Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Jurnal de alertă la Breaza | Despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
Motto:
„Doamne, tinde-Ţi patrafirul
peste faţa mea de lut,
sufletu-mi neghiob şi slut
să-l albeşti cu tibișirul
când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut”.
– Valeriu Anania
Starea de alertă este trăită intens la Breaza, aducând mai multe modificări de relaxare, în comparație cu perioada de urgență ce s-a finalizat.
Joi, 21 mai, ANNO DOMINI 2020, am fost la Biserica „Sfântul Nicolae”, din Breaza. Serviciul religios a fost în interior deoarece era puțină lume. Duminică, 17 mai, când s-au reluat slujbele cu public, în bisericile ortodoxe românești, aici a fost slujbă în aer liber.
În curtea cu brazi, scaunele așezate la distanța impusă de autorități, erau toate ocupate de credincioși dornici să audă un cuvânt de învățătură și încurajare rostit de slujitorii altarului care oficiau pe o scenă improvizată. De semnalat este că aici este cel mai vechi monument istoric, biserica fiind ctitorită și sfințită la 15 noiembrie 1777.
Pe perioada stării de urgență, dar și mult înainte de ea, familia noastră s-a hrănit cu ajutorul predicilor memorabile rostite de inegalabilul Mitropolit Bartolomeu Anania, care se găsesc din belșug pe internet.
Viața sa pare decupată de o mână măiastră din serialul intitulat Realitatea întrece ficțiunea. Asta după ce am aflat, că la numai doi ani după ce era schingiuit în beciurile subterane ale închisorilor, inclusiv în ultima detenție terminată în 1964, avea să fie trimis, oficial, nu ghiciți unde, tocmai în Honolulu. Din beciurile umede, întunecate, urât mirositoare ale terorii, un salt incredibil pe însoritele plaje din Hawaii.
Dar, să îl lăsăm pe autor să depene amintirile:
„Contactul meu cu Lumea Nouă a fost mai întâi euforic şi doar după o vreme mi-am dat seama că se ridică şi problema adaptării. Ieşisem din muţenia închisorilor, apoi din mizeria comunismului şi mă pomeneam într-o civilizaţie pe roţi, zgomotoasă, curgând în ritmuri ameţitoare şi ducându-te cu ea fără nici o şansă să i te sustragi. După un an şi ceva am avut o cădere nervoasă progresivă. Ajunsesem în aşa hal, încât nimeni nu se mai putea înţelege cu arţagurile care ţâşneau din mine la fiece vorbă, la fiece pas, la fiecare gest. Deseori plângeam închis în cameră, neputincios şi părăsit. M-a văzut doctorul Rădoiu, m-a văzut doctorul Drăgulescu şi amândoi mi-au zis să plec, neapărat, pentru o lună undeva departe (…) Era iarnă, început de ianuarie 1967. La Detroit, ger şi zăpadă. (…) Recomandabilă ar fi o cură de odihnă în Hawaii. Cuvântul Hawaii mi-a căzut ca o rostire magică, din sfera utopiilor. (…) la cererea mea, arhiepiscopul şi consiliul eparhial mi-au acordat ceea ce se chema în America un sabbathic year, adică suma concediilor mele neefectuate. (…) M-am pregătit minuţios pentru o muncă literară neîntreruptă pe durata acestor luni, iar locul nu putea fi altul decât Honolulu: linişte, lumină, vară eternă”.
Să ne întoarcem la Lumea românească, acolo unde Valeriu Anania a scris multă literatură, după ce a ucenicit pe lângă autori celebrii precum Tudor Arghezi, ori Lucian Blaga.
Una din cele mai savuroase amintiri se petrece în primăvara lui 1953, când Arghezi îi donează „părintelui Bartolomeu”, a cărui mamă este adusă la spital, la Bucureşti, două capre, necesare în gospodăria din satul natal al călugărului. Transportul donaţiei din Bucureşti în Glăvile, judeţul Vâlcea devine o adevărată peripeţie, în care îl vedem pe Arghezi în posturi inedite, cum confecţionează cot la cot cu beneficiarul cuşti pentru animale, în care caprele să poată sta în timpul călătoriei. Era doar una din procedurile care le dau bătăi de cap celor doi. Despărţirea de animalele care „îmbogăţeau „ şi ele domeniul Mărţişorului, alături de multe alte vietăţi – între care pisicile jucau un rol de cinste – nu este facilă, mai ales pentru Paraschiva, soţia lui Arghezi, foarte ataşată de capra „Biţa”: „Paraschiva lăcrăma de jalea despărţirii, Arghezi lăcrăma de jalea neveste-si, eu cred că lăcrămam de propria mea jale. Aşa au plecat cele două capre din ograda Mărţişorului, ca două mirese, behăind dintre flori de salcâm”, povesteşte autorul.
Părintele Valeriu Anania este o adevărată comoară a Bisericii Ortodoxe, a literaturii române și a sufletului românesc.
Cine a ascultat sau ascultă una din predicile părintelui este cutremurat până în adâncul ființei sale, atât prin mesaj, cât și prin vocea sa profundă și inconfundabilă.
În domeniul teologic în special contribuția sa este uriașă. Aici intră Biblia diortosită cu bogatele note de subsol, peste 8.000, ce atestă o cultură impresionantă.
Tot sfinția sa ne-a lăsat explicarea liturghiei, urmărind moment cu moment slujba de duminică, spre folosul și învățătura tuturor credincioșilor.
Este de remarcat că Părintele a îmbinat într-un mod unic intensa activitate pastorală cu cea literară, de mare valoare artistică.
Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menționăm dramele: „Miorița” (1966); „Meșterul Manole” (1968); „Du-te vreme, vino, vreme!” (1969); „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii-1969); „Steaua Zimbrului” (1971); „Poeme cu măști” (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre: „Barbu Ștefănescu Delavrancea„ din București, „Alexandru Davila„ din Pitești, „Dramatic” din Baia Mare, etc.
În anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul. I-au apărut volumele de poezii: „Geneze” (1971); „Istorii agrippine” (1976); „File de acatist” (1981); Anamneze” (1984); „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992); „Poezie religioasă românească modernă” (1992). La acestea se adaugă volumele de proză și de eseuri: „Greul Pământului” (1982), „Rotonda plopilor aprinși” (1983), albumul „Cerurile Oltului” (1990), „Amintirile peregrinului Apter” (1991), romanul exotic „Străinii din Kipukua” (1979) și multe altele.
Uniunea Scriitorilor din România îi acordă în 1982 Premiul special pentru dramaturgie și în 2009 Premiul special pentru volumul „Memorii”, iar în 2010 este ales membru de onoare al Academiei Române.
„Memoriile mele sunt departe de a fi complete… Dar, așa cum sunt ele se vor și se propun o mărturie nu numai a unei lumi, ci și a unui suflet. E vorba de sufletul meu”, nota părintele în mai 1974.
Mărturisim că de dragul lui am fost la Mănăstirea Bistrița, Județul Vâlcea, unde se ascundea în anii grei ai pribegiei urmărit fiind de autoritățile comuniste.
Cum a reușit oare un copil de țăran din județul Vâlcea, fiul lui Vasile și al Anei să ajungă, prin forțe proprii, Director al Institutului Biblic și de misiune, apoi în perioada 1965 – 1976 secretar, consilier cultural, director al cancelariei eparhiale la Arhiepiscopia misionar – ortodoxă română din America. Susține conferințe la Detroit, Chicago și Honolulu. A devenit apoi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu și are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi financiare, din resursele proprii pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.
Până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 145 burse, unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 363.300 lei.
Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare și Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca au organizat în ianuarie cea a 7-a ediție a Simpozionului național „Valori Naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”.
Iată câteva motive să afirmăm: „Părintele trăiește”.
Terminăm așa cum am început, cu versurile poetului Anania:
„Şi-ncălţându-Te-n sandale,
să porneşti pe drum stelar,
într-al slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar”.
Comentarii
Multumesc pentru comentariu