Istoria, această concubină a destinului, ne-a înșelat tuturor așteptările

Normalitate. Previzibil. Desfășurare firească a lucrurilor. Așa arăta tabloul de la intrarea în anul 2020. Nimic nu anunța vâltoarea de evenimente ce aveau să vină. Se arăta un an obișnuit. Un an ca toți ceilalți. Timpul părea să aibă răbdare cu fiecare dintre noi.
Dar iată că istoria – această concubină a destinului – ne-a înșelat tuturor așteptările.

„Toate-s la fel, tooate-s la feel” – se pare că de data asta nu a fost așa. Istoria anului trecut ne-a surprins pe toți. „Totul ar fi trebuit să fie sfere, dar n-a fost, n-a fost aşa”, cum spunea Nichita Stănescu.
Nimic din ce avea să urmeze nu poate fi încadrat în sfera previzibilului.

Acest Waze sau GPS al destinului ne-a direcționat pe o cu totul altă rută. Am pornit pe un drum sigur, pe un drum care era marcat cu indicatoare normale. Aveam prioritate să ne îndeplinim obiectivele trasate la început de an, erau premise să cedăm trecerea tuturor emoțiilor negative și să continuăm obligatoriu înainte pe sensul unic al dorințelor și așteptărilor noastre.

Dar iată că Waze-ul destinului ne-a direcționat către o rută alternativă. Traseul inițial a intrat brusc în lucru (și încă e). Vocea feminină care ne direcționează pe Waze sau gps a fost preluată de istorie.

Am ajuns pe un drum anevoios, un drum cu multe obstacole, neasfaltat și cu multe gropi.

Pe cei mai mulți dintre noi acest drum al pandamiei ne-a prins neechipați. Fără cauciucuri corespunzătoare, fără plăcuțele de frână schimbate, rezervorul aproape gol și uleiul pe terminate. Vrând-nevrând a trebuit să improvizăm, să legăm cu sârmă puterea și răbdarea noastră, să ne cârpim speranța și să-i „dăm blană înainte”.

Chiar dacă nu cu scârțâit de roți, măcar la ralanti, cu frâna de mână trasă.

Iată ce am învățat eu din acest an istoric, plin de drumuri cu intersecții complicate.

  • Am învățat să fiu mai atent la lucrurile mici, la lucrurile aparent nesemnificative: conectarea cu natura, îmbrățișarea unei persoane dragi, cuvintele de încurajare, atenția pe care o oferim oamenilor dragi nouă.
  • Am învățat că nu trebuie să mă opresc niciodată din a învăța. Lumea se schimbă, istoria ne joacă feste, nimic nu e sigur, iar singura certitudine pe care o avem (în afară de moarte) e tocmai incertitudinea. Prin urmare, ce ne ține vii, ce ne menține flacăra speranței și ne ține departe de hăul deznădejdii este puterea noastră de a învăța, de a ne (re)adapta și a găsi rute alternative.
  • Am învățat că oamenii pot fi trecători în viețile noastre. Ne pot înșela așteptările, ne pot minți, dar că depinde de noi să mergem mai departe și să acceptăm pur și simplu că nimic NU TREBUIE să se întâmple neapărat. Să ne concentrăm doar pe lucrurile care sunt în controlul nostru
  • Am învățat cât e de important să ai prieteni cu care să răzbați pe acest drum anevoios și că indiferent de obstacole ei vor fi acolo pentru a te ajuta să împingi mașina plină cu pietre de moară. Prin urmare, am învățat să fiu recunoscător. În felul meu.
  • Am învățat că dacă un lucru nu merge, nu trebuie să mă chinui să-l repar. Încerc o dată, de două ori, de trei, apoi renunț și îmi cumpăr sau îmi construiesc altul. Asta se aplică și în relația cu oamenii.
  • Am învățat că cea mai grea luptă e mine însumi. Nu cu pandemia, nu cu oamenii, nu cu lucrurile pe care le am sau cu cele pe care mi le doresc.
  • Am învățat să am mai mult Să mă expun mai mult și să fac ce-mi place. Nu trebuie să te placă toată lumea. În mod cert, unora le vei fi antipatic, iar alții vor aprecia ceea ce faci și vor găsi utile lucrurile la care muncești.
  • Prin urmare, am început proiectul Ideaticu’ – un podcast prin care îmi propun să aduc în fața publicului oameni și idei care să-i ajute să devină cea mai bună versiune a lor. În cel mai real și practic mod posibil.
  • Să trăiești în România e o alegere riscantă, periculoasă, dar o alegere pe care trebuie să ți-o asumi. M-am convins de asta după ce în primăvara anului trecut am stat în spital 5 zile, fiind suspect de coronavirus. Întreaga experiență o puteți citi aici.
  • Am învățat să apreciez ce am, să mă bucur, cât pot, de fiecare zi, să am acea „nostalgie a viitorului” și să mă străduiesc să ofer experințe faine și lucruri de calitate celor din jurul meu.

Am învățat să învăț să fiu eu într-o lume în care mulți poartă măști și când acest lucru nu e reglementat prin lege.
Vă mulțumesc pentru cel mai prețios lucru al zilelor noastre – atenție.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii