În 2014, de bucurie, oamenii se salutau cu „Guten Tag”. Pentru „Auf Wiedersehen” e prea târziu

În anul 2000, imediat după alegerile locale, a fost o ședință a ADR Centru la Prefectura Mureș, că se făceau prin rotație în toate județele. Discuții despre fondurile de preaderare. Toți de acolo erau în acțiune. Discutau, făceau schimb de impresii, și politice, și personale. Un singur om, cam la mijlocul rândului, chiar în fața mea, stătea ca lemnul. Că oficialii stăteau la masă, iar presa pe scaunele de lângă perete.

Țin și acum minte că avea o geacă maro și-și ținea mâinile pe masă, regulamentar. Nu privea nici în stânga, nici în dreapta, nu zâmbea, nu se încrunta, nu se scărpina. Eu, cum nu aveam niciodată stare, umblam încoace și încolo. Evident, încercam să trag de limbă pe cine apucam, că așa ieșeau știrile, dintr-o discuție banală. Întreb pe cineva cine-i ăla ca plopul mut și-mi spune: „Sasul. Noul primar din Sibiu, Klaus Iohannis”. „Și ce stă așa ca lemnul?” îmi arăt eu nedumerirea. „Așa-s ei, dar să înceapă discuțiile și se mai încălzește atmosfera”, mă asigură el. Trec pe lângă el, să-mi iau locul, și zic să intru în vorbă. Mă duc, mă prezint, el schițează un zâmbet de parcă i-a tras stomatologul de falcă și mă concediază din priviri. Îmi „scap” pixul lângă picioarele lui și aștept. „Domnu primar, nu vreți să-mi dați pixul, dacă mă bag eu sub masă se poate interpreta”, îi spun eu. Și a râs. Doamne, dar cum a râs, cât de sinistru! „Împingeți-l cu piciorul, că-l iau eu mai bine”, i-am propus. Atunci s-a aplecat și mi l-a dat. „Ai vorbit cu primarul din Sibiu, wow, ce tare”, îmi spuneau colegele mele. A urmat ședința, s-a încălzit atmosfera, și la propriu, că sala era mică. Toți ne-am dat hainele jos, câte s-au putut, să rămânem, totuși, decenți, doar primarul din Sibiu stătea cu geaca pe el, cu mâinile pe masă și privea fix în față. Un cuvânt nu a scos. Nici că are proiecte, nici că n-are, nici că-i trebuie bani, nici că nu-i trebuie. La final, s-a lăsat, ca de obicei, cu un bufet suedez. Iohannis a dispărut imediat. Evident, s-a discutat despre el, cum a participat el pe muțește la o discuție chiar importantă și animată. „Uite, mă, sasul! Ăsta tace și face”, a zis admirativ un primar de comună. „Face pe dracu ghem”, a replicat altul.

Odată m-am dus în Sibiu, că m-a invitat un director de spital să-mi arate ce lucrări a făcut. Și, printre altele, îmi povestește că primarul umbla noaptea pe șantier, de unul singur, să-i prindă pe ăia care s-ar duce la furat materiale, că el și el a dat bani pe lucrări. „Păi, e normal, nu aveți paznici?”, am întrebat eu. „Așa e el, mai vigilent”, mi-a spus omul și a trecut repede la alt subiect.

Trec peste restul „peroadelor” și ajungem în 2014. Mai știți cum se salutau unii imediat după ce a câștigat mandatul? Oameni care n-au făcut un minut de germană în viața lor erau doar cu „Guten Tag” și „Auf Wiedersehen”. Erau convinși că Iohannis va schimba totul.

Ceea ce am văzut aseară, discursul lui de la pupitrul Administrației Prezidențiale, m-a lăsat fără cuvinte. M-am gândit doar că dacă, de furie că PSD ne-a adus în starea asta, l-aș ataca pe unul, la propriu, la proces aș duce, în apărarea mea, această înregistrare. Și aș solicita introducerea lui Klaus Iohannis, președintele României, în dosar, ca instigator.