dam in judecata sa le luam banii,sa ne razboim cu ei,da el Trump ce a facut ca sa si protejeze tara,nimic,vorbarie ,slogane,ca si ai nostrii conducatori,bun Chinezii au scapat treaba de sub control(un distins savant francez vine cu teoria ca au vrut sa faca un vaccin contra HIV SIDA la Wuhan in batatura,dar au dat cu oistea n gard si ne am potcovit cu nenorocirea asta,conform proverbului”peretii Iadului sunt tixiti cu bune intentii”,e posibil ca teoria sa fie valabila,nu o exclud),au vina lor neindoielnic dar asta nu i exonereaza pe liderii gen Trump de raspundere.Acu Trump o da cu drepturile civile,ca sa ia voturi,si i sustine pe aia care vor sa se fataie liber pe strazi in America,ca sa le ia voturile,dar nu i pasa ca aia isi vor risca sanatatea sau viata(au 800 000 de cazuri amerlocii,declarate,ca numarul real nu l stie nimeni de infectari reale si 42 000 de morti,ca si la noi,declaram 9000 de infectati,dar nici nu stim cati avem de fapt in realitate),dar Trump le promite la aia de vor sa iasa liber pe strazi ca i sustine,ca aia sa l voteze,chiar daca aia in inconstienta lor vor iesi pe strada,se vor imbolnavi,isi vor imbolnavi pe cei dragi,si unii vor si muri,nu conteaza,voturi sa fie.E bine asta ma dezgusta.Daca lu Trump i pasa ,cum zice ca i pasa de economia americana,facea ceva sa nu se ajunga aici,atunci salva si vieti si economia americana(aici au gresit si liderii Europeni),toti puteau lua masuri draconice pana pe la 1 Februarie,masuri dure dupa care eliberau treaba la 1 mai,nici unii nu au avut curaj sa faca treaba asta,ca”americanii tipici” sau „vesticii tipici” nu suporta,uite asa o sa ne chinuim cu pandemia tot anu.Acu degeaba vrem sa dam drumu la economie si la oameni,mi se pare ca este cam „too little,too late”,raul s-a imprastiat,chiar daca vine vara si el „slabeste”va ramane ca o sabie a lui Damocles inca 1 an cel putin pana vine vaccinu..Un lider adevarat trebuie sa si protejeze cetatenii chiar daca unele masuri nu plac,si trebuie sa si asume si astfel de masuri,si sa actioneze rapid si ferm in combaterea raului,nu sa foloseasca pandemia ca sa sa faca acuzatii,sa dea vina pe opozitie si altii,si sa nu si asume raspunderea pentru greselile sale.(Gurile rele spun ca celebrul laborator din Wuhan primea finantari si know how din SUA prin anii 2017-2018,cand,era la Casa Alba ,cu toata dragostea Idolul American,”Americanu Tipic”,care e in continuare,au scris si unii aici pe Blog).Daca e ceva ce detest,detest Ipocrizia.Nu te superi da asta e parerea mea.

          • tudy
            Crezi ca Hillary era mai de soi?

          • Probabil strategia electorala a lui Trump este asta,”lasa sa moara cat mai multi amerloci,sau sa se infectezeze in masa,se vor umple de ura si daca amerlocii se umplu de ura si eu le dau conspiratia Democrati, Soros,Gates +Chinejii cei Rai+ Europa cea Rea=Love,le spun ca ei mor din cauza Democratilor ,a laboratorului din Wuhan,si a faptului ca unii Europeni infecti( si infectati) au avut neobrazarea sa zbore in minunata si neprihanita SUA,si astia,imbolnaviti cu milioanele,cu zecile de mii de decese,aruncati prin gropi comune,cu banii pierduti,plini de ura ma vor vota,ca le voi promite moarte nonamericanilor si voi castiga astfel”.I pasa lu asta de americani exact cat imi pasa mie,adica putin spre deloc.Le da chipurile,drumu la economie,cica sa salveze economia,dar la stadiu la care a ajuns pandemia in SUA masurile de relaxare vor duce la mai multi morti,mai multe infectari,la suprasolicitarea sistemului de sanatate,care vor agrava lucrurile(sa nu uitam ca in Spania si Italia vine vara,la 1 mai acolo i vara de aia isi permit relaxarea,nu e cazu la New York sau in alte focare din SUA unde i inca frig),plus ca va creste furia americanilor de rand,care vor vrea vinovati,iar Trump aia vrea sa speculeze, aceasta ura in favoarea sa,sa le dea americanilor vinovati,si teorii ale conspiratiei,care sporesc ura in randul americanilor si il vor face sa fie reales(El se va da victima tuturor acestor conspiratii ,chipurile indreptate impotriva sa si a Americii,care este el).Asa cum unii s au ridicat pe mortii de la Colectiv,asa unii se ridica pe mortii de Coronavirus.Dezgustator. 🙁 🙁 🙁

          • Aia nu avea ce cauta sa candideze,s a bagat si aia ca musca n fundu iepii,si democratii aia americani puteau veni cu cineva mai de soi,asta e ,prostia se plateste,trebuiau sa vina cu un barbat,cineva fresh si charismatic,care sa nu para ca e unul din vechii baieti,asa e.

    • E „balon de incercare” lansat de Ursula sub numele de cod „Vacanta de vara” care inseamna „rezolvarea pensionarilor”, nu te lasa pacalit.
      Nimeni nu ar fi scapat intramplator in presa corporatista astfel de enormitati cdaca chair nu s-ar dori transmiterea lor.
      Daca o sa te uiti in presa, o sa vezi ca tot ce a spus Ursula, s-a retrambitat in cca. 2 zile in Romania de goarnele COVID de pe aici.. ca idei proprii si personale.

      Desi ministrul Nelu Tataru s-a facut ca ploua si ca nu stie de acest plan de scoatere a pensionarilor din case, vorbea de acelasi lucru pe la TV cu cateva zile in urma, inainte sa apara proiectul lu Cercel

      Deși a negat că știe ce e cu documentul, ministrul sănătății vorbea și el, acum câteva zile, la Realitatea Plus despre ducerea vârstinicilor în hoteluri.
      https://www.libertatea.ro/opinii/de-la-vacanta-mare-a-lui-streinu-cercel-la-hotelurile-lui-nelu-tataru-cine-vrea-sa-sperie-milioane-de-romani-2963988

      Ideea centrala este ca vor sa ne omoare, sa ne termine.. eu asa cred.. altfel nu vad de ce cineva sanatos la cap ar promova planuri totalitare pe la TV in 2020…

      Nu te lasa amagit de Iohannis.. Mereu apare ca un ghiocel care nu a stiut de nimic.. dar nu urmeaza demisii sau inlocuiri ..

  • Maestre nu va enervati, luati loc si beti un pahar cu apa, va rog sa ii spuneti doamnei, ca o rugam sa aiba grija de dvs.
    Dvs puteti sa pescuiti sub buturuga, fara sa va fie frica, sarpelui ii este frica de mana dvs, sunteti sisiful nostru, cristoiu tv si
    blogul sunt bolovanul dvs.
    La statul degeaba sunt multi care se cunosc din familie, cand se pun la masa de pranz au nevoie de un cort mare, unii sunt rude pana la gradul zece. Cand pun ei de o petrecere si isi invita prietenii lor din banci, firme, ong-uri, avocati… si astia sunt multi si se cunosc din familie, tot rude pana la gradul zece, poate mai mult.
    Sunt nevoiti sa inchirieze multe corturi, brad si angelina erau invidiosi pe ei cand erau impreuna.
    Acuma il au sef pe klaus al nostru, el este singuratic, lui ii place cu prietenii lui.
    Cand era nea traian, era dupa cum se simtea l-ai intalnit, cum iti era norocul,poate se certase cu nevasta inainte, el nu era
    ranchiunos, te duceai a doua zi dimineata si totul era ca inainte.
    Cand era coana vioarica era usor ii spuneai ce bine ii sta brosa facuta de tiza mea, te faceai ca iei un fir de iarba de pe haina, ea era cumsecade, iti mai punea ceva acolo la prima de maldives, aveai cascaval sa iti duci nevasta in maldives si sa petreci un weekend cu amanta in bucovina, nu era rau.
    Cu ludovic este viata buna, daca nu il deranjezi cand isi umfla pieptul lui de paun cu pene frumos colorate , poti sa si dormi la serviciu, daca i-ai taiat calea si nu ii incap penele lui frumos colorate, poti sa fi Einstein, trebuie sa iti cauti un job la prieteni pana ii trece supararea.
    La capitalisti cei s-au retras din viata publica sau au pierdut la alegeri, apar foarte rar la tv si pe calculator.
    La noi nu mai scapi de ei, sunt mai rau ca ebola, este ca atunci cand Dumnezeu a vrut ca un crestin sa intre intr-o gospodarie dupa un betiv, cartofor si puturos si lasa betivul testament in care spune ca te blesteama, daca nu ii faci pomeni timp de zece ani.
    Pacalicii stau tot timpul in tv si pe calculator, daca vad ca ai atipit pe canapea, ciocane in ecran sa te trezesti,
    crocodilii si crocodilutele lor nu trebuie sa munceasca, li se strica manichiura si fac migrene de la munca.
    Cand ma gandesc la un copil cu parintii agricultori, imi vine sa plang, saracul are invatatori suplinitori mediocrii, sunt imbecili angajati de pile, daca intalneste pe cineva care il duce sezonier in agricultura afara, se poate considera fericit.
    Pe vremea lui nea nicu erau si scolile pentru odraslele activistior si ale securistilor, sunt cam aceleasi, dar si scoala la sat era foarte buna.

  • Ma tem ca UE (adica doamna Ursula) foloseste mediul public, presa din Romania drept canal de lansat „baloane de incercare” pentru intrega Europa? De ce? Pentru ca fix ce zice Ursula, apare la 2-3 zile vanturat pe la noi pe la TV dar de catre niste baieti ai locului, ca si cand ar fi ideile lor.

    Adica Romania = poligon de incercare in razboiul informational COVID

    #rezistamFIAREI

  • geo
    Alo, geo, pamantul catre geo!
    Ia zi taticu, avand in vedere informatiile care circula in spatiul public in colonie, tot mai crezi ca „opera” mea e doar plina de imaginatie si scrisa cu acuratete?

    • Pe cuvântul meu ca azi as fi vrut sa nu inoportunez si sa va las sa va simtiti bine în bisericuta voastra plina de fantezie, dar adevarul este ca sunt foarte ocupat. Sper sa prind un moment liber ca sa-ti raspund.

  • Indicii de „balon de incercare”, marca Streinu Cercel, care rezulta doar din limbaj:

    „izolare la domiciliu / casa.. indiferent cum se cheama domiciliul sau casa” (regimul proprietatii nu mai conteaza)

    „Între timp: nu se mai circulă pe stradă necontrolat” (cum adica intre timp? intre timp pana ce, pana cand?)
    „Constituirea GUVERNULUI Anti-Pandemie” (constituire de catre cine? nu exista in Constitutie asa ceva)

    „Ce are tara de făcut?
    Toți cetățenii fără locuri de muncă active trebuie să stea acasa 8-10 săptămâni. (asta e cea mai tare din toate, un somer oricum sta acasa, problema e ca moare de foame!)
    „Toți ceilalți cetățeni – fac curat în case” (pana acum aruncam PET-urile si ambalajele prin casa!)
    „Guvernul va sigura tot – după principiul ”Fiecăruia după nevoi” (daca s-ar putea trai asa, n-ar mai munci nici drku, la baza muncii stau nevoile umane!)
    Marketurile (adica corporatiile) vor pune la dispoziție produsele alimentare de bază sub forma de pachete tip, pachete calculate de specialiști.(adica programul de „alimentatie rationala”, de pe timpul lu Ceausescu)

  • Adrian Streinu Cercel este o nulitate, fapt dovedit înca înainte de aceasta criza. Se poate deduce și din felul în care a conceput documentul pe care ni l-ati prezentat. :mrgreen:
    În ceea ce privește persoanele în vârsta, eu sunt de acord ca cei care au diferite boli sa fie protejati la maximum prin izolare, dar ceilalti care pot sa prezinte oricând o adeverinta de la medicul de familie ca sunt sanatosi, trebuie lasati sa aiba o viata supusa unor reguli care-i privesc pe toti. 😎
    Cum sa le impui celor care au peste 65 de ani, fiind în plina forma, de multe ori mai în forma decât cei tineri, niște reguli discriminatorii, demne de vremuri triste și de mult apuse?! A înnebunit Tataru cu Cercelul lui cu tot!

    • Da de ce sa prezinte o adeverinta? Ca tot discriminare se cheama. Vezi ca ai cazut in capcana? Fiecare trebuie sa-si duca crucea iar cei bolnavi trebuie ajutati sa se trateze. Fara alte rahaturi administrative. Ori suntem liberi, ori nu vom fi deloc!

    • Nu stiu daca e nulitate dpdv profesional dar e inregimentat clar si nu cred ca a conceput el documentul, pentru ca sunt clar indicii de „balon de incercare” in acel document inclusiv in materie de limbaj. Nu medicul de familie va da adeverinta ca esti sanatos ci Politia si nu va scrie in ea ca esti sanatos ci doar daca ai sau nu dreptul de a iesi pe strada.

    • Pai uitandu ma la statisticile celor decedati,nu varsta este principalul criteriu al mortalitatii,ci prezenta comorbiditatilor,sunt batrani care scapa cu viata la varste inaintate,pentru ca au avut grija de sanatatea lor,si sunt tineri care mor la varste de 30 -40 de ani,avand comorbiditati,iar unele astfel de comorbiditati sunt ascunse,apar doar la deces,sau poate nici atunci nu sunt detectate cu precizie,la tineri se manifesta si „furtuna” de citokine,cand sistemul imunitar o ia razna,si da cu „bomba nucleara” la atacul cu „tancuri si mitraliere” al virusului.

  • fundamentala e ‘dorinta’.
    ea conteaza, pe vremurile astea.
    un ‘viitor’ care sa nu fie ‘dorit’ ? asa ceva e imposibil, la acest Nivel. ( ‘nivelul’ fiind ‘desavarasirea Civilizatiei’ )
    prin urmare orice ‘viitor’ care presupune o implementare ‘cu japca’…e lipsit de viitor! n-are fundament.
    ‘ cu japca’ e o procedura expirata.

    ăhăăă, …daca era posibila o astfel de dinamica, ‘cu japca’, mai dispareau atitea civilizatii, pina acum?…adica toate!, ca toate au disparut din peisaj?

    Arbitrul, care e insusi Universul, la Nivelul asta, …dabia asteapta sa identifice o dinamica implementata…fara ca ea sa fie dorita!, …va scoate ‘ instantaneu’ din joc si ‘civilizatia’ asta!
    ( totusi, se stie ca Civilizatia curenta se va desavarsi, deci cea care va fi implementata e o ecuatie de miscare rezultata exclusiv din dorinta oamenilor, a omenirii in ansamblul ei.

    mai probabila mi se pare urmatoarea varianta: Metropola devine un Intreg. sa traiesti in afara Metropolei va insemna…sa alegi moartea, iar sa fi parte a Metropolei va insemna sa traiesti perpetuu.

    Pare ceva greu de realizat si care mai presupune si zeci de ani de munca.
    …doar pare asa.

    • ce va urma e o redefinire a diferentelor de potential.
      ( daca asta nu se va intampla, atunci nu va exista ‘miscare’ in Civilizatie. nu e ‘ miscare’ …pai atunci e ‘moarte’. Civilizatia nu se va redefini in Cenusa, ci se va desavarsi, prin urmare ‘diferentele de potential’ vor fi redefinite…din temelii )
      prin urmare o noua ‘ oferta’ va aparea pe piata, una nou-nouta, care va fi ‘noul magnet’ generator de miscare, deci de viata.

      • iar aceasta oferta va secatui unele state, unele zone, generind miscare de tip fibonacci exclusiv in zonele in care acesti magneti sint activati.

        rezulta din Dinamica Dorintelor:
        exista un singur fel in care populatia globului se reduce in mod exclusiv natural.

        oamenii care genereaza acelasi tip de dorinte se armonizeaza in mod natural.
        generind acelasi tip de dorinte, oamenii care se vor naste,
        …treaba lor fiind sa implineasca dorintele dorite de generatiile anterioare,vor fi in mod natural mai putini!, ca…daca si dorintele dorite de oameni se unifica, se armonizeaza…

        globalizarea face ceva fundamental. unifica inclusiv dorinte. oamenii, in mod natural, isi doresc…cam aceleasi chestii, or oamenii care se vor naste, avind de implinit cam acelasi tip de dorinte…vor fi in mod natural mai putini.

        deci cea mai mare ‘fenta’ e ca unii pe lumea asta isi doresc ca, cu japca, sa scoata din joc milioane, miliarde de oameni.
        pai daca… cumva!, dinamicile Civilizatie vor fi altele decit unele care sa poata fi armonizate cu Natura, Civilizatia dispare brusc!

        in mod absolut, Civilizatiei ii sint acceptate, la acest Nivel, exclusiv dinamici care sa poata fi asimilate cu unele ale Naturii.
        ‘desavarsirea’ Civilizatiei, atunci cind se Oglindeste, tre sa semene cu Natura!
        ( chiar daca ea va fi ‘ Natura intoarsa pe dos’ ! oricum altfel….Pa! Civilizatie )

        • cum spuneam, Revolutia Mondiala are ca Impuls altceva decit criza generata de virus.
          ‘fricile oamenilor’ si ‘ masurile plenar disproportionate’ sint cele care, printr o maiastra! rocada, au redirectionat ‘vina’.
          prin urmare, cu toate ca acum citeva luni asta era imposibil,
          oamenii vor suferi,
          adica e posibila si ‘suferinta’, pentru ca vinovati sint oamenii,
          prin Reactiunile pe care le-au generat,
          nu virusul care, saracanul, cel putin pina azi, statistic vorbind,
          s-a pastrat exclusiv in dinamici naturale.

          • totusi, ‘fricile’ si ‘ masurile plenar disproportionate’ vor fi acceptate in mod absolut, exclusiv pe post de catatalizatori ai Revolutiei Mondiale.
            prin urmare ceea ce trebuie implinit e: demolarea vechilor temelii si construirea altora, capabile. despre ce temelii e vorba? pai despre ale Civilizatiei.

            lalaiala… va hrani o singura dinamica: disparitia Civilizatiei.
            cum Civilizatia nu va disparea, ci se va ‘desavarsi’, nimic nu va fi lalait.

            prin urmare, si asta e ceva de bun-simt, vechile dinamici vor fi inlocuite cu unele nou-noute, asta insemnind ca…noi sisteme sociale se vor manifesta. inclusiv sistemul politic, pentru ca…pina la urma…cine e vinovatul, impulsul Revolutiei Mondiale?…Sistemul Politic, cine altcineva?!, si…se stie, orice dinamica odata mondializata se inchide in sens invers decit a inceput: prin urmare cel demolat plenar, la finalul Revolutiei Mondiale va fi sistemul politic.
            pesemne ca noul sistem politic va presupune o rinduiala generata de o Inteligenta Artificiala.

          • e cam greu de inteles cum ‘ sistemul politic’ a acceptat sa se demoleze singur, ba chiar sa dispara definitiv din peisaj, urmind sa fie inlocuit cu o dinamica generatat de o Inteligenta Artificiala…dar daca asta au ales politicienii…e alegerea lor…clara-cristal

          • Hitler, fix in momentul in care razboiul se…mondializase, dar fix incepind cu acel moment,…creca ar fi trebuit sa fie oleaca trist!, pentru ca incepind cu acel moment se stia exact cine e perdantul razboiului. El. El…pentru ca el l a inceput.

            …toate dorintele se implinesc. Prin urmare dun ‘dorinta’ lui Hitler…aia neimplinita, a ramas…Cenusa.
            Pasarea Phoenix intotdeaunarenaste o dorunta neimplinita din …propria Cenusa.
            De dorintele lui Hitler, alea neimplinite, …vom mai auzi, sau poate chiar auzim!, …po sa stii?!

          • faza tare cu ‘dorintele’ e ca ele sint…dorite de oameni, deci sint ‘dorite’ in mod relativ, insa cu ‘ implinitul’ dorintelor se ocupa Universul, prin urmare ele vor fi implinite in mod absolut.
            daia intre ce si doreste omul si felul in care arata dorinta implinita e oaresce diferenta, dar diferenta e doar in sensul relativ…

    • treceti Ro pe Dinamici Naturale!

    • astea sint Vremurile Maestrilor.
      se desavarseste Civilizatia, ‘ Creatia Omului’ de cind e el pe Pamant, …nu-i chiar de colea!
      …si odata cu ea se ‘desavarseste si omul, in el insusi sau in unul anti.

    • ceea ce e oleaca greu de inteles este
      …de ce oare Ro se comporta…pe vremea Revolutiei Mondiale,
      adica a Razboiului Mondial adus la zi!,
      altfel decit ca-n vreme de razboi mondial?!

      stie cineva?

      Maestre, aveti vreo idee de ce anume noi jucam bambilici pe vreme de razboi mondial?

  • Ideea e urmatoarea:

    „Balonul de incercare” de care vorbeste dl. Cristoiu nu e altceva decat obisnuirea populatiei cu gandul ca restrangerea TEMPORARA de drepturi si libertati fundamentale (motivata de starea de urgenta) se poate transforma in incalcarea PERMANENTA a drepturilor omului, in afara starii de urgenta, adica un mod de viata pe termen lung.

    E o stare de lucruri care, DA, inevitabil ridica problema daca Romania mai e stat democratic sau daca nu cumva s-a produs, de facto, o lovitura de stat militara in care autoritatile statului, alea pe care le stim, doar recita niste lucruri scrise pe o hartie de altii.

  • S-a trezit prostacul cel prost-crescut cu noaptea-n cap ca sa fie primul la prostat. 😆 Ma rog, fiecare cu ambitiile și idealurile lui. La asa un personaj, asemenea înalte idealuri. :mrgreen:
    Gabi Serban, din politete, deși nu meriti, ti-am raspuns aseara:
    „Gabi :
    Na că și pretena ta , Cocălăreasa , a băgat dublu , ia fă-i și ei observație , toanto !
    ada :
    Este evident ca ea a postat de doua ori pentru ca nu-i aparea prima postare, dar tu ai dublat, cerșind atentia pe care nu o meriti, mitocane! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:”

    • Nu am dublat nimic , tălîmbă securistă , n-am idee de ce a apărut de 2 ori și nici nu mă-ntere .Ți-am explicat și ieri , dar , pt că în explicație ți-am dat ș-o Ue , nu mi-a apărut postarea . Postez primul , uneori chiar singurul ,sus , pt că mă culc pe la 4-5 dimineața , deci ora cînd își publică Titanul editorialul, cam 12 noaptea , e pt mine oră de vîrf creativ .
      Ți-am zis că nu mă afectează insultele , jită sterilă ! De ce ? Pt că sînt cu 10 clase peste niște rîme ca tine sau Ghio , iar diferența de IQ e de peste 150 . Asta nu e de mare laudă , IQ-ul vostru fiind subunitar , chiar 0 în cazul tău .
      Uite , asta o voi posta de 2 ori . Ale clistaier !

      • Un individ deviant, care-i jigneste pe cei care nu i-au adresat niciun cuvânt și care își face din asta un titlu de glorie, nu are cum sa aiba un IQ superior. Daca ai fi foarte inteligent, nu te-ai comporta ca un copil needucat din clasele primare. Cam pe acolo se situeaza intelectul tau autolaudat, „pretene”!

  • Va rog sa analizati situatia si sa scrieti si despre testele fals pozitive din zona Moldovei(spitale din mai multe judete care trimit testele la laboratorul de la Iasi).

    Sunt destui pacienti care stau internati impotriva vointei lor si a medicilor curanti de 3-4 saptamani si care nu mai primesc tratament(deoarece sunt sanatosi), care insa conform metodologiei actuale(care trebuie schimbata) trebuie sa astepte pina ies testele negative. Testarea se face din 7 in 7 zile.
    Cine poate verifica corectitudinea testarilor facute la Iasi, oameni buni?

    Ce dovada incontestabila avem ca sunt corecte si ca nu sunt manipulate? In presa sunt foarte putini care cauta sa reflecte realitatea.

    Sper ca dvs sa va pastrati principiile de OM si propria ratiune in continuare.
    Felicitari pentru ceea ce faceti!

  • Sub pretextul protejarii seniorilor s-a dat doar o fereastra de doua ore in care acestia pot iesi sa-si satisfaca diversele necesitati (alimentare, medicatie, vizita doctor, etc). Ca toti se inghesuie in aceste doua ore fiind maxim expusi, oare cum se numeste?
    Apoi, reducerea pana la oprire a celorlalte activitati medicale in afara de „tratarea” covid-19, cum se numeste? Ce fac ceilalti pacienti? Roaga afectiunile sa ia pauza? Este total inacceptabil sau face parte dintr-un plan pervers. Inclin sa iau in considerare a doua varianta. De ce? Pentru ca traim in Romania si nimic din ce pare la prima vedere normal sau frumos nu este adevarat. Oare excesul de zel al politiei nu denota o anumita nervozitate a oficialilor? Acum povestea cu „carantinarea” seniorilor, chiar e o petarda sau ascunde ceva odios? Oare am innebunit eu?

  • Domnule Cristoiu, aveti posibilitatea sa va exprimati la tv. Faceti ceva si nu-i lasati sa ne tortureze in felul asta! suntem torturati in numele sanantatii… Pai, ce sanantate mai e aceea in care esti abuzat, tarat cu forta, dus in conditii mai rele decat ai tu acasa, sa vii in contact cu multe persoane, pe cand tu ai acasa conditii mai bune. Acestia mai poarta numele de oameni? Isi torturteaza semenii!!! E cumplit ce au de gand sa faca. Nu s-a pus problema sa fie exclus acest om din luarea deciziilor, cand are asa derapaje? Cum mai poate fi lasat sa ia decizii?

  • Isteria pandemiei este de neoprit. S-a inceput treptat, treptat, in mass media, inoculandu-se spaima si teama. „Marii profesori” au devenit parerologi de serviciu si mai nou nu se mai inteleg de la un timp. Un proiect de testare in masa a picat nefiind eficient drept pentru care persoana cu pricina a venit cu o idee si mai discutabila, rezolvata chipurile pe banii statului. Ideea de trista amintire de a „pazi” toate persoanele cu varsta de peste 65 de ani in locatii cu jandarmi la poarta miroase a cel mai mare lagar din istoria moderna a omenirii. Daca nici caminele de batrani de capacitate redusa ca nr de ocupanti si unde se platesc sume f.mari pentru cazarea si ingrijirea unor persoane in varsta nu au putut fi ferite de poznasul virus inregistratndu-se in intreaga Europa zeci de mii de morti cum isi imagineaza cineva ca un cartier de 5.8 mil persoane de pensionari va fi protejat?! De la ce?! Probabil sa nu scape niciunul viu! Este revoltator si ingrijorator.
    De multa vreme imi tot pun intrebarea daca marii comunicatori ai natiei au controlul psihologic facut si care este rezultatul. Se pare ca somnul ratiunii naste monstri!
    In aceste momente onoratul parlament ar trebui sa iasa din barlog si sa puna piciorul in prag. Economia trebuie repornita altfel Romania dispare ca tara, atat cat a mai ramas din ea.
    PS Vad ca si pe blogul Dvs personaje avand conturi false incep sa inunde spatiul folosind un limbaj ce lasa de dorit.

    • De unde stii ca etapa „testarii” in masa, care e baza experimentului militar, a picat? Te inseli. Tocmai desprea asta este vorba. IZOLARE – TESTARE – CONDITIONARE- VACCINARE. Asta e Planul.

    • Stai linistita. Orice experiment social din lumea „baietilor mari” incepe in Romania, proasta Europei. „Carantinarea” celor cu varsta peste 65 de ani este un astfel de experiment la care conducatorii Romaniei si-au dat deja acceptul cu tot entuziasmul (vezi si experimentul DNA, extins acum in toata Europa). Acum ne ametesc cu „va fi” dar „nu va fi”. Se va face, fii sigura si apoi se va extinde in toata lumea. Nu peste mult timp, lumea va fi „igienizata” de batrani, bolnavi si handicapati, etc. Deja s-a creat un curent TFL-ist impotriva batranilor si „stirbilor” care, nu-i asa, sa ne lase domnule sa traim frumos! Hitler, Stalin, Pol Pot rad fericiti acolo unde sunt!

      • Vreau să văd ce vor face TFL-IȘTII # când se vor termina banii de la „babaci”. Te pomenești că își vor căuta un loc de muncă???

        • Cred ca unii dintre ei si-ar dori cu ardoare sa devina gardieni la viitoarele lagare, pompos numite „Vacanta Mare”!

          • Stai ca si acolo va fi pe pile si bani,se vor „licita ” posturile.Se vor angaja aia care vor avea babacii vii,care sa le”cumpere” posturile,pentru loazele astea TFL iste,ca doar nu dispare sfanta si eterna Spaga,odata cu Coronavirusul in Romania,NU,sub nici o forma.

        • Sunt tanar inca,dar adevaru e ca Gabriela cam are dreptate,TFL istii fara banii babacilor sunt cam zero.

      • Aici sunt de acord cu Cib,ideea e ca nazismul incepe sa si arate coltii,Occidentul va fi tot mai fascist,condus de mai multi Fureri mari si mici.Faza buna e ca astia vor fi multi si se vor manca intre ei.Totusi ma gandesc o faza,pai TFL istii constitue un curent impotriva batranilor si „stirbilor”,faza e ca daca mor batranii si „stirbii”,TFL istii pe ce dracu de bani mai traiesc ,ca toti TFL istii sunt smecheri,pe banii unor batrani”stirbi”.Lamborghiniul sau BMW ul tefelistului e cumparat de tac su sau de ma sa ,jobul il are TFL istu de pe urma pilelor lu tac su sau a ma sii,sau i l a cumparat tac su sau ma sa,ca se stie ca la noi marea majoritate a joburilor se dau pe bani sau pile,nici macar la privat nu este atfel,si la privat cei din interior isi aduceau ca si colegi cunoscutii lor,cu acordul tacit al patronilor,care astfel mentineau”gasca unita”.In fine.

  • https://www.libertatea.ro/stiri/profesor-doctor-oncolog-tinut-14-zile-la-infectioase-la-iasi-in-urma-unui-test-fals-pozitiv-2958050

    Sunt multe cazuri de genul acesta în zona Moldovei care desigur trimit testele la Iași. Va rog sa scrieți despre aceasta și să semnalați aceste nereguli. Nu e normal ca pacienții care sunt clinic sănătoși să rămână în spital contra voinței lor și a doctorilor curanți.
    Această situație se repetă și în spitalele din judetul Bacău unde sunt internați pacienți de 3-4 săptămâni care nu mai primesc tratament pentru ca sunt bine ci doar așteaptă repetarea testului după alte 7 zile de stat în spital.

    • „Testul” trebuie sa confirme pozitivi COVID pe banda rulanta, pana se indeplinesc varfurile din graficele lu Rafila, pe care le tot impinge spre toamna, ce nu intelegi? Omul zice clar in fiecare dimineata ca „greul abia urmeaza”, astfel incat expectanta de catastrofa in popor sa fie permanent vie.

  • Străinu Cârcel nu e nebun,e membru cu rang de pion al ocultei mondiale.S-a scris despre stelele de pe epoleții de sub halatul de medic chiar de un distins medic militar și chiar de unele întâlniri secrete ale acestui Cârcel al poporului român.El execută ce i se comandă.Este un fel de 1989 cu teroriști, dar evoluat la noua ordine mondială.Daca nu ne trezim la zi și televiziunile fac jocul acesta pe motiv de rating,ne ducem de ce izbeliste.

  • De ce tac partidele din opoziție ???
    E „ordin” de la oculta mondială să nu mai plătească pensii ?
    E cumva momentul să avem alt guvern , din partea opusă a spectrului politic ?
    Au început să-și muște mâinile votanții lui ĶWI cu vîrsta peste 65?

  • Eu am scris da’ m-a luat lumea de nebun. Va urma eugenia (nu, nu, nu aia de mancat). Aia in care cei neproductivi vor fi dusi dar dusi de tot si nimeni nu-i va mai vedea. Batrani, bolnavi, handicapati, etc, vor disparea precum praful suflat de vant. Toti acestia vor fi reciclati precum PET-urile. Societatea viitorului nu foarte indepartat va fi antiseptica, progresista si productiva. Oamenii vor deveni niste roboti, spalarea lor pe creier va incepe din frageda pruncie si nu vor avea nici un fel de sentimente. Acestea vor fi extirpate stiintific si curat. Viitorul incepe azi! Bucurati-va!

    • Vai dar e propaganda Rusiei ce spui tu aici.

      • Pai m-a sunat Putin aseara si m-a instruit!

      • Unora le place Trump,mai Cristiane,Corneliu Vadim Trump. Cat despre Streinu Cercel,eu v am mai zis ,si o repet si acum,omul s a saturat de virusologie,si vrea sa inceapa cu psihiatria,sa exploreze noi domenii de activitate,problema e ca atunci cand incepi sa activezi intr un nou domeniu,trebuie sa o iei de la baza,si atunci distinsul Streinu-Cercel vrea sa inceapa explorarea noului domeniu al psihiatriei de la baza,adica din postura de …pacient 😆 😆 😆

  • Acelasi dl Streinu Cercel spunea la o televiziune , pe la inceputul anului, ca ce va speriati asa de virus, ca Wuhan e fff departe de noi, e un punct pe harta f. Indepartat, nu are cum sa ajunga virusul la noi. REF. la măsurile intenționate fata de cei mai în varsta , sa ne amintim că ei sunt baza la munca in Romania si ca foarte putin dintre tineri vor sa muncească., cei.mai.multi fiind întreținut de părinți. Pnl arunca cu pietre in Dragnea cand le amărît salariile dar acum.ce fac ei, plătesc nemunca, ii tin deja acasă 2 săpt si ii plătesc integralEste mai.mult decat revoltator mai ales ca jumatate din ei nu au nimic de munca si stau degeaba pe salarii fabuloase. # RESIST SUNT IN SOMAJ TEHNIC?? STIE CINEVA!!

  • Am 65 de ani si jumatate. Sunt pensionar, pe talonul de pensie sunt 49 de ani de contributie la bugetul de stat. Am ajuns sa ma simt ca un infractor, desi nu am avut niciodata probleme cu justitia. De o viata ma trezesc la 5 dimineaa. Acum aflu de la unii politicieni si medici ramoliti ca sunt paria, dusman al societatii si trebuie sa fiu supus unui regim de detentie, intr-o colivie putin mai aurita decat puscaria propri-zisa, fara vreo judecata sau discernamant.
    Ati numit trei medci vedete tv, plus un „ministru ” al sanatatii.
    Doctorul Cercel, detinator al unei clinici private particulare in centrul Bucurestilor, ar trebui sa explice de unde a avut bani pentru deschiderea acesteia. Si ar mai trebui sa explice povestea cu vaccinurile de acum 4-5 ani. Este vorba de vaccinul de col uterin, experimentet in Romania si Gabon, si care a fost un esec, precum si pt aviara. Au fost doua rateuri, finalizate cu aruncarea de vaccinuri expirate de milioane de euro.
    Dupa ce in perioada mentionata individul s-a dat la fund, de o luna apare cu tot felul de ineptii in mediul public. Probabil in miroade a „sange”, o sa apara in curand un vaccin si va trebui cumparat/administrat. Comisioane la greu.
    Oricum aceasta perioada se va incheia la un momenrdat. Toti acestia vor trebui sa raspunda la tribunal pentru aceste abuzuri incalificabile. In fata batranilor pe care nu vor reusi sa ii extermine.

    • Pai cine te-a pus, nene, sa contribui 49 de ani si sa te trezesti la 5 dimineata? Unde credeai ca ajungi?
      N-ai auzit ce a zis Christine Lagarde ca sunt prea multi pensionari pe lume?

  • Va aflati intr-o camera a carei singura usa spre exterior este inchisa. Intr-un caz cheia de la usa se afla in broasca pe partea din interiorul camerei / in celalalt caz cheia se afla in broasca pe partea exterioara camerei. Tehnic, in ambele cazuri situatia voastra ar fi identica: ati fi inchisi intr-o camera. Cu toate acestea, de ar fi sa alegeti, in care din cazuri v-ati dori sa fiti?
    Acum ganditi-va la situatia in care va aflati astazi si intrebati-va serios unde se afla „cheia” de la usa casei voastre? Stati in case din proprie initiativa, terorizati fiind de prospectul ca ati putea sa contribuiti la productia mondiala de petrol inainte de termen sau stati in case de teama ca garcea v-ar putea salta de pe strada si plasa pentru o perioada cuprinsa intre 6 luni si 2 ani intr-o camera a carei cheie este prin design in exterior?
    P.S. „Fear will keep the local systems in line” (Governor Tarkin’s line, Star Wars series).

  • Înregistrarea de pe YouTube e clară, aşa s-a pus problema! Ideea carantinării bătrânilor a fost anunţată joi de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu de Streinu Cercel sau de… Alina Gorghiu. Urmarea e că azi ideea a fost atribuită doar PSD-ului şi partidul n-are încă nicio replică, mai fiind vorba şi de un electorat mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *