Înțelepciunea-i lucru mare. Să nu dramatizăm! Merge și așa!

Încălcându-și propria jurisprudență, CCR a lăsat drum liber așa ziselor „legi ale justiției”, bricolate, la porunca celor care vor să îi ia poporului român libertatea de a își organiza statul și viața potrivit tradițiilor și convingerilor sale, de un guvern vândut, și aprobate de un Parlament cumpărat. Judecătorii CCR, la rândul lor, au trădat.

Să fim bine lămuriți! Intrarea României în UE nu a reprezentat actul de renunțare la identitatea noastră națională, ci, dimpotrivă, un acord menit să ne întărească națiunea prin punerea acelor interese românești, identificate ca fiind comune cu interesele celorlalte națiuni membre, în administrarea unor instituții europene comune, organizate și controlate în comun. Posibilitatea unei gestiuni comune a intereselor comune a putut duce la redefinirea acestor interese naționale în noul context european, apt a elimina, cel puțin pe anumite segmente esențiale, competiția între națiuni (al cărui ultim recurs a fost, adesea, războiul), dar nu a însemnat renunțarea la proiectul național. Dacă, prin aderarea la UE, pentru a fi bun român trebuie să fii bun european, aceasta atrăgea imediat enunțul potrivit căruia pentru a fi bun european trebuie să fii neapărat bun român, în același timp și sub același raport.

Nu există interes unional / federal european care să nu includă integral acele interese naționale românești a căror administrare a fost delegată instituțiilor UE. Interesele care nu sunt cel puțin compatibile cu interesele românești și cu ordinea națională română definită prin Constituția României, nu sunt interesele UE, ci ale unei oligarhii supranaționale în egală măsură ocultă și ilegitimă, ale unei puteri abuzive, antinaționale și antidemocratice. Interesele UE nu pot fi opuse intereselor naționale ale statelor membre și, prin urmare, nu se poate cere unui stat membru să renunțe la identitatea sa națională, care îi circumscrie interesele naționale, pentru a da prioritate unui așa zis interes european distinct, a cărui supremație ar trebui recunoscută.

Iar sinteza identității naționale exprimată în limbajul dreptului este Constituția. Putem da prioritate oricărei legi adoptate de legislativul european care ar intra în contradicție cu legile adoptate de legislativul român, dar numai în măsura în care aceasta respectă Constituția României și astfel exprimă identitatea națională a statului român ca formă de organizare politică a poporului român. Dacă renunțăm la asta renunțăm la identitatea noastră, la interesele noastre circumscrise de ea și la statul nostru.

Pe astea le spun eu, unicul român în viață care a participat direct, în cadrul Convenției pentru viitorul Europei, la negocierea intensivă și redactarea efectivă a textelor alcătuind în prezent substanța Tratatului UE (Tratatul de la Lisabona) și care știe exact ce s-a dorit și s-a convenit. Acest tratat a putut fi semnat de România și ratificat de Parlamentul român numai întrucât a fost conform cu principiile și normele înscrise în Constituția României. Conformitate care trebuie menținută și în aplicarea lui.

Să nu uităm: Constituția a fost adoptată de poporul român suveran prin referendum și ea nu poate fi modificată decât numai de poporul român, tot prin referendum. Intrând în UE, repet, România nu a cedat suveranitate, ci doar a delegat exercițiul unora dintre atributele suveranității, cu posibilitatea de a revoca delegația, după caz.

Iată de ce, aflând de decizia CCR, am afirmat, fără ezitare că, prin acest act de trădare, CCR s-a sinucis, trăgând în mormânt, odată cu ea, și suveranitatea statului român.

Prin efectul acestei decizii Constituția nu mai este legea supremă a României. Interesele oligarhiei europene trec înaintea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români. Identitatea națională a sistemului constituțional românesc a fost abandonată. În statul român guvernarea legii a încetat, iar democrația națională nu mai există. Poporul român nu mai este singurul îndreptățit să stabilească regulile care organizează statul său. România nu va mai fi o țară, ci un teritoriu. Românii nu vor mai fi un popor, ci o populație.

Ca români persoane fizice suntem de acum pe contul nostru, zidurile de apărare ale cetății noastre fiind dărâmate.

Aceste cuvinte, rostite / scrise la cald au șocat, se pare, cugetele mioritice ale românilor „înțelepți”, totdeauna gata să admită că urgent este să… nu facă nimic, cu convingerea că, orice ar fi, „merge și așa”, și că la barza chioară face Dumnezeu cuib.

Prima care ne-a asigurat că dracul nu este chiar așa de negru pentru că „românii e deștepți”, a fost însăși mașina de zvonuri a CCR. De acolo ni s-a susurat „pe surse” că „dispozitivul trădării” pronunțat spre a-i păcăli pe „proștii de la Bruxelles” și a-i determina să ne admită în spațiul Schengen, crezând că iau un teritoriu și nu o țară, precum și să ne scutească de verificarea justiției (încetarea MCV), crezând că sistemul judiciar românesc s-a predat judecătorilor politizați ai Curții imperiale de la Luxemburg, va fi neutralizat printr-o serie de „recomandări” cuprinse în considerentele deciziei. Considerente care – nu-i așa? – sunt tot obligatorii.

În consecință, atunci când vom citit dispozitivul, care zice că „legile justiției”, legi negând supremația Constituției, sunt constituționale, împreună cu considerentele aflate, în mod normal le temelia acestuia, vom vedea că legea noastră fundamentală a fost numai puțin violată, în rest rămânând virgină (sic!). Iar dacă în urma acestui viol se va naște vreun bastard constituțional, el va lua naționalitatea europeană a tatălui natural, dar va fi lăsat în grija mamei românce.

Experții CCR par a fi uitat că obligativitatea considerentelor se manifestă numai în situația în care între ele și dispozitiv nu există contradicție. În cazul în care dispozitivul și considerentele se contrazic prevalează dispozitivul.

Oricum, legile justiției vor avea efectele care decurg din ceea ce scrie ele. Când le va citi și aplica, nici un judecător nu va căuta în „cartea tehnică” a considerentelor CCR pentru a vedea că în România mașina Constituției este reglată în așa fel încât atunci când vrea să vireze la dreapta semnalizează virajul la stânga și invers. Iar „proștii de la Bruxelles”, cei care ne iau grâul și ne vând pâinea, ne iau gazul și ne vând electricitate, ne închid termocentralele și ne vând căldură, ne dau bani pentru muzee, dar nu și pentru autostrăzi, cu siguranță nu se vor lăsa convinși de asemenea trucuri, ci ne vor obliga să înghițim dispozitivul deciziei CCR cu fulgi cu tot.

Nici o asemenea perspectivă nu este, însă, de natură să zgâlțâie încrederea în destin a românilor înțelepți. Sculați din somnul cel de moarte de strigătele de condamnare adresate de unii dintre noi CCR și indispuși de viziunile care dau datei de 9 noiembrie 2022 caracterul unei zile a decesului națiunii române (ori, cel puțin, al zilei în care statul român a intrat în moarte clinică), aceștia au ieșit pe rețelele sociale să ne spună că lucrurile nu trebuie dramatizate. Să nu exagerăm gravitatea situației! Doar se știe că românii în toată istoria lor au avut atât de mult noroc încât de patriotism și de o politică națională bună nici nu mai au nevoie. Ne vom descurca noi cumva. Acum este timpul să mai dormim puțin, chiar dacă cei prăpăstioși susțin că somnul națiunii naște monștri.

Desigur! Să nu dramatizăm! Nu este (încă) sfârșitul lumii. Este doar sfârșitul României. Și nici măcar al României ca teritoriu locuit, ci doar al românilor ca națiune. Cine nu are nevoie să trăiască românește și cei pentru care existența națiunii române nu este esențială, nu dramatizează.

Popoarele apar și dispar în mod natural. Au dispărut sumerienii, babilonienii, romanii, incașii, maiașii etc. Și lumea a continuat să trăiască. Oamenii au continuat să mănânce, să se îmbrace, să doarmă, să locuiască și chiar să iubească și să viseze. Nu-i de ce să dramatizăm, așadar!

Ca oameni vom continua și noi să trăim, fără a mai fi, neapărat, români. Sau, mai exact, ca o minoritate lingvistică (vorbitoare a unei limbi anglo-latine) tolerată pe un anumit teritoriu și deplasabilă „liber” acolo unde este nevoie de mână de lucru ieftină (de pildă, pe plantațiile de sparanghel). Acolo i se vor lăsa mijloacele de subzistență; adică i se va îngădui supraviețuirea.

Românii fără națiune, cetățeni fără cetate, populație fără statalitate, nemaiavând democrație națională și protecție statală, își vor vedea drepturile și libertățile limitate până la cvasi dispariție. Să nu dramatizăm, însă! Doar legea gravitației nu a fost (încă) modificată; numai identitatea genului a fost relativizată, la fel cu supremația Constituției.

Decesul se va petrece gradual, așa încât atunci când urmașii românilor vor constata că le sunt negate de manieră absolută drepturile naturale și nu vor mai putea suporta exploatarea, nu vor mai avea, după atâta adaptare la rău, consecutivă refuzului de a dramatiza, energia necesară revoltei. Atunci vor accepta liniștiți și senini, fără a mai dramatiza inutil, supunerea integrală și dispariția totală din istorie. Durerea va fi doar reziduală.

Ce e dramatic în asta? Oare stăpânii nu își hrănesc caii sau câinii sau găinile, înainte de a mânca ei?! Oare nu au grijă de animalele lor să nu stea în ploaie și în frig?! Oare păsările cerului nu își găsesc de mâncare chiar dacă nu au stat național?!

Dacă vom merge pe drumul acesta, pe care 9 noiembrie 2022 nu este decât o bornă, cu siguranță nici un parlament român nu va modifica legea gravitației (abia asta ar fi pentru românul înțelept o oarecare exagerare, întrucât l-ar obliga ca saliva care îi cade din gură să ajungă pe tavan) măcar și din simplul și binecuvântatul motiv că românii nici nu vor mai avea vreun parlament. Singurul lucru care le va lipsi atunci va fi doar că nu vor mai avea pe cine da vina pentru ratarea lor.

Aveți mare dreptate, așadar, dragi compatrioți înțelepți! Să nu dramatizăm! Merge și așa! Și moartea, ca și uitarea, e scrisă în legile omenești.