Ironizarea dușmăniilor politice clișeu

Mi s-a adus de la Bruxelles cartea lui Jaroslav Hasek, De Prague à Budapest, apărută inițial la o editură pariziană de limbă maghiară Ibolya Virag în 1966, tradusă apoi în franțuzește la Souffles, în 1988. Istoria acestei cărți e mai mult decît hazoasă. O găsisem pe site-ul unei companii pariziene, prin intermediul lui Amazon.com, și mă atrăsese titlul, cu trimiterile sale fățișe la Ungaria. Citisem în Histoire du Parti pour un Progrès modéré dans les Limites de la Loi, (Istoria Partidului pentru un Progres moderat în Limitele Legii) reportajul satiric al voiajului lui Hașek în Ungaria Imperiului austro-ungar, mărturie sarcastică a naționalismului de gulaș al ungurilor și în titlul cărții de pe Amazon am bănuit o culegere de alte însemnări sarcastice din Ungaria. Cum însă cartea nu putea fi comandată pentru România, am ales adresa Ioanei de la Bruxelles, adresă aparținînd lumii occidentale. N-am înștiințat-o pe Ioana că e vorba de o comandă pentru mine. Credeam că-și va da seama de asta fără să i-o spun (mai folosisem adresa ei și pentru cartea lui Hașek. M-am pomenit însă cu un SMS de mulțumire pentru carte, văzută de ea ca un cadou. Profitînd de o discuție la telefon pe alte teme, i-am zis de cartea lui Hașek, și am rugat-o să mi-o trimită prin poștă. A optat pînă la urmă la maică-sa pe post de curier. A doua zi, am luat cartea cu mine la BAR și pentru că tot mi-era somn (mă culcasem tîrziu, ca să termin odată serialul 24), am citit primele nuvele. Proza lui Hașek nu mi-e străină. Am citit nu numai Svejk, dar și culegerile de schițe și nuvele apărute înainte de 1989 la noi. Nu țin minte însă să fi întîlnit primele două povestiri din cartea de acum. Avantajul, marele meu avantaj al uituceniei mele funciare, grație căruia pot citi o carte de mai multe ori, de fiecare dată încercînd impresia că e nouă, absolut nouă. Prima se întitulează Amintiri despre Siguranța pragheză și e o satiră nemiloasă a acțiunilor serviciului secret ori de cîte ori venea la Praga împăratul Frantz Iosef. Printre altele, Hașek își bate joc de operațiunile sub acoperire din redacții, avînd drept scop descoperirea cu orice preț, inclusiv cel al plantării de probe, ale Siguranței. A doua bucată poartă numele Nefericita istorie a pisicii. Satirizează un domeniu preferat de Hașek cînd vine vorba de sarcasm: Cel al politicii.

Doi tipi – Domnul Hustoles și domnul Kricka – se ciorovăiesc pe motive de chibițăreală politică, deoarece sînt fanii unor partide politice dușmane în campania electorală. Spusele lui Hustoles către Kricka sînt mai mult decît elocvente pentru însușirea de către omul simplu, fără nici un cîștig din asta, a dușmăniilor dintre partide și politicieni, mai ales în campania electorală:

„Partidul vostru e o bandă de ticăloși; de îndată ce un asasin scapă de la spînzurătoare, el dă fuga să se prezinte la alegeri sub culorile partidului vostru.”
„La acuzațiile astea” – notează Hașek – „domnul Kricka a răspuns sec: Noi doi, dragă colega, vom avea ocazie să ne mai vedem”.

Domnul Hustoles avea un motan care ședea cît era ziua de mare pe pragul băcăniei sale, alintat de toată lumea din vecini. Ca urmare a polemicii politice anterioare, domnul Kricka își pune băiatul, Josef, în vîrstă de opt ani, „să zdrobească coada motanului”. Ba mai mult, îl umple de scuipat.

Comentariul lui Hașek:

„Fiul domnului Kricka acționa pentru o cauză dreaptă, pentru că motanul, proprietatea unui adversar ideologic, personifica adversarul politic. Josef nu strivea, așadar, coada unui reprezentant al felinelor, ci coada, cu condiția să aibă așa ceva, a unui întreg partid politic. El nu scuipa deci un motan, ci toți membrii partidului al cărui aderent avea acest animal.”

Despre ironizarea politicii, mai ales în varianta sa de patimă chibițărească, am mai desprins din Hașek așchii. Cea de acum îmi dă ideea unui studiu mai larg despre ironizarea politicii de către Hașek, eventual prin comparație cu Caragiale.