Invitații cristoiublog.ro – Traian Horia (corespondență de la Londra)

Bați, nu bați, vremea Macronului trece

În decembrie 2018, cristoiublog.ro transmitea ambasadorului Republicii Franceze la București, dna Michèle Ramis, o scrisoare deschisă în care exprima îngrijorări referitoare la  situația drepturilor omului în Franța și solicita investigarea brutalităților forțelor Jandarmeriei Franceze care au intervenit împotriva manifestanților „Vestele Galbene”. Ambasada Franței nu ne-a răspuns și nici nu o va face vreodată: dacă o investigație serioasă era declanșată în decembrie, Franța ar fi putut eventual să evite distrugeri, răniți, arestări, ciocniri de stradă și alte violențe în orașele mari. Ieri și azi, statisticile cu „veste galbene” zburdă în libertate: până în 8 decembrie 2018, potrivit unui bilanț parțial al BBC, fuseseră înregistrați 874 răniți, 2230 arestați și 9 morți. În februarie 2019, potrivit unor organizații de caritate franceze, bilanțul urcase spectaculos la cca 5000 de arestări, 12 morți, 1850 de răniți, dintre care 100 în stare gravă: cu cca 3200 de manifestanți care au fost condamnați penal sau urmau să fie duși în fața judecătorilor de libertăți.

Liberté, égalité, bulané pe cârcă

Până în prezent, niciun jandarm francez nu a fost pus sub acuzare cu toate că există în spațiul public o bibliotecă de imagini și filme cu protestatari bătuți crunt în stradă. În mod rușinos, Comisia Europeană, Parlamentul European și sinistra sa Comisie LIBE (conduse eventual prin roboței asamblați în garajele sorosiste, precum Frans Timmermans, Antonio Tajani sau Claude Moraes), instituții altfel extrem de active în condamnarea României și a intervențiilor Jandarmeriei române, au fost „reținute” în critica și comentarea carnagiului înfăptuit de Jandarmeria Franceză, cu suportul administrației Emmanuel Macron: tăcerea și dublul standard au devenit instrumente de lucru la Bruxelles, pentru oficiali care au zilnic gura plină cu „democrație” și cu „valori europene”.

Un Macron și-un Comisar, atelaj particular

Trei luni după demersul cristoiublog.ro, în martie 2019, intervenea și Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet (Chile), care solicita direct președintelui Emmanuel Macron o „anchetă aprofundată” asupra violenţelor Jandarmeriei franceze. Bachelet este unul dintre promotorii controversatului Global Compact pentru Migrație al ONU și are multe puncte de apropiere cu filozofiile de lucru ale Președinției franceze, oferite eventual de neo-marxism și globalism.  Așa încât, implicarea instituției ONU devenea ușor curioasă pentru o Agenție globalistă cu comportament de anexă a unor fundații Soros. Ea venea, însă, cu o întârziere care trăda vădit calcule politice: nemărturisit, Bachelet vrea să rezolve forțat ceea ce Macron, în aroganța sa nemărginită, nu reușește – o detensionare a unei situații  (16 săptămâni de proteste vestele galbene în șir, fiind anunțată continuarea lor) care crește euro-sceptiscismul francez și care afectează poziția globalistului Macron în perspectiva apropierii alegerilor euro-parlamentare din mai 2019. Așadar, ambasadoarea franceză care a fost contactată de cristoiublog.ro, Michèle Ramis, avea tot dreptul la tăcere: ea îndeplinește politicile unui Macron imun la scrisori de „îngrijorare” din Estul Europei și care este posesorul unui exacerbat orgoliu care ar trebui expus într-un muzeu al orgoliilor: eventual, pentru binele Franței și al UE, orgoliul Macron trebuie blocat definitiv acolo, sub paza unui portar cu chipiu și bulan.

Cu elicopterul pe Palat

Impunător când petrece timp cu politicieni mediocri, care au absolvit facultatea de „filosofia trestiei” precum Klaus Iohannis sau fostul premier al României, Mihal Tudose, actualul președinte al Franței apare azi ca un umil în comparație cu ultimul protestatar de la Arcul de Triumf din Paris. El, Emmanuel Macron – politicianul care îți ia portofelul și toată mâna atunci când îi oferi un deget, omul providențial care a mărit salariile cu 100 de euro sub presiunile demonstrațiilor din 2018 și care a stat ca dictatorul român Nicolae Ceaușescu, cu elicopterul pornit pe Palat când protestele „vestelor galbene” atinseseră un maxim – nu arată azi că ar fi mai amplu decât un ghem diform de contradicții, indecizii, spaime și aroganță spontană.

Ghemul lui Macron

Șeful de stat francez susține deschis politicile controversatului „filantrop” nord-american George Soros de încurajare a migrației ilegale spre Uniunea Europeană, dar trimite pe ascuns grupuri de migranți africani din Franța spre pădurile de la granița cu Italia, unde îi și abandonează, cum s-a întâmplat în octombrie 2018, în zona Claviere. Președintele Franței se declară globalist fără ziduri și frontiere, dar nu are probleme să își încuie Palatul Élysée noaptea și să-i mențină zidul de protecție. Liderul Republicii se simte insultat dacă un puști francez i se adresează cu „Manu” și nu cu „Domnule președinte”, dar este „energizat” și amuzat dacă un tânăr jamaican din „diversitate”, pozează cu el pentru fotografii oficiali arătându-le și semnul de „F..ck off”, cum s-a întâmplat în octombrie 2018, în dominionul St. Martin. În fine, Emmanuel Macron se simte trist și acuză că mulți dintre săracii țării sale sunt oameni care „risipesc timpul”, dar nu comentează nimic despre cei care, asemenea lui, cheltuie mai mult de 8000 de euro lunar pentru make-up (august 2017): după câte i-au spus consilierii, lumea vrea la Paris un președinte-Soare, iar Soarele va fi mereu arătos.

Sânge albastru la UE

Pensionarul Z. Redouane (80 de ani) a fost ucis pe 1 decembrie 2018 la Marsilia, de o grenadă lacrimogenă a Jandarmeriei care i-a explodat în față.  Guy B. (60 de ani) a fost rănit grav la față (fractură de falcă), pe 1 decembrie 2018, de tirul unui lansator LBD 40, la Bordeaux. Antoine B. (26 de ani) are o mână smulsă după explozia unei grenade GLI F4, pe 8 decembrie 2018, la Bordeaux. Jean Phillipe L. (16 ani) și-a pierdut ochiul stâng după ce a fost lovit de tirul unui  LBD 40 pe 6 Decembrie 2018, la Bézier. Lista lungă a manifestanților care și-au pierdut viața sau au fost răniți grav după debutul protestelor „vestelor galbene” din noiembrie 2018, precum și mulțimea cazurilor de fracturi la cap sau la membre, respectiv de pierderea parțială a vederii, poate, eventual, continua. Tăcerea organismelor europene, ale UE, în cazul represiunii sălbatice din Franța, unde s-au folosit gloanțe de cauciuc, grenade care conțineau doze mici de TNT și faimoasele lansatoare de proiectile flash-ball, celebre prin lipsa de precizie, sugerează că aceste liste nu au nicio valoare pentru Bruxelles: „elitele” UE nu privesc pierderile umane din Franța mai mult decât o înșiruire de fișe de spital, cu niște protestatari ciudați, prin venele cărora curge apă: cumva, răceala aceasta are și un firesc al său, știut fiind că prin venele unor „inițiați” sorosiști precum Jean Claude Juncker, Frans Timmermanns, Guy Verhofstadt sau Antonio Tajani curge sânge albastru.