Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

La Conacul Golești, somptuos a rămas doar păunul

Pe șoseaua națională, mergând dinspre Topoloveni spre Pitești, la ieșirea din Călinești, un indicator mare te anunță că, la mai puțin de 2 km, făcând stânga, ajungi la muzeul Golești.
Prima dată când l-am vizitat, acum vreo 4-5 ani, era un început de februarie. Eram doar noi doi, vizitatori tăcuți într-un conac rece, tăcut și întunecos. Nimic din răceala casei și din austerul mobilierului și al podelelor lăcuite nu mai purta culoarea vieții animate și agitate care trebuie să fi stăpânit conacul în vremea lui de glorie.

Cum curgea, oare, o zi la conac în vremea lui de înflorire? Cum era oare viața stăpânilor locului? Erau mereu gravi, serioși și aspri? Râdeau? Și, dacă se întâmpla să o facă, râdeau puternic sau aveau un râs tăcut, constrânși de figurile grave ale înaintașilor agățați peste tot pe pereți în tablouri? Copiii erau la fel de gălăgioși ca și copiii de azi? Slujnicele lunecau ca umbrele înserării pe parchetul lucios și întunecat cu încălțări simple, ca să nu strice liniștea stăpânilor, sau lipăiau zgomotos și grăbit, desculțe vara, în lipsa stăpânilor plecați cu probleme serioase de rezolvat la Capitală? Ce planuri s-au ițit din discuții tainice puse la cale în aburul cafelelor turcești, al narghilelelor și tutunul ciubucelor, în jurul tipsiilor uriașe din argint și aramă, ticsite cu bucate gustoase și dulciuri? Îmi imaginez baclavale mormonite de nuci și de fistic.

Prin biroul sobru și întunecat s-au perindat mulți dintre cei care au pus la cale și au întocmit o parte din planurile revoluției pașoptiste! Alături, în camera doamnelor, stăpânele casei brodau situații, împreună cu soțiile bărbaților ce croiau planuri noi pentru țară.

Oricât aș fi vrut să-mi imaginez o casă veselă și caldă, cu toată muzica petrecerilor câmpenești și a balurilor de sezon, imaginația mea se oprea, invariabil, în culoarea întunecată a pereților și a mobilierului și mă îndemna doar spre lucruri serioase și importante și defel spre chestiuni ușuratice și atât de firești, totuși, unei vieți obișnuite. Viața în acel conac nu putea fi decât una de excepție, trăită de oameni deosebiți și educați să fie deosebiți, culți și conducători. Urmele trecerii prin conac a regelui Carol I, chiar și pentru o singură noapte, sunt o dovadă caracterului de excepție al acestei familii în raport cu alte familii.

Perindându-ne prin toate camerele, ceea ce ne atrăgea atenția era simplitatea absolută a lucrurilor prezentate ca fiind parte a vieții lor. La statutul ce-l aveau ar fi trebuit – dacă ne-am uita prin comparație la înstăriții altor țări- să fie înconjurați de opulență, de semne vădite, ostentative ale bogăției lor. În schimb, totul este în linii cât mai simple, culori de pământ, întunecate și de vreme, fără tapet de mătase pe pereți, ci cu var alb, împodobiți cu tablouri -portret ale înaintașilor pentru ancorare în rădăcini și nu cu stampe sau picturi de artiști celebri ai vremurilor. Totul este auster.

Doamna care păzea tăcerea locului ne-a recomandat sa venim din nou mai spre primăvară, când pomii sunt înfloriți și curtea este veselă și mult mai plăcută. Nu am reușit să facem asta atunci, ci am ajuns în primăvara asta. Și chiar eram nerăbdătoare să văd cum arată curtea înflorită.

Era o duminică de început de mai când am hotărât să revedem conacul. Venind dinspre DN, am văzut de departe un autobuz și un lung șir de mașini parcate pe ambele părți ale șoselei. „O fi vreun eveniment, ceva” zic, fremătând deja de emoția că voi experimenta ceva nou. „Din păcate pentru tine, nu este niciun eveniment. Mă și miram de unde atâta interes pentru conac într-o zi de duminică dimineața. Este doar un meci de fotbal”, îmi răspunde Dan, ușor amuzat.

Facem dreapta pe strada unde este intrarea în curtea conacului și, de asemeni, vedem un număr mare de mașini parcate de ambele părți ale drumului. „Poate este totuși ceva interesant organizat”, încerc timid încă odată. Poate e vreun târg de ceva meșteșugăresc”, avansez o ipoteză, deja imaginându-mi tarabe întinse și pline de diverse minunății hand-made.

Dar m-am înșelat. Nu era niciun eveniment. Doar părinți care și-au adus copiii să-i dea în tiroliană sau să facă echitație. Pe bază de programare.

Am intrat din nou în conac gândind că, de data asta, poate va fi deschisă și partea superioară a conacului, cu sala de bal. Dar la baza scării în spirală m-a întâmpinat același vechi șnur ce te împiedica să urci la etaj.

Am făcut din nou un tur al camerelor de jos, dar nu am zăbovit prea mult, agasată de volumul mult prea ridicat al mesajului de prezentare a conacului, ce se auzea pe repeat din boxa uriașă amplasată la intrare, pe hol. Nu puteam nici să gândesc de cât de tare era volumul. Am ieșit pe hol, să cer doamnei care mă întâmpinase la intrare să micșoreze volumul pentru un minim de confort, dar dispăruse fără urmă. Am coborât sperând că o găsesc în apropiere, însă a rămas de negăsit. Am renunțat să revăd și restul camerelor și am pornit prin curte, să găsesc și să mă bucur de flori, de copaci.

Am fost surprinsă să constat că întreaga curte era neîngrijită în cel mai evident mod. Nu ronduri de flori sau ghivece care să înveselească locul, nu iarbă tunsă, nu alei îngrijite. Nimic care să arate grijă și interes pentru o clădire de importanță istorică si turistică în același timp. Probabil că acum 4 ani lucrurile stăteau mai bine, m-am gândit.

Clădirea conacului, pe laterale și în partea din spate, avea tencuiala fisurată, umflată de frig, de ploi, și bucăți mari stăteau să se desprindă, lăsând expusă într-un mod jenant goliciunea zidăriei. Arăta trist și dezolant. Nimic în jur nu indica o mână de gospodar, de bun administrator, de interes pentru susținerea și dezvoltarea unui obiectiv istoric care să devină și obiectiv turistic profitabil.

Poate că nu au mulți bani pentru administrare, m-am gândit, dar cred că e mai mult lipsă de interes și dorință de a face! Din banii de pe biletele de intrare, împreună cu parte din cei plătiți pentru tiroliană sau echitație, adăugați la cei primiți de la acea instituție a statului care are conacul în grijă și-n administrare, ar putea fi plătit cineva care să vină să cosească lunar iarba crescută sălbatic, mai mult cu buruiană decît cu iarbă. Să găsească o soluție pentru repararea aleilor, să creeze ronduri de flori. E interesant un peisaj sălbatic, dar nu în curtea unui conac boieresc. Deja mă vedeam administratorul conacului. Dacă mai trece încă o iarnă peste tencuiala ce se desprinde în bucăți, umezeala va deteriora zidurile casei și problemele se vor amplifica. De ce e o așa mare lipsă de interes și de nepăsare din partea cui are, ca treabă, să administreze și să îngrijească conacul? De ce nu depune un minim de efort pentru a-l transforma, cu bani puțini și cu un bun management, într-un adevărat loc de recreere? Un loc unde să îți placă să vii. Părinții să-și aducă aici copiii și să petreacă împreună timpul. Dacă s-ar organiza în mod curent târguri sau diverse activități unde să vină meșteșugari care fac lucruri deosebite și să învețe și pe alții în cadrul unor ateliere de meșteșugărit. Totul spre beneficiul tuturor. Hai acasă din alte sfere, administratoare visătoare!, m-am apostrofat rapid. Nu ești tu cheia tuturor răspunsurilor! Hotărăsc să nu mai critic și să mă bucur de frumusețea penajului unui păun, care, plin de sine, încerca sa impresioneze o păuniță ce-l ignora cu succes, tratându-l constant cu spatele. Cu cât ea il ignora, cu atât dumnealui, fălos, se burzulea. Și, scuturând-și întreg penajul, își deschidea măreț, în semicerc perfect, coada impresionantă, sperând că ea va ceda. Ea, însă, continua să-l ignore și, privind în lateral, tacticoasă, într-un dans ritualic, își împlinea menirea.

Fiecare cu menirea lui. Poate că, cei în drept se vor trezi într-o dimineață și, asemeni păunului hotărât să-și impresioneze femela, se vor hotărî să facă niște gesturi mici ce vor duce la schimbări majore în viața actuală a conacului, înainte ca acesta să devină doar locul unde copiii se dau cu tiroliana sau păunul își cucerește soața.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog