Ion Cristoiu: Cele mai frumoase tablete pe care le-am publicat eu vreodată au apărut în Expres Magazin grație lui Alex Ștefănescu

Transcrierea fragmentului în care Ion Cristoiu a vorbit, în Jurnalul meu video (25 februarie), despre dispariția marelui critic literar Alex Ștefănescu.

Din nefericire, azi a fost o zi tristă și pentru mine deoarece am aflat că a murit marele critic și istoric literar Alex Ștefănescu. Nu am fost în relații de amiciție, nu sînt amic cu nimeni, dar am lucrat ani în șir cu Alex Ștefănescu, i-am citit opera, am scris despre el, el a scris despre mine și sunt unul dintre cei care-l consideră cel mai mare critic din perioada de după 1990 și, mai ales, singurul critic și istoric literar monumental care nu a căzut în capcana în care au căzut aproape toți scriitorii, toți criticii, în frunte cu Nicolae Manolescu, de a folosi instrumentul critic și literar pentru bătăliile politice.

Alex Ștefănescu a avut printre altele acest geniu de a scrie și despre Eugen Barbu și despre Adrian Păunescu cu obiectivitate, a judecat pe toți scriitorii români contemporani în Istoria literaturii române contemporane 1941-2000 cu obiectivitate.

George Călinescu spunea undeva – George Călinescu cred că este și un mentor, un exemplu, un mentor a lui Ștefănescu, pentru că, la fel ca  și George Călinescu, Alex Ștefănescu scrie despre scriitori ca un mare scriitor, el însuși fiind un mare scriitor și un mare publicist – George Călinescu spunea că atunci cînd citești un scriitor nu ține cont, e aproape ca și cum ar sta într-o cameră închisă, fără ferestre, habar n-are de scriitorul respectiv ce politică face.

Printre altele, Alex Ștefănescu este autorul unei opere monumentale, este această Istorie a literaturii române contemporane 1941-2000, mi-a dat-o cu dedicație, nu vreau să citesc dedicația deoarece nu-i vorba despre mine. Repet, este o lucrare monumentală, a avut și un mare succes de librărie și, în timp ce alți critici mai în vîrstă sau mai tineri decît el făceau, prin intermediul criticii literare politică, adică, nu știu, să zicem Petru Dumitriu, pentru că atunci cînd a venit în România în ʼ96 l-a sprijinit pe Iliescu, gata a dispărut. În schimb, tot felul de pițifelnici care l-au sprijinit pe Băsescu, pe Emil Constantinescu și, mai nou, pe Klaus Iohannis sînt ridicați în slăvi ca mari scriitori.

Pe Alex Ștefănescu îl știu de pe vremea Scînteii Tineretului. Cînd am ajuns redactor șef adjunct la Scînteia Tineretului avînd printre alte domenii, domeniul Cultură, sigur c-am avut în subordine, am colaborat, am fost și șeful secției Cultură, unde Alex Ștefănescu era criticul ziarului, criticul literar și, deși nu era șef de secție, era vedeta secției. Se întîmpla asta în 1979. Apoi a apărut Suplimentul literar-artistic al Scînteii Tineretului, Alex Ștefănescu a fost și ca membru al secției de Cultură și a fost redactor la Supliment, sub conducerea mea. A ținut o Poștă a redacției extraordinară. Lui Alex Ștefănescu îi plăcea să promoveze tineri, foarte tineri, citea și foarte mulți dintre tinerii lansați de Suplimentul au fost aduși mie sau propuși mie personal de către Alex Ștefănescu. Ținea Cronica literară a suplimentului literar-artistic.

După ce am plecat eu, a plecat și el, s-a dus la Revista Magazin. România Liberă avea un fel de supliment săptămînal, se numea Magazin, acolo era redactor-șef adjunct. L-a prins decembrie 1989 redactor-șef adjunct, a devenit redactor-șef. Și, nu voi uita asta, la sfîrșitul lunii ianuarie 1990, cînd unii mă priveau cu o suspiciune politrucă, adică eram un personaj care scrisese pe vremea lui Ceaușescu, de parcă… Toți scrisesem pe vremea lui Ceaușescu, el m-a sunat și mi-a dat o rubrică de publicistică, de literatură într-un fel, la Expres Magazin. Cele mai frumoase tablete pe care le-am publicat eu vreodată au fost publicate la Expres Magazin grație lui Alex Ștefănescu. A scris apoi despre cărțile mele, a scris pagini generoase despre mine avînd mereu convingerea, mi-a spus și personal dar a și scris că ghinionul meu este faptul că am un renume de gazetar, mare renume de gazetar totul umbrește și operă și scris și literatură.

Lui Alex Ștefănescu cînd am ajuns la Cotidianul în 1998, i-am dat o rubrică de pagina întîi de publicistică. Este printre puținii, dacă nu chiar singurul scriitor român capabil să scrie tablete despre realitate. Am inaugurat atunci această rubrică în care am pus la lucru… am invitat pe toți marii scriitori români și a fost un eșec pentru că nu știu să scrie. Toți scriau kilometri întregi, pălăvrăgeală, trăncăneală, cuvinte mari și mai ales politică, pe cînd Alex era capabil să meargă prin București o zi și să se întoarcă cu o tabletă extraordinară.

Știu că era grav bolnav. M-am întîlnit cu el de mai multe ori în ultimii ani. Ultima oară cînd am vorbit l-am sunat ca să-i spun că am descoperit, undeva, în ceea ce am publicat eu un articol mare despre el și aș vrea să-l republic într-o carte pentru că acolo spuneam că Alex Ștefănescu este și un critic didactic și profesor.

Vă dau un exemplu din Istoria Literaturii… despre Barbu:

„De fapt, dacă recitim azi romanul (Groapa – n.n.) fără prejudecăți, constatăm că impresia dominantă nu e de viață ci de literatură. Eugen Barbu nu uită nici o clipă de calitatea lui de scriitor. Asemenea unui om simplu care și-a instalat de curînd telefon și folosește aparatul doar din plăcerea de-al folosi și nu pentru că ar avea de comunicat el pozează în permanent în autor parcă  nevedindu-i să creadă că și-a îndeplinit visul”.

Acestea sunt comparații de mare scriitor. Repet, Alex Ștefănescu rămîne în Istoria Literaturii, printre altele, cu această monumentală lucrare prin care îl concurează pe George Călinescu, nu numai ca mărime.

Ce pot eu să spun e că Alex Ștefănescu era mai mare cu un an sau doi mai mare decît mine. Încep să dispară oamenii din jurul meu. A murit Horia Alexandrescu, a murit și Alex Ștefănescu.

Se face un gol în jurul tău și toată ziua m-am gîndit la faptul că totuși sîntem bătrîni.