Maraton cu schije. Fuga de la Gheorghiță, schijele de la Nicușor

Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km, care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot.
Mai mult de 800 de astfel de curse se desfășoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori. Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii de participanți.

Nu renunțați la citit, că nu fac cronică sportivă. Când am auzit de la domnul Gheorghiță despre maraton, am zis, hait, ce interesant. Poate aleargă el prin București și mii de amazoane îl urmează, că de arătos, nu avem ce comenta. E, nu! S-a recurs la o figură de stil și se face un maraton al vaccinării. Nu în sensul că poporul este alergat să i se bage acu-n brand, ci că el, de bună voie (era să zic și nesilit de nimeni, dar mi-am dat peste degetele cu care scriu), vine să se imunizeze, că așa este acum termenul. Da, să zicem, depinde de tulpini și tulpinițe. Ca să nu o mai lungesc, că nu există om să nu știe, mai mult sau mai puțin documentat, care e treaba cu vaccinarea, s-a organizat un fel de O mie și una de nopți, mai precis trei, plus zile, de vaccinare în capitală. Puncte centrale, Sala Palatului și Biblioteca Națională.

Cum am ajuns aproape de Sala Palatului am avut un déjà vu zărind pâlcuri de oameni în față. În 29 iunie 2019, după încarcerarea lui Dragnea a avut loc congresul de alegere a președintelui PSD. Aici s-a ținut și, la cât de lung și plin de tensiune a fost, eu am rămas cu o traumă mai mare decât bietul Pleșoianu. Oameni veniți din provincie, plecați cu noaptea-n cap, se învârteau cheauni în zonă să găsească o cafea. Că trebuia vigilență. Mare bucurie pe comercianții din vale, ca și acum. Doar că, cu ciuma roșie au ieșit mai bine la socoteală. La vaccinare vii să pleci repede, nu să tândălești pe la localuri și magazine. Dacă chiar vrei să sărbătorești vaccinarea, mergi la restaurant și comanzi șampanie, nu suc în pahar de plastic.

2

3

4

5

6

7

8

9

În trecere, chiar am surprins priviri pline de speranță, ale unora care vindeau ciorbe și tocănițe, către Sala Palatului. „Poate se face coadă și vin oamenii să mănânce”, a comentat un tip cu bonetă de bucătar. Ți-ai găsit! Păi, dacă se face coadă, nu lași coada pentru șnițel, am vrut să-i zic, dar mi-am văzut de treabă.

Nu erau mulți în așteptare și păreau că fac parte din electoratul de stânga, nu din șefime, ăia cu bani. Ocupați să completeze chestionare, oamenii erau mai puțin atenți la ce se întâmplă în jur. Mă gândeam că aici va fi puhoi, având în vedere ce crème de la crème se anunța. Celebrul doctor Mihai Craiu, unul dintre cei trei crai care, cu palmele inimioară, ne anunța că se vaccinează (apropo, el cu Mahler au distrus toată campania) este coordonatorul acțiunii de la Sala Palatului. Peste el, era coordonatorul suprem, adică Valeriu Gheorghiță, care era în fruntea plutonului. Era unul dintre cei care administra vaccinul. Adică, nici măcar Iohannis nu a avut privilegiul ăsta, precum un ilustru necunoscut (sau necunoscută) care a încăput pe mâna colonelului. (Am avut o discuție cu domnia sa și a zis că nu-l deranjează criticile, sper că nici mișto-urile. Dacă da, asta e!). Unde mai pui că însuși Cîțu a descins la locul faptei, că de-aia era acolo toată presa, să-l dea pe premier la tv cum ne spune, a o mia și una oară, că trebuie să ne vaccinăm dacă vrem să stăm pe plajă sau în vârf de munte fără mască. Nu am rămas că m-am plictisit, era lume puțină și nimeni nu părea dornic de conversații. Bine, puteam să mă reped în ei și să-i întreb: Credeți în covid? Aveți acasă o icoană cu covid la care vă închinați zilnic? Ce ziceți, vă salvează vaccinul? Nu-i așa că ați venit pentru cei dragi?
Și tot felul de bălării pe care le auzim la tv. Dacă ne puneam toți mintea, puteam compune și o melodie în cinstea vaccinului, să o dăm la maneliști să o interpreteze.

Am pornit către Biblioteca Națională. În viteză. Săreau dalele de pe trotuar în urma mea ca schijele pe front. L-am pomenit pe Nicușor mai ceva ca locuitorii care rămâneau fără căldură când era frig afară și se sufocau de cald când era cald afară. Aproape toate dalele se mișcă, zici că-s mine antipersonal. Calci pe un colț și te lovește fie în față, fie în spate.

1

Tot blestemând și făcând cruci am ajuns la Unirii, unde îmi vine ideea, nefericită, evident, să o iau pe scurtătură. Ori de câte ori am asemenea apucături, mă încurc. Înainte să o fac, mintea îmi spune: Mergi pe drumul pe care îl știi. Însă, partea cealaltă, care răspunde de aventură, îmi spune: Explorează! Și cine știe unde mă trezesc. În sfârșit, dau într-o alee. Cu trotuar ca în palmă, zici că era gresie. Mamă, ce trânte dau ăștia iarna pe aici, m-am gândit. Da, ce, e mai bine pe unde sare trotuarul ca schijele? mi-am răspuns. Căci, na, dacă mergi singură pe drum, vorbești cu tine. Dintr-o dată, văd, pe bănci și în jur, o mulțime de tipi de zici că era adunarea interlopilor. Doamne ferește, dar unde am ajuns, mi-am zis și am bătut repede cruci în rafală. Mă uit în dreapta și văd o plăcuță cu stema și citesc Ministerul de Interne. Mai jos, Agenția Națională Antidrog. M-am lămurit că toată armata asta de interlopi l-o fi însoțit pe unul care a mers să facă terapie. Sau anchetă. În fine, m-am lămurit și am ajuns în bulevard. Mă uit în dreapta, eram aproape de colțul magazinului Unirea. Adică, cam de unde am plecat, doar că am făcut un ocol. Ca și cum m-aș duce la Brăila prin Cluj.

Evident, nu era nicio trecere de pietoni, prin urmare m-am dus pe la semafor. Încă un ocol. Dar, dacă nu mergeam cum aș fi putut eu să văd splendoarea de pe malul Dâmboviței? Că sunt terase lângă terase, e una. Dar totul era blocat de mașini. Ce mașini! Bolizi de lux. Cum mă strecuram eu printre ele, cum mă feream să nu mă calce alea ce veneau pe alee, m-am apucat să mă jelesc, să-mi plâng de milă. Iaca, numa intelectuali în jurul Bibliotecii Naționale, mi-am zis. Dacă-i bag pe ăștia în ședință și le fac un test de cultură generală, sigur îmi trece, m-am consolat. Da, dar uite cu ce umblă ei, ce țoale au! Tu, zdranga-zdranga cu metroul și tramvaiul, se bagă și Michiduță în vorbă.

10

11

12

13

14

15

16

Îmi iau ochii de la terase și bolizi, că mă și enervau și nu neapărat din cauza avuției. Părea că pentru ei, nu că nu există neajunsuri, dar nici pandemie. Râdeau și povesteau de se făcea Dâmbovița valuri. Și văd în fața ochilor o coadă. Zic că o fi la intrarea dinspre bulevard. Nu, era la intrarea cealaltă, din deal. Sute, poate chiar peste o mie de oameni s-au pus la coadă la vaccin. „Dacă nu apucăm, stăm și la noapte, că e deschis”, am auzit. Cum? În timp ce cabinetele de vaccinare stau goale, tu ești dispus să stai la coadă, fără distanța de doi metri, că erau claie peste grămadă, ca la tigăi la hipermarket? Cine să-i mai înțeleagă și pe oamenii ăștia? Dau ocol cozii sub priviri dușmănoase, ca nu cumva să intru în față, și văd că acolo era dublă coada. M-am așezat pe o piatră și m-am pus să-i studiez. Din vale veneau alții, în viteză, de parcă ar fi aflat că se face îmbarcarea către ținutul tinereții fără bătrânețe. Nimeni nu comenta, nimeni nu era indignat, ba chiar păreau fericiți, de parcă au câștigat o promisiune de nemurire.