Viscolul de azi noapte a adunat zăpada lîngă bordurile trotuarelor. Un nămete uriaş ţine locul acum de staţia Unirii, din faţa Magazinului Cocor. Bate un vînt năprasnic, înfigînd suliţe de foc în mulţimea din staţie. Fulgi deşi joacă năuci încolo şi încoace. Lumea bate mărunt din picioare şi-şi plesneşte palmele una de alta, ca şi cum s-ar mira. Alţii, ca şi cum ar vrea să zboare, pentru că, din cînd în cînd se plesnesc şi peste şolduri. Vîrît pînă la brîu într-o căciulă cu clape, un ins de la I.T.B. se agită în mijlocul străzii. Şuieră dintr-un ţignal, dă din mîini, se agită încolo şi încoace:
În principal pentru a se încălzi, în secundar, pentru a nu lăsa autobuzele să facă staţie acolo, ca să nu se împotmolească.
De pe trotuar, toţi îl înjură cît pot de convingător:
– Tîmpitule, nenorocitule, ce-ai cu autobuzele?
Suflînd în pumni ca să se încălzească, agitîndu-se într-una, pentru că unele dintre autobuze dau să se oprească, nenorocit din cauza viscolului, insul strigă disperat:
– Nu eu sînt de vină, directorul general a dat ordin!
– Tîmpitule, îi strigă cei de trotuar şi pornesc mai departe, către Universitate, evident răcoriţi.
Un nou val, îi ia locul, nerăcorit.
– Tîmpitule! îi strigă și acesta.
Lasă un răspuns