Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ludovic Orban e pe cale să fie Liviu Dragnea și mai mult de atît

Cînd vine vorba de radiografia unei perioade istorice din viața unei țări, istoricii caută mai întîi să afle persoana care vorbește în numele Guvernului.
Cea care ține la curent opinia publică de la un moment dat cu ce va face și ce va drege Puterea.

În cazul multor regimuri postdecembriste, istoricii din viitor nu vor avea prea mari bătăi de cap să descopere Conducătorul de facto al țării. Între 1990 – 1996 el a fost președintele Ion Iliescu. Între 1996 – 2000, Conducătorul a fost președintele Emil Constantinescu. Între 2000 – 2004, Puterea a aparținut premierului Adrian Năstase. Între 2009 – 2012 ea a fost în mîinile lui Traian Băsescu. A urmat Victor Ponta, premier care a condus România pînă în 2015. Regimul PSD de după alegerile din 2016 l-a avut drept Conducător pe Liviu Dragnea. După arestarea lui Liviu Dragnea, pînă în octombrie 2019, a condus Viorica Dăncilă. Din octombrie 2019 pînă în 6 decembrie 2020, Conducător a fost Ludovic Orban, premier și totodată președintele PNL.

Dar din 23 decembrie 2020 pînă acum cine a condus? Sau, mai precis, cine conduce țara? Cine e persoana al cărei Discurs public – interviuri, declarații de presă, conferințe de presă, postări pe Facebook – evidențiază direcțiile de acțiune ale Puterii?

Coaliția de Centru Dreapta e la început de Guvernare. Chiar dacă pentru partidele care o compun, din perioada de după investirea Guvernului, de după 23 decembrie 2020, a însemnat o continuă și neobosită împărțire a fripturii (cei de la USRPLUS sînt uimiți pe zi ce trece de cîte sinecuri au la dispoziție pentru a fi date apropiaților) totuși s-au lansat și direcții de acțiune, puncte de program, legi de trecut prin Parlament, OUG-uri și Hotărîri de guvern de luat. Atît simplul cetățean, cît și Istoricul clipei se întreabă, din start, pe cine să ia în serios. Altfel spus dintre toți cei care vorbesc despre ce va face și ce va drege Guvernarea de Centru Dreapta pe cine să urmărească atenți pentru a vedea ce-i așteaptă pe români.

Simplu cetățean, Istoricul clipei, Istoricul în general sînt în mare încurcătură.
Despre ce va face și ce va drege Guvernul vorbește în conferințe de presă premierul Florin Cîțu.
Firește, a-l urmări pe Florin Cîțu cînd vorbește, e un coșmar. Omul nu poate pronunța cu dicție un cuvînt mai mare de două silabe. Nu de puține ori, el începe o idee, o duce pînă pe la jumătate, după care brusc, furat de o altă idee, o părăsește pe prima și se apucă de a doua. De pe la jumătate, desigur. Florin Cîțu e premier de două luni. Să admitem că ministrul de Finanțe era, în guvernul condus de Ludovic Orban, o funcție care nu te obliga să vorbești în public și, mai ales, să stîrnești emoții. Ca premier, și mai ales ca premier în astfel de vremuri dramatice, Florin Cîțu trebuie să se adreseze Națiunii, s-o seducă, s-o însuflețească, s-o convingă.

Cum dracu să însuflețești o Națiune care, în timp ce i te adresezi, depune strădanii dramatice ca să înțeleagă ce-i spui?
Ar fi fost normal ca Florin Cîțu să ia lecții de dicție. Nu spun că trebuia să facă experiența lui Demostene, cel cu pietrele în gură. Spun că noaptea să nu doarmă și să învețe să pronunțe cu dicție cuvintele mai lungi de două silabe.
Chiar și în aceste condiții, putem consemna un Discurs al premierului despre ce va face și ce va drege Coaliția de guvernare. Nu de alta, dar sînt agenții de presă care-i transcriu conferințele de presă.

Coaliția de Centru Dreapta e alcătuită din trei partide:
PNL, USRPLUS și UDMR.
PNL și UDMR au fiecare cîte un șef. USRPLUS, dat fiind că USR și PLUS n-au fuzionat încă, are doi șefi.
Fiecare dintre președinții formațiunilor care alcătuiesc Coaliția de guvernare ține Discursuri publice despre ce va face și ce va drege Guvernul. Nu de puține ori, ceea ce spune un șef e contrazis de ceea ce spune celălalt.
Și ceea ce spun toți e contrazis de premier.

Cînd vrei să afli ce trebuie să aștepte Națiunea de la Guvern, te trezești într-o mare încurcătură.
O încurcătură pe cale să se destrame în ultimul timp.
Pentru că în ultimul timp, cel care domină spațiul public prin Discursul său, e Ludovic Orban.

De la 1 februarie 2021, Ludovic Orban a avut nu mai puțin de cinci Discursuri. În cazul fiecăruia a vorbit în calitate de președinte al PNL și mai ales de președinte al Camerei Deputaților. De fiecare dată, atît declarația de presă, cît și răspunsurile la întrebări s-au referit la ce va face și ce va drege Coaliția de Guvernare în diferite domenii ale vieții sociale.
Deja Ludovic Orban anunță măsuri pe care le va lua Guvernul, expune soluțiile pe care le va adopta Guvernul, anunță Proiecte de legi pe care le va trimite la Parlament Guvernul.

Bine, bine, veți spune, dar Guvernul are un premier.
Ei și?
De fiecare dată, Ludovic Orban nu vorbește doar în numele PNL, ci și în numele USRPLUS și al UDMR.
Asta deoarece, așa cum și-a trecut pe pagina de Facebook, el se consideră Liderul Dreptei Românești.

Se vorbește tot mai mult de un Ludovic Orban care devine mai tot mai Liviu Dragnea.
E puțin spus Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea vorbea în numele unui singur partid de guvernare.
Ludovic Orban vorbește, ca Lider al Dreptei Românești, în numele a trei partide de guvernare.
Ludovic Orban e pe cale să fie Liviu Dragnea și mai mult de atît.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Ludovic Orban e pe cale să fie Liviu Dragnea și mai mult de atît”

  • Dragnea Orban,Dreapta,Stanga,PSD ,PNL,USR,AUR, aceeasi mizerie,era evident ca si Orban e un fel de Dragnea,amandoi au fost boii lui Iohanita,Dragnea a fost boul stang,Orban este boul drept,amandoi au tras la caruta sasului,chiar daca unu a vrut cea si altul hais,tot la sas in hambar au dus caruta ,bouletii tatii… 😆 😆 😆 Pe Dragnea l o taiet ca sa se ospateze coana Europa din el,sa vedem cand il taie si pe Orban,si pe cine ospateaza cu el gospodarul sas. 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *