Lege privind numele care se dau haltelor

Căutînd în Culegerea de Legi şi Hotărîri ale Consiliului de Miniştri, întocmită de comunişti, Decretul Lege de predare a cotelor în 1956, dau întîmplător peste:

Decretul nr. 257 privind atribuirea sau schimbarea denumirii unităţilor administrativ-teritoriale, aşezărilor omeneşti, staţiilor de cale ferată, străzilor, instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste, organizaţiilor obşteşti, gospodăriilor agricole colective şi întovărăşirilor agricole, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naţionale, nr. 17 din 1 iunie 1956.

Indiscutabil, Decizia îşi trage rădăcinile din zăpăceala naţională în materie de atribuire de nume. Prin cadrul juridic anterior, atribuirea sau schimbarea de nume revenea în puterea oricărei autorităţi.

Numele aşezărilor omeneşti aveau însă o valoare politică deosebită.
Statistica unui nume (Stalin, de exemplu) mărturisea multe despre un anume moment istoric.
Mult mai important, dinamica halucinantă a proceselor din lagărul comunist impunea controlul riguros al atribuirii sau schimbării de nume.

Dacă operaţia era lăsată la întîmplare, te puteai trezi cu fenomenul descris de Gheorghiu-Dej la Plenara CC al PMR din 1961:
Oricine putea da unui oraş un nume.

Din lectura în fugă a Documentului, reţin însă următoarele slăbiciuni ale realităţii de pînă atunci, împotriva cărora vrea să lupte Decretul:
1) Se atribuiau nume şi staţiilor şi haltelor de cale ferată.
2) Din procesul de atribuire sau schimbare de nume erau excluşi specialiştii.

Prin urmare, potrivit Decretului nr. 17 din 1 iunie 1956, din Comisia de pe lîngă Comitetele executive ale sfaturilor populare regionale şi pe lîngă Comitetul executiv al Sfatului Popular al Capitalei, Comisie, de al cărui aviz era nevoie în orice schimbare de denumire, trebuia să facă parte şi
– un profesor de geografie;
– un profesor de istorie.
La nivel naţional, pentru denumirile de raioane, oraşe, comune şi sate, e nevoie de un Decret al Prezidiului MAN.

Avizarea propunerilor se face de o Comisie de pe lîngă Consiliul de Miniştri, din care face parte şi:
– un delegat al Ministerului Culturii;
– un delega al Institutului de Istorie al Academiei Republicii Populare Române;
– un delegat al Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Române;
– un delegat al Institutului de Geografie al Academiei Republicii Populare Române.

Din Document, m-a amuzat precizarea că, printre altele, Comisia de pe lîngă C.M.:
„avizează asupra ortografiei exacte a denumirilor, atunci cînd se solicită aceasta“.