Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Jos securismul !

Când canicula nu ne înfierbântase încă mințile, Eduard Helvig, directorul Serviciului Român de Informații, a transmis presei o declarație pe care mi-aș lipi-o pe oglinda din baie. Mi-aș arvuni astfel nu numai seninul zilelor  în rânduiala lor monotonă, ci și un optimism bine temperat. Iar instituțiile publice s-ar cuveni s-o introducă în fișa postului a fiecărui angajat, doar, doar, s-or lecui de scârbavnicele năravuri moștenite din deceniile lichidării „dușmanilor poporului.”  Până la proba contrarie nu-l suspectez de  încercarea de a ne capta simpatia și  bunăvoința, de vreme ce în mandatul său pionii plasați în câmpul tactic de  către predecesori,  cu largul și nocivul concurs al președintelui Traian Băsescu, au fost retrași în cazarmă. (Aici va trebui să dăm și actualului locatar de la Cotroceni, Klaus Iohannis, ceea ce merită, poate singura sa realizare în cei opt ani de șef al statului.) Ei bine, în mesajul cu pricina, șeful principalului serviciu secret intervine și face o analiză de luat aminte  a „virusului ” care ne-a cam distrus  pe dinlăuntru. Excursul, de un surprinzător curaj, începe, desigur, de la perioada nefastă de dinainte de 1989. Așadar, „Securitatea a fost mai mult decât o instituție represivă. Ea a devenit, prin puterea discreționară pe care a exercitat-o în anii comunismului, un creator de mentalități, un corector de comportament, un judecător absolut și un administrator cu rol coercitiv al conștiințelor.
Laboratoarele Securității au fost abandonate în grabă în decembrie 1989, dar virușii dezvoltați în ele pătrunseseră deja adânc în societatea noastră.

Un astfel de virus, şi cel mai periculos în opinia mea, este securismul. Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societăţii din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice, se ascunde un interes obscur şi neapărat de rea intenţie, că există duşmani în interiorul României, duşmani cu care trebuie să ne luptăm. Securismul este procesul de intenţie fără dovezi, manipularea adevărului şi întreţinerea unui conflict artificial între părţi ale societăţii, între societate şi instituţiile statului, între indivizi şi societate (subl.m.). Securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare, ne vrea ţinuţi pe loc şi în conflict unii cu alţii. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuşi.
În ciuda numelui și originilor sale, securismul nu este apanajul exclusiv al categoriei profesionale care l-a creat.

Paranoia, teoriile conspirației, judecata prin asociere, crearea unor temeri false, suspiciunea generalizată care pornește de la premisa vinovăției, manipularea – sunt componentele lui de bază (subl.m.). Securismul este astăzi bine reprezentat în prea multe medii ale societății noastre.

Eu imi doresc să putem consolida împreună, instituţii ale statului, clasa politică şi societatea civilă, pentru ca România să se vindece de securism şi să lase, în sfârşit, în urmă practicile fostei Securităţi. Despre Securitate și securism trebuie să învățăm în manualele de istorie, nu să ne dorim reluarea practicilor lor”.

Într-adevăr, securismul este din plin reprezentat în prea multe medii ale societății românești, chiar prea multe și parcă mai vizibil decât în „Epoca de Aur”. Bunăoară, în justiția cu dezlegare de la Centru și după dictare, așa-zisa luptă anticorupție în contextul perfid și umilitor al MCV-ului e dovada cea mai la îndemână.  Fără să vreau, îmi vin în minte niște vorbe de-a pururi valabile  pe Dâmbovița, rostite  de Belu Zilber: „Toți judecătorii sunt în serviciul Securității, atunci când este vorba de un proces politic.”[1] Apoi, în viața politică ori în cea economico-financiară, în care epurarea s-a făcut iarăși în numele unor sloganuri de-o grețoasă demagogie. Cât despre mass-media, nici n-are rost să mai irosesc cerneala, Scânteia și postul național de televiziune ale  comuniștilor de altădată erau de-o inocență înduioșătoare în raport  de ticăloșia de azi a presei oficiale.
De aceea, strig și eu dimpreună cu șeful SRİ: „Jos securismul!” Și adaug cu de la mine putere: „Cine nu sare, ia condamnare!”.


[1] Belu Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu. Prima versiune a memoriilor lui Belu Zilber.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Jos securismul !”

  • Repet: singurul lucru demn de remarcat la „evenimentele” din 89 este ca securitatea a invins PCR. Cu urmarile de rigoare. Iar „Edi” vrea sa ne faca „dupe blocuri”. La unii tine, la altii meh!

  • E gata cu ei.
    de cand cu ghita sunt dati pe trompa la rusi si prietenii lor,cei din five eye si ceilalti nu mai dau doi bani pe ei.informatii 0.doar delatiuni turnatorii,contrainformatii.
    ii gasiti parazitand diferite posturi pe la stat consilii de administratie,sefi departamente,consilieri,directori,secretari,unii prin justitie…pe acolo ii gasiti.
    Toate Bune!!!

  • Șeful SRI, prima ieșire publică pe tema pachetului de legi privind …

    17 iun. 2022 · „Securitatea a fost mai mult decât o instituție represivă. Ea a devenit, prin puterea discreționară pe care a exercitat-o în anii …

    -hotzul striga hotzii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *