Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Liderii PCR făceau zid în jurul lui Nicolae Ceaușescu. La fel fac zid în jurul lui Klaus Iohannis și liderii PNL

Despre Călătoria de lux a lui Klaus Iohannis în Japonia am vorbit atît în jurnalul meu video, cît și la emisiunile de la Evenimentul zilei, una realizată de Ionuț Cristache, cealaltă de Robert Turcescu. Miercuri, 8 martie 2023, comentînd imaginile din avionul ultraluxos, dar și pozele cu cei doi soți – Klaus și Carmen – ținîndu-se de mînă și avînd obiectivul turistic în spate, semn că s-au fotografiat în stilul provincialismului din secolul anterior, Robert Turcescu a recomandat părinților să ureze copiilor să ajungă precum Klaus Iohannis în Japonia. Fericit că e în Japonia cu aleasa inimii, despărțit definitiv de problemele țării pe care o conduce. Ce-și poate dori mai mult un om pe lumea asta decît o asemenea situație? Avion privat, de luxul celor folosite de șeici, care te ia de acasă, de la Sibiu, shopping și plimbări romantice prin Țara Soarelui Răsare.

Intervenind, am ținut să evidențiez ceea ce eu am numit, în cazul Klaus Iohannis, analfabetismul moral. Bunul simț, expresie și a culturii organic asimilate, cere să nu-ți afișezi luxul, bogăția, superioritatea nivelului de trai față de nivelul de trai al celor din jur. Luxul după care Klaus Iohannis se dă în vînt mărturisește mentalitatea unui parvenit. Pe vremea lui Harun al Rashid, luxul în care se scălda califul era semnul puterii. Erai chiar obligat să-ți afișezi luxul pentru ca supușii să te considere Cel Ales, deosebit de ei. În lumea occidentală de azi nici măcar bogații nu se mai dedau luxului afișat. A rămas luxul afișat, lux ostentativ, apanajul oligarhilor din Est. Nu al politicienilor, ci al oligarhilor. Din acest punct de vedere Klaus Iohannis e o apariție stranie în lumea politică a Europei de azi.

Prin toate notele sale – obsesia de oligarh pentru luxul greoi și inutil, disprețul față de românul rămas acasă pentru a se lupta cu gropile și facturile, folosirea banilor de la Buget, dați de cetățeni prin taxe și impozite, pentru a face excursii costisitoare în străinătate, grija de a nu-și bate capul, hotărîrea de a profita la maximum de avantajele materiale ale funcției de președinte – au stîrnit bombăneli populare. În acest condiții, te-ai fi așteptat ca politicienii români să ia poziție critică față de noua călătorie de lux a cuplului Klaus Iohannis – Carmen Iohannis.

În cele mai multe țări din Europa lui Klaus Iohannis i s-ar fi cerut demisia.
La noi însă, politicienii au oferit spectacolul grețos al oportunismului și slugărniciei. Liderii PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, au bătut cîmpii despre necesitatea de a se cumpăra o aeronavă prezidențială. O nenorocită încercare de a abate atenție de la esența dezbaterii:

Nu faptul că Klaus Iohannis n-a luat o cursă de linie, ci faptul c-a închiriat un avion privat de un lux orbitor, avion care l-a luat de acasă, de la Sibiu, cînd ar fi fost normal ca președintele să plece de la Otopeni, fie și pentru a conferi plecării nota de necesară acțiune oficială și nu conjugală.

E limpede că liderii PSD au avut grijă să nu-l supere cumva pe Marele Padișah. Cei al PNL – Partidul care și-a asumat rolul de fermoar la prohabul prezidențial – au sărit în ajutorul lui Klaus Iohannis. Președinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu, a reușit chiar să fie dezgustătoare în slugărnicia ei deplină.

E limpede că între reacțiile liderilor PNL și reacția poporului s-a întins o prăpastie.
Nu știu liderii PNL de o asemenea stare de spirit?
Nu-și dau seama că scufundă și mai tare PNL, de bolovanul care e Klaus Iohannis, agățat de gîtul partidului, atîrnîndu-se și ei, cu declarațiile lor în favoarea turistului de lux?
Își dau seama, firește.
Și atunci de ce o fac?

În recenta sa carte de memorii marele istoric Ioan Scurtu încearcă pe pagini întregi să dezlege marea enigmă a ultimilor ani de domnie a lui Nicolae Ceaușescu.
Pe cît creștea ura față de Conducător, pe atît creșteau laudele deșănțate aduse de membrii CPEx.

La emisiunea Față-n față cu Ion Cristoiu de marți seara, am căzut de acord cu Ioan Scurtu că nu era vorba de slugărnicie. Era vorba de oportunism.
Liderii PCR, chiar și cei luminați precum Ștefan Andrei, Paul Niculescu Mizil, Dumitru Popescu, Gogu Rădulescu știau că funcțiile lor, funcții care le aduceau privilegii, nu depindeau de popor, ci de Nicolae Ceaușescu.

Totul era să te pui bine cu Nicolae Ceaușescu.
Poporul nu conta.

Ca și liderii PCR, liderii PNL nu sînt slugarnici.
Sînt oportuniști.
Așa cum au fost și liderii PDL, care-l cîntau pe Traian Băsescu, căruia îi ziceau Zeus, cîtă vreme bunăstarea lor depindea de el și nu de popor, ca acum, cînd fostul nu mai are putere, să-l înjure pe rupte.

Liderii PNL știu că funcțiile lor depind de Klaus Iohannis și nu de Popor.
Alina Gorgiu a ajuns președinte al Senatului nu pentru c-a fost aleasă de popor, ci pentru că a binecuvîntat-o Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu știe că funcția de premier, la care rîvnește, nu depinde de popor, ci de Klaus Iohannis.

De aceea se zbat să se pună bine cu Klaus Iohannis.
De aceea, îl vor înjura cînd nu va mai fi președinte.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Liderii PCR făceau zid în jurul lui Nicolae Ceaușescu. La fel fac zid în jurul lui Klaus Iohannis și liderii PNL”

  • Singurul răspunzător e Poporul, care a poftit șef neamț. Adică harnic, cinstit și deștept 😆

    • ….si l-au „pohtit” de doua ori. Eu le zic romanilor : „ciocu’ mic”, mari iubitori de straini, alogeni si…corcituri !!

  • conducator fiind, nu poti da prea multe parale pe cei care fac zid in jurul tau. la un moment dat cei mai potenti demolatori ai acestui zid pot fi chiar acestia.
    oare…ce si pe cine conduce un ‘lider’ baricadat in spatele acestor ziduri?! :))

    cel care te defineste ca lider e crezul tau. cum iti e crezul asa esti si tu …lider.
    caz in care nepretuiti devin cei care iti impartasesc crezul in sinea lor. caz in care acestia faz zid in jurul crezului, protejundu l cu propria lor fiinta. caz in care nu mai e vorba despre tine, despre ei, ci despre crez, care ar putea fi nsacut chiar din Radacina poporului pe care l conduci, daca un asemenea lider zici ca esti…

    ( se pot observa de la o posta pozitionari, zilnice, cu orice pret!, in jurul unui om, nicicum in jurul unui crez. chiar si atunci cind omul debiteaza ineptii pe banda rulanta

    diferenta dintre un Stup si un Clan mafiot e data de natura Pluralului care sta la temelia Stupului, Clanului: Daruirea, Acumularea
    Clanul Mafiot e imaginea din oglinda a Stupului.
    cam asta e si diferenta dintre zidul facut in jurul unui om si zidul facut in jurul unui crez )

    • in numele unui crez, orice om poate fi pus la indoiala, chiar si liderul.
      si abia liderul care accepta asta isi merita pozitia,…daca mai apoi nu …crapa, indoit fiind.

      • actualul sistem politic e runduit in jurul unor oameni, nu in jurul unor crezuri nascute din Radacina neamului.
        tocmai daia actualul sistem poltic are un pret…

        un neam se conduce in numele unor crezuri nepretuite, doar acestea neputind fi cumparate. si tocmai daia, pe vremuri, fix celor care nu si doreau puterea le era daruita, toata:))

        exista un singur soi de …om, care nu si doreste puterea. acest soi se gradinareste dincolo de generatii, dincolo de timp. tocmai daia el rasare ‘la vremea potrivita’ 🙂

    • @Online
      Spunea cineva ca in Austria Presedintele Tarii merge prin Viena cu tramvaiul…
      Ce face nea caisa modern asta de iohannis,ca sa citez „un clasic in viata”,pe Tudor Stanica-„apucaturi de om mic”…
      Seara Frumoasa Online!!!
      vali
      🙂

      • presedintia e despre conducatorul tarii, nu despre un om,
        deci zicerea cu ‘apucaturi de om mic’ nu face doua parale :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *