Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Laudă-mă gură

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, vineri seara, la TVR, că țările din jur iau lecții de la România în problema gestionării șomajului. „Din păcate, numărul (șomerilor-n.red) este în creștere, am ajuns la 400 de mii de contracte întrerupte, față de 300 de mii, cât erau acum o săptămână. Este evident că suntem pe o curbă ascendentă, dar aștept efectul măsurilor active luate de guvern”, a spus Alexandru. Însă, se declară foarte mulțumită de gestionarea șomajului tehnic: „Toate țările europene văd că România l-a gestionat foarte bine, spre deosebire de alte țări”. Practic, au virat banii bine, că altă măsură nu s-a luat în cazul șomajului tehnic.

În ceea ce privește creșterea pensiilor, Violeta Alexandru a elogiat „determinarea PNL” de a face asta, apoi i-a pasat cartoful lui Florin Cîțu. „Este obligația Ministerului Finanțelor să prezinte această evaluare la jumătatea anului. Jumătatea anului este chiar curând. Fondurile sunt în buget”, a dat asigurări ministrul.

Violeta Alexandru s-a întors, joi, din Germania, unde a fost să vadă condițiile în care lucrează muncitorii sezonieri. S-a declarat foarte încântată de întâlnirile cu oficilialii de acolo. În ceea ce-i privește pe sezonieri, Violeta Alexandru a scris pe Facebook: „Așa cum am spus la plecarea din ferme, din mijlocul românilor: dacă dumneavoastră sunteți serioși și munciți, la fel înțeleg să fac și eu. România, m-am străduit să te reprezint bine și cu rezultate!”.