Lumea scindată, de la identificare la ieșire

Cunoscător temeinic al marilor valori și repere ale filosofiei clasice și contemporane și, deopotrivă, analist avizat al proceselor, fenomenelor și tendințelor lumii zilelor noastre, Andrei Marga ne propune o nouă carte ,,Lumea scindată’’, apărută la Editura Meteor Press. Titlul ,,Lumea scindată’’ poate intriga- recunoaște autorul-, fiind vorba de un termen cu sferă largă, lumea, și de un fenomen grav în sine, scindarea’’. ,,Scopul acestei cărți-o spune fără rezerve autorul-este să tematizeze ,,lumea scindată’’, ce prinde deocamdată contur, să o caracterizeze și să identifice o ieșire. Primul pas este privirea în ceea ce este’’. Idee reluată și dezvoltată în următorii termeni: ,,Fapt este însă că, după decenii în care cooperarea a fost, oarecum de sus până jos, cuvântul de ordine ,plecând de la împărtășirea în comun a unor valori, dincolo de varietatea întruchipării lor, în practici instituționalizate și curente, lumea apucă, deocamdată, un nou curs: al scindării’’.

Un curs nou care a fost și este abordat în multiple variante și care a căpătat, de acum, câteva denumiri. Cel mai frecvent termen fiind ,,haos’’, care este asociat altor termeni foarte semnificativi: ,,Geopolitica haosului’’(Ignatio Ramonet) sau ,,Vârsta haosului’’(Frederico Rampini). De data aceasta, Andrei Marga operează cu sintagma ,,lumea scindată’’ și invocă în sprijinul alegerii sale un set de întrebări care nu pot rămâne fără răspuns. Citez: ,,Nu observăm oare că mai nou între țări se găsește tot mai anevoios o bază comună de abordare a inevitabilelor dificultăți ale vieții, cum au fost până de curând doctrina libertății și a drepturilor fundamentale ale omului și cea a suveranități naționale? Că și înlăuntrul multor țări se rupe țesutului civic? Că disponibilitatea de a discuta cu celălalt scade? Că celălalt este privit mai curând ca pericol decât ca posibil partener?’’

Desigur, șirul întrebărilor poate continua! De aici, autorul având argumentele necesare pentru a observa că odată ce a survenit ideea ,,lumii scindate’’, o tradiție impunătoare a conceperii lumii este pusă sub semnul întrebării. Tradiție care începe cu Herder și al său proiect de filosofie a istoriei, căruia, din multiple rațiuni, Andrei Marga îi opune și îi dă câștig de cauză viziunea lui Hegel, conform căreia filosofia este timpul transpus în gânduri. Viziune care, apreciază Andrei Marga, nu a putut fi contrazisă. Nu a putut fi contrazisă, dar care, aș adăuga, nici nu a mai fost adusă în actualitate, din diverse motive care țin de caracterul partizan, marcat propagandistic al unor scenarii care au acaparat atenția publică în ultimele trei decenii. Scenarii croite după același model al triumfalismului ca și cele ce le-au precedat. Scenarii care, de data aceasta, proclamau ,,sfârșitul istoriei’’ odată cu instaurarea lumii unipolare și a noului model unic, modelul neoliberal, al căror simbol îl reprezenta ,,societatea deschisă’’ profețită de Karl Popper.

Foarte adevărat, asemenea narative au fost contrazise încă în primul deceniu care a urmat sfârșitului lumii celor două mari sisteme de putere denumite în limbajul curent ,,sistemul mondial socialist’’, respectiv cel ,,capitalist’’. Moment de răscruce în care putem vorbi cu adevărat despre o Românie de la Ialta la Malta. Un avertisment categoric fiind cel lansat de Ignatio Ramonet în careta sa la care m-am referit mai înainte și din care ar fi trebuit să se înțeleagă că va veni vremea când lumea unipolară nu se va mai putea gestiona așa încât, inevitabil, va ajunge la o criză de sistem. Alegând, de voie de nevoie, să recurgă la așa numita ,,geopolitică a haosului’’, pe care, iarăși, lumea unipolară nu fi incapabilă să o gestioneze. Previziune pe care o va confirma ciclul crizelor declanșate în 2009.

De aici derivă și întrebarea pusă de Paul Krugman,:,,De ce revin, mereu, crizele?’’ Întrebare căreia, eminentul economist, laureat al Premiului Nobel în anul 2008, îi va da răspunsul evidențiind insuficiența normelor prudențiale care nu pot asigura o prosperitate durabilă, care să răspundă nevoilor marii majorități a populației și nici nu permit distribuirea echitabilă a puterii de cumpărare. În aceeași ordine de discuție, aș enumera alte două cărți-avertisment apărute în deceniul trecut:,,Sfârșitul mondializării’’ de Francois Lenglet și ,,Sfârșitul Occidentului, nașterea lumii’’ de Herve Kempf. Precum și pe aceea a controversatului Joseph E. Stiglitz care are un titlu el însuși de natură să șocheze:,,Când capitalismul își pierde capul’’.

Revenind la obiectul acestor notații, trebuie să recunoaștem că Andrei Marga este printre puținele nume de notorietate ale mediului nostru academic de la care avem reacții substanțiale pe aceste subiecte fierbinți. Primul titlu care îmi vine în minte fiind, bineînțeles, cartea sa ,,Criza și după criză’’, apărută în anul 2012, care, deloc întâmplător, are subtitlul ,,Schimbarea lumii’’. Că, așa după cum am mai menționat, cartea nu a avut parte de o dezbatere pe măsură în spațiul public, asta este, de acum, de domeniul trecutului. De aceea, cred că ar fi un semnal de bun augur ca istoria să nu se repete și de această dată.

Motiv pentru care, selectând din grila tematică a volumului, m-aș opri la câteva teme de marcat interes. Astfel, în consecvența discuției pe tema ,,să gândim la ce vine după globalizare’’ și, totodată, raportându-ne la ideea că ,,nu suntem la sfârșitul modernității ci la un moment de cotitură’’, ar fi foarte folositor dacă am da curs invitației autorului la un exercițiu de cunoaștere și argumentare. Ceea ce presupune ca să pornim de la premisa că este foarte posibil ca unele noțiuni și abordări care au susținut anumite proiecte de regândire a lumii noastre, în cazul de față, pe cel al lumii unipolare și al neoliberalismului, nu s-au soldat, întotdeauna, cu rezultatele așteptate. Una dintre principalele cauze fiind în mod explicit menționată de către Andrei Marga în termeni fără echivoc: ,,Trăim în societăți în care adevărul istoric contează în justificarea deciziilor’’. De aici decurgând respingerea oricăror improvizații ce pretind a fi recunoscute ca soluții viabile. În deschiderea coloanei acestor ,,improvizații ce s-au dovedit pur și simplu aventuriste’’ autorul menționează vaccinurile anti-COVID-19, care au fost administrate la scară planetară în anii 2021-2022 și care își arată tot mai des efectele secundare ce sporesc mortalitatea. Păstrând, desigur, proporțiile, am putea face trimitere la mult trâmbițatul proiect supranumit ,,România educată’’, pe care, dată fiind atmosfera supra încărcata acestor zile, mă abțin să îl comentez în spațiul de față.

Este, de aceea, de apreciat exercițiul de reevaluare a unor termeni-cheie din propaganda ultimelor trei decenii pe care Andrei Marga îl face într-o secțiune aparte a cărții sub genericul ,,Cunoaștere și argumentare’’. Exercițiu analitic în urma căruia putem înțelege mai bine ce tendențioase deformații au cunoscut asemenea termeni în raport cu sfera și conținutul lor inițial. Lista este foarte lungă, așa că, pentru nevoile demonstrației, dau numai câteva exemple de termeni: tehnocrație, societate deschisă, globalizare, sfârșitul istoriei. Nominalizare însoțită de un inventar al sofismelor propagandistice care au întreținut și propagă confuzia prin ,,idei nervoase și agresive’’, așa cum atât de inspirat le-a numit Mihail Sebastian. Idei nervoase și agresive care au produs efecte nocive în mentalul nostru colectiv și, implicit, în comportamentul cotidian al marelui nostru public. În special, în comportamentul electoratului din România și de peste hotare din ultimele două decenii.

Există, din fericire, multe și convingătoare argumente că în istoria, în știința, în cultura și în arta românească avem valori perene, cu adevărat reprezentative cu care putem participa la un dialog cu adevărat democratic și constructiv despre și pentru cum va arăta lumea care poate și trebuie să depășească scindarea. La o parte dintre ele făcând referire în cartea sa Andrei Marga într-un salutar gest de solidaritate și de recunoaștere. Gest prin el însuși remarcabil, atât vreme cât încă anumiți negociatori ai părții române în felurite formate europene sau transcontinentale au o anumită jenă ca să le aducă în discuție.

Nu ar trebui, însă, din cele spuse până aici, să se tragă concluzia că Andrei Marga este un nihilist, de-i drept unul cu un solid bagaj de cunoștințe și cu o redutabilă capacitate persuasivă. În realitate, însuși autorul acestei cărți avertizează, în termeni, clari că sfârșitul lumii unipolare și pierderea, de către Occident, a monopolului puterii, nu înseamnă și un alt fel de sfârșit al istoriei. Dimpotrivă, din expunerea de date și de argumente pe care Andrei Marga le supune reflecției noastre rezultă că una dintre condițiile esențiale al unui model viabil al lumii post-scindare este și rămâne reașezarea pe tabla valorilor sale a valorilor spirituale: în primul rând a valorilor etice și religioase. Valori pe care mâna invizibilă a pieței le-a exclus din discuție întrucât nu reprezintă nici valoare de schimb și nici valoare de întrebuințare. Profit de prilej și, în consens cu analizele din capitolul consacrat locului și rolului religiei în crizele actuale, îi sugerez lui Andrei Marga ca, într-o nouă ediție a cărții, să acorde un loc pe deplin meritat unui eminent precursor al procesului de ,,aggiornamento’’, dialogul bisericii catolice cu lumea desacralizată inițiat la Conciliului Vatican II, celui supranumit ,,iezuitul prohibit’’. Mă refer la Pierre Teilhard de Chardin, autorul unei cosmologii care a îmbinat într-o sinteză, unică în felul său, în susul religiei și înaintele științei.

Sunt, bineînțeles, multe de comentat după lectura acestei cărți de referință în care Andrei Marga preia, discerne și reține idei și demonstrații ale unor personalități marcante ale filosofiei clasice și contemporane. Demers pe care, tocmai pentru că își are principalul punct de referință opera a lui Hegel, îl putem așeza în consecvență cu cea ce Benedetto Croce realiza atunci dând își propunea să distingă între ,, ce este viu și ce este mort’’ în filosofia autorului ,,Fenomenologiei spiritului’’. Distincție pe care, de data aceasta, o pun în act viziunile filosofice ale unor gânditori care, firește, au afinități sau diferențe specifice în raport cu viziunea hegeliană. Nu este vorba, însă, despre o viziune despre lumea de mâine în care să regăsim, ad literam, teze și ipoteze ale filosofiei lui Hegel, ci spiritul său viu, adică ideea că filosofia este timpul transpus în gândire. Deziderat de cardinală importanță pe care îl regăsim atestat în sinteza din capitolul final al cărții. Capitol în care un apăsat accent este pus pe nevoia ca elaborării și punerii în acțiune a proiectului lumii post-scindare nu pot fi posibile în absența unui climat de autentică emulație , de liberă competiție a valorilor, a inteligenței creatoare care să pună pe prim plan promovarea interesului național într-o Europă și o lume a stabilității, a unui viitor predictibil și a unei păci durabile. ,,Din acest punct- scrie Andrei Marga- poate începe mișcarea inversă, de reducere și anihilare a ,,confuziei’’. De aici și concluzia: ,,Oricât de complexă este realitatea, o luminare a minților, începând cu ,,intelectualii publici’’, este primul pas spre ,,risipirea’’ confuziilor de azi’’. Risipire a confuziilor la care sunt convins că lectura și dezbaterea noii sale cărți- ,,Lumea scindată’’- vor putea avea benefice efecte. Mi se poate, foarte probabil, atrage atenția că, după cum Andrei Marga ne-a prevenit, această ,,lume scindată’’ este o realitate în devenire, dar insist asupra subiectului luând în seamă un alt avertisment al autorului și anume că cu cât amenințarea societății scindate se extinde și durează mai mult, cu atât va fi mai grea întoarcerea la normalitate. Așa că, totuși, e mai bine să previi decât să vindeci…