Lumea văzută de la Paris | Să nu-ți faci chip cioplit

Raed Arafat a reușit aseară să mă lase bouche bée. Mi s-a părut ca n-am înțeles ce spune. Doar mi s-a părut, pentru că el chiar a spus: decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri luate de guvern pe timp de pandemie trebuia amânată până după încheierea acesteia. Cu alte cuvinte, lăsați-ne să încălcam constituția până în vremuri mai bune, că nu e chiar un capăt de țară.

Din nefericire, este. O țară democratică se construiește pe respectarea legii. Uneori legea e prost făcută și ea trebuie modificata, dar atâta timp cât legea există, trebuie respectată. Este fundamentul însuși al funcționării unui stat, așa cum îl înțelegem noi în cultura occidentală. Nu vă mai aduc aminte ce înseamnă aranjamentele făcute în afara acestui principiu, pentru cauze considerate nobile, de la înaltele aspirații ale comunismului („scopul scuza mijloacele”) la atentatele teroriste din vremuri ceva mai recente, fie că e vorba despre intifada copiilor din Palestina sau de instaurarea unui stat islamic. Poate merg cam departe cu analogiile, dar încerc să vă fac să înțelegeți că nu există democrație acolo unde legea nu e respectată.

Nu dezmint prin aceste observații toate lucrurile bune pe care Raed Arafat le-a făcut în Romania, mai multe poate decât orice politician pur sânge. Tocmai de aceea e important că ceea ce a construit deja să rămână inatacabil. E drept ca acolo, sus, în sferele înalte ale adulației populare, aerul e rarefiat și rațiunea mai deraiază din când în când.

Exista și ipoteza ca omul a fost trimis la înaintare de niște politicieni cinici care împușcă doi iepuri dintr-o dată: îl decredibilizează pe cel care oricum le stătea în gat și se pun ei înșiși la adăpost. Am văzut foarte bine, în ultima vreme Raed Arafat a fost interzis la televiziuni unde președintele, premierul, miniștrii se lăfăie cât e ziua de lungă, uneori în clipuri publicitare pentru care în vremuri mai bune DNA i-ar fi săltat pe loc. Cred ca e posibil ca ieșirea lui de aseară să fi fost programată, dacă nu forțată de alte cabinete.
Nu i-aș suspecta pe puternicii zilei de un plan atât de complicat, dar planurile nu le-au făcut niciodată chiar ei, nu-i așa?

Internarea forțată a celor asimptomatici face parte din aceeași speță. Ea este chiar mai grava pentru ca încalcă grav drepturile omului. Orice paralela cu masuri luate, de exemplu, în Franța, este neavenită. Asimptomaticii sunt izolați la domiciliu sau, când nu există această posibilitate, în hoteluri rechiziționate de guvern, oricum hotelurile sunt goale în aceste zile. Am primit asigurările unui jurist ca un astfel de caz (de internare forțată) ar câștiga la CEDO fără probleme. Pentru cei interesați, exista precedente.
În rest, îi doresc doctorului Arafat să supraviețuiască acestei pandemii. Am însă temerea ca se va numără printre victime – nu sanitare, ci politice.