Mărțișor, obiect cu existență efemeră

Sibiul s-a dezvățat de mărțișoare, niște nimicuri desuete, obiceiuri vechi, clișee. Cred că produc jenă, ca atunci când te-ai încălța cu pantofii demodați, cu tocuri stâlcite, ai bunicii. Am văzut un singur mărțișor, hornar, prins în haina unei doamne la vreo 60 de ani. Nici fetițele nu mai poartă. Poate se cumpără și se fac cadou mărțișoare, ca și înainte, dar noul trend este de a nu le mai purta. Eu doar constat și documentez. Nu fac judecăți de valoare în raport cu această schimbare de comportament- atitudine: că ar fi bună sau că ar fi rea. Apar însă noi variante creative de mărțișor conceptual. Pe o clădire cu acoperișul plat, mărginită de arini, o împletitură de baloane roșii, albe și negre, ca o omidă uriașă, prinsă-ntr-un cârlig ca să n-o ia vântul. Îmi place creația. Mai spre primăvară târzie, mă aștept ca baloanele să pocnească, așa ca o piele de omidă din care vor ieși fluturii.

Poate pentru că nimeni nu mai poartă, poate pentru că simt că mărțișorului, obiect efemer minulescian, regăsit în fiecare an pe aceeași etajeră, i se rezervă o existență ascunsă, ca unei creaturi pe care n-o poți scoate în lume, că ți-e rușine cu ea, pe mine m-a tras în anul acesta mărțișorul de mânecă, să-i dau atenție. Nu mărțișoarelor de la piață, de la tarabe sau muzee, ci ideii de Mărțișor. Uitându-mă după ideea lui, l-am văzut pe Mărțișor dus de curenți, cu firele albe și roșii zvânturate în toate părțile, încercând să se agațe de creanga arborelui vieții, pe care-l udă numai ploaia. Poate din pricină că arăta așa frumos, bătrân, copil si îndrăgostit vulnerabil deopotrivă, a sărit UNESCO să-l/s-o ia în brațe și să-i bage pe amândoi Mărțișorii pe ușa din față în patrimoniul cultural universal. Vulpe vicleană, UNESCO și-a dat seama că specia Mărțișor ar fi putut să dispară într-un viitorul apropiat. Oricum, cred ca Mărțișor se va transforma în variante virtuale, de imagine, fără corp fizic. De aceea, orice formă conceptuală – fizica, de pildă ‘omida’ sculptată din baloane, se înscrie în conservarea prin metamorfoză a unor semnificații pe care realitatea așa cum e, tinde să le epureze.

După ce am observat Ideea cu trup de Mărțișor, mi-am creat Mărțișorului meu unic. Al meu. Așa cum l-am pohtit. Acestea sunt cele mai adevărate, cele ce te reprezintă, nu cele de-a gata, pe care dai bani sau care-ți sunt dăruite din marea de mărțișoare de consum. Pentru a-i da naștere lui Mărțișor, m-am folosit de un inel de argint pe care sunt inscripționate două nume, Kati și Ani, și două inimi, inel care a fost dorit ca sa fie, cel mai probabil de către stră -unchiul Dumitru, fratele străbunicii mele Ana. Cu unchiul Dumitru ședeam pe laviță în fața casei lui din Șăliște și mâncăm morcovi cruzi. Eu aveam trei ani, el aproape 90.

Revenind la inel, cu design unisex, cred că a fost chemat la existența lui de inel, dintr-un prea plin de bucurie: acela de a fi tatăl lui Kati și al Anei. Inelul l-am descoperit într-o casetă mică de bijuterii, făcută din lemn, atunci când am făcut curat, înainte de vânzarea casei lui tata. Prin inel am trecut o creangă, nu mare, de salcie cu mâțișori, la vârf despicată în V, ca o limbă de șarpe. Creanga am legat-o de inel cu fir roșu și alb, de care am mai cusut o floare uscată roșie, care are formă de dovleac. Nu cunosc numele plantei. ‘Instalația’ am agățat-o de un lănțișor de argint, nu din cel mai subțire. Arată direct de la sursa naturii, cu o patină de istorie de familie și de obiect prețios. Îl port la vedere, că oricum, creanga nu poți s-o ascunzi.