Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Legătura dintre Presă și Spionaj

Control degeaba. Memoriile lui Constantin Pantazi, ministru de Război în Guvernul Mareșalului Antonescu, publicate la Publiferom în 1999 sub titlul Cu Mareșalul pînă la moarte, surprind un aspect din vizita Conducătorului în Basarabia eliberată:

„Fiecare post de jandarmi, fiecare poliție, toate judecătoriile, tribunalele, primăriile, bisericile, prefecturile, spitalele și peste tot în amănunt, oprindu-se și controlînd lucrul fiecărui șef de birou și notar, preceptor, agenta fiscal etc. Prin dări de seamă publicate în jurnale lăuda pe cei pe care i-a găsit bine și era foarte aspru cu cei găsiți în neregulă, indiferent de considerațiuni de persoană și de situația acesteia.”

Și cu toate acestea documentele arată că sub Mareșal mulți își rezolvau afacerile – de la Veturia Goga pînă la Mihai Antonescu.
Nu e de mirare că Ion Antonescu s-a dus la Palatul Regal în după-amiaza de 23 august 1944 fără a bănui o clipă că va fi închis în fișet, deși Hitler îl avertizase că Regele complota.

*

Legătură. Dacă ar fi să-l credem pe Thomas Gordon autorul eseului Secrets and Lies: A history of CIA mind control and germ warfare, apărut la William Associates Inc. în 2007, sursa lui Seymour Hersh în CIA era ofiţerul William Buckley, întîlnit peste tot în lume sub acoperirea de secretar politic al Ambasadei SUA. La prima lor întîlnire, la Roma, scrie Thomas Gordon, „au studiat împreună similitudinile dintre jurnalism şi profesia de agent secret”.

Cei doi – ziaristul şi ofiţerul CIA – au căzut de acord asupra următoarelor asemănări:

„Amîndouă profesiile trăiesc din informaţii obţinute din surse. Sursele se întind pe o gamă largă, de la cele mai nobile pînă la cele mai josnice.
Amîndouă profesiile depind de confidenţialitate. Fără ea, sursele s-ar evapora şi practic, mai mult ca sigur, n-ar putea fi înlocuite de altele noi.
În ambele profesii colectăm informaţii pentru a răspunde unor ordine. Eu, de la redactorul meu şef, Bill de la cine ştie ce birocrat de la Langley.

Într-o seară, în faţa unei sticle de Frascati, în apropiere de Pantheon la Roma, Bill a ţinut să sublinieze că amîndoi, eu, ca jurnalist şi el, ca agent secret – trebuie să fim convingători şi gata să minţim pentru a găsi adevărul.
Nu vedeam o altă descriere mai bună decît asta a activităţilor noastre.

Am recunoscut – şi unul şi celălalt – că ni se poate întîmpla să comitem erori. În profesia mea, pînă la urmă probabil că asta n-avea prea mare importanţă. În cea a lui Bill, asta putea declanşa un mic război murdar în toată regula.”

*

Disperare de orb. Tudor Arghezi despre un adevăr valabil și azi pentru români, cărora împrejurările postdecembriste au dat posibilitatea de a fi citiți pînă-n adîncul sufletului:

„În vremile îndelungate de mulţumire, de viaţă mediocră şi de trîndăvie, se iveşte cîte o împrejurare neaşteptată, care te face să citeşti pînă-n fundul sufletului nostru. Şi te-apucă atunci o disperare de orb, să vezi cît rămîne de făcut, cît nu s-a făcut de către nimeni, şi ţi se pare că e nevoie de o jertfă generală, de-o luptă pe toată viaţa, cu toate puterile întunericului şi-ale vrăjmăşiei, pentru educarea din nou, între nădejde infinită şi între îndrăzneală generoasă, poporul nostru inteligent şi abandonat.” (Tudor Arghezi, Ofițerimea, în Facla, 3 noiembrie 1912).

*

Adevăr valabil și azi. Nae Ionescu în 1928, polemizînd cu Iorga în chestiunea legalismului practicat de Iuliu Maniu, face public un adevăr valabil și azi:

„Primul cuvînt cu care a fost salutat domnitorul Cuza, la alegerea lui, a fost: «fă ca legea să înlocuiască arbitrariul». Dar această urare nu s-a împlinit nici astăzi, după 80 de ani. Lipsa de legalitate este principala cauză pentru care capitalul străin nu se aventurează în ţara noastră. Căci burgheziei îi trebuiesc raporturi stabile pentru ca să poată întreprinde, iar această stabilitate nu poate fi asigurată decît de respectul legilor; cari ele formează scheletul oricărui stat modern.” (Nae Ionescu, Despre o „ideologie medievală”, Cuvîntul, 14 august 1928).


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Legătura dintre Presă și Spionaj”

  • Văd că în România de azi investițiile străine sunt așa de importante încât jumătate din economie aparține străinilor. Înseamnă că legalitatea de azi e ireproșabilă. Visul marelui Nae s-a împlinit…

  • Extraordinar pasajul de Arghezi. Mare dreptate avea si Nae Ionescu.
    L-m citit pe Arghezi poetul, si câte ceva din proza lui, dar nu ştiam cât de bun publicist a fost. Vă mulțumesc pentru aceste evocări şi analize, le citesc cu mare plăcere.

  • ‘a ţinut să sublinieze că amîndoi, eu, ca jurnalist şi el, ca agent secret – trebuie să fim convingători şi gata să minţim pentru a găsi adevărul.’

    agentii secreti or fi mintind, iar asta nu e nicio mirare, pentru ca unele agentii secrete au devenit ele insele o minciuna.
    insa …de ce tre sa minta si jurnalistii? sa ajunga si serviciile de informatiii numite presa o minciuna?! bine, au devenit deja!, insa de ce trebuie sa minta jurnalistii? de ce nenica?!

    ca agentii secreti sint niste mincinosi sadea, povestea asta dand roade de a lungul vremurilor, astazi servicii secrete supraunindu se fix peste Minciuna, e de inteles, pina la urma tre sa existe un Drac in fiecare natie, …de ce n ar fi el localizat in ‘serviciile secrete’?!,
    insa ca sa ajungi la convingerea ca si jurnalistul, pentru a fi maret, tre sa fie mincinos, tre sa fii defect pe undeva or prin cap or prin inima :)). parerea mea!

    • cea care a suprapus servicii secrete peste pozitia de Drac in natiile din care serviciile au rasarit a fost fix minciuna in care ele s-au balacit …creca cu placere.

      tot minciuna, cu care s-a imbratisat …adinc, e si cea care a demolat ‘serviciul de informatii’ numit Presa.
      __________________
      diferenta dintre serviciul de informatii numit Presa si toaaate celelalte ar fi trebuit sa fie chiar faptul ca Presa nu imbratiseaza minciuna. insa …se pare ca n a rezistat ispitei, daca pina si Hersh a imbratisat procedura :))

      • @Online
        Asta cu „speonajul” in Era Comunicatiilor e in sine o mare Minciuna.
        Astazi „activitatea” asta se mai rezuma doar la spionajul industrial,furt de tehnologie iar aici sunt doar cei care lucreaza in Cercetare Proiectare in firme de top,cum se cheama in engleza R&D Research and development.Inclusiv pe vremea lui Ceausescu asta era spionajul adevarat.
        Cum Romania nu mai are industrie s-a terminat si cu spionajul industrial.
        Ai Dreptate,acesti oameni sunt niste mari mincinosi esential,restul sunt povesti.”legendari” „inventate” ca sa le „acopere” lipsa de activitate.
        Seara Frumoasa Online!!!
        vali
        🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *