Irina Forgo, pictorița premiată la dramaturgie

Scriu cotidian înainte de apariția zorilor. Așa m-am obișnuit, așa este bioritmul. Te culci devreme, te scoli devreme, precum țăranul român.
Merg și eu pe ,,ogorul” meu, ecranul calculatorului, să pregătesc un subiect aparte pentru onorabilii cititori de la cristoiublog.ro.

Sărbătoarea Crăciunului este în toi. Moșul a venit și pe la noi.
Dar, să vedem acum ce cadou scoate el din traistă, special pentru dumneavoastră?

Pentru o zi aparte, se impune o doamnă aparte, ca obiectiv de prezentare. Despre cine este vorba? O pictoriță premiată la …dramaturgie. Hai că este tare asta!
Ne referim la distinsa doamnă Irina Forgo. Dacă tot se pregătesc artificiile pentru Revelion, trebuie să vă mărturisesc faptul că, pentru mine, doamna Irina Forgo este mereu o sărbătoare, un adevărat ,,joc de artificii” în lumea noastră monotonă și bombardată, nu cotidian, ci din oră în oră cu știri negative.

Irina Forgo este permanent o sursă de știri bune. Ba deschide o expoziție personală de pictură, ba participă la o expoziție colectivă cu niște tablouri impresionante, ba câștigă un premiu la un concurs de dramaturgie. Dacă pentru oamenii din Asociația Artiștilor Plastici București este cunoscută ca un pictor de valoare, mai puțini știu că Irina Forgo scrie piese de teatru. Și nu de oricare, ci care se remarcă la concursuri și ies câștigătoare. Mai multe veți afla în interviul următor.

-Vă rugăm să vă prezentați.

-Să mă prezint? Sunt un om creativ. Sunt, evident, în multe feluri, ca fiecare dintre noi, dar dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a mă descrie probabil acesta ar fi: creativ. Altfel, sunt Irina Forgo, director la Federația Constructorilor, mama a două tinere minunate, aproape artist plastic, aproape dramaturg, total om. Am terminat Facultatea de Geologie, n-aș putea niciodată să mă numesc scriitor sau pictor, dar toată viața aceste două pasiuni m-au urmărit și eu, la rândul meu, am avut grijă să le hrănesc, să le îngrijesc, să le dezvolt. Am urmat cursuri de artă plastică începând de mică și m-a fascinat istoria artei.

Volumele lui Elie Faure le am și acum în bibliotecă, uzate, rupte pe la colțuri, martore ale unei perioade de studiu intens. Atât de des am auzit cât sunt de talentată, încât la un moment dat m-am gândit chiar să urmez liceul de arte plastice. N-am făcut-o, am urmat liceul de mate-fizică la Piatra Neamț, însă toate caietele mele din vremea studiilor erau pline de desene. Cred că aveam 12 ani când am câștigat primul concurs de pictură, apoi au urmat altele. Tot pe atunci mi-am dat seama că mă descurc binișor și cu cuvintele. Țin minte că trebuia să scriem o compunere despre muncă (ăsta era genul de teme pe care le primeam pe atunci). Aveam undeva pe la 13 ani și îmi amintesc că trecuse de miezul nopții, însă eu scriam la lumina lumânării – era o normalitate – compunerea despre muncă. Au ieșit cam 30 de pagini… nici un copil nu scria compuneri de 30 de pagini în clasa a VII-a. A doua zi am citit-o în clasă. De la primele propoziții s-a făcut o liniște mormântală, părea că sunt singură în sală, nimeni nu se mișca, păreau că și să respire au uitat. Când am terminat-o diriginta și colegii au mai rămas preț de câteva secunde nemișcați, apoi au izbucnit în aplauze. A fost un moment care m-a marcat, fiindcă m-a făcut să înțeleg câtă putere au cuvintele și că eu, un copil care nu era nici frumos, nici sclipitor, nici curajos, pot fi specială și pot fi puternică prin ceea ce creez.

-Cum ați aflat de concursul de dramaturgie?

-Cred că oricine are de-a face cu arta, la modul general, are nevoie și își dorește expunere critică sau apreciere, nici nu contează. Vrea să fie văzut, auzit, înțeles, vrea să fie validat. Este important să scoți din sertar, din memoria laptopului, din intimitatea spațiului în care creezi, rezultatul muncii tale. Eu nu fac prea multe în direcția asta, dar cel puțin din când în când, mai urmăresc ce concursuri s-au mai lansat. Așa că navigând pe internet am dat de concursul de dramaturgie organizat de Uniunea Teatrală din Moldova. M-am asigurat dacă pot să mă înscriu, și când mi-au răspuns că pot participa concurenți atât din Moldova, cât și din România, profesioniști au amatori, mi-am spus: De ce nu? La câteva luni diferență am fost sunată din Moldova de pe un număr necunoscut, însă nu am răspuns. Nu știu pe nimeni acolo, uitasem de concurs. După două zile primesc un email: ”Încercăm de două zile să vă contactăm, să vă anunțăm că ați câștigat concursul de dramaturgie. Felicitări!” Concluzia e că uneori e bine să răspunzi și la numere necunoscute.

– Cu ce ați participat?

– Am ”la sertar” 5 piese de teatru, care ar fi finalizate dacă nu ar fi într-o continuă schimbare. Am realizat de mult timp că nu are sens să aștept faza de ”gata, aici nu mai am ce adăuga”, faza de ”perfecțiune”, fiindcă nu există. Pur și simplu nu pot pune punct. Pare că nu pot copia gestul acela de la Master Chef, când concurenții ridică mâinile, depun armele, nu funcționează așa pentru mine. Opera este cumva vie și mereu lasă loc s-o îmbogățești, s-o lustruiești. Este ca un brad de Crăciun, în fiecare an mai adaugi câte o podoabă, sau le schimbi pe cele vechi, mereu mai e loc. Simt nevoia să intervin, la a doua sau a zecea citire tot mai am ceva de accentuat, de tăiat și asta se întâmplă și în pictură: stau cu un tablou pe șevalet câteva săptămâni, deși pare gata după numai câteva zile.

Textul ”Aplicația”, cu care am câștigat concursul a trecut și el prin modificări majore: a pornit ca o monodramă, s-a dezvoltat la două personaje și în cele din urmă a ajuns la 3. Acum este aproape gata, așteaptă doar să fie ”ridicat” pe scenă, să-și găsească regizorul … sau regizorul să-mi găsească piesa.

Recunosc, aș vrea s-o văd montată prima dată în România, să fiu acolo, prin apropiere, să o văd crescând și prinzând formă. Dar până atunci sper să ajungă la persoana potrivită, care să creadă în ea cel puțin atât cât cred eu, sau juriul concursului. În paranteză fie spus, la Chișinău, la cocktail-ul organizat după gala de premiere am fost abordată de o doamnă, a venit la mine, m-a îmbrățișat, m-a felicitat. Era unul din membrii juriului și mi-a mărturisit că a fost încântată de text, că se trezea râzând de una singură, că atunci când s-a întrunit juriul decizia a fost unanimă: ”Aplicația” e câștigătoare.

– Ce ați mai scris?
-Compuneri, proză scurtă, poezie, scenariu de film, dramă, cam în ordinea asta. Poezia am abandonat-o repede, compuneri nu mai scriu, romanul mă cam sperie, deși am câteva proiecte/ idei. Rămân celelalte. Dacă ar fi să aleg însă un singur gen, ca o mare iubitoare de teatru, ca una care a urmat cursuri de actorie aș spune că dramaturgia este locul unde mă simt cel mai bine. În urmă cu mai bine de 10 ani am scris un scenariu de film de lung metraj și l-am trimis la concursul organizat de HBO România. Din 170 de scenarii m-am clasat în primii 3 și am crezut că lucrurile o să meargă de la sine înainte. Și atunci am căutat un regizor, și acum cred că scenariul are potențial, dar am încetat să caut. Am unele calități, ceva idei, talent, compun, creez, dar sunt un dezastru când vine vorba de a bate la uși, nu sunt omul care să caute, să convingă, să se vândă și, recunosc, nici timp nu prea am. Mă bucur că și în proza scurtă am avut unele rezultate: premii (ultimul fiind locul I la Concurs internaţional de creaţie literară „Bogdania”, în acest an), apariții în reviste și în spațiul online.

– Când aveți timp pentru dumneavoastră, ce preferați, pictura sau scrisul în sine?
-E o întrebare pe care mi-am pus-o și eu, până la urmă, care este adevărata mea pasiune? Mi-am dat seama că ceea ce mă urmărește, ceea ce mă sâcâie sau mă obsedează trebuie să fie cu adevărat ”menirea” mea. Merg dimineață spre birou și mă trezesc ”scriind” în gând. Efectiv compun în timp ce merg, înainte de a adormi, mergând cu metroul sau când sunt singură. Formez fraze frumoase, rotunde, sunt o grămadă de idei care se pierd, se topesc și îmi pare rău că prea puține le salvez în fața monitorului sau în fața unei hârtii albe lucrurile nu mai par așa ușoare. Deci răspunzând la întrebarea dumneavoastră – deși o alegerea grea – între culori și cuvinte aleg cuvintele.

– Cum faceți saltul de la un domeniu la altul?
-Nu am fost niciodată foarte ordonată și nu pot spune că am activat constant, cu perseverență într-o direcție sau alta. Totdeauna am făcut pauze, uneori de ani de zile, cum le zic eu, pauze obligatorii de trăit. Fiindcă vrem sau nu vrem, viața noastră e un angrenaj, un mecanism care ne obligă să facem lucruri. Avem prea puțină libertate când este vorba despre a ne alege acțiunile. Cauți să fii fericit, să înveți, să te distrezi, cauți să-ți construiești o familie, să ai un job, o casă, o vacanță, crești copii, trebuie să performezi în toate, se dărâmă unele, se șubrezesc altele și o iei de la capăt, noi priorități, noi construcții, noi obligații. Te risipești sau ești risipit și în final realizezi că prea puțin timp îți rămâne pentru pasiuni, pentru ceea ce cu adevărat, în adâncul tău ești. Asta s-a întâmplat și cu mine.

N-aș spune că fac un salt de la un domeniu la altul. Am perioade când pictez și atunci mă focusez numai pe asta, mă prinde răsăritul în fața pânzei, am culori pe degete, pe față, pe haine și perioade când scriu intens, când pierd noțiunea timpului și viața mea devine cumplit de dezordonată. Cred că îmi creez singură o stare de presiune și probabil ăsta e motivul pentru care nu o pot menține pe perioade foarte lungi de timp.

Însă nu regret nicio secundă. Cu sau fără succes, cu sau fără recunoaștere, procesul de creație, căutările, momentele de îndoială, micile reușite, toate etapele care dau conținut unei pagini goale sau unei pânze albe. Pur și simplu le ador și mă simt o mare norocoasă că știu ce înseamnă a crea.

–Ce va propuneți pentru 2023 și anii următori?
-Cum vă spuneam, sunt dezordonată, deci nici planuri bine stabilite nu am. Știu ce-mi doresc, dar unele lucruri nu țin de mine, așa că nu pot decât să-mi fac treaba cât de bine pot, să-mi rup timp pentru tot ce îmi bucură sufletul, să continui să muncesc și în rest să vă pot invita la teatru.

–Mulțumim frumos. Abia așteptăm să mergem la un asemenea spectacol de teatru.

f 1

f 2

f 3