Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Klaus Iohannis a prelungit starea de urgență pentru ca Ludovic Orban să câștige alegerile viitoare, cu banii furați din achizițiile publice de echipamente medicale pentru combaterea pandemiei

Cândva, într-o zi oarecare din adolescența mea, am aflat de la primarul securist interpretat de Victor Rebengiuc, în filmul Balanța, că: „Ăl mai prost om din lume e americanu’”. După ce i-am așteptat 45 de ani pe americani să ne salveze din brațele fratelui de la Răsărit, abia acum constat că americanii au fost tot timpul aici, în România.

Noi, românii, suntem americanii lui Lucian Pintilie, iar „România normală”, din vremea Covidului, scoate la iveală faptul că regimul Iohannis ne tratează ca pe cei mai proști oameni din lume. Până la urmă, cine să ne salveze de noi înșine și de prostia noastră?

Aici introduc o paranteză, pentru că nu mă pot abține să nu-mi aduc aminte discursul președintelui din campania electorală. Cumplită ironie a sorții sau noroc chior să asistăm, în ziua de astăzi, la deconspirarea „României normale”. Iată ce spunea sau citea, cu aproape jumătate de an în urmă, Klaus Iohannis.

„România normală e țara în care cetățeanul e în centrul preocupărilor statului și instituțiilor statului, nu invers, cum au definit cei care au guvernat în ultimii trei ani. România normală e țara în care școlile sunt sigure, bine dotate, în care orice copil are șansa să se realizeze prin educația pe care o primește. România normală e țara în care cel în suferință găsește ușor un spital modern, bine dotat, cu un personal foarte bine calificat, dedicat meseriei. România normală e țara în care românii se întorc, în care locurile de muncă se creează și nu mai e nimeni obligat să plece. România normală e cea în care legea e lege pentru toți, e țara în care hoții stau în pușcărie, nu la butoanele politice. România normală e țara în care politicienii încurajează independența sistemului judiciar și a judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală e țara în care politicienii vor să ocupe funcții pentru a rezolva problemele societății, nu pentru a-și rezolva problemele, multe dintre ele penale”.

Nu are sens să comentez nimic din acest text. Mi se pare o glumă sinistră!
Discursurile electorale și faptele ulterioare ale președintelui nu au nicio legătură nici între ele și nici cu realitatea celor mai mulți dintre noi. De fapt, în „România normală” a lui Klaus Iohannis, totul este pe invers față de normalitate. Dacă nu ar fi de plâns, chiar ar fi de râs. Covidul ne-a oferit prilejul să vedem că s-a ales praful și pulberea de „România normală” sau cine știe Rasa Borg, de la Cotroceni, trăiește într-o realitate paralelă.

În fine, mai bine revin la titlul acestui text, pentru că s-a dat drumul la robinetul cu bani publici direct în damigeana controlată de Ludovic Orban și merită să analizăm cum am ajuns aici. Argumentele care susțin această teorie rezultă chiar din acțiunile reprezentanților regimului Iohannis. Organizarea furtului banilor publici se observă din înșiruirea cronologică a datelor oficiale.

În primul rând că starea de urgență instituită, la 16 martie 2020, în prealabil,  a avut ca obiect real obligarea Parlamentului să voteze Guvernul Orban II. Rostul stării de urgență decretată la 14 aprilie 2020 este să umple conturile PNL, din contractele de achiziții publice de echipamente medicale pentru combaterea pandemiei cu virusul COVID-19, pentru pregătirea și câștigarea campaniei electorale.

„Staţi acasă. Altfel, după sărbători vom avea înmormântări”, ne-a atenționat Klaus Iohannis pe data 15 aprilie. De fapt, președintele ne-a amenințat în cel mai pur stil mafiot, din două motive: a încercat să bage frica în oameni și a justificat, în acest fel, prelungirea stării de urgență.

Urmează pe 21 aprilie o ceartă în ședința PNL, cică din cauza lipsei de comunicare, dar explicația acestui conflict se referă la altceva. Miniștrii au fost criticați de trimisul președintelui, Rareș Bogdan, pentru că urmează să fie stabilite listele electorale, iar iohanniștii au nevoie să echilibreze raporturile de forțe cu orbaniștii. Sub pretextul lipsei de comunicare, liberalii și-au arătat bărbăția de liliputani unii altora, să se înțeleagă că depind unii de alții și că toată lumea vrea o halcă din starea de urgență, adică din banii publici.

Pe  22 aprilie, Klaus Iohannis a anunțat că după 15 mai se va renunța la restricțiile de deplasare, dar vom purta mască de protecție. Adică, în 7 zile, perioada dintre 15 și 22 aprilie, președintele a trecut de la amenințarea cu înmormântările la relaxarea cu măștile. Povestea aceasta seamănă cu declarațiile președintelui despre coronavirus: atunci când spunea că este doar o gripă era interesat de declanșarea alegerilor anticipate, iar când vorbea de parcă venise sfârșitul lumii, tot din cauza covidului, voia să impună Guvernul Orban II.

Acum probabil că urmează stabilirea datei alegerilor, iar liberalii au nevoie să fie eliminată teama de coronavirus cel puțin pentru o perioadă, motiv pentru care Iohannis și-a dat masca jos să ne relaxeze ca pe niște căței fără dinți.

Este clar că liberalii sunt profitorii covidului atât politic cât și economic. Deși au făcut un talmeș-balmeș din țară, românii vor vota cu PNL. Vorba aia doar ne-au salvat de la moarte, Ministrul Tătaru a învins covidul cu armata, seniorii sunt fericiți că au fost salvați de președinte, de la trimiterea în peșterile din munți, iar Ludovic Orban va câștiga viitoare campanie electorală cu șpăgile obținute, din contractele de achiziții pentru echipamente medicale.

Lumea rea, de pe străzile din București, bârfea că, în anul 2009, Ludovic Orban și-a dat ultimul milion de euro, din șpăgile de la Ministerul Transporturilor, lui Crin Antonescu să ajungă președinte. Așa se face că actualul premier ajunsese să nu mai aibă nici măcar bani de benzină, pentru Loganul de la Parlament. Acum să sperăm că și-a învățat lecția, iar Mișu Pricopsitu, de la Miami, va avea mai multă grijă de banii strânși, în timpul stării de urgență, din vremea covidului.

Cine poate să verifice ce, cum și cât a achiziționat fiecare spital și fiecare instituție publică, în timpul celor două luni de stare de urgență?
În România, a fost sau nu a fost pandemie sau adevărata epidemie urmează să vină pentru că nu au fost făcute suficiente teste și habar nu avem care este adevărul?

Am avut ocazia să aflăm care este situația reală, dar președintele și premierul luptă să câștige alegerile și să facă bani pentru concediile de la Miami. Peste câteva luni de zile când va urma adevărata epidemie, nu știu dacă ne vor salva măștile de protecție. Sunt convins că, în acel moment, Ministrul Tătăru va spune că ne vom confrunta cu valul al doilea de epidemie. Eu cred că valul al doilea va fi primul val, dar vom vedea ce se va întâmpla.

Până la viitoarea apocalipsă noi, românii, nu avem altceva de făcut decât să votăm PNL/SRI. Oricum, statul gândește în locul nostru și nu avem nevoie să ne batem capul. Ce să mai spunem altceva decât că suntem americanii lui Pintilie, și acum și pururea!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Klaus Iohannis a prelungit starea de urgență pentru ca Ludovic Orban să câștige alegerile viitoare, cu banii furați din achizițiile publice de echipamente medicale pentru combaterea pandemiei”

  • La cum merge treaba,liberalii ar trebui sa se gandeasca mai degraba,cum sa scape de parii cu care i va alerga populatia pe strada,necum la castigarea alegerilor,in fine,criza coronavirusului da si tulburari mentale in capul unora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *