Au eșuat negocierile pentru formarea guvernului. Dacian Cioloș: „Până duminică, dacă PNL este în continuare interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească”

Joaca de-a copiatul

Când am copiat prima oară la școală? Zău că nu-mi amintesc precis, probabil prin clasa a șaptea ori a opta. Rețin, însă, că la liceu devenisem expert, mi se dusese buhul, altfel nu-mi explic de ce, la o teză, la Mașini și Utilaje, profesorul, un tânăr inginer apropiat de noi, a rostit-o din capul locului: „Astăzi voi descoperi celebrele metode de copiat ale lui Nazat!” „Nasol”, mi-am zis în sinea mea, oricum umflată brusc de lauda primită, și m-am convins imediat că nu era o glumă. Tipul își luase și niște ochelari de soare, cu lentilele fumurii, așa că nu ghiceam deloc ținta fixată în cătare. Bașca plimbatul continuu printre rândurile de bănci. Iar eu nu deschisesem vreodată manualul acela profund antipatic. La ce mi-or folosi mie mașinile și utilajele? mă întrebam în modul cel mai firesc și mai matur. Păi, ce afinități să existe între mine, fire de artist, și științele exacte? Baba și mitraliera! Clasa de uman se desființase și m-am trezit deodată lipsit de alternativă. În fine, discuția e mai complexă, sistemul de învățământ purta amprenta directivelor partidului unic. Ni s-au repartizat subiectele și mi-am tot frământat mintea, doar, doar găsesc o soluție salvatoare. În plus, mă simțeam și zgândărit în orgoliu, fusesem provocat și nu-mi doream să dezamăgesc! Te pui cu adrenalina?! „Evrika!”, am exclamat, mândru nevoie mare, după ce am născocit o șmecherie. Cum coperta cărții era din carton moale, am rulat-o nițel dinspre exterior spre interior, astfel încât să rămână spațiu suficient până la pagina dintâi. Într-un moment de neatenție a vigilentului dascăl, am rupt fila cu lecția, am pitit-o sub copertă și de aici încolo totul s-a vădit a fi o bagatelă. Ostentativ, m-am ridicat înaintea colegilor și i-am predat caietul. Profesorul l-a luat și, curios din cale afară, mi-a verificat „opera completă”. S-a uitat la mine mirat și mi-a spus că e de zece lucrarea, însă nu crede că am învățat. „Hai să facem o înțelegere, dacă îmi dezvălui cum ai copiat, nu-ți dau mai puțin de opt!” mi-a propus, iar eu am acceptat cu încântare, nicio ezitare n-am avut. I-am mărturisit de-a dreptul, el a zâmbit și m-a pricopsit cu nota 8. Gentlemen’s agreement, nu?

Tot în liceu, printr-a douăsprezecea, la teză la Fizică, am vorbit cu mai mulți colegi să pregătim copiuțe-armonică. Ce mobilizare, ce risipă de energie, ehe, conștiincioși de mama focului. Râd și acum, în timpul ăla am fi putut să le buchisim din scoarță în scoarță… Bref, profesoara ne dictează subiectele, dar ghinion, al meu figura pe o copiuță confecționată de o colegă. Ne apucăm de treabă, ea mi-l pasează subtil, eu procedez la fel cu alte „hârtii miraculoase” și toată lumea mulțumită de un-doi-urile mântuitoare. Strângeam în palma mâinii stângi muza și o pândeam pe „profă” să se depărteze ca să copiez. La un moment dat, a trecut de banca mea și hodoronc-tronc s-a întors spre mine. „Copiezi!” am auzit-o și parcă m-a săgetat. „Ridică-te în picioare și arată-mi mâinile !” mi-a poruncit scurt și ferm. Mi s-au înmuiat ciolanele și inițial am vrut să mă spovedesc, numai că drăcușorul și-a strecurat coada și mi-a șoptit la ureche: „Ești un fraier, te lași prins ca un papagal!”. I-am ascultat sfatul și m-am repliat mintenaș. Fără să mă grăbesc, dimpotrivă, i-am prezentat tacticos palma dreaptă. Nimic. „Și stânga!” mi-au țiuit timpanele. Cu încetinitorul, am mișcat brațul stâng spre marginea interioară a băncii și am deschis pumnul, eliberând corpul-delict, care a căzut ușor pe podea. Asta tocmai în timp ce mă proțăpeam falnic la verticală, ca să-i distrag atenția „controlorului”. Dascălul a scotocit în lăcașul unde țineam ghiozdanul și apoi, în final, a zărit mototolul de hârtie pe parchet, sub scaunele vecinilor din față. L-a înhățat și a început să mă muștruluiască, însă n-am cedat: „Vă înșelați, nu-i scrisul meu și habar n-am ce e cu hârtia aia”. Ora s-a terminat, am ieșit în recreație și ne-am pomenit cu doamna de fizică în clasă. „Am cercetat, într-adevăr, Nazat, ai avut dreptate, nu-i scrisul tău”, a sunat verdictul și hoțul neprins e negustor cinstit, dintotdeauna!

Odată era însă s-o pățesc, chiar în ultimul trimestru de licean. Unui coleg îi trebuia un 6 la Biologie, altfel îl păștea repetenția. I-a sosit sorocul să fie examinat și, ca să-l ajut suflându-i, m-am așezat lângă el. Oho, și ce m-am mai chinuit, căci, sărmanul, nu prea pricepea ce-i șuier. Profesorul, nimeni altcineva decât directorul liceului, m-a bunghit și m-a beștelit de mi-au mers fulgii: „Nu-ți ajungea că ai note de trecere, o să-ți bag mințile în cap, o să te blagoslovesc cu un trei și o să te las corigent, ne vedem la toamnă, adio bacalaureat !” Bleah, ce pocinog, noroc că, în cele din urmă, s-a isprăvit cu bine, prin intervenția divină a unui suflet delicat cu fustiță scurtă.

În ciuda precedentului periculos, nu m-am speriat și am continuat baletul picaresc și în facultate. Astfel, la Drept administrativ, am hotărât să scoatem un bilet din sală și, prin procedeul „suveică”, să-i scriem celui care urma răspunsurile. Acesta intra cu biletul extras, trăgea un subiect și-l pasa mai departe celui ce ieșea, o morișcă impecabilă. Pare simplu, însă se iveau întotdeauna scurt-circuite, situații imprevizibile. De pildă, camaradul căruia urma să-i înmânez eu bucățica de celuloză tocmai trebuia să răspundă și era bâtă. M-am postat în fața lui și, pe la spate, i-am înmânat sursa cunoașterii. Ca să câștige niscaiva timp cu lectura epistolei, am întârziat tragerea biletului, chipurile, mă înghimpa indecizia, ca la loz în plic… Toate bune și frumoase, doar că, la încheierea examenului, profesorul și-a numărat recuzita și-i dădea cu un rest infim -1. Fiindcă eram șeful grupei, m-am dus să-l lămuresc și l-am liniștit: „Posibil că vreo colegă s-a pierdut cu firea și a plecat cu biletul la cămin, verific într-o clipită”. Am părăsit încăperea și am chemat-o pe colega la care rămăsese „mortul”. Dumnezeule, ce prestație scenică, mai să plângă de emoție, autentică tragedie din Antichitatea greacă, de mă închipuiam la teatru!

Teribilisme pubertare, pornite din spiritul ludic al unei adolescențe întârziate și minunate. Ne jucam de-a copiatul, elevi și studenți, cu consimțământul, adesea tacit, al magiștrilor, poate nostalgici la hârjoana noastră candidă. În definitiv, nu sunt mulți cei care n-au copiat măcar o dată în viață, altminteri ai trecut degeaba prin școală. Culmea, o astfel de inițiativă găsea mereu adepți și solidaritățile se creau pe loc, nimeni nu-ți pomenea de imoralitatea gestului, de complicitatea la grămadă la un furtișag mărunt. În comparație cu tehnicile de copiat de astăzi, noi eram bieți poeți romantici, fiindcă ne descurcam și fără telefoane mobile, și fără „buburuze” vârâte în urechi ca să capteze sunetele emițătorului aflat la distanță.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog