Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
În lumea satului românesc, libertatea se exercită sub ochiul colectiv care rânduiește existența
Lumea satului românesc are savoare, haz și o hâtră ipocrizie, sau mai degrabă viclenie (cunningness). Dacă aș locui la țară, aș încerca să mă așez în rânduiala satului, în loc de a trăi ca o orășeancă cu studii superioare. Aș evita, însă, vorbăria și bârfa. În ultimii 10 ani de viață, tata a trăit câte 5 luni pe an la țară. În zile de sărbătoare, duminica și-n serile de vară, cei din satul ‘Cela’ de sub Cetate, se adunau pe lavițe, la vorbă. Cine ce o mai făcut, ce o mai vândut și construit, cu cât, cine s-o-nsurat, cine-i rău beteag, ce morminte s-au mai ridicat. Vecinii îl invitau pe tata să șadă: „No, mai șezi la povești cu noi, Verjile”. Virgil nu ședea în veci. Era tot timpul în mișcare, cu rucsacul în spate, pregătit de întoarcerea în sălbăticie, cu o bâtă să se apere de câini ciobănești. Pleca dimineața și se întorcea înainte de apusul soarelui, niciodată obosit, atât era de plin de energie. Uneori, mai invita pe câte-un bărbat, mai tânăr ca el, să-l însoțească în excursii, dar ți-ai găsit! Lavița și poveștile nu osteneau picioarele. Dar nici gura. Tata nu ședea ca să nu ajungă să bârfească sau să asculte vorbele-nșirate a lenevie. Pentru el, asta ar fi fost o pierdere de timp prețios. Duminica mergea la liturghie cu pantaloni călcați la dungă și cu cea mai bună curea. Întotdeauna neagră. După ce m-a vizitat prima dată în Anglia, la întoarcere, într-o dimineață de duminică mă sună disperat: „Nu-mi găsesc cureaua neagră. Nu am uitat-o la voi? Nu mă pot duce cu cureaua maro la biserică în sat”. Nu am priceput atunci. Mi se părea o fandoseală, o presiune și o exigență auto-impusă. Ce conta culoarea curelei? Dar nu cunoșteam un amănunt al locului, legat de statutul conferit bărbatului de curea, urmașa chimirului cât mai lat. Snobism, fudulie, pedanterie asumată cu sfințenie de toți bărbații de ‘frunte’. Tata și-a mai cumpărat o curea neagră, dar nu de calitatea celei pierdute prin peregrinările lui prin Anglia.
Comparând lumea satului românesc cu cea a village-ului de tip anglo-saxon din Anglia de est, remarc paradoxuri la țăranul sau oierul român și un ethos mai consecvent la englezi. La prima impresie și superficial, locuitorii satelor noastre sunt prietenoși unii cu alții, fac ‘small talk’, mai fac și glume, vecinii îți intră pe poartă la o vorbă, o gustărică si o palincă și își zic unii altora ‘no, mai haideți pe la noi’. Tata îmi explica, pe când eram mai mică, semnificația acestei expresii aparent generoase ‘mai haideți pe la noi’. „Pe aici, în zona asta, înseamnă să stai acasă la tine. Nu te duci, chiar dacă te invită”, îmi descifra tata runele vorbelor mieroase. Exact opusul. „Lasă să vină ei la noi. Dar o să vezi că nu vor veni.” Dincolo de aceste legături superficiale – sunt și din cele mai trainice, între unele rude și neamuri- își fac loc, pe dedesubt, bârfa, zvonul, poveștile care duc vorba cu vântul. Sub lupa comunității satului, libertatea e prea puțin individuală. Libertatea se exercită sub ochiul colectiv ce rânduiește existența satului. Libertatea fiindu-le restrânsă, mai ales femeilor, sinceritatea naturală și deschiderea oamenilor nu se dezvoltă sau se dezvoltă ca talpa chinezoaicelor, din timpuri străvechi, când li se lega laba piciorului.
În schimb, se dezvoltă viclenia, contradicțiile sufletului în care deschiderea se manifestă prin sau din ascundere.
Comentarii
@Monica,
Pe mine nu ma deranjeaza ca babele satului ma barfesc la „stirile de la ora 17” de pe prispa casei, ca doar cu ceva trebuie sa-si umple si ele timpu’ de antena, nu?… Mai naspa e cand cu asta se ocupa si aia „seriosii”, de la care te astepti la ceva mai mult. Da’ no, stii vorba aia: „… frunza verde loboda, gura lumii-i sloboda…!… 🙂
No, chiar mi-o placut, Monica, dar vreau sa-ti spun ceva ce stiu din proprie experienta.
Când te hotarasti sa traiesti la tara si vrei sa te asezi în „rânduiala satului”, e bine sa-ti alegi satul în care s-a nascut si a trait (sau traieste) cel putin unul dintre parinti, ca sa nu fi considerat vinitură. În caz contrar, oricât te-ai stradui, orice efort ai depune, este aproape imposibil sa fi vazut de catre „bastinasi” drept unul de-al lor. Iar daca ai studii superioare si mai esti si unul care nu tii la vorbarie si la bârfe, chiar ca vei simti distanta rece impusa de consateni. Nu vei fi considerat niciodata un paria, vei avea parte de respectul cuvenit, dar caldura si prietenie nu vei obtine din partea lor, oricât te-ai stradui.
Apropo, este imposibil sa nu cunosti întrebarea pe care o auzeam eu în copilarie si mai târziu, când mergeam în satul bunicilor: „de-a cui esti?”. Pai, daca aveai raspunsul potrivit din care sa rezulte ca parintii sau bunicii erau din satul lor, îi clar ca nu erai vinitură si meritai sa fii primit si integrat cum se cuvine de catre „ai tai”. Cam asa este si astazi. 😉
Geo, așa e, dar asta e și trist. Cum.merge treaba cu cei văzuți că ‘vinituri’.
‘În lumea satului românesc, libertatea se exercită sub ochiul colectiv care rânduiește existența’
–
pai asta se intampla si la oras:))
ochiul colectiv e nimic altceva decat bunul-simt specific fiecarui sat, fiecarui oras,..
insa faza se complica oleaca, pentru ca pe cit de departat e ‘bunul-simt specific’ fata de Bunul-Simt, pe atat de capabila e ‘lipsa liberatii’ resimtita de (unii) sateni. ( care s-ar simti liberi abia atunci cind rinduielile de bun-simt, valabile in satul lor, ar avea Bun-Simt! )
–
de fapt Inteleptii…satului ce faceau?!, rinduiau ‘ochiul colectiv’ astfel incat el sa fie in armonie cu Natura, adica rinduiau bunul-simt specific…unui sat! astfel incat el sa aiba…Bun-SImt!:))),
pentru ca exista si asa ceva, bun-simt care sa fie lipsit de Bun-Simt. ( exemplul felului in care arata lumea mare, azi, fiind concludent… )
atunci cind Inteleptii au rinduit tari, ei au inserat propriile rinduieli in ecuatiile de miscare ale satelor,
intre sate, astfel, manifestandu-se acelasi numitor comun, care mai inainte sa adune satele intr un Intreg numit tara, adunau satele in Intregul care conta, adica ala care se regaseste la Brat cu Natura.
–
naravul din fire a avut si are toata libertatea sa se manifeste, ca el se raporteaza doar siesi, el definindu-si propriul bun-simt, adica propria stare de echilibru…( pe care o cauta implacabil )
–
de fapt ce faceau Inteleptii satelor?
proiectau cuiburi!, asta faceau!, iar in cuiburile alea, tesute din dorintele dorite de sateni, se ouau dorinte pe masura cuibului, si din ou rasareau, implinindu-se, dorinte asisderea,
iar pentru ca cuiburile erau proiectate in armonie cu Natura, si ce rasarea din ouale alea era in armonie cu natura!:))),
insa faza tare de tot e ca toooot procesul nu era o actiune,
ca inteleptii nu actionau!,
ca cei care doreau erau taranii si erau liberi sa doreasca dupa bunul plac!:))), insa faptul ca rinduielile le canalizau dorintele intr un anume fel, extreeem de bine setat, aflat in armonie cu Natura, si dorintele, cind li se implineau, erau in armonie cu Natura,
…ci o nonactiune!, pentru ca rinduielile Inteleptilor se perpetuau ani, zeci de ani, sute de ani, mii de ani dupa ce ei plecau dupa lumea asta:))
–
cei care conduc, azi, au uitat ‘cum se face’, dorintele satenilor, orasenilor, cetatenilor unei tari…nemaifiind in haturile conducatorilor tarii!,
ci in haturile altora,…zic eu ale AntiInteleptilor, ca exista si asa ceva, ei fiind fix cei care tin in frau generatoarele de dorinte ale lumii mari.
mai simplu spus, AntiInteleptii, stiind ca cei care canalizeaza dorintele pe care omenirea le va dori sint cei care conduc lumea, …asta si fac!, gestioneaza generatoarele de dorinte:)
–
cui ii mai pasa ce vrei tu, sef de stat, cita vreme cetatenii tai doresc chestii excitate de…ati sefi, poate chiar ai lumii mari,
…ba poate chiar fara ca tu sa ai habar ce ( ti ) se intampla!:)))
Realitatea e definita de ‘dorintele care se implinesc’. cel care Defineste dorita pe care masele de oameni urmeaza s-o doreasca e cel care conduce masa de oameni.
–
cei care conduc lumea mare sint AntiInteleptii, iar ei sint tot atat de usor de contracarat pe cit de greu de contracarat sint Inteleptii, pentru ca, in modul, Inteleptii si AntiInteleptii au aceeasi valoare…
–
chiar!…, :)))
stii ca cei care conduc stiu pe ce lume sint daca si numai daca dau semne ca stiu ca pe lumea asta, azi, se manifesta AntiInteleptii.
iar povestea asta e valabila pentru orice sef de stat, de sat, de continent, de…ce oi mai vrea!:))