Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară. El va reveni pe locul 1 ATP

Kievul lui Bulgakov – asediat de viscolul Istoriei

Umflate cu pompa. Pe 13 februarie 1893, moare Maria Rosetti, soţia lui C.A. Rosetti, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri liberali.
Oficiosul PNL, Evenimentul, de la Iaşi, tipăreşte în pagina a doua a numărului din 16 februarie 1893 (ziarele se antedatau) acest ferpar, ilustrînd categoric stilul presei din vremea lui Caragiale:

„Maria C.A. Rosetti, ilustra Soţie a nemuritorului democrat C.A. Rosetti a încetat ieri din viaţă. «Evenimentul» prezintă venerabilei familii expresiunea sincerelor sale regrete”.

Sare în ochi preferinţa gazetei de tip Trompetă pentru adjectivele umflate cu pompa cînd vine vorba de un tovarăş de luptă: „ilustră”, „nemuritorului”, „venerabilei”.
C.A. Rosetti murise la 8 aprilie 1885.
Cu aproape opt ani în urmă.
N-avea cum, oricît s-ar fi străduit, Evenimentul, să fie „nemuritor”.

*

Niciodată să nu daţi jos abajurul de pe lampă! Abajurul e motivul folosit cu geniu de Mihail Bulgacov pentru a creiona viforniţa din Rusia Revoluţiei şi a Războiului Civil.
Capodopera sa, Garda albă, debutează în iarna anului 1918, în Kievul (Oraşul, în roman) asediat de Iarnă şi de Istorie.

Asupra căminului cald, ocrotitor, al Turbinilor se năpustesc omăturile şi frigul dar şi Petliura, bolşevicii.
Imaginea căminului pierdut în imensitatea nopţii viscolite de Iarnă şi de Istorie îşi are întruchiparea în abajur.
Scriitorul însuşi, făcîndu-şi apariţia în lumea romanului ca în pragul unei uşi, înalţă un elogiu ardent abajurului:

„Pe urmă… pe urmă odaia păru oribilă, ca orice odaie în care domneşte haosul pregătirilor de plecare şi care arată şi mai de nesuferit cînd abajurul e dat jos de pe lampă. Niciodată, niciodată să nu daţi jos abajurul de pe lampă! Abajurul e un obiect sacru. Niciodată să nu fugiţi de pericol, precum şobolanii, în necunoscut. Rămîneţi lîngă abajurul vostru, să vă cuprindă somnul ori să răsfoiţi o carte – în jur n-are decît să urle furtuna – şi aşteptaţi să vină şi la voi cineva”.

De ce abajurul?
Răspunsul nu e prea greu de aflat.
Pentru că abajurul face lumina lămpii sau a becului dulce, domoală, familiară!

*

Un tablou de neuitat pentru cei care urăsc războiul. Înainte de a mă apuca de un alt serial, poate de unul turcesc, văd filmul The King (2019, regia David Michod), adaptare de ultimă oră a piesei lui Shakespeare, Henric al V-lea. Și această producție ca și multe altele e o meditație asupra Puterii, mai precis asupra singurătății Puterii. Tînărul destrăbălat, ajuns Rege al Angliei, trebuie să facă față comploturilor puse la cale de cei din jur, dintre apropiați sau neamuri. Filmul îmi rămîne în memorie prin secvențele bătăliei în noroi de la Azincourt din 25 octombrie 1415. Englezii folosesc ținuta ușoară. Aceasta le dă posibilitatea de a se mișca incredibil de ușor prin noroaiele provocate de ploaia de peste noapte (profețită de John Falstaff după buletinul meteo care e genunchiul său). Francezii, în armuri grele, țepene, ca niște tancuri pe două picioare, manevrează greoi, se împotmolesc în noroaie. Henric al V-lea în persoană participă la bătălie. Regizorul insistă sălbatic pe oamenii care se tăvălesc prin mîzgă, își taie beregățile reciproc, fac box cu mănuși de tablă. Un tablou puternic, de neuitat, pentru cei care și așa urăsc războiul.

*

De ce sînt artificiale prozele cu lupta de clasă la noi. Logica elementară a vieţii ne spune că în anii stalinismului românesc exista şi se manifesta din plin duşmanul de clasă. Noul regim lovise în interesele cruciale ale unor întregi clase şi categorii. Era de aşteptat ca mulţi dintre cei afectaţi să reacţioneze individual sau în grup. Cazuri oglindite în Lazăr de la Rusca sau în Duşmănie de Petru Dumitriu mărturisesc existenţa unor luptători ascunşi prin păduri. Războiul rece făcea – potrivit documentelor de arhivă – să apară în România, ca şi în tot Estul, acţiuni ale serviciilor secrete occidentale, americane, mai ales.

De ce lasă impresia de neverosimil împins pînă la comic involuntar literatura noastră dedicată luptei de clasă?
Din aceleaşi motive pentru care şi alte realităţi – credinţe revoluţionare – produc mediocrităţi penibile şi nu capodopere.
Astfel:

  • a) Acţiunile duşmanului de clasă nu sînt urmare a unei asumări sincere de către autor. Prezenţa lor într-un text literar e impusă din exterior:
    Adaptarea rapidă a scriitorului la normele de moment pentru a se vedea publicat, îndeplinirea unor sugestii sau chiar comenzi ale editorului sau redactorului şef.
  • b) Norma realismului socialist se referă nu doar la obligativitatea acţiunii duşmănoase ci şi – dacă nu chiar mai ales – la necesara micime a acestei acţiuni prin raportare la mersul Istoriei, precum şi la obligativitatea ca acţiunea să fie depistată cu precădere de comunişti, nici măcar de organele de stat.
  • c) Literatura sovietică dedicată acestei teme a dat capodopere, pentru că acolo fusese vorba de un Război civil. În plus, în literatura română a realismului socialist, critica administrativă exclude tragicul. Nu întîlnim un singur text (excepţie făcînd poate Duşmănie) care nu se încheie cu depistarea şi condamnarea duşmanului de clasă, sub semnul unui optimism artificial.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Kievul lui Bulgakov – asediat de viscolul Istoriei”

  • Curind abajurul comicului nazist Zelenski se va prăji, becul incepe sa frigă tare….se aud voci ca lumea nu mai vrea sa ii dea bani, polonezii vor sa inceapa sa ia bani de la refugiatii ucrainieni, plus ca animalul e obraznic si nu-si cunoaste lungul nasului…o sa il gaseasca lumea mort prin şanțurile istoriei curind-curind….dupa fapta si rasplata….specie rara: comicus cabotinus fascistus….

  • „Maria C.A. Rosetti, ilustra Soţie a nemuritorului democrat C.A. Rosetti …” o englezoaica cu numele real de Mary Grant (1819-1893).
    „The sister of British diplomat Effingham Grant and wife of radical leader C. A. Rosetti”.
    Cunoscuta in manualele de istorie ca :”Romania revolutionara” si mai rar ca : „Romania rupandu-si catusele” picturi realizate de
    C.D.Rosenthal (evreu ungur , Rosenthal Konstantin). A pozat pentru aceste picturi.
    Viata ziaristei Maria Rosetti (a scris si la ziar) l-a inspirat pe scriitorul Camil Petrescu care a facut-o personaj în romanul “Un om între oameni”.
    Cam multi alogeni au contribuit la istoria Romaniei….
    Nota: in epoca i se spunea „Gitana”. Sunt curios de ce ?
    Pentru mine povestea cu abajurul este o poveste trista……nevoia de abajur…