Ion Diaconescu despre Teroriștii din decembrie 1989

Protestanții gălăgiei. Pentru că textele mele de Proză politică au nevoie de stilul concis, lapidar, cu verbul stînd să plesnească de energie presupusă, citesc Publicistica lui Arghezi, mai precis volumul VII al seriei Opere complete, scoase de Academie.

Din start, ca şi în cazul altor volume de Arghezi, împart textele în două:

• plicticoase;
• interesante.

Plicticoase, astfel rostuite de autor încît privirile îmi lunecă peste rînduri întregi ca tălpile pe parchetul proaspăt lustruit, sînt textele pozitive: despre natură, despre fiica sa, despre gospodăria supravegheată de Paraschiva.

Interesante sînt textele în răspăr, rebele, în care cernelii îi ia locul veninul sau acidul.
Sînt atît de interesante încît nu mă pot stăpîni să nu transcriu pasaje întregi, ca în cazul tabletei Protestanţii gălăgiei, luare peste picior a celor care protestează împotriva zgomotului din Bucureşti:

„Se cunoaşte, din tot ce face, că omul de astăzi este urmaşul marilor generaţii ale Mitologiei şi că are printre rudele lui depărtate, pe teribilul Hercule, pe Prometeu şi, cîteodată, pe Păcală. Spiţă de revoluţionar, el îşi aduce aminte că un unchi al lui, răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, s-a suit într-o seară în cer şi a furat focul din stele, atît de util fripturii la grătar. Şi vrea să facă şi el cîte ceva, ca să nu rămîie, nici el nici epoca lui, fără acte.

Dar timpurile nu mai permit nişte isprăvi comparabile cu ale unor strămoşi de giganţi. Focul se află adus pe conductă; a devenit municipal. Ploile stau în robinet şi vulturii, care au ros ficaţii unui cutezător pe Caucaz, fac parte din grădina botanică şi sunt naturalizaţi la Muzeu. În ce priveşte rîvna zborului, aripile pornesc din Băneasa şi de la Pipera, puse în acţiune de cîte patru motoare. Iar tălpile de o poştă lungime, pentru parcurs distanţele fabulei, sînt numerotate la garaj, plătesc o taxă şi un impozit şi orice nătărău se încalţă cu ele şi pleacă.

Omul actual ar vrea să facă şi el mai mult sau măcar tot aşa un lucru, ca şi străluciţii lui înaintaşi, însă nu mai poate.
Și-atunci… protestează”.

*

Ipoteză. Citarea lui Ion Diaconescu de către Teodor Brateș pentru a sugera influența cenzurii exercitate de Silviu Brucan în după-amiaza lui 22 decembrie 1989 mă provoacă să caut volumul După temniță, din seria de Memorii a blajinului politician. Din cîte-mi amintesc, am citit memoriile lui Ion Diaconescu la vremea tipăririi lor, pentru emisiunea Omul și cartea. Cred c-am făcut și un interviu cu autorul despre lucrarea sa. Din cîte știu, cărțile lui Ion Diaconescu sînt așezate în biblioteca mea pe raftul cu memorii postdecembriste în general, diferit de cel cu memorii despre postdecembrism.

Găsesc ușor volumul.
Prilej de a ofta cu jale la priveliștea cărților de memorii despre ceaușism, cumpărate sau primite cu dedicație, dar lăsate în necitire. După paginile despre cum a fost el refuzat la Libertatea cu textul despre PNȚ, arunc o privire peste descrierea tuturor zilelor de la finele lui decembrie 1989 și dau peste acest text exact despre Diversiunea cu teroriștii:

„Ceea ce ni s-a părut însă anormal a fost o campanie vehementă, dezlănţuită de noua putere chiar din noaptea de 22 spre 23 decembrie spre a agita populaţia să nu părăsească străzile, să continue revoluţia apărînd televiziunea, radioul şi alte instituţii publice împotriva unor terorişti invizibili care voiau să-l repună la putere pe Ceauşescu. Lucrurile păreau lipsite de logică. Pe Ceauşescu îl părăsiseră toţi cei din jurul său, şi garda personală, şi colaboratorii apropiaţi, nimeni nu schiţase măcar un mic gest de sprijin în favoarea lui. Atunci de unde au apărut aceşti terorişti în apărarea lui, pe care nimeni nu i-a văzut niciodată, nici atunci, nici după aceea cînd lucrurile s-au liniştit?
Se vedea clar că era vorba de un scenariu pus la cale într-un anumit scop. Cred că motivaţia cea mai plauzibilă a acestei agitaţii create artificial a constat din aceea că s-a dorit a se realiza în jurul noii echipe care preluase puterea o aură de luptători revoluţionari care să le creeze o legitimitate, să nu se spună că au luat puterea printr-o simplă conjunctură favorabilă ci ca urmare a unei lupte grele. Alţii au mai emis ipoteza că s-a făcut acest scenariu ca să se arate că atît timp cît Ceauşescu mai era în viaţă exista un pericol într-o eventuală revenire a lui şi că se impune imperios, de urgenţă, uciderea lui pentru a se descuraja aceşti terorişti.

Eu cred că ar mai putea fi o ipoteză care să justifice acest scenariu. Era clar că noua echipă care acaparase puterea nu se orienta către o societate capitalistă, chiar Ion Iliescu într-o primă declaraţie, adresându-se cu apelativul «tovarăși», ne anunţase că acum vom construi adevăratul socialism. Presupun că ei se temeau că, din entuziasm revoluţionar, se va face un derapaj şi se va ajunge la o societate întru totul liberă, părăsindu-se zona socialismului. Prin fixarea în mod clar a acestui obiectiv, de eliminarea lui Ceauşescu, şi prin mobilizarea armatei care fusese iarăşi scoasă din cazărmi, se prevenea un asemenea derapaj. De altfel, cred că şi iniţiativa unora dintre aceşti conducători noi de a se face apel la ruşi pentru a ne trimite ajutoare avea în vedere tocmai acest lucru, adică împiedicarea unui eventual derapaj spre o societate de tip capitalist. Noroc cu generalul Guşă care s-a împotrivit categoric unei asemenea iniţiative de a se apela la ruşi.

Indiferent care din aceste motivaţii este adevărată, cert este că vreme de trei zile şi mai ales trei nopţi, pînă la executarea soţilor Ceauşescu, atît Bucureştii, cît şi alte oraşe din ţară au trăit din plin această bătălie cu nişte terorişti imaginari, care bătălie, din nenorocire, s-a soldat cu peste o mie de morţi, victime inocente ale acestui scenariu. Majoritatea acestor victime a rezultat în urma unor ordine contradictorii, diverse grupe militare luptînd între ele, fiecare suspectîndu-l pe celălalt că reprezintă teroriştii. Totul a fost posibil pe acest fundal de surescitare, agitaţie şi confuzie întreţinută de noua putere.”

*

Scriam în 18 aprilie 2014. Victima războiului electoral dintre Traian Băsescu și Victor Ponta: Crin Antonescu!

Se va împlini în curînd o săptămînă de la sporul dobîndit brusc de războiul de vorbe dintre Traian Băsescu și Victor Ponta. Dînd fuga la diferite televiziuni, cei doi au epuizat depozitul de înjurături dintre două persoane care au uitat că sunt și personalități. Ca de obicei cînd scena politică devine scenă de mahala, televiziunile de știri au jubilat. În Săptămîna mare scandalurile lipsesc și, în afară de belirea mieilor, fătucele n-au despre ce să le turuie gurițele de oițe în blugi. Războiul dintre președinte și premier a pus la dispoziția televiziunilor o comoară în materie de știri de a gata de tabloid. Nae Ionescu – am mai scris – își începea editorialele de geniu cu formula Iată faptele! Altfel spus, el propunea cititorilor să dea deoparte vorbele și să se aplece asupra faptelor. Dacă aș căuta să-l imit pe Nae Ionescu, aș descoperi că n-am nici un fapt asupra căruia să vă propun să aplecați dînd deoparte vorbele ridicate în aer de cei doi, ca praful măturătorilor de la Rebu. Ce s-a întîmplat de duminică pînă acum? Nimic! Acordul de coabitare dintre președinte și premier n-a fost rupt de niciunul dintre cei doi. Plîngerea penală împotriva lui Traian Băsescu n-are nici o valoare juridică. E vorba pur și simplu de o acțiune de propagandă electorală ticluită de mașinăria de propagandă de la Victoria. Declanșarea anchetei penale de către Parchet în Afacerea Nana va duce automat la desființarea Comisiei Nana. Raportul acestei Comisii e o gogoașă umflată cu banii de la Buget pe care i-a cheltuit inutil Comisia. Am asistat, așadar, la un moment de campanie electorală pentru prezidențiale. Candidatul PSD, Victor Ponta, s-a confruntat, prin vorbe și gesturi electorale, cu Traian Băsescu. Victor Ponta a mai cîștigat cîteva procente de la electoratul anti-Băsescu. Traian Băsescu a mai cîștigat cîteva procente de la electoratul anti-PSD. Traian Băsescu nu candidează însă la prezidențiale. Concurentul lui Victor Ponta la prezidențiale e Crin Antonescu. Numai că vocea lui Crin Antonescu nu s-a auzit în aceste zile. Cum să fie auzită în hărmălaia stîrnită de războiul dintre Traian Băsescu și Victor Ponta? Victima războiului dintre cei doi e un al treilea: Crin Antonescu