Guvernele se schimbă, ideile și năravurile rămân. De prea mult timp, românilor li s-a inoculat ideea că sunt slabi, că nu au o istorie cu modele, că suntem o națiune care tot timpul a plecat capul iar străinii, fie ei ruși, turci, germani sau alții, ne-au sacrificat în jocurile lor politice. Și pentru că Educația nu mai este ceea ce a fost, s-a împământenit ideea că dacă unul sau altul vorbește la tv sau scrie un eseu, ar avea și dreptate. De aceea, am ajuns în punctul în care, involuntar, mulți dintre români își fac autocritica, se scuză, se simt stânjeniți în fața unor străini. Evident, cei care au citit și citesc istoria reală, găsesc suficiente momente în care unitatea românilor a realizat lucruri concrete. Nu întâmplător am dat culturii universale foarte multe valori, majoritatea necunoscute încă de tânăra generație.
Acest lucru a ajuns să fie sesizabil și în vizitele la nivel înalt al oficialilor noștri. În ultimii ani, președintele merge la întruniri pentru a apărea în fotografia de final și mai puțin de a se lupta pentru țara care l-a onorat cu funcția de președinte. Tot pe acest raționament, Klaus Iohannis a câștigat în încrederea unora dintre români după ce a fost primit de Donald Trump, care i-a dat o șapcă.
Făcând uz de poziția sa, Klaus Iohannis, ajutat să-și impună guvernul SĂU, a reușit ceea ce și-a dorit. Așa cum a zis, va fi un guvern care va dezvolta România, fiind alcătuit din profesioniști (așa-i vede EL) desăvârșiți. Modul penibil cum au tratat subiectul privind vaccinarea ne-a arătat măsura gândirii lor.
În prima ședință de guvern, acești profesioniști, care au și uitat ceea ce au promis în campanie, și-au intrat în drepturi. Evident, nici USRPLUS nu mai are o problemă cu înghețarea salariilor românilor, nici Klaus Iohannis, care promitea prosperitate, nici Ludovic Orban, care declara acum câteva zile că România va intra într-o proces de dezvoltare rapidă.
Campania a trecut, Florin Cîțu a ajuns prim ministru și a început să taie. Unii ar zice, fără milă!
În pragul Anului Nou, noul guvern abia pus, s-a grăbit să înghețe salariile bugetarilor, ca formă de măsură inspirată de binele de țară care nu poate suporta nesimțirea legii salarizării, prost aplicată în ultimii ani (adică de el, fost ministru al finanțelor) care ar oferi un dram de încredere celor care au salarii, poate cu puțin mai mari ca cele din privat. Evident, nu ne spune nimeni că România, ca număr de angajați la buget, este pe ultimele locuri din U.E. (https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=prc_rem_nr&lang=en) De venit pe cap de locuitor nici nu mai are rost să aduc aminte.
Pe ideea că e mai bine să îngheți decât să tai, acest guvern își intră în pâine. Face ceea ce știam că va face, și anume să guverneze împotriva românilor. Acei români care trebuie să se simtă vinovați că lucrează la stat, că poate au un salariu mai bun ca acum câțiva ani și ca atare, să înțeleagă că mai bine ar trebui să se bucure că nu li-l taie Cîțu decât că-l taie.
Atât timp cât a fost ministrul finanțelor, acest Cîțu nu a găsit nicio anomalie sau excepție în legea salarizării. Rebrenduit, acum a găsit soluțiile optime în privința bugetului. A tăia, a îngheța!
Observând aceste idei pline de inspirație ale guvernanților nu poți să nu te întrebi de ce au trebuit să mai meargă la școală? La ce le mai folosește școala economică dacă la orice situație complicată se vine cu tăiatul sau înghețatul? Pe această logică, oricine poate guverna. Dacă nu știi să guvernezi, de ce insiști?
Drepturile oamenilor, stabilite prin lege au devenit iluzorii. Printr-o OUG le-a fost tăiat dreptul de a beneficia de legea aprobată de Parlament și promulgată de președinte.
Scuza cum că nu sunt bani nu este credibilă din moment ce Cîțu s-a împrumutat mai mult ca toți miniștrii de finanțe la un loc. Pe raționamentul că te împrumuți când ai nevoie, când trebuie să respecți o lege în vigoare sau să realizezi un obiectiv asumat, acele împrumuturi nu și-au găsit transparența. Iar de azi, încep tăierile, acompaniate de aceiași vechi lideri sindicali care vor protesta doar pentru a nu li se reproșa că nu o fac.
Încă o dată se demonstrează că acolo unde nu există strategie, viziune și miniștri experimentați (sau educați în domeniul pe care-l conduc) și nici o Opoziție optimă, societatea este cea care suferă.
Vina de a fi bugetar ar putea treptat să fie legiferată!
Cateva constatari:
1. psd, asa nereformat cum era si a dat seama ca, doar daca da tonul cu marirea salarilor la aparatul bugetar, poate sa miste lucrurile si in privat. Asta nu au acceptat corporatiile, care fac de fapt legea in RO. Ii doare pe ei capul ca suntem in comunitatea europeana de 15 ani? Nu. Ii intereseaza doar costuri cat mai mici cu forta de munca si profituri cat mai mari.
2. toata trupa asta de liberali + usr+ (care vor fi si mai rai, pt ca ii reprezinta de fapt pe corporatisti) sunt porniti sa taie si sa inghete orice cresteri salariale. Asa scrie pe „to do list-ul” lor. Si se vor executa, ca de acolo sunt platiti.
Catu Matu si toti ministrii, care sunt copy paste cu el, asta vor face. Nu va faceti iluzii!
3. De aia au inventat si chestia cu resetarea.
4. Tactica romanilor trebuie sa fie: folosim noi resetarea, si i dam afara pe astia de la guvernare, cat mai repede sa n apuce sa faca mult rau.