La Breaza, în pandemie, se scrie despre mentori

Fiecare dintre noi este suma experiențelor asimilate de la mentorii întâlniți pe drumul vieții.
Azi vă oferim un interviu cu scriitorul Dan Iacob, din Piatra Neamț, despre această temă interesantă.

Reporter: În destinul unui om apar suflete care-l îmbogățesc, care-i oferă experiența, grija lor. Care au fost, în cazul dumneavoastră, aceste suflete?
Dan Iacob: Primele două suflete care mi-au marcat existența au fost mama și tata. Dincolo de luminata grijă cu care m-au crescut, n-au înțeles, din nefericire, chemarea mea pentru teatru, și, nelăsându-mă să urmez această cale, m-au deturnat pe un drum ce nu era, pentru mine, un unul cu suflet. În clasa a cincea, a apărut în viața mea actorul Corneliu-Dan Borcia, cel care, timp de patru ani, m-a inițiat în tainele artei actorului și alături de care am obținut primele premii, la nivel național, pentru recitare, interpretarea unui rol, dar și premiul I, cu echipa, pentru spectacolul „Al șaptelea continent”, de Eduard Covali. Liceul a trecut fără să am un mentor. Din păcate, Corneliu-Dan Borcia nu m-a încurajat să dau examen la teatru, părinții mei nu credeau în această cale de a mă împlini social, așa că am ajuns, după moda vremii, la Politehnică. La București a apărut al doilea mentor, în persoana Lilianei Dumitrescu (aveam 20 de ani, ea 30), coordonatoarea trupei de teatru studențesc „Alma”, de la Casa Studenților. Dincolo de recitalurile de poezie, prin intermediul cărora am reușit să cunosc marea poezie a lumii, dincolo de piesele de teatru în care am jucat, întâlnirea cu ea a însemnat întâlnirea cu marea cultură, cu marile romane scrise de Hermann Hesse, Tomas Mann, Dostoievski, Tolstoi, Ernest Hemingway, dar și cu scrierile sapiențiale (Krishnamurti, Eduard Shure) cu filosofia (Lucian Blaga, Constantin Noica), cu ezoterismul (Helena Blavatski, Annie Besant, Rudolf Steiner). Era, la rândul ei, discipola doamnei Geta Angheluță (cu 25 de ani mai mare ca mine), care-l cunoscuse față către față pe Krishnamurti (preluase acest fir de la tatăl ei, pictorul Octav Angheluță). Doamna Geta (lector la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică), preocupată în aceeași măsură de ezoterism, era, la rându-i, discipola Soranei Țopa, marea actriță a Naționalului bucureștean, de care fuseseră îndrăgostiți, în perioada interbelică, Emil Cioran și Mircea Eliade. De la doamna Geta am primit texte semnate de Krisnamurti, Paul Brunton („India secretă”, „Egiptul secret”), Rudolf Steiner, Anny Besant, texte pe care, în întâlniri lunare, acasă la ea, în Piața Kogălniceanu, le comentam, împreună cu Lilian Dumitrescu și alți colegi din trupa de teatru studențesc. Așa s-au scurs cinci ani de facultate, până în vara anului 1985, când, cu o repartiție guvernamentală, m-am întors acasă, la Piatra-Neamț. Un rol în deschiderea orizontului filosofic l-a avut profesorul de filosofie din facultate, Liviu Mitrănescu, cel care, la orele de seminar din anul I, ne vorbea despre Jean Paul Sartre, Jean Piaget, Albert Camus, structuralism, existențialism, fideism, panteism, despre alți autori și curente filosofice ale acelei vremi. El mi-a descoperit opera lui Baruch Spinoza, pe baza căreia am prezentat, în anul IV de facultate, o comunicare („Strategia gândului filosofic la Baruch Spinoza”), la faza pe Capitală a comunicărilor studențești legate de filosofie, seria de filosofie românească și universală. Odată întors la Piatra – Neamț, l-am reîntâlnit pe profesorul meu de filosofie din liceu, Neculai Buium, de la care împrumutam cărți, dar el nu mi-a fost mentor. În anul 1986 l-am vizitat, la Păltiniș, pe Constantin Noica, despre rolul lui în viața mea având ocazia să vorbesc într-un interviu anterior. A venit Revoluția din decembrie 1989, în librării au început să apară cărțile autorilor despre care știam de la Liliana și de la doamna Geta, așa că, până în anul 2005, când i-am cunoscut pe discipolii lui Vasile Lovinescu (domnul Florin Mihăescu și doamna Roxana Cristian) m-am format ca autodidact, un an de teologie urmat la Iași (1992- 1993) deschizându-mi și mai mult orizontul acestui tip de lecturi. I-am cunoscut pe marii duhovnici ai României, Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Teofil Părăian, Ioanichie Bălan, fără să zăbovesc în preajma lor. Întâlnirile anuale de la Fălticeni, întru comemorarea lui Vasile Lovinescu, m-au apropiat de cei doi discipoli, doamna Roxana Cristian fiind, în momentul de față, la 82 de ani, singurul mentor care mai trăiește. În rest, m-am format și mă formez prin lecturi și prin scris. Și pentru că iubirea este suprema formă de cunoaștere, în afară de cei amintiți am, vorba lui Eminescu, „cu totul pentru mine / Un alt maestru, care viu mă ține… / Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e. / El e modest și totuși foarte mare. / Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie / La nebunii – tot înțelept îmi pare. / Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie. / Nici el nu vrea să-l știe orișicare, / Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n brață / Și decât tine mult mai mult mă-nvață!”

Reporter: Ați scris despre Noica, dar cred că au fost și alte personalități care v-au influențat devenirea. Cum ar arăta un clasament? Vă rog să argumentați, pe scurt, în dreptul fiecărui nume ce anume îl face să ocupe acel loc.
Dan Iacob: Când vorbesc despre creatorii care mi-au influențat devenirea, trebuie să precizez că în afară de Constantin Noica, Sorin Lavric și Cristian Bădiliță n-am avut bucuria să-i cunosc față către față pe cei cu care am fost contemporan, respectiv pe Vasile Lovinescu, Petre Țuțea, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu. Iată un clasament, deși nu cred în clasamente: 1.Constantin Noica, 2. Mihai Eminescu, 3. Vasile Lovinescu 4. Lucian Blaga, 5. Jean-Yves Leloup, 6. Antoine de Saint Exupery, 7. Petre Țuțea, 8. Dostoievski, 9. Kahlil Gibran, 10. Krishnamurti, 11. Osho, 12. Nicolae Steinhardt. 13. Nichita Stănescu, 14. Sorin Lavric 15. Cristian Bădiliță. Clasamentul este aleatoriu, mai curând i-aș enumera pur și simplu. Pe lângă cei amintiți sunt și alții, iar de la fiecare dintre ei am primit daruri imense, pe linia înțelegerii lumii și a omului. Nu cred în clasamente, așa că n-am să argumentez de ce este unul pe locul trei, iar celălalt pe locul zece. Prin ceea ce mi-au dăruit, fiecare dintre ei are un loc în mintea-inima mea, dincolo de clasamente, pentru că m-am întâlnit cu ei în orizontul iubirii, iar iubirea este întreagă, pentru fiecare dintre ei.

Reporter: Ce ați fi devenit dacă aceste ființe nu apăreau în viața dumneavoastră?
Dan Iacob: Nu cred că această întrebare poate avea un răspuns. Aceste ființe de lumină au apărut în viața mea, față către față, sau doar prin operă, iar eu sunt ceea ce sunt datorită întâlnirii cu ei și cu creația lor.

Reporter: Ce așteptați de la viitor, în ceea ce privește oamenii importanți pentru destinul dumneavoastră?
Dan Iacob: De la viitor nu mai aștept un mentor, pentru că accentul cade acum pe a trăi în orizontul iubirii, nu pe a ști, nu pe a citi, nu pe a scrie.

Reporter: Aveți o întrebare pentru mine?
Dan Iacob: Firesc, întrebarea mea este, cine au fost mentorii dumneavoastră, în umbra cui ați crescut, v-ați format, spre a ajunge jurnalistul și omul de cultură care sunteți astăzi?
Reporter: Poetul Ioan Alexandru, Constantin Noica, Rudolf Steiner, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Sfântul Paisie Aghioritul, preoții Constantin Sârbu, Toma Chiricuță, Iosif Trifa, poetul Traian Dorz, Sfânta Elisabeta Feodorovna a Rusiei, Francisc de Assisi, Horia Vintilă, Doamna profesor Valeria Blaga, Doctorul Ion Socoteanu și Rene Guenon.

Reporter: Cum considerați, la rândul dumneavoastră, că ați marcat viața altor oameni?
Dan Iacob: Am descoperit, cu ani în urmă, în cadrul proiectului de teatru susținut la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” – Neamț, o tânără pe care am pregătit-o pentru examenul la Institutul de teatru de la Târgu Mureș. A reușit și acum este la finele masteratului. Am scris câteva prefețe la cărți de poezie, eseuri, nuvele, am învățat câțiva tineri să recite. Știu, este puțin. Îmi doresc să încep un „Atelier de lectură”, cu întâlniri bilunare, pe texte legate de tema iubirii. Dar asta pentru anul 2021, când sper ca evoluția pandemiei să permită acest lucru.

Vă mulțumesc!
Dan Iacob: Eu vă mulțumesc, pentru am avut ocazia să amintesc oamenii dragi inimii mele.