În atenția „Nostalgicilor comunismului”

Cimitirul Ghencea Civil. La capătul aleii centrale, dacă-i putem spune astfel arterei care pleacă de la Capelă spre gardul din fund, cea mai vizitată, deoarece mulți dintre cei care vin la un priveghi, o iau pe ea pentru a da o raită prin cimitir, descopăr ceea ce aș putea numi un alt punct de interes pentru nostalgici, după mormînutul lui Ceaușescu și al lui Nicu:
Un complex de lespezi scurte, fără cruce, după metoda Zidul comunarzilor, de la Paris, așezate de o parte și de alta a unui panou din marmură. Pe panou sînt săpate următoarele nume:
Hălmăgeanu Gheorghe, tipograf, Șulea Ion, tîmplar, Irsa Emilia, muncitoare STB, Floruța Ion, muncitor, Beu Constantin, tipograf, Cincă Ștefan, tipograf, Ghiață Constantin, tipograf, Bădescu Mircea, tipograf, Scorțaru Ion, funcționar, Tudor Nicolae, funcționar, Chiciudeanu Florica, muncitoare, Mendel Isac, fără nici o precizare.
De notat că, deși tipograf, Hălmăgeanu Gheorghe e scris separat de ceilalți patru tipografi, puși unul sub celălalt, că Chiciudeanu Florica e muncitoarea nu se știe unde, iar că Mendel Isac, n-are nici profesie, nici loc de muncă.

Numele corespund celor de pe lespezile așezate de o parte și de alta a Plăcii.
Sub înșiruirea de nume scrie cu cursive:

„Uciși la 8 noiembrie 1945 de gloanțele guvernelor burghezo- moșieresc pentru victoria clasei muncitoare, pentru făurirea regimului de democrație populară, pentru pace și independența patriei”.

Fac mai multe poze acestui complex monumental, după cele făcute mormîntului lui Ceaușescu și mormîntului lui Nicu, dar și mausoleului baroc din stînga aleii, nu înainte de a-mi aminti despre ce ar putea fi vorba. La 8 noiembrie 1945, a avut loc o manifestare a partidelor istorice – PNȚ și PNL – în Piața Palatului Regal, în fața Palatului, luînd ca pretext Onomastica lui Mihai. Regele se afla în Grevă regală, manipulat de ambasadele occidentale la București ca să le dea un ghiont rușilor. Aliații se aflau în negocieri intense cu Stalin în privința Greciei și a Turciei, după înțelegerea secretă cu Churchill din octombrie 1944. Aveau nevoie de mînă liberă în Grecia și, prin urmare, au socotit să folosească România pe post de maidanez. Ham-Ham la Rusia! La finele lui decembrie 1945, la Conferința miniștrilor de Externe a celor patru Mari de la Moscova, s-a văzut că Aliații renunțaseră la România și la Bulgaria, pe care le apărau doar de ochii lumii. Demonstrația din Piața Palatului a fost marcată de violențe. Seara, Guvernul Petru Groza a acuzat Opoziția de provocări, punînd pe seama ei moartea cîtorva civili. Opoziția a acuzat Puterea că ea a provocat violențele. Despre 8 noiembrie 1945 am discutat, dacă nu mă înșel, cu răposatul Radu Câmpeanu, șeful Tinerilor liberali de la vremea respectivă. Citisem varianta Scînteii în timpul studiului dedicat Literaturii proletcultiste, mai precis, literaturii dintre 1944-1946 (o altă trudă zadarnică de a mea, deoarece am lăsat baltă proiectul la un moment dat, atras de un alt proiect, mult mai bine concretizat). Atunci observasem că PCR acuza cu deosebire pe Dinu Brătianu, punînd în mare parte Demonstrația pe seama PNL, deși nici Iuliu Maniu nu era ocolit. Știam despre această demonstrație din romanul Incognito a lui Petru Dumitriu, citit înainte de 1989 în varianta franțuzească. Aici îmi sărise în ochi remarca unuia din cei biografiați, un fost luptător în Spania, că acum, spre deosebire de martie 1945, cînd ei luau cu asalt Palatul Regal, la Putere fiind, trebuiau să fie luați cu asalt. M-a șocat precizarea că elevele de la Domnița Maria aruncau cu sare în ochii soldaților care păzeau Palatul Regal. Mă atrăsese 8 noiembrie 1945 și pentru că Scînteia îl crucifica pentru incidente pe Mihail Fărcășanu, cel care scrisese sub pseudonimul Mihail Villara capodopera de literatură a lehamitei Frunzele nu mai sînt aceleași, văzută de mine ca un exemplu al racordării noastre și prin literatură, între 1944-1947, la tot ce era nou în Vest. Radu Câmpeanu, țin minte, mi-a precizat și locul de unde plecase coloana tinerilor liberali – de undeva, de prin apropiere de Lido -, istorisindu-mi că incidentele fuseseră puse la cale de comuniști. De fapt, dacă mă gîndesc că victimele erau din cadrul comuniștilor, cred că incidentele au fost o Diversiune de compromitere a partidelor istorice într-o vreme a bătăliei de imagine dintre ruși și Aliați în chestiunea situației din Est. Nu știam însă că victimele huliganilor fasciști, cum îi boscorodea Scînteia, fuseseră înmormîntate la cimitirul Ghencea civil. După mormintele lui Nicu și Ceaușescu, fac poze cu telefonul mobil complexului de la Ghencea civil, decis să le postez pe blog pentru Nostalgici, mai precis avertizîndu-i pe nostalgici că pe lîngă mormîntul tovarășului Președinte, mai e un punct de trăire a Nostalgiei, după fostele vremuri: Monumentul celor de la 8 noiembrie 1945.