Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Joe Biden: Sper să avem o voce unită în privința necesității purtării măștii, a distanțării sociale, a testării și monitorizării

Interviu realizat de Lester Holt, emisiunea „Nightly News”, difuzată de postul NBC

Realizator: Ați anunțat membri importanți ai cabinetului dumneavoastră, un grup de oameni foarte experimentați, unul foarte diversificat. În mod clar, doriți să transmiteți un mesaj. Ați dori să articulați conținutul acelui mesaj?
Joe Biden: America a revenit! Suntem, încă o dată, în capul mesei. Am vorbit cu peste 20 de lideri din întreaga lume și sunt cu toții, de-a dreptul, foarte mulțumiți și unii chiar încântați că America își va relua rolul în lume și va fi unul care să alcătuiască coaliții.

Realizator: Această listă de persoane, pe care le-ați selectat până în prezent, sunt multe persoane cunoscute printre ele. Ce le transmiteți celor cărora sunt de părere că doriți să creați un al treilea mandat Obama?
Joe Biden: Nu este un mandat trei al Administrației Obama, deoarece ne aflăm într-o lume total diferită față de cea din timpul Administrației Obama. Președintele Trump a modificat contextul. Din „America First” a devenit „America singură”, ne aflăm în situația în care alianța noastră a fost destrămată. De aceea am găsit oameni care s-au alăturat administației și țin cont de faptul că reprezintă spectrul poporului american, dar și spectrul Partidului Democrat.

Realizator: Ați luat în calcul, de dragul unității naționale, să selectați, să nominalizați un republican, pe cineva care a votat pentru președintele Trump?
Joe Biden: Da, mai avem în continuare de făcut multe nominalizări. Vreau ca această țară să fie unită. Scopul acestei administrații este să unească. Nu putem menține acest dialog politic, trebuie să înceteze.

Realizator: Să ne așteptăm la un astfel de anunț?
Joe Biden: Nu!

Realizator: Nu, niciodată, sau nu în curând?
Joe Biden: Nu în curând.

Realizator: Ce ne puteți spune despre foști rivali din propriul partid? Bernie Sanders, Elizabeth Warren? Ați vorbit cu ei despre poziții în administrație?
Joe Biden: Am vorbit, deoarece, cum am mai spus, avem deja o reprezentare semnificativă în rândul progresiștilor în administrația noastră, însă nimic nu este scos de pe masa negocierilor. Un lucru însă este critic. Scoaterea cuiva din Senat, scoaterea cuiva din Camera Reprezentanților, în mod special din punct de vedere al consecințelor personale. Este cu adevărat o decizie dificilă pe care trebuie să o luăm. Am o agendă foarte ambițioasă, foarte progresivă, și va fi nevoie de lideri cu adevărat puternici în Senat și în Camera Reprezentanților pentru a fi îndeplinită.

Realizator: Ieri, directorul GSA a deblocat mecanismele de demarare a transferului de putere, recunoscând statutul dumneavoastră acum. Se întâmplă acest lucru acum? Vorbesc între ei oameni care nu o făceau ieri?
Joe Biden: Da. Am fost contactați imediat și deja colaborează, voi avea acces la briefingul zilnic întocmit pentru președinte. Colaborăm deja pe tema COVID, nu doar despre cum să fie distribuit un vaccin, dar și despre cum să fie vaccinați oamenii. Așa că sunt de părere că am putea să nu fim chiar atât de în urmă așa cum estimam anterior. Există o serie de discuții și trebuie să spun că abordarea a fost una sinceră. Nu a fost, până în prezent, una ranchiunoasă. Deci da, a început deja.

Realizator: Ați primit astăzi informarea de presă prezidențială?
Joe Biden: Nu astăzi, însă o voi avea în curând. Poate chiar de mâine.

Realizator: Ați avut vreo conversație cu președintele Trump, postelectorală, despre deschiderea drumului pentru această tranziție? Vreo comunicare neoficială?
Joe Biden: Nu. Cred că șeful său de cabinet și al meu au vorbit. Dar nu, nu am avut vreo discuție cu președintele Trump.

Realizator: Anticipați că veți avea de suferit în vreun fel din cauza acestei amânări în privința lucrurilor pe care doriți să le faceți încă din prima zi de mandat?
Joe Biden: Este un început anevoios, însă începe. Mai sunt încă două luni așa că sunt încrezător în privința abilității de a căpăta viteză și mă aștept, în baza celor auzite până acum, că vom avea cooperarea totală a tuturor agențiilor în cauză.

Realizator: În ziua în care vă preluați mandatul, vor exista două sau trei vaccinuri. Înțelegem că personalul medical se va afla în primul rând. Ce spuneți despre restul dintre noi? Cum ne vom vaccina? Vom merge la doctori, ne vom înșirui la vreun stadion pentru a ne vaccina, cine va determina ordinea în care ne vom vaccina?
Joe Biden: În primul rând, să presupunem că administrația a creat un model despre cum consideră că se vor derula lucrurile, ce va fi disponibil, cum și când. Vom analiza modelul și am putea modifica strategia, am putea-o menține, însă urmează să ajungem acolo. În al doilea rând, sunt de părere că, după cum știi, am avut o întrevedere pe Zoom cu lideri guvernatori din ţară, cinci republicani, cinci democrați. Am vorbit pe larg despre nevoia de a coopera și de a aduce vaccinul în locuri unde se pot efectua vaccinuri și am discutat despre ideile lor legate de ordinea de vaccinare. Ar trebui să ne concentrăm atenția, clar, pe doctori, asistente, pe cei din linia întâi. Sunt de părere că ar trebui să ne concentrăm atenția pe redeschiderea școlilor pe cât de repede posibil. Sunt de părere că se poate face acest lucru în condiții de siguranță. Sunt foarte multe lucruri de pus la punct în următoarele două luni. Trebuie să stabilim modul în care vor fi distribuite. Speranța este că, poate, s-ar putea începe distribuirea, în timpul acestei administrații, înainte de fi învestiți noi în funcții. Și așa că totul este în curs de derulare acum, am încredere, totuși, că vom putea să obținem toate informațiile de care avem nevoie și că ne vor fi puse la dispoziție acum.

Realizator: Știm că vaccinul va fi realizat, însă, în acest moment, oamenii ignoră sfaturile de a sta acasă. Se îmbulzesc pe aeroporturile din țară, chiar acum. Ați solicitat obligativitatea purtării măștii de protecție la nivel național. Câtă putere, în calitate de președinte, veți avea să influențați oameni prin modalități pe care nu le-ați avut când erați candidat?
Joe Biden: Sper, ca președinte, așa cum o fac mulți primari republicani și democrați, sper să avem o voce unită în privința necesității purtării măștii, a distanțării sociale, a testării și monitorizării. Sunt elemente critice în privința modului de aducere sub control a acestui virus. Cuvintele unui președinte contează și cred că este de o importanță critică, cred că este o responsabilitate patriotică să porți o mască, să te distanțezi social.

Realizator: În urmă cu un moment ați făcut referire la școli. Vreau să vă întreb despre acest lucru. Orașul New York a revenit recent la învățământul la distanță, dar și alte orașe mari au decis la fel. Ce veți face pentru a readuce copiii pe băncile școlilor? Cât de mult veți încerca să convingeți guvernatorii și primarii?
Joe Biden: Este nevoie de foarte mulți bani pentru a-i readuce la școală. Potrivit estimărilor, ar fi necesari aproximativ 150-200 de miliarde de dolari pentru a reîncepe în siguranță cursurile în școli. Spre exemplu, știm că trebuie să schimbăm tot sistemul de ventilație din unitățile școlare. Trebuie să-i asigurăm pe toți, de la personalul medical la șoferii de autobuze. Trebuie să fie protejați. Le trebuie echipament special de protecție, au nevoie de modele mai mici de clase.

Realizator: Există în prezent școli închise în zone unde restaurantele sunt deschise. Sunt corecte prioritățile noastre?
Joe Biden: Sunt de părere că trebuie să avem în vedere ambele aspecte. Uitați, sunt foarte îngrijorat despre școli și, spre exemplu, am vorbit ieri cu primarul Bill de Blasio, unde este cel mai mare district școlar din țară. Se află în situația în care sunt necesare zeci de milioane de dolari pentru a putea redeschide în condiții de siguranță școlile. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Însă singura cheltuială bine aleasă la care ne puteam angaja acum este să furnizăm acest tip de protecție. Nu doar echipament de protecție, ci posibilitatea de a permite afacerilor și altor operațiuni să poată să se redeschidă și să dispunem de modul în care operațiunile financiare de ajutor să se poată derula în condiții de siguranță.

(Interviu preluat de la Agenția de presă Rador)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog