Premierul Ludovic Orban nu are niciun fel de frământări, pare un veșnic speaker motivațional, „cu mânuțele-n aer” strigând: „Totul va fi bine”.
Vineri dimineața, în timp ce șefii din Franța de la Renault se declarau îngrijorați de ce se va întâmpla în viitor, premierul României declara senin: „Din toate discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie la nivelul managementului companiei din România privitor la restrângerea vreunor activităţi sau la intenţia de a face concedieri”.
Câteva ore mai târziu, corespondenta cristoiublog la Paris, Marcela Feraru, anunța că lucrurile nu stau chiar așa. Ea a urmărit de la fața locului toate declarațiile politice, dar și pe cele ale reprezentanților companiei.
„Ce se întâmplă cu uzina din România? Modelul dezvoltat la Dacia este unul dintre puținele care continuă să se vândă și sa aducă profit ; din păcate și marja de profit este destul de mică, obligând firma mama să își revizuiască intențiile. Investițiile prevăzute atât în România cât și în Bulgaria sunt suspendate, dacă nu chiar suprimate. Anunțul făcut în aceasta dimineață de șefii companiei nu precizează dacă la Dacia vor fi concedieri, probabil că nu, dar viitorul rămâne incert”, a scris jurnalista.
Lasă un răspuns