Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Mecanismul împuşcăturii de la Sarajevo

O insomnie cumplită şi neaşteptată (n-am făcut nimic din ceea ce-aş bănui că-mi sperie somnul – cafea, lucru pînă tîrziu, în marginea culcatului) mă ridică din pat şi mă face să mă întorc în birou, pentru a continua să citesc, în Istoria ilustrată a Omenirii, paginile despre Primul Război Mondial.

Deşi biroul e acelaşi ca şi în urmă cu cîteva ore, pe la 11, acum, la 3 şi ceva, pare schimbat: o încăpere rece, cu pereţii plini de ceasuri care ronţăie timpul fără să ţină cont de dimineaţa plecării mele la Bibliotecă.

Pe fereastra deschisă, vin de afară dialogurile celor care păzesc edificiul de peste drum. Cum cuvîntul care desemnează organul sexual masculin revine cu intensitate, zîmbesc, amintindu-mi c-am scris despre români ca ăi mai virili bărbaţi din lume, chiar şi cînd sînt impotenţi.

Îmi notasem cu un stick pentru a trece pe curat gîndul stîrnit de istorisirea atentatului de la Sarajevo. Lungit în pat, înainte ca melatonina să mă împăienjenească, parcursesem rîndurile despre turul pe care Maria, nevasta prinţului consort, se încăpăţînase să-l facă prin Saraievo, deşi perechea abia scăpase dintr-un atentat. Gîndul m-a dus de îndată la J.F. Kennedy, la fel împuşcat în timp ce străbătea un oraş ostil, într-un vehicol descoperit, alături de nevastă-sa, şi la fel soluţionat, ani întregi după moarte, ca victimă a unei singure persoane.

Am scris – nu ştiu dacă am şi publicat – un eseu despre asasinate, izvorît din lectura unei cărţi despre asta. Concluzia desprinsă, reţinută de mine, e că atentatele cele mai eficiente sînt cele comise de un individ singuratic. Dacă atentatul e plănuit de un Complot, poate fi mai uşor de descoperit şi de contracarat. Atentatul individual se coace în abisurile unui suflet, acolo unde – scriam pe vremuri – pătrunde doar Shakespeare.

Şi în cartea de faţă mă întîlnesc cu teza focului de pistol ca pretext şi nu ca o cauză a Primului Război Mondial.

Într-adevăr, citind derularea evenimentelor rămîi cu impresia unui mecanism fatal, legic, pus în mişcare, fără a putea fi oprit.

Eu nu cred însă că era de neoprit (concluzia asta ţine de interpretarea a posteriori); cred mai degrabă în înţelegerea istoriei ca asemănătoare unui nod de cale ferată în care locomotiva alege absolut întîmplător un traseu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Mecanismul împuşcăturii de la Sarajevo”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *