România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Lumea văzută de la Paris | Să nu-ți faci chip cioplit

Raed Arafat a reușit aseară să mă lase bouche bée. Mi s-a părut ca n-am înțeles ce spune. Doar mi s-a părut, pentru că el chiar a spus: decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri luate de guvern pe timp de pandemie trebuia amânată până după încheierea acesteia. Cu alte cuvinte, lăsați-ne să încălcam constituția până în vremuri mai bune, că nu e chiar un capăt de țară.

Din nefericire, este. O țară democratică se construiește pe respectarea legii. Uneori legea e prost făcută și ea trebuie modificata, dar atâta timp cât legea există, trebuie respectată. Este fundamentul însuși al funcționării unui stat, așa cum îl înțelegem noi în cultura occidentală. Nu vă mai aduc aminte ce înseamnă aranjamentele făcute în afara acestui principiu, pentru cauze considerate nobile, de la înaltele aspirații ale comunismului („scopul scuza mijloacele”) la atentatele teroriste din vremuri ceva mai recente, fie că e vorba despre intifada copiilor din Palestina sau de instaurarea unui stat islamic. Poate merg cam departe cu analogiile, dar încerc să vă fac să înțelegeți că nu există democrație acolo unde legea nu e respectată.

Nu dezmint prin aceste observații toate lucrurile bune pe care Raed Arafat le-a făcut în Romania, mai multe poate decât orice politician pur sânge. Tocmai de aceea e important că ceea ce a construit deja să rămână inatacabil. E drept ca acolo, sus, în sferele înalte ale adulației populare, aerul e rarefiat și rațiunea mai deraiază din când în când.

Exista și ipoteza ca omul a fost trimis la înaintare de niște politicieni cinici care împușcă doi iepuri dintr-o dată: îl decredibilizează pe cel care oricum le stătea în gat și se pun ei înșiși la adăpost. Am văzut foarte bine, în ultima vreme Raed Arafat a fost interzis la televiziuni unde președintele, premierul, miniștrii se lăfăie cât e ziua de lungă, uneori în clipuri publicitare pentru care în vremuri mai bune DNA i-ar fi săltat pe loc. Cred ca e posibil ca ieșirea lui de aseară să fi fost programată, dacă nu forțată de alte cabinete.
Nu i-aș suspecta pe puternicii zilei de un plan atât de complicat, dar planurile nu le-au făcut niciodată chiar ei, nu-i așa?

Internarea forțată a celor asimptomatici face parte din aceeași speță. Ea este chiar mai grava pentru ca încalcă grav drepturile omului. Orice paralela cu masuri luate, de exemplu, în Franța, este neavenită. Asimptomaticii sunt izolați la domiciliu sau, când nu există această posibilitate, în hoteluri rechiziționate de guvern, oricum hotelurile sunt goale în aceste zile. Am primit asigurările unui jurist ca un astfel de caz (de internare forțată) ar câștiga la CEDO fără probleme. Pentru cei interesați, exista precedente.
În rest, îi doresc doctorului Arafat să supraviețuiască acestei pandemii. Am însă temerea ca se va numără printre victime – nu sanitare, ci politice.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Lumea văzută de la Paris | Să nu-ți faci chip cioplit”

  • Amenzile exagerate au deconspirat planul masonic si pionii FIAREI in Romania.. dar nu e un caz izolat, astfel de planuri si constructii diabolice au loc in toate tarile lumii.. Niste baieti suprima din drepturi si libertati cu scuza virusului.

    Binenteles, in Romania, o tara destul de destrabalata cand vine vorba de comportamentul in societate, o anumita duritate a Politiei ar fi trebuit sa intervina de mult dar… nu poate fi folosita aceasta criza drept pretext legal pentru restrangerea cu caracter permanent a unor drepturi si libertati. Ar fi trebuit sa avem niste institutii mai robuste in cadrul democratic existent deja, nu sa mutilam Constitutia pentru a dobandi mai multa securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *