Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Iar Titulescu nu s-a putut scula

Gazetăria dintre cele două războaie excela printr-un gen absent în presa de azi: reportajul politic. Jurnalişti de talent, aleşi dintre tineri scriitori, trudind ziua la ziare pentru poezia creată noaptea, erau în stare să transforme într-o proză poliţistă pînă şi o şedinţă de la Fi­nan­ţe. Strînşi în conclavuri, politicienii erau urmăriţi pînă în cele mai mici amănunte pentru a desluşi, într-un zîmbet refuzat, într-o strîngere de mînă mai puţin voioasă, evenimentele cruciale de mîine. Un exemplu de asemenea reportaj ni-l dă “Curentul”, apărut vineri, 13 ia­nuarie 1933, după-amiaza. Cu o zi înainte, pe 12 ia­nuarie 1933, la orele 10 şi 10 dimineaţa, Regele se în­torsese intempestiv la Bucureşti de la Sinaia concediului său de iarnă. Era un moment de criză. Între Suveran şi pre­mierul Iuliu Maniu se aşezase un divorţ. Deoarece în Circulara de Anul Nou, Prefectul de Poliţie a Ca­pi­talei, Gabriel Marinescu, îşi atacase şeful direct, pe Mi­nis­trul de Interne Ion Mihalache, atît vicepreşedintele PNŢ, cît şi Iuliu Maniu ceruseră să fie dat afară. Carol al II-lea refuză net. Gabriel Marinescu era omul de casă al Lupeascăi. Drept răspuns, Iuliu Maniu îşi anunţă demisia. Sosirea în Gara Cotroceni avea semnificaţiile unui moment politic. Pentru a ghici întîmplările viitoare, redactorii lui Pamfil Şeicaru dau fuga la Gară. Sînt siguri că aici vor întîlni pe toţi actorii comediei bucureştene. Unul dintre eroi e însuşi Gavril Ma­ri­nescu, Pre­fec­tul de Poliţie a Capitalei. Nu putea lipsi din piesă, deoarece juca unul dintre rolurile principale:

„Pe peron, d. colonel Gavril Marinescu, personaj ac­tual, puţin trist şi oarecum intimidat, îşi plimbă nervos făp­tura de la un cap la altul.“

De remarcat fineţea observaţiei reportericeşti. Ga­­­vril Marinescu e uşor stînjenit de ipostaza detonato­rului de criză.
Sala de aşteptare s-a umplut cu demnitari de rangul al doilea:

„În sala de aşteptare, d. general Samsonovici, au­­ster şi ermetic, se întreţine cu d. Savel Rădulescu, care s-ar vrea jovial şi nu reuşeşte să fie decît mohorît, şi cu d. Armand Călinescu, care aprobă absent şi zîmbeşte de circumstanţă.“

Cei de prim-rang sosesc mai tîrziu:

„Au venit, apoi, într-o maşină, dnii Mihalache, Madgearu şi Mirto.“

Apare şi premierul. Fără N. Titulescu:

„Au venit, mai la urmă, şi d. Maniu, întovărăşit de mi­nistrul Justiţiei. D. Mirto, blazat ca totdeauna, în­tîm­pină cel dintîi, sceptic, pe preşedintele consiliului, fiindcă îi cunoaşte şi gîndul şi-i ştie şi fapta. Fapta care se îm­plineşte, ca un destin, mai tîrziu. Lipseşte numai d. Ti­tulescu, care nu s-a putut scula.“ (1)

Trenul regal a tras la peron. Debutează etapa Mesagerii:

„Din trenul regal vreo douăzeci de oameni cară spre două maşini cufere, geamantane, valize, cutii şi pachete. De toate dimensiunile şi toate nuanţele, ca la un bazar sau ca dintr-un vagon de bagaje.“

Reportajul are cultul minuţiosului: trenul a tras la peron la 10 şi 10 minute. Regele coboară mai tîrziu:

„La unsprezece fără douăzeci se anunţă că Regele descinde.“

Moment crucial: premierul dă nas în nas cu buturuga care a răsturnat carul guvernamental:

„D. Maniu părăseşte sala de aşteptare. D. Gavril Marinescu, fîstîcit, îl salută de la distanţă. Preşedintele de consiliu înaintează şi-i întinde mîna; prefectul, surprins, ezită o clipă şi apoi răspunde. D. Maniu se dă îna­­poi, protocolar, fix, implacabil, şi priveşte cu pri­vi­rea aceea minerală a d-sale pe d. Puiu Dumitrescu, care înaintează palid şi elegant – tulburător de elegant. Se­cretarul Regelui vrea să fie afabil şi comunică d-lui Ma­niu cîteva impresii: «E frig, bine, totuşi, că a căzut zăpada».“

Autorii relatării se năpustesc, aşadar, asupra întîlnirii dintre adversari: Iuliu Maniu, pe de o parte, şi cei doi membri ai Camarilei, Gavril Marinescu şi Puiu Dumitrescu.
Ianuarie 1933 a fost, într-adevăr, friguros şi cu multă zăpadă. (Titlu în „Curentul“, apărut în 13 ianua­rie 1933: „După viscol, ger năprasnic“.)

Meteorologia devine subiect de dialog politicos:

„Dar d. Maniu n-a mai putut replica, fiindcă Su­ve­ra­nul coborîse. O strîngere de mînă. Şi apoi Regele:
«E frig, domnule Maniu, nu?»
D. Maniu îşi pleacă într-o parte şi alta capul. A fost singurul răspuns.“

Vine rîndul lui Carol al II-lea să fie vedetă:

„Suveranul întinde celor prezenţi mîna şi d-lui Gavril Marinescu, care, bătînd din tocurile fără pinteni, dă drumul unui răsunător:
«-Să trăiţi Majestate!».“

Actul ia sfîrşit. Tot cu Suveranul în prim-plan:

„Regele comunică apoi d-lui Maniu că-l aşteaptă la ora 12.
Şi se urcă în maşină, singur, cu o lungă ţigaretă în gură. Un fotograf, sgribulit şi vînăt, se luptă inutil, să im­prime un clişeu. Poliţie, foarte multă poliţie, se în­dreap­tă, pe urmă, în vreo patruzeci de automobile, spre oraş (…).“

N.B.: Iuliu Maniu era aşteptat pentru a-şi depune demisia.

Note

(1) Nu e de mirare. Ministrul de Externe a rămas faimos pentru programul său de lucru. Îşi începea activitatea noaptea tîrziu, după ce în prealabil şedea la taifas cu tot felul de cetăţeni procuraţi de către secretar. Se scula foarte tîrziu a doua zi.
Întîrzie nu numai din această cauză. Folosea trenul şi pentru a-şi dezarma adversarii. Povesteşte diplomatul George Oprescu:
„Fãcînd parte din același fenomen psihologic, Titulescu avea obiceiurile lui cînd participa la comisiuni. Destul de des, el venea cu întîrziere. Acest defect, cînd intenþionat, cînd natural, era și cel pentru care Regele Carol, care n-avea regal în el, alături de atîtea păcate, decît pretenția cã Regele nu poate fi lăsat sã aștepte, nu-l putea ierta pe Titulescu care, de multe ori invitat la masă, se prezentase cu întîrziere. Cînd era însă vorba de o ședință, altul era scopul lui Titulescu întîrziind, decît cel de a arăta cuiva că nu merită să fie tratat ca un rege. El apărea deci după ce alți membri ai întrunirii discutaseră un oarecare timp și își încercaseră pozițiile, erau chiar obosiți și bucuroși să se termine ședința. Titulescu aducea, exact la momentul oportun, o energie proaspătă, o minte clară și odihnită și o soluție care împăca pe toți cei care nu putuseră să se înțeleagă.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Iar Titulescu nu s-a putut scula”

  • Iar canalia de Șeicaru? Americanii au alte modele în gazetărie. Dar noi trăim tot în debaraua lui Caragiale…

  • Mare „rahat” ; probabil Titulescu nu-si luase medicamentele de dimineata si era inca in erectie. El alerga si inghesuia damele,
    iar cu Regele era cam riscant (si acesta suferea de priapism); istoria adevarata este murdara, scarboasa, spurcata….
    Maniu era plin de greata ; stia ca a doua zi Regele va numi guvernul Vaida-Voievod, iar majoritatea celor prezenti se vor regasi
    in noul cabinet ; citez : „actorii comediei bucurestene” …….. Si Maniu era un scamator.
    PERSONAL SUNT CURIOS DACA REGELE A DAT MANA SAU A INTINS DOUA DEGETE CUM FACEA DE OBICEI CA SEMN DE SILA SI
    SCARBA FATA DE ROMANI.
    Daca Iuliu Maniu era demn (cum se proclama) nu venea la gara….., dar cine stie?, poate, poate….tot o cutra.

  • Administrația Prezidențială răspunde ziariștilor care au întrebat de ce Iohannis nu a folosit un avion de linie pentru vizitele in Singapore și Japonia.
    In comunicat se spune că este legal să inchirieze fiindcă nu există un avion ptr. președinte.
    Ceușescu călătorea cu un avion făcut în România – ROMBAC 1-11. Acest tip de avion a fost primul avion contruit intr-o țară comunistă (cu excepția Rusia).
    Era maricel fiindcă Ceușescu pleca cu o delegație numeroasă după contracte și niciodată nu se întorcea cu mâna goală.
    Să răsăpundă Iohannis cu ce contracte a venit din Japonia și din Singapore?
    Eu cunosc doar o singură investiție japoneză, magazinele Miniso (care vinde nimicuri fabricate în China) și Takumi (alte nimicuri fabricate prin China)
    Să răspundă Iohannis sau să recunoască că s-a plimbat be banii noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *