Nenorocirea a fost că momentul, asemenea tuturor răsturnărilor de destin, a încăput pe mîna istoricilor. Majoritatea acestora nu sînt dublaţi de gînditori ai vieţii. Excelenţi în investigarea arhivelor, în verificarea documentelor, istoricii clachează cînd vine vorba de a explica un eveniment prin factorii morali şi psihologici implicaţi.
Lupta pentru putere e o dimensiune a istoriei naţionale, componentă a istoriei universale.
Poate fi exclusă această dimensiune din investigarea lui 23 august 1944?
Fireşte că nu.
Cînd în trecutul nostru s-au înregistrat învingeri de frate cînd Paharnicul complota stînd la aceeaşi masă cu domnitorul, cînd Mihai Viteazu e trădat de garda personală şi Alexandru Ioan Cuza e dat în gît de cei apropiaţi, cum să crezi că acţiunile celor implicaţi în vîltoarea lui 1944 şedeau sub semnul patriotismului exemplar.
Nu poţi explica încăpăţînarea lui Iuliu Maniu şi Dinu C. Brătianu de a-l lăsa pe Mareşal să semneze Armistiţiul, dacă nu ţii cont de grija acestora ca nu cumva să- şi pună iscălitura pe un document care dădea ruşilor, pe gratis, Basarabia şi Bucovina.
Nu poţi explica graba Majestăţii sale de a tăifăsui cu comuniştii fără a lua în calcul neliniştea că şi-ar putea pierde tronul.
Nu poţi explica sîrguinţa unor generali precum Gheorghe Mihail, Aurel Aldea de a implica Armata în lovitura de stat fără a lua în calcul ura faţă de Mareşalul care-i trecuse în rezervă.
Nici Mareşalul nu poate fi ocrotit de raza rece, a trimiterii la cinismul politic. Nu profitase, oare, generalul Antonescu de complicarea situaţiei lui Carol al II-lea, cel care-l pusese premier în speranţa că astfel se va salva, pentru a-l constrînge să demisioneze? Şi nu-i trăsese pe sfoară acelaşi general, devenit Conducătorul Statului, pe amicii şi aliaţii săi legionari, fără de care n-ar fi ajuns atotputernicul României?
Hotărît lucru!
Lupta pentru putere se dezvăluie drept motorul cu explozie al unei mașini care se dă drept una dusă pe cele patru roți de motorul pe electricitate.
Lasă un răspuns